Obligație de a face. Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1424/R/2009

Ședința publică din 2 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței

-

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 298 din 23 februarie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâtul intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 27 aprilie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

De asemenea, se constată că reclamanta recurentă, prin cererea de recurs a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 298 din 23 februarie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar civil nr-, s- respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

După cum reiese din înscrierile făcute în carnetul de muncă al reclamantei, la pozițiile 28-59 (31-35 dos. fond) în perioada 01.04.1991 - 05.06.1997 aceasta avut funcția de referent, șef serviciu legislația muncii din cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială S, iar din înscrierile făcute la pozițiile 60-76 (35-37) îndeplinit funcția de director general în cadrul aceleiași instituții.

Reclamanta consideră că datorită specificului muncii desfășurate și pregătirii profesionale avute această perioadă constituie vechime în munci juridice și solicită obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe tip, prevăzută de legislația în vigoare, care să cuprindă această perioadă ca fiind vechime în munci juridice.

Cadrul legal privind adeverința-tip pentru pensia de serviciu cuvenită magistraților îl constituie Hotărârea nr.1275 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr.979 din 3 noiembrie 2005.

Potrivit art.13 alin.(1) lit.(b) din această hotărâre, în vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă și "adeverință-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr.1 sau, după caz, anexei nr.2 la prezentele norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcțiile de judecător și de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării".

care constituie vechime în magistratură sunt arătate la art.3 din hotărâre iar perioadele de activitate în funcția de referent sau director general nu constituie o astfel de vechime.

Pârâta nu poate să înscrie altceva în adeverința-tip decât ceea ce reiese din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei deoarece potrivit art.20 din hotărâre "Răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut la data pensionării a judecătorilor și procurorilor revine instituției care eliberează adeverința-tip".

În cazul în care în carnetul de muncă al reclamantei au fost făcute înscrieri care nu corespund realității aceasta poate solicita rectificarea lor în condițiile prevăzute de Decretul nr.92/1976 ( în vigoare până la data de 01.01.2001, conform modificărilor aduse art.298 alin.(3) din Legea nr.53/2003, de către nr.OUG148/ 04. 11.2008).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, recurenta a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, față de obiectul dedus judecății și de dispozițiile art.82 din Legea nr.97/14.04.2008.

Se mai învederează că perioada neluată în considerare de prima instanță este de 5 ani și 26 zile și că luând în calcul perioadele lucrate ca și consilier juridic - Consilier I A, procuror financiar și procuror: 01.09.1977-16.11.1988, 01.01.1989-01.04.1991, 01.04.1993-05.06.1977 și 01.06.2000-15.03.2009, rezultă o vechime totală în magistratură de 26 ani, 3 luni și 3 zile.

Or, susține recurenta Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ nu i-a luat în calcul nici perioada în care a avut trecută în carnetul de muncă mențiunea de consilier, consilier IA, respectiv perioada 01.06.1993-05.06.1997 (poz.42-59) din carnetul de muncă, adică 4 ani și 4 zile. În aceste condiții scăzând din totalul vechimii de 26 ani cei 4 ani, vechimea rămasă de 22 ani nu-i mai este suficientă pentru a putea beneficia de pensia de serviciu.

Se mai susține că, instanța de fond a motivat insuficient hotărârea pronunțată și ar fi trebuit să oblige Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ să-i elibereze adeverința tip pentru pensia de serviciu, excluzând acele perioade fără de care ar fi avut o vechime de 26 ani, suficientă pentru înscrierea ei la pensie.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. Curtea de Apel reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente.

Instanța de fond examinat acțiunea reclamantei raportat la dispozițiile art. 13 alin.1 lit. b din Hotărârea nr.1275/18 octombrie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004 fiind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, referitoare la pensiile de serviciu.

Astfel, dispozițiile art.13 lit. b prevăd că în vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă adeverința tip pentru pensia de serviciu conform anexei 1 sau după caz anexei 2 la prezentele Norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare.

Anexa 2 din Normele metodologice face trimitere la dispozițiile art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 care prevăd că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin.1, dacă au o vechime de cel puțin 25 ani numai în funcția de judecător, procuror, ori procuror financiar. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul asistent ori personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică din fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

care constituie vechimea în magistratură sunt prevăzute de dispozițiile art.3 din Hotărârea nr.1275 din 18.10.2005.

Or, față de dispozițiile legale sus evocate și de faptul că funcțiile de referent, șef de serviciu legislația muncii și director general în cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială S indeplinite de reclamanta, nu se încadrează în dispozițiile art.3 din Hotărârea nr.1275/2005, instanța de fond făcut o corectă și legală interpretare și aplicare a legii, a stării de fapt și de drept, situație în care motivele de recurs invocate neintrunind cerintele art 304 pct 9 c pr civ, instanța urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.298 din 23 februarie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - plecată în concediu de

odihnă, semnează

prim-grefier

Red./Dact.M/2 ex./22.07.2009

Jud.fond: și

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Cluj