Obligație de a face. Decizia 1907/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1907/2009-R
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B, CONSILIUL LOCAL O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în O,-,. 9, județul B, intimata pârâtă, cu sediul în O,-, - 6, județul B, împotriva deciziei civile nr. 84/A din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-,prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.4820 din 2 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul reclamant -lipsă,reprezentanta sa, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 41 din data de 13.10.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, intimatul reclamant, prin registratura instanței, în data de 18.11.2009, a depus întâmpinare,după care:
Reprezentanta intimatului reclamant, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea ambelor recursuri ca fiind nelegale și netemeinice și menținerea hotărârii atacate, pentru considerentele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, justificate cu copia chitanței depuse la dosar.În esență, referitor la recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor, precizează că, în mod corect cele două instanțe au reținut necesitatea introducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât Statul este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză; cu privire la un alt motiv de recurs invocat de recurent, respectiv că imobilul face parte din lista monumentelor istorice, solicită a se constata că acest motiv a fost invocat prima oară în recurs de către recurenta de azi și având în vedere că celelalte apartamente au fost vândute foștilor chiriași, numai recurentului reclamant nu, deși a primit avizul de cumpărare cu mult înainte de anul 2004, apreciază că, are aceeași situație juridică cu a celorlalți chiriași, care au putut cumpăra imobilul. Referitor la recursul formulat de către recurenta Administrația Imobiliară O, învederează instanței că,intimatul reclamant îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a putea cumpăra imobilul ocupat legal, în baza unui contract de închiriere, iar cu privire la motivul invocat, că imobilul face parte din lista monumentelor istorice, arată că acest motiv a fost invocat prima oară în apel, și avându-se în vedere că celelalte apartamente au fost vândute foștilor proprietari, consideră că și reclamantul are aceeași situație juridică ca și ceilalți chiriași, ce au putut cumpăra imobilul. Mai mult decât atât, precizează că beneficiari ai contractului de închiriere sunt și copii acestuia cu soțiile și nepoții, drept urmare, la calculul chiriei s-a ținut cont inclusiv de alocația nepoților minori, iar cu privire la extinderea spațiului de locuit și la celelalte 2 camere rămase libere, consideră că, în mod corect a reținut instanța, având în vedere legea locuinței, iar motivul de recurs invocat că, Palatul face obiectul unei acțiuni de revendicare, arată că, acesta nu subzistă, deoarece din răspunsurile Comisiilor locale, rezultă că acest imobil nu a format obiectul vreunei cereri de restituire sau a unei notificări în condițiile Legii nr.10/2001.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4820 din 02 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român, excepție invocată de acesta.
S-a admis în parte acțiunea precizată de reclamantul împotriva pârâților PRIMĂRIA MUN. O, SC B și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și, în consecință:
A fost obligat pârâtul Statul Român, prin unitatea administratoare Primăria O și prin cea intermediară a vânzării - SC B, să vândă reclamantului spațiul pe care îl deține prin contractul de închiriere nr. 644/25.05.2007, situat în O,-,.9, compus din trei camere, bucătărie, debara, baie, antreu și două boxe.
A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Primăria O să închirieze reclamantului celelalte camere din același imobil, care alcătuiesc, împreună cu imobilul deja închiriat, o singură unitate locativă.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor să-i vândă cele două camere pentru care nu are contract de închiriere.
Au fost obligați pârâții Statul Român și Primăria O, în solidar, la plata sumei de 519,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unui contract de închiriere, nr. 644/25.05.2007, încheiat cu Primăria mun. O, în temeiul căruia deține în folosință apartamentul nr. 9 din O,-, compus din 3 camere, o bucătărie, o baie și dependințe, însă în fapt, este format din 5 camere, nu din trei, dar a fost artificial împărțit în două unități locative distincte, care însă nu sunt independente, reclamantul prin contractul pe care îl deține ocupă doar 3 camere și dependințele, iar celelalte două camere au fost ocupate de fam., în prezent evacuată, prin SC nr. 6225/2002 a Jud. O, după cum rezultă din SC nr. 2123/2004 a Jud. O, ambele familii folosind în comun, holul, B și bucătăria.
S-a mai reținut din actele depuse la dosar, că reclamantul și-a achitat toate obligațiile prevăzute de lege pentru cumpărarea spațiului închiriat, a înaintat numeroase cereri către Primăria O, însă, sub diferite pretexte, reprezentanții acestei instituții l-au amânat și au refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din 112/1995, reclamantul întrunind condițiile legale pentru a cumpăra imobilul pe care îl ocupă în mod legal, potrivit contractului de închiriere valabil până în anul 2009, astfel, deține un contract de închiriere valabil, nr. 644/25.05.2007; nu există nici o cerere de restituire a imobilului închiriat(casa colectivă fiind formată din mai multe apartamente, toate celelalte, cu excepția celui al reclamantului, fiind vândute către chiriași); nu mai deține în proprietate nici el, nici alt membru al familiei sale, altă locuință; Statul Român are un titlu valabil asupra imobilului; din anul 1974, reclamantul deține acest apartament în mod neîntrerupt în baza unui contract de închiriere, prelungit succesiv, existent și în momentul apariției 112/1995.
Pentru aceste motive, prima instanță a considerat întemeiată cererea reclamantului de a i se vinde imobilul închiriat, astfel că în baza art. 9 din 112/1995, a admis acest capăt de cerere din acțiunea formulată.
Referitor la precizarea de acțiune, instanța de fond a reținut că reclamantul locuiește în acel apartament împreună cu familia lui, care este compusă din: el și soția, cei doi copii împreună cu soțiile lor și cu cei doi copii minori ai acestora, fiind vorba, de 8 persoane, precum și faptul că fiii reclamantului nu dețin în proprietate alt imobil, după cum reiese din declarațiile notariale date pe proprie răspundere, depuse la dosar, formulând și aceștia cerere pentru acordarea unui spațiu locuibil.
S-a mai reținut din adresa nr. 5639/8.12.2005 a Serviciului tehnic din cadrul Primăriei O, că apartamentul nr. 9 fost artificial împărțit în două unități locative în perioada comunistă, fiind închiriat la două familii, ignorându-se faptul că el reprezintă o singură unitate locativă, cu o singură, baie, bucătărie și hol comun pentru două familii diferite și avându-se în vedere situația familiei reclamantului, care este formată din 8 membri ce locuiesc în 3 camere, instanța de fond a considerat că trebuie respectate prevederile art. 3 alin. 2 din 112/1995 și art. 2 lit. a și b din 114/1996 actualizată, considerente pentru care a admis în parte și precizarea de acțiune formulată, în sensul că a obligat Statul Român - proprietarul imobilului, să închirieze reclamantului și celelalte două camere rămase libere după evacuarea celeilalte familii, care fac parte integrantă din spațiul deja închiriat acestuia.
În ceea ce privește obligația de a vinde aceste două camere către reclamant, instanța de fond a respins acest capăt de cerere, față de faptul că în prezent, nu există un contract de închiriere valabil încheiat pentru acest spațiu și în baza art. 274.Pr.Civ. fiind în culpă procesuală, față de poziția de opunere la acțiunea precizată a reclamantului, a obligat Statul Român și Primăria O, în solidar, la plata sumei de 519,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând cheltuieli cu timbrajul în prezenta acțiune și onorariu avocațial, menționat pe delegația de la fila 4 dosar și dovedit cu chitanța de la fila 35 dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru Statul Român și Administrația Imobiliară
Prin cererea de apel apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru Statul Român a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin cererea de apel, apelanta Administrația Imobiliară Oaî nvederat instanței că prin HCL 21/2007 Consiliul Local al Municipiului Oaa probat înființarea, organizarea și funcționare instituției publice de interes local, Administrația Imobiliară O, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local O și potrivit art. 2 din actul normativ mai sus amintit Administrația Imobiliară O se înființează prin desprinderea Direcției Patrimoniu din actuala structură a Primăriei Municipiului O, iar potrivit art. 4, obiectul de activitate al său constă în administrarea, gestionarea, închirierea, întreținerea și vânzarea fondului imobiliar aflate în administrarea Consiliului Local.
Prin decizia civilă nr.84/A din 13 martie 2009, Tribunalul Bihorar espins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat de B și ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O - PRIMĂRIA O în contradictoriu cu intimații și B -, împotriva sentinței civile nr. 4820 din 02 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstreat-o în totalitate.
A obligat partea apelantă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru Statul Român, instanța de apel a apreciat criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind nefondată, avându-se în vedere faptul că, potrivit situației CF 12023 O, nr. top. 773/1, imobilul situat administrativ în O,-, a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare, în baza Decretului 92/1950, drept înscris sub B 2 din această Carte Funciară.
Împrejurarea că Ministerul Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român, nu are calitatea de parte în contractul de închiriere nr. 644/25.05.2007, privind apartamentul nr. 9 din imobilul de mai sus, nu poate conduce la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român, câtă vreme, imobilul. 9 constituie proprietatea Statului Român, iar Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea de reprezentant al acestuia, atât în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. 4 și 5 din Legea 213/1998, astfel alin. 5 stipulează că "în litigiile prevăzute la alin. 4 Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor", precum și în temeiul OG 14/1997.
Pentru aceste considerente instanța de apel a apreciat apelul formulat ca fiind nefondat, și l-a respins ca atare.
Referitor la apelul declarat de Administrația Imobiliar, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu, reprezentând apartamentul nr. 9 din casa colectivă înscrisă în CF 12023 O, nr. top. 773/1 este deținut cu titlu de chirie de către reclamantul intimat împreună cu familia acestuia din data de 29.05.1974, contract care a fost prelungit succesiv, ultima dată în baza cererii nr. 99171 din data de 08.05.2007 formulată de către intimat, sens în care a fost încheiat contractul de închiriere nr.644/25.05.2007.
Conform fișei suprafeței locative la contractul de închiriere de mai sus, acest apartament este compus din 3 camere, o bucătărie, o baie și dependințe.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul intimat a solicitat instituțiilor abilitate extinderea spațiului său de locuit și asupra unei părți din imobil compusă din 2 camere, ocupată de o altă familie, cu privire la care s-a pronunțat evacuarea prin sentința civilă nr. 2123/2004 a Judecătoriei Oradea, ambele locuințe, atât cea ocupată de reclamantul intimat cu titlu de chirie, cât și cea ocupată de familia, evacuată, au ca și spații comune: hol, baie și bucătărie, aspect care se desprinde din adresa nr. 5639 din 18.12.2005, emisă de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Patrimoniu al Primăriei
Cât privește locuința închiriată reclamantului intimat în baza contractului de închiriere din anul 1974, prelungit succesiv și reînnoit prin contractul nr. 644/25.05.2007, din răspunsurile comunicate de către Comisia Locală de aplicare a Legii 112/1995 și Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001 O, se reține că acest imobil nu a format obiectul vreunei cereri de restituire sau a unei notificări în condițiile Legii 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 " titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.".
Din coroborarea probelor administrate în cauză și având în vedere dispozițiile textului de lege mai sus enunțat, instanța de apel a reținut că reclamantul intimat îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul deținut cu titlu de chirie, de altfel, conform înscrisurilor depuse la dosar, încă din anul 2003, prin actul nr. 15952/17.10.2003, apelanta și-a exprimat acordul în vederea perfectării de către intimat a contractului de vânzare-cumpărare cu unitatea specializată, respectiv intimata B, sens în care, prin adresa nr. 96047 din 17.06.2006, a Direcției Patrimoniu, adresată Instituției Prefectului județului B, s-a arătat că prin eliberarea actului cu nr. 15952/17.10.2003 a emis dovada solicitată de către
Așa cum rezultă din situația CF 12023 O, conform mențiunilor efectuate sub B 3, casa colectivă a fost defalcată pe apartamente, iar potrivit mențiunilor ulterioare de Carte Funciară, o parte din aceste apartamente au fost înstrăinate chiriașilor prin contracte de vânzare-cumpărare, intabulări efectuate în cursul anului 2003 sub B4-B9.
Și din cuprinsul Adresei nr. 168 din 02.03.2009, emisă de intimata B, rezultă că imobilul casă colectivă din litigiu este format din 13 apartamente, din care 3 apartamente(nr. 15, 16, 17) sunt spații cu altă destinație decât locuință, iar din restul de 10 apartamente locuință, 7 apartamente au fost vândute foștilor chiriași. Inclusiv apelanta prin adresa nr. 69167 din 03.03.2009 a comunicat instanței că deține în administrare apartamentele 9, 9/A, 10 și 11.
Din Lista Monumentelor Istorice 2004 rezultă că și imobilul în litigiu, Casa este trecută la poziția 228, iar prin criticile aduse sentinței apelate, apelanta Administrația Imobiliar a invocat și acest aspect, fără însă ca acest motiv să fie invocat în fața instanței de fond pentru a-l analiza și a se pronunța asupra lui, fiind invocat direct în calea de atac a apelului, aspecte față de care instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 294 cod procedură civilă, apreciază ca inadmisibil a fi invocat direct în apel.
Chiar și în situația în care s-ar trece peste acest aspect, instanța de apel a reținut că reclamantul intimat se află în aceeași situație juridică cu foștii chiriași ai apelantei, actuali proprietari ai apartamentelor cumpărate, cărora Instituțiile administrative ale Statului le-a recunoscut dreptul la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a locuințelor pe care le-a deținut cu titlu de chirie și prin refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu intimatul, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea 112/1995, iar demersurile, inclusiv avizul privind vânzarea-cumpărarea acestui imobil sunt anterioare Monumentelor Istorice din 2004, se impune a se avea în vedere și legitimă pe care o justifică intimatul în condițiile art. 1 din protocolul 1 al CEDO, în condițiile în care cea mai mare parte a apartamentelor din casa colectivă în litigiu au fost înstrăinate foștilor chiriași cu titlu de vânzare-cumpărare, recunoscându-li-se acestora acest drept în condițiile Legii nr. 112/1995, mai puțin reclamantului intimat, aflat în aceeași situație juridică.
Sub aspectul dispozițiilor instanței de fond privind obligarea apelantei la încheierea contractului de închiriere, instanța de apel a apreciat că în mod corect și în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că cele două apartamente, astfel cum figurează în prezent, au constituit o singură unitate locativă, aspect care se desprinde din adresa nr. 5639 din 18.12.2005 emisă de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Patrimoniu al Primăriei O, fiind avut în vedere și numărul de persoane din familia reclamantului intimat în funcție de venitul cărora este stabilită și chiria pentru apartamentul închiriat, astfel cum rezultă din Fișa de calcul emisă de Direcția Economică, fila 40 dosar fond.
În contextul tuturor acestor considerente, instanța de apel a apreciat apelurile formulate ca fiind nefondate, respingându-le ca atare împotriva sentinței apelate, pe care a păstrat-o în totalitate și în temeiul art. 274 cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelanților, i-a obligat pe aceștia în favoarea intimatului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform împuternicirii avocațiale și chitanței de plată(filele 10 și 25 dosar apel).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâți STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și CONSILIUL LOCAL O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ
Recurentul pârât Ministerul Finanșțelor Publice pentru Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii, sunt învederate următoarele:
-greșit instanța a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice;
-Statul Român nu a fost parte în contractul încheiat între pârâtul intimat și Primăria O, calitate procesuală pasivă în speță având acesta, care este parte în contract;
-imobilul din litigiu este monument istoric, în speță fiind incidente prevederile art.III pct.9 din anexa Legii nr.213/1998 și respectiv cel de al doilea criteriu menționat în art.3 din lege;
-instanța de apel nu a avut în vedere art.274 alin.3 Cod procedură civilă, raportat la complexitatea cauzei munca depusă de avocat nefiind proporțională cu cuantumul onorariului stabilit.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă Administrația Imobiliară Oas olicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-potrivut Monumentelor Istorice din anul 2004, emisă de către Ministerul Culturii și cultelor, imobilul este monument istoric;
-în mod eronat, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile art.29 din nr.OG68/1994, art.11 și art.III punctul 9 din Legea nr.213/1998;
-în soluționarea capătului de cerere privind obligarea la încheierea contractului de închiriere și pentru restul camerelor din imobil, instanța trebuie să aibă în vedere intenția locatorului,a proprietarului, care este singurul în măsură să decidă cu privire la compartimentarea unui apartament aflat în proprietatea sa;
-numărul mare al membrilor familiei precum și faptul că în trecut apartamentul avea o altă structură, nu pot constitui un temei legal pentru admiterea primului capăt de cerere;
-vânzarea nu poate fi încuviințată și având în vedere faptul că Palatul face obiectul acțiunii în revendicare formulate de către moștenitorii lui.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Legea nr.213/1998, nr.OUG68/1994 și art.44 din Constituția României.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în mod corect s-a reținut necesitatea introducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, Statul fiind titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, de asemenea, intimatul susține că întrunește condițiile cerute de lege pentru a putea cumpăra.
Examinând decizia recuartă prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Soluția instanței de fond, de admitere în parte a acțiunii cu consecința obligării pârâtului Statul Român să vândă reclamantului spațiul închiriat și respectiv să închirieze acestuia celelalte camere din același imobil, este găsită de instanța de recurs ca fiind nelegală, în mod greșit tribunalul pronunțând decizia recurată prin păstrarea în totalitate a sentinței judecătoriei.
În primul rând este de reținut că instanța de apel a dat o interpretare eronată prevederilor art.294 din Codul d e procedură civilă, text în temeiul căruia a apreciat ca inadmisibilă invocarea directă în apel a motivului vizând includerea imobilului din litigiu în Lista Monumentelor istorice din 2004.
Astfel cât privește mijloacele de apărare, articolul 294 alin.1 teza a-II-a din Codul d e procedură civilă, trebuie coroborat cu art.292 din Cod, care nu limitează folosirea înaintea instanței de apel doar a mijloacelor de apărare din primă instanță, ci prevede că pot fi invocate și mijloacele de apărare arătate în cererea de apel și în întâmpinare. În mod nejustificat instanța de apel a considerat că ar fi inadmisibilă invocarea în apărarea sa de către apelanta Administrația Imobiliar a motivului mai sus expus pentru prima oară în apel, în condițiile în care aspectul aflat în discuție se constituia într-un mijloc de apărare ce putea fi ridicat în cursul procesului, chiar dacă acesta se afla în etapa apelului. Este evident că aspectul invocat de apelantul pârât nu putea fi socotit drept o cerere nouă, care să nu poată fi invocată pentru prima dată în apel, ci el reprezintă un motiv nou care, invocat pe cale de apărare, este admisibil a se face în apel, pe cale de consecință, instanța nu-l putea înlătura.
În condițiile în care imobilul din litigiu apare înscris la poziția 228 al Monumentelor istorice din anul 2004 și având în vedere prevederile art.29 din nr.OG68/1994 concluzia ce se desprinde este aceea că apartamentul pe care intimatul reclamant îl deținea în calitate de chiriaș în baza contractului de închiriere nr.1476 din 28.01.2000, prelungit succesiv, nu putea face obiectul vânzării.
Argumentului anterior relevat i se alătură și un alt motiv, și anume împrejurarea că imobilul situat în O, strada - -- 4, în care se află și apartamentul din litigiu, face obiectul unui litigiu aflat în curs de desfășurare, pornit de moștenitorii foștilor proprietari tabulari al Palatului, pretenția acestora vizând în principal restituirea în natură a imobilului, astfel cum rezultă din înscrisul depus în actuala fază procesuală de către recurenta Administrația Imobiliară
De altfel, în cursul procesului, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.12 din 8.09.2009, apartamentul nr.9 fiind vândut intimatului reclamant de către B -
Cât privește dispoziția de obligare a Statului Român prin Primăria O să închirieze celelalte camere din același imobil, o atare dispoziție este lipsită totalmente de orice fundament legal, nesubzistând nici o prevedere legală care să constituie baza nașterii vreunei obligații în sarcina părții pârâte de a-i închiria intimatului reclamant spații locative care nu au format obiectul contractului de închiriere încheiat inițial între părți, și aceasta numai în considerarea faptului că respectivele încăperi, in illo tempore, au alcătuit, împreună cu spațiul închiriat reclamantului, o singură unitate locativă, cu atât mai mult cu cât conform fișei suprafeței locative închiriate, (fila 16 din dosarul instanței de apel), alături de intimatul reclamant, în cuprinsul acesteia apare înscrisă doar soția și respectiv doi fii majori ai acestora.
Soluția Instanței de fond este nelegală și din perspectiva criticilor aduse acesteia de către recurentul Ministerul Finanțelor Publice, în raport cu care, în mod nejustificat, a fost admisă acțiunea cu consecința obligării sale la plata, în solidar, cu cealaltă parte pârâtă, a cheltuielilor de judecată, deși obligația de a vinde și respectiv de a închiria spațiile locative pretinse de titularul cererii nu-i incumba acestuia, chiar și dacă ipotetic s-ar fi dovedit temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite ambele recursuri, va modifica în totalitate decizia, în sensul că va admite apelurile declarate împotriva sentinței judecătoriei, pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge acțiunea sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
Se va constata că părțile recurente nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE, ca fondate recursurile civile introduse de recurentul CONSILIUL LOCAL O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B și de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în O,-,. 9, județul B, intimata pârâtă, cu sediul în O,-, - 6, județul B, împotriva deciziei civile nr. 84/A din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că admite apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de DGFP B și Administrația Imobiliară O-Primăria O, împotriva sentinței civile nr. 4820 din 2 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:8.01.2010
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:11.01.2010
7 ex.
5 com.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
