Obligație de a face. Decizia 1552/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1552/R/2008
Ședința publică din 8 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
- -
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Gabriella Purja Marta Carmen
- - - vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER:
TARȚA
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ împotrivasentinței civile nr. 352 din 28 februarie 2008a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect litigiu de muncă- obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat, cu delegație la dosar și reprezentantul pârâtului recurent Institutul Italian de Cultură " ", avocat R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 iulir 2008, reclamanta intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, un script intitulat "observații", din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtului recurent.
La termenul de azi reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar chitanța prin care se atestăplata onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei, iar reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar o notă de cheltuieli, la care au fost anexate o factură și extrase de cont.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invcat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprzentantul pârâtului recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive de instanță și obligarea relamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei la fond și în recurs, potrivit notei depuse la dosar.
Reprezentantul reclamantei intimate pune concluzii în sensul repingerii recursului ca nefondat, cu cosnecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.352 din 28.02.2008 a Tribunalului Clujs -a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Italian de Cultură " " B, și în consecință:
A fost obligat pârâtul să încheie cu reclamanta contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.04.2006 în funcția de secretară, cu program parțial de lucru de 4 ore pe zi, cu un salariu net de 597,76 lei, la Centrul Cultural Italian din C-
A fost obligat pârâtul să înregistreze respectivul contract la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Au fost respinse capetele de cerere privind plata daunelor cominatorii și a daunelor morale.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Începând cu luna aprilie 2006, reclamanta a lucrat la Centrul Cultural Italian din C-N câte 4 ore/zi, respectiv 20 ore/săptămână. Activitatea acesteia a constat în secretariat, bibliotecă, organizare de cursuri în limba italiană și de activități culturale, relații cu publicul și contabilitate.
Pentru activitatea desfășurată, reclamanta primea lunar suma de 597,76 lei pe baza unei chitanțe interne trimisă de la
Reclamantei i s-a precizat că primele 3 luni constituie perioadă de probă și i s-au solicitat o serie de acte în vederea încheierii contractului individual de muncă, însă au fost restituite împreună cu un fax. De asemenea reclamantei i s-a dat un formular de contract individual de muncă pentru completare. Deși acesta nu a fost completat de către pârât și deși actele solicitate în vederea încheierii contractului individual de muncă au fost restituite reclamantei i s-a cerut să-și continue activitatea.
Centrul Cultural Italian din C-N a fost înființat în anul 2002 și a avut un post de secretară cu normă întreagă de 8 ore/zi. În prezent această normă de muncă este prestată de către reclamantă și de către d-na care primește bani pentru activitatea prestată în baza chitanței interne.
Activitatea prestată de către reclamantă la Centrul Cultural Italian din C-N în funcția de secretară cu normă de 4 ore/zi în schimbul sumei de 597,76 lei lunar net plătită cu chitanță internă și existența perioadei de probă și a concediului de odihnă constituie elementele contractului individual de muncă.
Acest contract trebuie să fie încheiat în formă scrisă de către angajator înainte de începerea raporturilor de muncă așa cum prevede art.16 din Legea nr.53/2003.
Cum contractul individual de muncă al reclamantei nu a fost încheiat în scris de către pârât, cererea reclamantei cu privire la obligarea acestuia să încheie contractul individual de muncă și să-l înregistreze la. a fost admisă și în consecință, pârâtul a fost obligat să încheie cu reclamanta contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.04.2006 în funcția de secretară, cu program parțial de lucru de 4 ore pe zi, cu un salariu net de 597,76 lei, la Centrul Cultural Italian din C-N, și a fost obligat pârâtul să înregistreze respectivul contract la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Cererea privind acordarea daunelor morale a fost respinsă ca nedovedită, iar cererea privind daunele cominatorii a fost respinsă, deoarece sancțiunea pentru neîncheierea contractului individual de muncă este prevăzută de Legea nr.53/2003.
Împotriva acestei hotărâri declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii și obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele temeiuri de fapt și drept:
Hotărârea este dată cu încălcarea art.304 pct.7 Cod proc.civ. întrucât în considerentele hotărârii nu s- făcut trimitere la aspectele invocate în apărare de către recurentă, respectiv faptul că nu îi revine în atribuție înființarea unui nou post, acest atribut aparținând exclusiv Ministerului Afacerilor Externe din Italia și Ambasadei Italiei din România, în toată perioada începând cu anul 2006 până în prezent institutul are finanțat un singur post de documentarist, aspect ce reiese și din cuprinsul organigramei, iar reclamanta și-a desfășurat activitatea în baza unui contract de prestări servicii. Conform Legii nr. 22/1990, există posibilitatea colaborării între institut și persoane care prestează servicii, însă acestora din urmă li se poate încheia contract doar după ce au primit autorizarea reprezentanței diplomatice sau autorizarea Biroului consular competent în limitele propriului bilanț anual aprobat.
Instanța nu poate înființa prin hotărâre judecătorească un nou post care nu este prevăzut în organigramă, și nu poate schimba bugetul recurentei.
Postul de documentarist în cadrul instituției este ocupat de angajata -, pentru un alt post de aceeași factură neexistând fonduri.
Un alt motiv de recurs vizează încălcarea art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ.
Instanța a schimbat natura actului dedus judecății - contract de colaborare - și i-a dat caracterul unui contract individual de muncă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii în sensul aplicării unor norme de dreptul muncii care nu sunt incidente în speță.
În prezentul litigiu nu este vorba de derularea unui raport de muncă în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, întrucât ambele părți au avut reprezentarea că nu se află în fața unui raport de muncă în baza legislației dreptului muncii, ci încheie un contract de colaborare de natură civilă.
În chiar considerentele hotărârii s- reținut că intimata reclamantă continuat activitatea în cadrul Centrului Cultural Italian din C-N, cu toate că actele solicitate în vederea încheierii contractului individual de muncă i-au fost restituite pe motivul imposibilității obiective de încheiere acestuia.
În această situație, reclamanta a achiesat la situația juridică de colaborare remunerată, continuând activitatea în aceleași condiții, fiind conștientă de faptul că instituția nu o poate angaja pe bază de contract individual de muncă.
Greșit a reținut instanța că reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, în condițiile în care în respectiva perioadă serviciile reclamantei nu au fost solicitate, pe durata verii centrul fiind închis.
Prin întâmpinarea formulată (11-14), reclamanta solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În esență reclamanta a arătat următoarele:
Legea nr. 22/1990 invocată de recurent emană de la organul de legiferare italian, neavând putere obligatorie pe teritoriul României.
Adresa depusă la dosar în care se face referire la finanțarea unui post de documentarist nu constituie o organigramă în sensul legii, și nu emană de la angajator, ci de la o terță instituție.
nu este încadrată pe post de documentarist, iar fișa postului acesteia nu a fost depusă.
Încheierea contractului individual de muncă nu poate fi supusă obținerii autorizației din partea reprezentanței diplomatice, și oricum, o atare cerință nu este opozabilă reclamantei.
Susținerea recurentului conform căreia reclamanta desfășurat activitate cu caracter temporar este nefondată, din declarațiile martorilor audiați reieșind că aceasta desfășurat muncă efectivă și constantă caracteristică unui raport de muncă.
Existența raportului de muncă între reclamantă și recurent fost dovedită prin probele administrate, în fața primei instanțe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Reclamanta prin acțiunea promovată la data de 4 iulie 2007 solicitat obligarea pârâtului Institutul Italian de Cultură să încheie cu ea contract individual de muncă, începând cu data de 1.04.2006, pe post de secretară cu program parțial de lucru 4 ore pe zi, și un salariu net de 597,76 lei, pe care să îl înregistreze la ITM.
Din ansamblul probatoriului administrat în fața primei instanțe și în recurs, se conturează următoarele aspecte:
În perioada aprilie 2006 - iunie 2007 reclamanta a desfășurat activitate în cadrul Institutului Italian de Cultură, fiind remunerată lună de lună pentru activitatea desfășurată în baza unor chitanțe în care se menționa că suma de 597,76 lei i se plătește cu titlu de compensare în schimbul serviciului prestat - telefonistă, secretară și bibliotecară (60-78 dosar fond).
Anterior promovării acțiunii, la data de 20.06.2007, reclamanta a notificat intimatul pentru a-i comunica numărul și data înregistrării la ITM contractului său de muncă (8 dosar fond).
Prin răspunsul la această notificare (27) reclamanta a fost înștiințată că activitatea pe care a desfășurat-o de la începutul lunii aprilie 2006 s- făcut în baza unui contract de prestări servicii, iar angajatorul nu comunicat intenția de transforma acordul de prestări servicii într-un contract de muncă propriu-zis.
În plus, i s-a adus la cunoștință faptul că Institutul Italian de Cultură nu este autorizat de instituțiile de specialitate ale statului italian să dea curs solicitării sale de a-i încheia contract de muncă.
Institutul Italian de Cultură își desfășoară activitatea specifică la B, sub autorizarea instituțiilor de specialitate ale statului italian, astfel încât deși reclamanta susținut în cuprinsul întâmpinării că aflându-se pe teritoriul Statului Român activitatea acestuia este supusă exclusiv legislației române și comunitare, această afirmație nu este fondată.
activitatea sub autorizarea instituțiilor de specialitate italiene, acest centru cultural este supus din punct de vedere al jurisdicției statului pe care îl reprezintă, similar reprezentanțelor consulare și diplomatice.
Prin urmare, Legea nr. 22/1990 îi este aplicabilă, iar conform art.17 din cuprinsul acestui act normativ, institutele italiene de cultură din străinătate pot angaja personal prin contract pentru activități de concepție, executive și auxiliare.
În acest sens, reclamanta a desfășurat în perioada aprilie 2006 - iulie 2007 activitate de secretară și telefonistă, în baza unui contract de prestări servicii.
Întrucât din cuprinsul aceleiași Legi nr. 22/1990 și din cuprinsul răspunsului comunicat de recurent la solicitarea instanței de recurs reiese că pentru încheierea unui contract de muncă se impune înființarea unui nou loc de muncă, schimbarea organigramei și includerea în buget unor noi posturi este necesară autorizarea Ministerului d e Externe Italian, care nu și-a dat acordul în sensul suplimentării numărului de posturi, încheierea unui contract de muncă între recurent și reclamantă nu este în mod obiectiv posibilă.
activității recurentului nu este comparabilă cu activitatea desfășurară de o societate comercială, așa cum susține reclamanta, astfel încât și angajarea personalului este supusă unor condiții care exced legislației interne a dreptului muncii, fiind impuse de jurisdicția statului cărui cultură o promovează activitatea recurentului.
La solicitarea instanței recurentul comunicat că deși din anul 2006 s-a solicitat prin Ambasada Italiei în România extinderea organigramei cu încă două posturi, răspunsul Ministerului Italian de Externe fost în sensul necesității reducerii posturilor bugetate de la 6 angajați la 5, în anul 2008.
Edificatoare în acest sens sunt statele de plată depuse cu titlu exemplificativ în lunile mai 2006 - 6 angajați, iunie 2007 - 6 angajați și martie 2008 - 5 angajați (43-45).
Pe statele de plată din anii 2006 - 2007 între cei 6 angajați reclamanta nu figurează, în schimb, este menționată numita, care este angajata recurentului pe postul de referent din 1.01.2006 în baza contractului individual de muncă nr.504/6.04.2006 (81 dosar fond).
Reiese din cele arătate că pe de o parte, în intervalul 1.04.2006 - iulie 2007 reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Cultural Italian, în baza unui contract de prestări servicii, o atare modalitate având suport legal, iar încheierea unui contract individual de muncă nu este posibilă, nu din cauza unui refuz nejustificat al instituției, ci din cauza lipsei finanțării și aprobării date de autoritatea abilitată în acest sens, Ministerul d e Externe Italian.
Având în vedere cele arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civ. curtea va admite recursul declarat de pârâtul INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ împotriva sentinței civile nr. 352 din 28.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtului INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului individual de muncă.
În temeiul art.274 alin.1 Cod proc.civ. va obliga intimata să plătească recurentului echivalentul în lei a sumei de 1500 Euro la data plății, cheltuieli de judecată în fond și în recurs (52-54).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ împotriva sentinței civile nr. 352 din 28.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtului INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului individual de muncă.
Obligă intimata să plătească recurentului echivalentul în lei a sumei de 1500 Euro la data plății, cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iulie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - TARȚA
Red. MV dact.GC
3 ex/10.07.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja Marta Carmen
