Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1358/R/2009
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în S M,-, -orp.B,.13 și intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în SM, - și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O Parcul, nr. 10 împotriva sentinței civile nr. 452/D din 11 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 452/D din 11 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MAREs -a admis acțiunea civilă exercitată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL SATU MARE și CURTEA DE APEL ORADEA.
Au fost obligați pârâții la plata, către reclamantă, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul brut de încadrare, pentru perioada 1 februarie 2007 - 15 iunie 2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Din considerentele sentinței se reține că eclamanta a îndeplinit funcția de personal auxiliar de specialitate, la Judecătoria Satu Mare, iar de la data de 15.06.2007 este pensionată.
Sporul de 50 % pentru suprasolicitare neuropsihică și risc prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu a mai fost acordat reclamanților după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, ca urmare a abrogării textului de lege.
Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
Față de cele de mai sus, instanța în baza art. 283 și art. 284 Codul muncii raportat la art. 166 Codul muncii urmează a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume până la data plății efective, Tribunalul a considerat- întemeiată, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
A fost invocat, în susținerea recursului, motivul prevăzut de art 304 pct 9 cod procedură civilă, subliniind că hotărârea pronunțată în cauză este în parte nelegală. Astfel, arată că în mod greșit s-a admis acțiunea pentru perioada ulterioara datei de 1 februarie 2007, având în vedere că art 47 din Legea nr. 50/1996 care a prevăzut sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art 42 din OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Având în vedere că din luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respective OG 8 /2007, pretențiile solicitate după această dată sunt nefondate.
Subliniază, totodată că, recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art 47 din Legea nr. 50/1996, iar faptul că prin OG 8/2007 a fost abrogată Legea nr. 50/1996 nu poate duce la concluzia că și această abrogare a fost neconstituțională atâta timp cât neconstituționalitatea nu poate fi constatată de instanța de judecată, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut în vedere doar OG 83/2000.
În drept invocă prevederile art. 304 pct 9 si art 312 cod procedură civilă.
Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu, instanța apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Criticile recurentului axate pe nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate nu pot fi primite față de decizia nr 21 din 10 mai 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea art 47 din Legea nr. 50/1996, decizie care este ulterioară actelor normative invocate de recurent și care a avut în vedere întreaga reglementare care vizează salarizarea personalului auxiliar din justiție, inclusiv noua lege de salarizare a personalului auxiliar ( OG 8/2007 ).
Cum, deciziile pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, față de dispozițiile art 329 alin 3 cod procedură civilă, instanța apreciază că nu mai poate fi pusă în discuție neîndreptățirea acestei categorii de personal la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, inclusiv pentru viitor, deci și după intrarea în vigoare a OG 8/2007.
Față de aceste aspecte, criticile recurentului fiind nefondate, instanța în baza dispozițiilor art 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat ca nefondat.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în S M,-, -orp.B,.13 și intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în SM, - și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O Parcul, nr. 10 împotriva sentinței civile nr. 452/D din 11 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red dcz
13.11.2009
Jud fond,
Dact CC
7 ex/24.11.2009
5 com/
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader