Obligație de a face. Decizia 1536/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1536/
Ședința publică din 29 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, calea B,.25,.A,.1, județul, împotriva deciziei civile nr.142 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 3.08.2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea reține cauza în vederea soluționării excepției tardivității declarării recursului.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12.02.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta din urmă, prin Serviciul de îndrumare al asociațiilor de proprietari, să exercite controlul financiar contabil și gestionar asupra activității Asociației de proprietari, precum și la plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa pe parcursul procesului.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că respectiva asociație funcționează cu încălcarea dispozițiilor legale, semnalând o serie de nereguli în activitatea acesteia, privind cu precădere pe administratorul acesteia, susținând că se impune obligarea pârâtului să exercite controlul pe care legea îl instituie în sarcina sa prin HG nr.400/2003.
La 27.04.2007, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că mai înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul a formulat mai multe cereri la Primăria Municipiului Pitești, iar prin adresa nr.53777/28.216/19.12.2006 acesta a fost înștiințat despre procedura instituită de HCL nr.196/17.08.2001, în sensul că potrivit art. 2 asociațiile de proprietari și/ sau de locatari care solicită sprijin pentru efectuarea de controale financiar contabile vor fi îndrumate să se adreseze Corpului experților Contabili autorizați din România-Filiala A încetându-și aplicabilitatea HCL nr.14/1993 și ale HCL nr.7/1995, prin care persoanele cu pregătire de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Pitești erau împuternicite să verifice din punct de vedere financiar gestiunea asociațiilor de locatari, invocând și excepția lipsei calității procesuale pasive.
La dosar au fost depuse înscrisuri, iar acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile HG nr.400/2003.
La data de 25.05.2007, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a HCL nr.196/17.08.2001, astfel că prin încheierea pronunțată la 29.06.2007 în baza disp.art.4 din Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004 a fost sesizat Tribunalul Argeș în vederea soluționării acestei excepții, suspendând judecata cauzei până la soluționarea excepției.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.490/CA/08.10.2007, a respins excepția de nelegalitate a HCL nr.196/2001 ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul a arătat că înțelege să nu mai susțină această excepție, motivat de faptul că respectiva hotărâre a fost abrogată anterior sesizării instanței, condiții în care s-a motivat că obiectul excepției nu subzistă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârât, s-a constatat că este neîntemeiată, fiind respinsă, pentru motivele expuse în continuare, chiar reglementările legale în vigoare stabilind cine și în ce condiții realizează organizarea și asigurarea exercitării controlului financiar-contabil și gestionar asupra activității asociațiilor de proprietari.
Prin sentința civilă nr.1379/29.02.2008, Judecătoria Piteștia respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât. a admis acțiunea, formulată de reclamantul, a obligat pe pârât să organizeze și să asigure exercitarea controlului financiar contabil și gestionar asupra activității Asociației de Proprietari "" cu sediul în Pitești, Calea B,.23, jud. A, în condițiile legii și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 10,3 lei.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut de prima instanță că, reclamantul s-a adresat pârâtului cu mai multe petiții, solicitând organizarea exercitării unui control financiar contabil asupra activității Asociației de proprietari cu sediul în Mun. Pitești, Calea B, bloc 23, însă până în prezent nu rezultă că s-a dat curs acestei solicitări.
Conform art. 58 din HG nr. 400/2003, în vigoare la data formulării acțiunii de către reclamant, îndrumarea metodologică a asociațiilor de proprietari în realizarea scopurilor și sarcinilor ce le revin, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se efectuează prin compartimentele specializate în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari, create în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor municipiului B, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 85/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 234/2002, iar conform art. 60 lit. e) din aceeași hotărâre de guvern compartimentele specializate din cadrul aparatului propriu al consiliilor locale vor acționa pentru organizarea și asigurarea exercitării controlului financiar-contabil și gestionar asupra activității asociațiilor de proprietari, în condițiile legii, dispoziții reluate de către art. 59 din HG nr. 1588/19.12.2007 potrivit căruia: (1) Exercitarea controlului asupra activității financiar-contabile din cadrul asociațiilor de proprietari se realizează în conformitate cu prevederileart. 55din Legea nr. 230/2007 de către organele competente potrivit legislației financiar-contabile; (2) Asociația de proprietari sau orice proprietar din condominiu poate contracta, în nume propriu, lucrări de expertiză tehnică și/sau contabilă cu o persoană fizică sau juridică care are calitatea de a efectua expertize, conform legislației privind organizarea activității de expertiză tehnică și contabilă, judiciară și extrajudiciară; (3) În condițiile stabilite de consiliile locale, județene sau de Consiliul General al Municipiului B și în funcție de resursele bugetare proprii, primăriile pot încheia parteneriate cu Corpul Contabili și Autorizați din România, în vederea efectuării expertizei financiar-contabile a gestiunii fondurilor asociațiilor de proprietari, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai asociației, ulterior efectuării de către comisia de cenzori a controlului financiar-contabil pe respectiva perioadă.
Față de considerentele reținute, din actele cauzei rezultat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă, în baza dispozițiilor legale deja enunțate, obligând pe pârât să organizeze și să asigure exercitarea controlului financiar contabil și gestionar asupra activității Asociației de Proprietari "" cu sediul în Pitești Calea B,.23, jud. A în condițiile legii.
În baza disp.art.247 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantumul rezultând din documentele justificative aflate la dosar.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că în mod greșit s-a admis acțiunea, întrucât potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 196/17.08.2001 asociația de proprietari sau de locatari care solicită sprijin pentru efectuarea controalelor financiar contabile vor fi îndrumate să se adrese Corpului Contabili Autorizați - Filiala
În motivare prima instanță a reținut incidente disp.art. 85/2001, aprobate prin Legea nr. 234/2002, care însă au fost abrogate prin nr.HG 400/2003 și art. 61 din Legea nr. 230/2007.
Astfel, potrivit art. 55 din Legea nr. 230/2007, și art. 59 din HG nr. 1588/2007, exercitarea controlului asupra activității financiar -contabile din cadrul asociației de proprietari se realizează de către organele competente potrivit legislației financiar contabile.
În acest sens, în funcție de resursele bugetare proprii primăriile pot organiza a parteneriate cu Corpul Contabili Autorizați, fiind adoptată L nr. 68/2008 potrivit cu care controlul financiar se efectuează de experți contabili autorizați la cererea asociației sau a oricărui proprietar, astfel în mod greșit apelantul pârât a fost obligat să efectueze control financiar.
În susținerea apelului s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimatul reclamant a formulat potrivit art. 115.pr.civ. întâmpinare prin care a invocat tardivitatea apelului, precum și respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Prin decizia nr.142/02.07.2009, Tribunalul Argeșa admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești și fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității declarării apelului invocat de intimatul reclamant, tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat, întrucât hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtului la 31.03.2008, iar apelul a fost declarat de acesta la 11.04.2008, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284.pr.civ.
Referitor la motivele de apel invocate de pârât, tribunalul a reținut că, la momentul soluționării cauzei în primă instanță erau în vigoare disp HG nr. 400/2003 și Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, ale căror dispoziții prima instanță nu le-a avut în vedere cu ocazia soluționării cauzei.
Astfel, potrivit art. 55 din Legea nr. 230/2007 și art. 59 din HG nr. 1588/19.12.2007, exercitarea controlului asupra activității financiar-contabile din cadrul asociației de proprietari se realizează de organele competente potrivit legislației financiar contabile.
Aceste aspecte,coroborate cu HCL nr. 68/12.02.2008 stabilesc că acest control financiar contabil la asociația de proprietari/locatari se efectuează de experți contabili/contabili autorizați aparținând Corpului Contabili din România la cererea asociației sau a oricărui proprietar.
Prin urmare, efectuarea controalelor asupra activității financiar contabile din cadrul asociației de proprietari trebuie executate de organele competente potrivit legislației financiar contabile, primăriile putând doar, în raport de bugetele proprii să organizeze parteneriate cu Corpul Contabili Autorizați din România pentru efectuarea expertizelor contabile, după efectuarea controlului de comisia de cenzori.
S-a constatat deci, că primăriile pot organiza un cadru de cooperare cu Corpul Executiv, în raport de resursele bugetare, fără însă a avea obligația impusă de lege să asigure efectuarea acestui control financiar și care se realizează de organele competente.
Față de aceste aspecte, tribunalul în temeiul disp.art. 230/2007 și HG nr. 588/2007, rap. la art. 296.pr.civ. a fost admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul motiv de recurs se susține că apelul formulat de către pârâtă este tardiv, sentința de la fond fiindu-i comunicată pe 31.03.2008.
În al doilea motiv de recurs se susține că instanța de fond a făcut o corectă analiză a probelor administrate, însă instanța de apel a interpretat greșit o serie de acte normative.
Curtea, din oficiu, invocă tardivitatea declarării recursului, care a fost înregistrat la Tribunalul Argeș la data de 5.08.2009, iar decizia recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 13.04.2009m, așa cum rezultă din dovada de primire aflată la fila 41 dosar.
Drept urmare, excepția tardivității declarării recursului este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, având în vedere prevederile art.301 Cod procedură civilă, potrivit cărora recursul se declarară în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, calea B,.25,.A,.1, județul, împotriva deciziei civile nr.142 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/4 ex/05.11.2009
Jud apel;;
Jud. fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu