Obligație de a face. Decizia 1504/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1504
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 258 din 22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât asistat de avocat și procurator pentru intimatul reclamant, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Se depune depus taxă judiciară de timbru în valoare de 12 lei consemnată prin chitanța nr. 560-337-0043 din 03.12.2009 și timbru judiciar de 1,5 lei.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față, punându-i în vedere procuratorului contestatorului, că în raport de dispozițiile art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă nu poate depune decât concluzii scrise.
Avocat, pentru recurentul pârât, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în senul admiterii apelului și pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Arată că deși expertiza întocmită cu ocazia rejudecării s-a efectuat pe un teren situat în satul iar reclamantul a solicitat prin acțiune ridicarea construcțiilor edificate pe un teren situat în satul conform sentinței 2190/2003, instanța de apel în mod greșit a apreciat că terenurile sunt identice.
De asemenea apreciază că instanța de apel a nesocotit dispozitivul sentinței 2190/2003 definitivă și irevocabilă în care se precizează clar obligarea pârâtului de a lăsa reclamantului în deplină proprietate un teren situat în intravilanul satului, comuna, apreciind în mod greșit că înscrierea în sentința pronunțată a faptului că terenul se află în satul se datorează mențiunii eronate în titlu de proprietate al reclamantului.
Procurator pentru intimatul reclamant, depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 04.12.2006 sub nr. 7311/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pe pârâtul să-și ridice pătulul, gardul din beton ce împrejmuiește suprafața de teren de 5 lățime pe o lungime de 42,5, cât și gardul de lemn și vița de vie de pe aceeași suprafață, iar pe pârâtul să-l oblige să-și ridice de pe suprafața de teren cu lungimea de 49 și lățimea de 0,6-0,8 gardul din ulucă și temelie de beton cu țevi metalice cât și vița de vie plantată pe acest teren, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a chemat în judecată pe cei doi pârâți într-o acțiune în revendicare,deoarece aceștia au ocupat terenurile situate în intravilanul comunei, județul G, pe o suprafață de 214,5, 34,3, 123 mp și 602,97mp, cu vecinii precizați în sentința civilă.
A susținut că, în urma probelor efectuate, prin sentința civilă nr. 2190/09.07.2003, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, au fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața menționată.
Că, sentința civilă a fost pusă în executare întocmindu-se în acest sens proces-verbal de executare de către executorul judecătoresc, iar pârâții îi ocupă terenul și refuză să-și ridice construcțiile amplasate pe acesta.
La data de 19.01.2007 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece numai cu pârâtul, depunând în acest sens note de ședință și declarații notariale autentificate sub nr. 614/31 ianuarie 2007, învederând că obiectul cererii sale îl constituie obligația de a face.
Prin sentința civilă 4446 din 30.11.2007, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, s-a respins excepția uzucapiunii invocată de pârât prin întâmpinare, s-a admis acțiunea ulterior precizată și a fost obligat pârâtul să ridice de pe terenul aparținând reclamantului, conform sentinței civile nr. 2190/09.07.2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, latura de nord a temeliei din beton cu lungimea de 7m și grosimea de 0,20. precum și să ridice de pe același teren, construcția cuptor suspendat pe un suport din tablă, amplasată parțial pe terenul reclamantului, pe o lățime de 0,30.
În același timp a fost obligat pârâtul să ridice gardul din lemn și țevile metalice montate în beton, ridicat pe terenul reclamantului pe o lungime de 49 și lățime de 0,3 în partea de est și 0,6 în partea de vest, gardul având grosimea de 0,15 cm, iar în caz de refuz, a fost autorizat reclamantul să ridice toate aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
A mai fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 690 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata față de pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția uzucapiunii invocată de pârât prin întâmpinare nu poate fi primită, în condițiile în care definitiv și irevocabil sentința civilă cu nr. 2190/09.07.2003 având ca obiect revendicare, a stabilit obligația pârâtului de a restitui către reclamant suprafața de teren în litigiu și că terenul a fost cuprins în titlul de proprietate al reclamantului.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin sentința civilă cu nr. 2190/09.07.2003 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr. 1998/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă cu nr. 635/24.03.2005 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie mai multe suprafețe de teren situate în comuna, județul G și că sentința civilă a fost pusă în executare la data de 25 octombrie 2006, întocmindu-se în acest sens, ca act final, procesul-verbal de executare (fila 4) în dosarul cu nr. 334/E/2005.
Că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești, coroborate cu concluziile raportului de expertiză, precum și cu constatările făcute de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare a sentinței civile mai sus amintită, pârâtul a edificat construcții constând în gard împrejmuitor, un cuptor de pâine suspendat și partea de nord a unei temelii din beton (grosime de 0,20 ), toate aceste lucrări fiind executate în timp ce părțile se aflau deja în litigiu, pârâtul neposedând autorizație de construire.
A mai reținut instanța că pârâtul este constructor de rea-credință pe terenul altuia conform art. 494 Cod civil, și ca atare, a dispus ridicarea construcțiilor.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut în esență că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, deoarece toate probele s-au administrat pentru un imobil situat în satul, deși sentința civilă 2190/2003 și titlul de proprietate al reclamantului privesc un imobil situat în satul, comuna, județul
Prin decizia civilă 120/31.03.2008 pronunțată de Tribunalului Gorj, a fost admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 4446 din 30.11.2007, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul -, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Împotriva deciziei nr.120/31.03.2008 a Tribunalului Gorj reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr.530/11 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul -, s-a admis apelul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Gorj.
Prin decizia civilă nr.258 din 22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât, fiind obligat apelantul la 600 lei cheltuieli de judecată în apel, către intimatul reclamant.
S-a reținut că terenul în litigiu este de fapt terenul menționat în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.1998/2003 al Judecătoriei Tg. Cărbunești, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.2190/2003.
S-a mai reținut că pe acest teren se află edificată o fundație și o elevație pe o lungime de 7 și o lățime de 0,7, un gard de lemn și țevi metalice pe o lungime de 49, o polată cu cuptor, un gard din lemn în partea de vest, un gard la stradă pe o lungime de 0,6, construcții edificate de pârât fără autorizație de construcție și care pot fi ridicate.
În același timp s- reținut că din rapoartele de expertiză efectuate atât la fond, cât și în apel, rezultă că aceste construcții se află în satul, comuna, pe terenurile ce au format obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr.2190/9 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr.1998/2003.
Tribunalul a reținut de asemenea, că în raport de, numărul cadastral al parcelelor, cât și vecinătăți, terenul pe care se află construcțiile în litigiu este identic cu cel menționat în sentința civilă nr.2190/9 iulie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești, fiind situat în satul, comuna, și nu în satul.
Că, înscrierea în sentința civilă nr.2190/9 iulie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești a faptului că terenul se află în satul, s-a făcut ca urmare a mențiunii eronate din titlul de proprietate al reclamantului.
Totodată, s-a reținut că pârâtul a executat construcțiile menționate, în condițiile în care cele două părți se aflau în litigiu, neposedând autorizație de construcție, fapt ce denotă reaua credință a acestuia.
Tribunalul a concluzionat în sensul că, având în vedere reaua credință a pârâtului, în mod corect prima instanță în raport cu dispozițiile art. 494 Cod pr. civilă, a dispus obligarea pârâtului să-și ridice construcțiile de pe terenul reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
A susținut că instanța de apel în rejudecare, a nesocotit probele administrate în cauză - declarații de martori și expertiza tehnică - ajungând la concluzia total eronată că terenul din satul și terenul din satul sunt identice, deși acestea se află în sate diferite.
A mai susținut că instanța de apel a nesocotit dispozitivul sentinței civile nr.2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, definitivă și irevocabilă, din care rezultă suficient de clar că recurentul a fost obligat să-i lase reclamantului în deplină proprietate un teren situat în intravilanul satului, comuna, apreciind că " înscrierea în sentința pronunțată în acest dosar a faptului că terenul se află în satul, se datorează mențiunii eronate în titlul de proprietate al reclamantului a satului ".
A concluzionat în sensul că față de motivarea făcută, în mod greșit tribunalul a menținut ca legală și temeinică sentința civilă nr.4446/2007 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.
A precizat că din probele administrate în rejudecare, rezultă cu certitudine că respectivele construcții sunt ridicate pe terenul situat în satul, comuna, județul G, existând o neconcordanță flagrantă cu dispozitivul sentinței civile nr. 2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, invocată de intimatul reclamant.
Totodată a subliniat faptul că, chiar expertiza efectuată cu ocazia rejudecării, a evidențiat împrejurarea că există neconcordanță între dispozitivul sentinței civile nr.2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, care situează terenul în satul, și amplasamentul real al terenului - satul.
A concluzionat, arătând că recurentul nu ocupă în fapt terenul indicat de reclamant și că suprafața despre care cei trei experți au menționat că o deține în afara titlului său de proprietate, nu coincide cu suprafața de teren la care face referire sentința civilă nr.2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că susținerile recurentului vizează în principal greșita apreciere probatoriilor, motiv prevăzut de art. 304 pct. 11 din vechea reglementare a Codului d e procedură civilă.
Prin OUG nr.138/2000, art. 304 pct. 11 Cod pr. civilă a fost abrogat, astfel că în prezent, instanța de recurs nu mai poate cenzura hotărârile recurate prin prisma acestui motiv, neavând temei legal în baza căruia să exercite controlul judiciar.
Prin urmare, situația de fapt stabilită pe baza interpretării tuturor probatoriilor de instanțele anterioare, nu mai poate fi schimbată în recurs, Curtea urmând să examineze numai dacă în raport de această situație de fapt, dispozițiile legale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, au fost corect aplicate.
Acțiunea promovată de reclamantul, înregistrată sub nr.- la Judecătoria Tg. Cărbunești, este o acțiune în obligație de a face și chiar dacă în cuprinsul acțiunii nu se face nici un fel de trimitere la temeiul legal al acesteia, din modalitatea de redactare rezultă în mod cert că reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 1073 - 1077 Cod civil, raportat la prevederile art. 494 Cod civil.
Admisibilitatea acțiunii în obligație de a face în raport de textele legale menționate, depinde de stabilirea calității de constructor de rea credință pe terenul altuia, a pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 494 Cod civil.
În speță, instanțele anterioare, ca urmare a interpretării probatoriului administrat în ambele cicluri procesuale, au stabilit că pârâtul a construit pe terenul proprietatea reclamantului o temelie din beton cu lungimea de 7 și grosimea de 0,20, un cuptor suspendat pe suport din tablă și un gard din lemn și țevi metalice montate în beton cu lungimea de 49, lățimea de 0,3 în partea de est și 0,6 în partea de vest, gardul având grosimea de 0,15.
Pe baza aceluiași probatoriu administrat în cauză, instanța de fond și ulterior instanța de apel au concluzionat că respectivele construcții au fost edificate de pârâtul în condițiile în care acesta se afla în litigiu cu reclamantul, pârâtul neposedând autorizație de construcție, ceea ce demonstrează reaua credință a acestuia.
Cu privire la terenul pe care au fost edificate construcțiile în litigiu, instanțele anterioare au reținut că acesta este proprietatea reclamantului, terenul fiind individualizat expres în dispozitivul sentinței civile nr. 2190/9 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr. 1998/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 635/24 martie 2005 Curții de APEL CRAIOVA.
La stabilirea acestei stări de fapt au fost avute în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate atât la fond, cât și în apel, declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești, dar și constatările făcute de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 2190 din 9 iulie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Așa cum s-a arătat în cuprinsul prezentelor considerente, starea de fapt stabilită în mod irevocabil de către instanța de apel nu mai poate fi modificată de C, întrucât prin abrogarea dispozițiilor art.304 pct. 11 Cod pr. civilă, instanța de recurs nu mai are temei legal pentru a proceda la o reapreciere a probatoriilor.
În atare situație, trebuie examinat dacă textele de lege ce au constituit temeiul legal al acțiunii introductive, respectiv art. 1073 - 1077 raportat la art. 494 Cod civil, au fost corect aplicate.
Cum din starea de fapt reținută de tribunal a rezultat neîndoielnic reaua credință a pârâtului la edificarea construcțiilor în litigiu, în mod corect acțiunea în obligație de a face formulată de reclamantul împotriva pârâtului, a fost admisă.
Prin urmare, dispozițiile art. 1073 -1077 cod civil raportat la prevederile art. 494 Cod civil, au fost corect aplicate.
În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozitivului sentinței civile nr. 2190/9 iulie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești, susținere ce se constituie ca o critică de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, se constată că este nefondată.
Prin decizia recurată Tribunalul Gorja respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.4446/30 noiembrie 2007 Judecătoriei Tg. Cărbunești.
În dispozitivul acestei sentințe se face referire expresă la faptul că pârâtul are obligația să ridice construcțiile de pe terenul reclamantului, individualizat prin sentința civilă nr. 2190/9 iulie 2003 Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Menținând sentința instanței de fond, tribunalul a confirmat în totalitate dispozitivul acestei hotărâri, inclusiv mențiunea referitoare la sentința civilă nr. 2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Referitor la neconcordanțele existente între dispozitivul sentinței civile nr.2190/2003 a Judecătoriei Tg. Cărbunești și amplasamentul real al terenului, Curtea reține că acestea sunt aspecte ce pot fi invocate în procedura de executare, neputând fi rezolvate în prezenta cauză, întrucât în raport de situația de fapt stabilită în mod irevocabil de tribunal, rezolvarea acestor aspecte ar fi de natură să agraveze situația recurentului în propria cale de atac.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, recursul declarat de pârât este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 258 din 22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
18.12.2009
Jud.apel
Gh.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță
