Obligație de a face. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 18
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de, - și împotriva deciziei civile nr. 554/17 09 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima și la a doua strigare avocat pentru avocatul titular avocat I pentru intimată, lipsă fiind recurenții, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de recurentul însoțite de înscrisuri (adresa numărul 4749/20.10.2008, adresa numărul 2 din 15.01.2007, lista de conturi din 01.02.2008, număr înregistrare plângere), cu duplicat.
Avocat depune la dosar delegație de substituire pentru avocatul titular I pentru intimată., arată că intimata este coproprietară. Lasă dosarul la a doua strigare pentru a preciza valoarea bunurilor.
La reluarea cauzei, apărătorul intimatei precizează că valoarea imobilului este de 100 000 Ron.
Instanța, având în vedere valoarea precizată, obiectul acțiunii și în temeiul dispozițiilor articolului 282 indice 1 Cod procedură civilă, pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac a recursului.
Avocat arată că apelul ar fi calea de atac formulată. Solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 1106 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanții, și -, în contradictoriu cu pârâta.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele.
Reclamanții sunt descendenți, iar pârâta soția supraviețuitoare, ai defunctului
După decesul lui G pârâta a rămas în continuare să locuiască în casa în care locuiește cu fostul ei soț, iar din declarația martorei audiate în cauză reiese că reclamanții au cules.
Din adresa Primăriei Comunei, jud. I de la fila 6 dosar rezultă că pârâta a moștenit de la defunctul o suprafață de teren, pe care se află amplasată o casă, dar nu se știe dacă pârâta este proprietara casei.
Reclamanții sunt moștenitori sezinari ai defunctului G și au de drept posesia bunurilor rămase de pe urma tatălui lor, dar și pârâta este moștenitoare rezervatară a defunctului și intră în concurs cu ceilalți moștenitori ai defunctului.
Reclamanții nu au fost împiedicați să-și exercite posesia asupra bunurilor succesorale, dovadă în acest sens fiind declarația martorei că ei au cules.
Urmează a se soluționa acțiunea de partaj succesoral și numai în cazul în care casa nu va intra în lotul pârâtei să se dispună evacuarea ei din casă, celelalte bunuri urmând a intra în proprietatea părților conform loturilor formate de către instanță.
Prin decizia civilă nr. 554 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a dispus respingerea apelului promovat de reclamanții, - și împotriva sentinței civile nr. 1106 din 31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, păstrarea acesteia și respingerea cererii intimatei privitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele.
Pârâta are calitatea de soție supraviețuitoare defunctului iar reclamanții sunt descendenți de gr. ai acestuia. Soții au conviețuit împreună iar pârâta locuiește în imobilul din comuna de foarte mult timp ( aproximativ 30 de ani), aspect necontestat de către reclamanți. În cazul în care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori pentru stabilirea masei succesorale, trebuie să se determine partea cuvenită soțului defunct dincomunitatea de bunuri comune soților, soțul supraviețuitor culegând partea ce se cuvine din comunitate nu în calitate de moștenitor ci în calitatea sa de codevălmaș, adică titular asupra comunității. Recunoașterea acestui drept asupra comunității de bunuri dintre soți nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului succesoral. Soțul supraviețuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul Codului Familiei.
Dincolo de dreptul de moștenire asupra masei succesorale, soțul supraviețuitor mai are, din momentul deschiderii succesiunii și un drept special de abitație asupra casei în care locuit dacă acesta face parte din moștenire și el nu are o altă locuință proprie. Din adresa nr. 3409/21.08.2007 a Primăriei Comuna reiese într-adevăr că pârâta moștenit o locuință de la defunctul, imobil care însă se autodemolează și nu prezintă condiții de locuit.
În concluzie, nu se poate aprecia că soția supraviețuitoare are o altă locuință proprie iar dreptul de abitație prelungindu-se până la data ieșirii din indiviziune (acțiune în curs de judecată) în mod corect a respins instanța de fond cererea de evacuare pârâtei din locuința succesorală.
Calitatea de moștenitori sesizari reclamanților relevă posibilitatea juridică acestora de intra în stăpânirea moșteniriifără atestarea prealabilă calității de moștenitor(înainte de eliberarea certificatului de moștenitor) și nu are ca efect predarea automată și absolută de către soțul supraviețuitor a tuturor bunurilor succesiunii cum în mod eronat înțeleg reclamanții. De altfel reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă predarea bunurilor motivat de faptul că ei, toți moștenitorii nu au putut efectua partajul pe cale amiabilă și pârâta apelat la instanța de judecată și nu motivat de refuzul soției supraviețuitoare de le acorda posesiunea bunurilor. Dacă în ceea ce privește casa de locuit și anexele gospodărești se poate pune problema împiedicării folosirii acestora de către reclamanți, nu s- probat în nici un fel ce- împiedică pe aceștia să intre în posesia terenurilor cuprinse în titlurile de proprietate, suprafețe mari din cuprinsul acestora fiind situate în extravilanul localității.
Având în vedere că pârâta are și un drept de proprietate asupra bunurilor derivând din comunitatea de bunuri soților și dispozițiile art. 4 din Legea 319/2004 în mod corect apreciat prima instanță netemeinicia pretențiilor reclamanților. Probele au fost corect administrate în cauză raportat la situația de fapt invocată de părți, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 1191 cod civil întrucât adresa Primăriei atestă situație de fapt care poate fi confirmată cu alte probe administrate în cauză (martori). Cererea de recuzare fost soluționată în cursul judecății prin încheierea din data de 30.01.2008, prin anularea acesteia ca netimbrată astfel încât în mod legal judecătorul care instrumentat cauza pronunțat și soluția în dosar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost dovedite cu actele fiscale depuse la dosar iar dreptul de reprezentare rezultă din împuternicirea avocațială aflată la fila 26 conform Legii 51/1995 fără fi necesară și depunerea la dosar a contractului de asistență juridică. Față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocatul pârâtei care formulat întâmpinare, fost prezent la termenele de judecată și a administrat probe în favoarea pârâtei, tribunalul a constatat că nu se impune reducerea onorariului de avocat în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul promovat în cauză, menținut ca legală și temeinică sentința Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, - și, solicitând admiterea recursului, modificarea sau casarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată împotriva pârâtei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins acțiunea, este nelegală și netemeinică, cauza fiind judecată fără ca reclamantul să fie citat cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 92 din Codul d e procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Decizia civilă a fost pronunțată de un judecător care nu a luat parte la nici o ședință publică de judecată, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 2 Cod procedură civilă.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, la pronunțarea ei fiind încălcate următoarele dispoziții legale: art. 653 potrivit cu care, doar recurenții, în calitate de descendenți sunt sesizari și pot intra în stăpânirea de fapt a bunurilor succesorale fără vreo formalitate prealabilă, iar pârâta, soție supraviețuitoare nu este moștenitor sezinar, trebuind deci a solicita trimiterea în posesie.
Pârâta a formulat o acțiune de partaj în dosarul nr- la udecătoria Iași, cu privire la bunurile succesorale ale defunctului G, suspendată în prezent. Prin urmare, trimiterea acesteia în posesia bunurilor ce i se cuvin se va face prin eliberarea certificatului de moștenitor.
Greșit a fost motivată ieșirea recurenților din moment ce conform art. 653 Cod civil, descendenții (copiii) și ascendenții au drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului.
Motivarea dată de instanță este nelegală și în contradicție cu disp. art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, toate probele solicitate de fiind respinse ca neconcludente.
Instanța a cercetat cauza fără a intra în cercetarea fondului cauzei, reclamantului-recurent fiindu-i respinse probele cerute de toți recurenții.
Astfel, instanța a respins proba cu înregistrarea video ca neconcludentă, ca de altfel și proba cu martori precum și cea cu interogatoriul intimatei.
Greșit s-a pronunțat decizia doar în temeiul unei declarații testimoniale, cu toate că recurenții s-au opus la audiere.
Acțiunea dedusă judecății este o acțiune în petiție de ereditate care se deosebește de partaj, deoarece recurenții nu-i contestă calitatea de moștenitoare a intimatei și nu-i afectează drepturile succesorale, ea ținând doar la obligarea pârâtei la predarea posesiunii bunurilor succesorale, și liniștita posesie a acestora.
Greșit instanța a respins evacuarea pârâtei-intimate din imobilul succesoral, deoarece pârâta are locuință proprie și nu mai poate invoca dreptul consacrat de art. 4 din Legea nr. 319/1994.
La termenul din 16 ianuarie 2009 instanța din oficiu a invocat excepția privitoare la admisibilitatea căii de atac prezente, fiind date dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, în raport de valoarea pricinii de 100.000 Ron, declarată de recurent.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamant, Curtea reține că aceasta este întemeiată.
Astfel, reclamanții au investit instanța de fond cu o petiție în ereditate, acțiune care are caracter patrimonial, exprimată de reclamanți la valoarea de 100.000 lei.
Curtea apreciază că acțiunea reclamanților are ca scop predarea posesiunii bunurilor succesorale și lăsarea acestora în liniștită posesie a reclamanților.
O astfel de acțiune are deci un caracter patrimonial.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 Ron.
Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată în recursul în interesul legii că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 literele "a,b" și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimonial, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind stabilirea situației anterioare.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac ce se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ea nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de și se va menține decizia recurată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi respinsă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de, - și împotriva deciziei civile nr. 554/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Respinge ca nedovedită cererea intimatei privind cheltuielile de judecată (onorariu de avocat).
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Ianuarie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
10.02.2009
2 ex.-
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Mona Maria Pivniceru, Georgeta
