Obligație de a face. Decizia 1822/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1822/R-CM
Ședința publică din 30 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în C,-,.6,.A,.4,.27, județul A, împotriva sentinței civile nr.601/CM din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-pârât, lipsind recurenta-reclamantă -" "SRL și intimații-pârâți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, de instanța de judecată, intimatul, precizează că nu cunoaște motivul pentru care s-a desființat contractul de prestării servicii, însă arată că nu aveau calificarea necesară pentru efectuarea lucrării care presupunea construirea unui acoperiș. Precizează că la momentul încheierii contractului a primit echipamente de protecție și un telefoane mobile, pe care sunt de acord să le restituie. De asemenea, apreciază că probele administrate pe instanța de fond, sunt suficiente și nu mai solicită administrarea altora în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței criticate.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.601/CM/23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și au fost obligați pârâții să restituie acesteia echipamentul de protecție constând în salopetă și bocanci. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, pârâții și au fost angajații societății reclamante, în meseria de muncitori necalificați, iar pârâtul a fost angajatul acesteia în meseria de faianțar și șef echipă. Cu fiecare dintre pârâți reclamanta a încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.
La data de 15.11.2007 reclamanta a încheiat cu un contract de prestări servicii, cu nr.005, având ca obiect executarea de reparații acoperiș și amenajări interioare. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de 3 luni, respectiv pentru intervalul 15.11.2007/15.02.2008.
Potrivit acestui contract reclamanta trebuia să execute lucrările de reparații ale acoperișului și amenajările interioare în schimbul sumei de 20.000 lei, pe care societatea beneficiară trebuia să o plătească pentru aceste servicii.
În data de 3.01.2008 reclamanta a emis deciziile cu numerele 24, 25 și 26, prin care decidea încetarea contractelor individuale de muncă ale pârâților începând cu data de 1.01.2008, întemeiate pe absențele nemotivate ale acestora.
Din declarațiile martorilor și a reieșit că pârâților nu le-a fost repartizată întreaga lucrare, ci doar reparațiile la acoperiș lucrare la care mai lucrau alți doi muncitori, în afara pârâților. Chiar martorul reclamantei a subliniat faptul că pentru executarea lucrărilor contractate prin contractul de prestări servicii au fost repartizați 10 lucrători ai reclamantei (5 pentru repararea acoperișului și 5 pentru amenajările interioare) și că absențele de la muncă ale pârâților nu au fost determinante în rezilierea contractului dintre reclamantă și
În ceea ce privește instituirea răspunderii patrimoniale a salariaților, se impunea îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii.
Astfel, trebuie să existe o pagubă materială adusă angajatorului. Reclamanta a susținut că paguba produsă de cei trei pârâți este de 20.000 lei, respectiv prețul serviciilor prevăzut în contractul de prestări servicii.
Tribunalul a reținut însă, că nu din cauza lipsei de la serviciu a pârâților nu s-a finalizat lucrarea contractată de către reclamantă, că acestora nu li se poate imputa faptul că sunt răspunzători de nerespectarea condițiilor contractuale stabilite în contractul de prestări servicii, din moment ce din 10 lucrători numai trei au părăsit echipa, iar plecarea acestora s-a datorat tocmai faptului că reclamanta nu le-a achitat acestora drepturile salariale.
În consecință, tribunalul a apreciat că cei trei pârâți nu au produs o pagubă materială angajatorului, nefiind îndeplinită prima dintre condițiile impuse de către art.270 alin. 1 Codul muncii.
S-a apreciat astfel că, în cauză nu se poate institui răspunderea patrimonială a salariaților, nefiind îndeplinită cel puțin una dintre condițiile impuse, cumulativ, de către art.270 alin.1 Codul muncii, urmând a respinge solicitarea reclamantei în acest sens.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâților la restituirea echipamentului de protecție, tribunalul a reținut că, în contractele individuale de muncă ale pârâților și s-a menționat că aceștia beneficiază de echipament de protecție constând în: cască, salopetă, mănuși și bocanci. În cel al pârâtului se mai menționează în plus și ochelari de protecție.
La interogatoriu s-a recunoscut de către toți pârâții că fiecare dintre ei a primit ca și echipament de protecție doar salopetă și bocanci, iar la dosar nu există niciun proces verbal încheiat între angajator și salariați privind predarea - primirea echipamentului de protecției. Declarația pârâtului, potrivit căreia ar fi primit de la angajator, cu titlu de echipament de protecție, cască, salopetă, mănuși și bocanci, nu este confirmată de nicio referire la data întocmirii acestuia sau ocazia cu care a fost întocmit.
În aceste condiții, în care angajatorul nu a făcut dovada echipamentului de protecție predat salariaților, tribunalul a reținut că pârâții trebuie să restituie reclamantei doar salopetele și bocancii primite cu acest titlu.
S-a mai susținut de către angajator că la încheierea contractului individual de muncă al pârâtului acesta a primit spre folosință un telefon mobil marca, pe care nu l-a restituit la încetarea raporturilor de muncă.
Pentru clarificarea acestui aspect s-au analizat declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorul, fost angajat al societății reclamante, a subliniat faptul că a fost de față când pârâtul a predat telefonul mobil șoferului societății, fiind încheiat un proces verbal ce a rămas la acesta din urmă.
Ținând seama de faptul că acest martor a văzut personal predarea telefonului mobil de către pârât, tribunalul a înlăturat cealaltă declarație, a martorului și a respins cererea reclamatei privind restituirea acestui bun.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, o primă critică adusă hotărârii atacate este aceea a aplicării greșite a dispozițiilor art.270 alin.1 Codul muncii, prin concluzionarea eronată că cei trei pârâți nu au produs nici o pagubă materială și astfel nu este îndeplinită prima dintre condițiile prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii pentru a fi instituită răspunderea patrimonială a salariaților.
Instanța a dat dovadă de lipsă de rol activ, încălcând astfel prevederile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, întrucât neplata drepturilor salariale urma să fie dovedită cu înscrisuri, iar nu cu declarația unui martor.
Instanța nu a motivat de ce a înlăturat depoziția martorului și pentru ce considerente dă eficiență declarației martorului, încălcând prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, instanța îl admite numai în parte, deși chiar în contractele individuale de muncă ale pârâților se menționează compunerea echipamentului de protecție primit.
În sfârșit, în soluționarea celui de-al treilea capăt de acțiune, instanța a interpretat eronat materialul probator.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 și art 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art. 270 alin.1 din Codul muncii, pretins a fi fost aplicat în mod greșit de către instanța de fond, răspunderea patrimonială a salariaților, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale intervine pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Condițiile legale pentru a atrage incidența acestei forme de răspundere, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui ce a produs paguba; fapta ilicită a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În speță, tribunalul, în mod corect a stabilit că în sarcina pârâților nu se poate reține producerea cu vinovăție a unui prejudiciu recurentei, atâta timp cât, din probele administrate a reieșit că la baza încetării raporturilor de muncă dintre părți a fost neplata drepturilor salariale, urmată de neprezentarea la muncă a pârâților.
Or, angajatorului îi revenea obligația de a dovedi în instanță, ce sarcini de serviciu aveau pârâții, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a determinat crearea prejudiciului respectiv.
Caracterul ilicit al faptei se analizează în raport atât cu sarcinile de serviciu ce decurg din contractul individual de muncă, cât și cu obligațiile ce îi reveneau angajatorului în raport de munca depusă de salariați, neputând fi imputate acestora absențele de la muncă, în condițiile în care nu le fuseseră plătite drepturile salariale. Mai mult, chiar martorul reclamantei susține că absențele pârâților(care reprezentau doar o treime din totalul angajaților) nu au fost determinante în rezilierea contractului dintre reclamantă și L, prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de lege în mod cumulativ pentru a atrage răspunderea patrimonială, în mod corect tribunalul a respins acest capăt de cerere.
În ceea ce privește dovada efectuării plății drepturilor salariale de către recurentă, pârâților, ca un argument în sprijinul caracterului ilicit al faptei acestora, ea nu trebuia efectuată de instanță, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, ci de către recurentă, în privința căreia, Curtea va reține că nu și-a probat susținerile nici în recurs, deși avea posibilitatea completării probatoriului, cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod procedură civilă.
Tot astfel, Curtea va constata, contrar celor invocate de recurentă cu privire la valoarea probatorie a mărturiei numitului, că tribunalul a indicat, în conformitate cu art. 261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, în considerentele sentinței recurate, rațiunea pentru care a dat eficiență juridică declarației acestuia, în detrimentul mărturiei unei persoane care nu a perceput în mod direct aspectele privind restituirea telefonului mobil, despre care a relatat.
În sfârșit, criticile vizând modul de interpretare a probatoriului administrat, cu consecința admiterii doar în parte a capătului doi al acțiunii și a respingerii celui de-al treilea capăt de cerere, sunt nefondate.
Răspunsurile(recunoașterile) la interogatoriu ale pârâților nu sunt infirmate de vreo altă probă administrată, astfel că, angajatorul, nefăcând dovada echipamentului de protecție predat salariaților, tribunalul a reținut în mod corect că pârâții trebuie să restituie reclamantei doar salopetele și bocancii primite cu acest titlu, iar cu privire la telefonul mobil, că acesta a fost restituit recurentei.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.601/CM/23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o va menține la legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, cu sediul în C,-,.6,.A,.4,.27, județul A, împotriva sentinței civile nr.601/CM/23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și, toți cu domiciliul în comuna de, sat județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./16.12.2009
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Veronica Șerbănoiu
