Obligație de a face. Decizia 1425/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1425/2008-
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții și ambii din O,-,.2, cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât din O, str. -, nr.25, - 25,.9, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.52/A din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.1992/20.03.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr.735/2004, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatul pârât lipsă, reprezentanta acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.186 din 14.10.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenții reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul nu este legal timbrat cu suma de 111,98 lei taxă timbru și 2,1 lei timbru judiciar, deși părțile recurente au fost legal citate cu mențiunea timbrării, după care:
Reprezentanta intimatului pârât solicită admiterea excepției și anularea ca netimbrat a recursului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial. Învederează că, recursul a fost promovat formal, doar pentru a bloca executarea hotărârii.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1992/20.03.2006 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins cererea principală formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională - și pârâtul reconvențional și a obligat pe pârâții reconvenționali să restituie pârâtului reclamant reconvențional în natură autoturismul Lada 1200 cu nr. înmatriculare - și să-i plătească suma de 20.000.000 lei vechi reactualizată cu titlu de despăgubiri și suma de 451 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 11.07.2000 prin contractul autentic cu nr.2173 s-a închiriat de către pârâtul către soțul reclamantei autoturismul Lada 1200 cu nr. înmatriculare -, până la data de 10.07.2001 pentru o chirie lunară de 1.500.000 ROL.
Ulterior la data de 21.03.2001, între pârâtul și reclamanta s-a încheiat contractul de împrumut cu garanție mobiliară autentificat cu nr.699 la BNP și prin care pârâtul împrumută reclamantei suma de 25.000.000 lei care urma să fie restituită în două tranșe egale, în data de 15.07.2001 și 15.12.2001.
Subliniază instanța că, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumelor împrumutate, pârâtul a investit cu formulă executorie contractul autentic nr.699/21.03.2001 și a început executarea silită în dosarul nr.208/2002.
Reclamanta a formulat contestație la executare ce a fost respinsă prin sentința civilă nr.7586/2002, soluție ce a fost menținută prin decizia civilă 368/R/2003 dată de Tribunalul Bihor în dosarul 8595/2002.
Plângerea penală formulată de reclamantă împotriva pârâtului pentru înșelăciune în convenție a fost respinsă prin sentința penală 587/2005 pronunțată de Judecătoria Oradea.
A concluzionat instanța că nu s-a administrat nici o dovadă care să dovedească caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat între părți, iar în baza probelor administrate nu s-a putut stabili nici o legătură între contractul de închiriere și contractul de împrumut cu garanție mobiliară încheiat între părți.
Mai reține instanța că, potrivit clauzei din paragraful 4 al contractului de închiriere autentificat cu nr.2173/11.04.2000 în cazul în care nu se plătește chiria pentru o singură lună, chiriașul are obligația restituirii autoturismului și, având în vedere că, contractul a fost încheiat până la data de 10.07.2001 nefiind prelungit de părți, în baza art.480 din civil se impune obligarea reclamantei la restituirea către pârât a autoturismului și a remorcii.
De asemenea, arată instanța că prin neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a chiriei și a deținerii în mod abuziv a autoturismului și a remorcii chiar și după expirarea contractului de închiriere s-a cauzat pârâtului proprietar un prejudiciu evaluat la suma de 20.000.000 ROL, sumă pe care reclamantul a fost obligat să i-o plătească pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și -, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii principale formulată de aceștia și respingerii cererii reconvenționale, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel au arătat apelanții că, instanța nu și-a exercitat rolul activ în sensul administrării de probe în vederea dovedirii temeiniciei acțiunii.
Astfel, au arătat aceștia că s-a revenit asupra probei testimoniale propuse și anume, martora, lipsindu-i de posibilitatea de a proba adevărate raporturi.
În continuare, apelanții au reiterat starea de fapt expusă în cererea de chemare în judecată arătând în esență că s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru autoturism și remorcă, contractul de împrumut a fost nul și anulat.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate.
Acesta a arătat că s-a încheiat un contract de împrumut, că nici până în prezent apelanții nu au plătit chiria.
Au mai arătat că nu s-a făcut dovada existenței actului secret, condiție esențială a existenței simulației tocmai pentru că acest act nu există.
Prin decizia civilă nr.52/A din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții din O-,.2 și -, din O str. - nr.11,.2 în contradictoriu cu intimatul din O str. - nr.25, -.25,.9 împotriva sentinței civile nr.1992/20.03.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
A obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de împrumut cu garanție mobiliară autentificat cu nr.699/21.03.2001 de BNP și, între pârâtul și reclamanta a intervenit un contract de împrumut cu garanție mobiliară, cel dintâi împrumutându-i acesteia din urmă suma de 25.000.000 lei vechi din care suma de 12.000.000 lei urma să fie restituită la data de 15.07.2001, iar restul sumei de 12.500.000 lei la data de 15.12.2001.
Restituirea împrumutului a fost garantată cu următoarele bunuri mobile: dormitor cu pat dublu, 2 dulapuri, ladă lenjerie, bibliotecă, canapea, 2 fotolii pat și canapea extensibilă.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanții încearcă să demonstreze caracterul simulat al contractului de mai sus, susținând că în realitate între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care pârâtul intimat le-a înstrăinat autoturismul marca Lada și o remorcă pentru suma de 25.000.000 lei, preț care includea suma de 15.000.000 lei, plus dobânzi.
De cealaltă parte, pârâtul a negat susținerile reclamanților, arătând că autoturismul și remorca au ajuns în posesia reclamanților urmare a faptului că acestea le-au fost închiriate în anul 2000 prin contractul de închiriere autentificat cu nr.2173/11.07.2000 de BNP și, termenul limită al închirierii fiind data de 10.07.2001, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților.
Din coroborarea prevederilor art.1174 și 1198 din cod civil, a rezultat că actul autentic are forță probantă până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale notarului public și, respectiv până la proba contrară, vizând declarațiile făcute de părți și consemnate în act.
presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul public aparent prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității și un altul secret care corespunde voinței reale a părților și prin care se anihilează aparența juridică creată prin actul public.
Este adevărat faptul că, prin act secret în sensul art.1175 din cod civil nu trebuie să se înțeleagă înscrisul doveditor, ci convenția părților care trebuie să fie anterioară sau concomitentă actului aparent.
În ceea ce privește proba convenției părților aceasta poate fi făcută chiar și împotriva actului autentic public, nu numai prin înscris ci și prin martori, însă numai în situațiile în care actul autentic public s-a încheiat prin fraudă, dol, violență, dacă există un început de dovadă scrisă sau imposibilitate fizică sau morală de preconstituire a înscrisului.
Ori, în speța dedusă judecății nu se poate reține nici o situație din cele enumerate mai sus, care să permită dovedirea convenției reale dintre părți cu martori.
Chiar și în situația în care s-ar aprecia ca fiind admisibilă proba testimonială, este de precizat că prin probațiunea administrată în cauză nu s-a reușit să se facă dovada caracterului simulat al operației, din depozițiile martorilor audiați neputându-se reține încheierea în realitate a unui contract de vânzare cumpărare.
Depoziția martorului audiat de instanța de apel nu a putut fi luată în considerare, datele furnizate de acesta neputând duce la concluzia certă a înstrăinării autoturismului.
De asemenea, s-a impus a se avea în vedere și faptul că, reclamanții nu au invocat nici un motiv real de natură a-i determina să ascundă existența realității juridice prin încheierea unui contract simulat.
Prin urmare, criticile apelanților constatându-se a fi nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 296 din cod procedură civilă, apelul declarat de aceștia a fost respins menținând ca legală și temeinică hotărârea apelată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art.274 din cod procedură civilă, apelanții au fost obligați la 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, sumă ce reprezintă onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanții și.
Verificând din oficiu recursul de față, instanța reține că pentru termenul de judecată din 14.10.2008, recurenții reclamanți și au fost legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 111,98 lei și timbru judiciar în valoare de 2,1 lei, așa cum rezultă din procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare existente la filele 7 și 8 dosar, obligație pe care nu au onorat-o, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, se va anula ca netimbrat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul civil declarat de reclamanții și ambii din O,-,.2, cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât din O, str. -, nr.25, - 25,.9, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.52 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.R /24.10.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./24.10.2008
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
