Obligație de a face. Decizia 227/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 227
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta ÎNTREPRINDEREA DE REPARAȚII AUTO C împotriva deciziei civile nr. 651 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, personal și asistat de avocat, lipsind recurenta pârâtă ÎNTREPRINDEREA DE REPARAȚII AUTO C și intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și declararea recursului formulat în cauză peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea atacată a fost comunicată la data de 14 decembrie 2009, iar recursul a fost depus la data de 04 ianuarie 2010, după care;
Prin Serviciul Arhivă, s-a depus în ședință publică, chitanța nr. 532-48-0168/17.02.2010 prin care recurenta pârâtă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului formulat în cauză, având în vedere că recursul a fost depus peste peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea atacată a fost comunicată la data de 14 decembrie 2009, iar recursul a fost depus la data de 04 ianuarie 2010.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a pus concluzii de respingerea recursul ca tardiv formulat; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.19490/215/14.09.2007, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i vândă, în condițiile Legii nr. nr. 85/2002, o locuință situată în C,-. Cămin,.53, județul D, pe care o deține în calitate de chiriaș.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa, deține, în calitate de chiriaș, o locuință fostă proprietate de stat, situată în C,-. Cămin,.53, județul D, compusă dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
A mai susținut reclamantul că s-a adresat pârâtei, solicitându-i să-i vândă locuința, însă aceasta a acceptat numai cu condiția achitării prețului de circulație pe piața imobiliară.
S-a mai arătat, de asemenea, că evaluarea și vânzarea locuințelor pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a Legii nr. nr.85/1992, se face în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. nr. 85/1992.
La data de 23.10.2007, pârâta CCa formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că a vândut locuința în litigiu către, bunul ieșind astfel din patrimoniul său.
La data de 08.01.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a
La data de 12.05.2008, pârâta a ridicat excepția neegalității constituirii completului de judecată și excepția inadmisibilității acțiunii, asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acestora, conform încheierii din data de 25.03.2008.
Prin sentința civilă nr.9760/2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, acțiunea formulata de reclamant a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul în care locuiește reclamantul nu face obiectul obligației de vânzare instituită potrivit art.7 din Lg. nr.85/1992, întrucât nu îndeplinește condițiile art.2 din Decretul-Lege nr.61/1990 pentru a fi considerat locuință, având în vedere că este compus dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, apelantul a susținut că prin Lg. nr.85/1992 au fost introduse în circuitul civil și locuințele încadrate în gradul III de confort, pe lângă cele avute în vedere de anexele la Decretul-Lege nr.61/1990, astfel încât unitățile economice de stat, devenite societăți comerciale, au schimbat destinația inițială a acestor categorii de bunuri din spatii de cazare pentru tinerii muncitori necăsătoriți, în locuințe pe care le-au închiriat.
A mai arătat că imobilul în litigiu este cameră de locuit, fiindu-i închiriată în acest scop de către pârâtă, astfel cum rezultă din contractul de închiriere, iar pe de alta parte nici pârâta și nici expertul nu au negat destinația de locuință a spațiului închiriat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că imobilul în litigiu nu reprezintă o locuință în sensul Decretului-Lege nr.61/1990, întrucât este compus dintr-o cameră, iar dependințele sunt comune.
Astfel, prin contractul nr.1/2005, pârâta SC SA Cat ransmis pe perioadă nedeterminată în favoarea reclamantului locațiunea exclusivă a camerei de locuit nr.53 din Căminul de nefamiliști situat in C,-, în suprafață de 20,44 mp, precum și dreptul de folosință în comun cu ceilalți locatari, respectiv, grupul sanitar, spălătoria și bucătăria comune.
Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamant împotriva celor două pârâte este neîntemeiată pentru cele ce urmează:
Din actele dosarului, a rezultat că anterior introducerii acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, respectiv la data de 03.09.2007, pârâta SC SA Cav ândut pârâtei SC SA C, între alte bunuri, și pe cel în litigiu, în schimbul unui preț de 6900 lei, prin sentinta civilă nr.94/2008, a Tribunalului Dolj, fiind validată această convenție de vânzare cumpărare.
S-a constatat astfel că la data introducerii prezentei acțiuni, pârâta SC SA C nu mai era proprietara imobilului și nu mai poate fi obligată să vândă un bun pe care nu îl mai are în patrimoniu, motiv pentru care acțiunea formulată împotriva acestei pârâte este neîntemeiată.
În ceea ce o privește pe pârâta SC SA C, cea care în baza sus-menționatului contract de vânzare-cumpărare era proprietara imobilului in litigiu la data introducerii acțiunii, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi obligată să vândă un bun din patrimoniu întrucât s-ar încălca dispozițiile art.480-481 Cod civ. privind dreptul de proprietate.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate.
Critica vizează împrejurarea că soluția tribunalului este greșită, deoarece, în cauză, nu sunt aplicabile dispoz. art. 480 Cod civil, atât timp cât Lg. 85/1992 permite vânzarea acestor locuințe.
Prin decizia civilă nr762 din 16 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 71 din data de 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 9760 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA C și SC SA
fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanții au chemat în judecată, inițial, pârâta SC SA C, pentru a fi obligată să-i vândă, în condițiile Lg. 85/1992, locuința situată în-, Cămin, la care este chiriaș.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, introducând în cauză, în calitate de pârâtă - SC SA C - care a cumpărat, la data de 3.09.2007, locuința de la SC SA
Motivarea instanțelor este greșită, deoarece obiectul acțiunii îl constituie vânzarea locuințelor, potrivit Lg. 85/1992.
Instanțele, în mod greșit, au reținut, pe de o parte, că încăperea situată într-un cămin nu constituie locuință în sensul DL 61/1990, atât timp cât aceasta este compusă dintr-o cameră, având B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria comune.
Această împrejurare este de natură să stabilească gradul de confort al locuinței și nu faptul că aceasta nu este locuință.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile Lg. 85/1992, care permit vânzarea locuințelor și cum aceasta este o lege specială care derogă de la dreptul comun invocat de instanță, respectiv art. 480 Cod civil, instanțele urmau să analizeze obligația de vânzare în raport de părțile din dosar, să lămurească operațiile juridice dintre părți raportate la momentul solicitării de către reclamant a vânzării, să stabilească acest moment și, în final, dacă părților le revine obligația de vânzare potrivit legii speciale.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr-.
Prin decizia nr.651 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 9760/12 06 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele -pârâte SC SA C, cu sediul în C,str. C nr.146, județul și SC SA.
S-a schimbat sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta SC SA să vândă reclamantului locuința din C,-,Căminul de nefamiliști, camera 53 (suprafața de 30,44mp) și părțile comune forțate din grup sanitar, spălătorie, bucătărie la prețul de 1681 lei noi.
S-a reținut că dovada existenței raporturilor de locațiune a fost făcută cu contractul de închiriere nr.1/2005, încheiat de către C, pentru camera de locuit nr.53 din Căminul de Nefamiliști din C,-, precum și dreptul de folosință comună pentru grupul sanitar, spălătorie, bucătărie.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vioare prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate prețului, în condițiile Decretului-Lege nr.61/1990 și ale prezentei legi.
Prin Decizia nr.5/21 ianuarie 2008 a publicată în Monitorul Oficial nr.673/30.09.2008, s-a decis că dispozițiile Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Imobilul în discuție îndeplinește condițiile prevăzute de art.2 din Decretul-Lege nr.61/1990 pentru fi unitate locative de sine stătătoare, este considerat locuință și poate face obiectul vânzării către chiriași.
Potrivit ar.7 alin.4 din Legea nr.85/1992,evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin.1 și 2 și la art.1 alin.1 pentru care nu s-au încheiat contacte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor face în condițiile Decretului-Lege nr.61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr.93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992.
Prin Decretul - Lege nr.61/1990 și actele normative ulterioare adoptate în același scop,statul realizat o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri ce nu corespund valorii reale a acestora, având un evident caracter de protecție socială.
În cauză, operează măsurile de protecție socială stabilite de legiuitor în favoarea chiriașului cumpărător, care restrâng pentru un motiv de interes general, libertatea contractuală în concordanță cu dispozițiile art.44 și art.47 alin.1 din Constituție.
Împrejurarea că, la data de 3 septembrie 2007, pârâta vândut pârâtei și bunul imobil în litigiu, vânzare validată prin sentința civilă nr.94/2008 a Tribunalului Dolj, pe de o parte nu poate conduce la eludarea dispozițiilor legale menționate și pe de altă parte, această societate, în calitate de succesoare - a preluat și obligația legală de perfecționa vânzarea locuințelor ce fac obiectul legii speciale.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta ÎNTREPRINDEREA DE REPARAȚII AUTO C, în conformitate cu art.304 pct.5 rap. la art.105 alin.2 Cod pr.civilă, art.304 pct.9 Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
A arătat în motivare că înainte de pronunțarea deciziei de casare în dosarul nr-, Curtea de APEL CRAIOVAa repus cauza pe rol introducând în cauză SC SRL și ca atare toate actele de procedură efectuate în acest dosar au fost efectuate cu încălcarea normelor de procedură.
De asemenea, a arătat că dreptul de proprietate a fost dobândit conform sentinței civile nr.94/2008 a Tribunalului Dolj, prin care s-a validat convenția încheiată între recurentă și SC SA, drept înscris în cartea funciară pentru imobilul în litigiu.
Totodată, reclamantul nu a făcut dovada că a avut anterior un raport de locațiune valabil și bunul a fost înstrăinat de SC SA, înainte de a se adresa cu cerere având ca obiect obligație de a face, iar dreptul de proprietate a SC SA, drept ce a fost transmis către recurentă nu poate fi contestat.
Pentru a obține lichidați a avut loc această înstrăinare cu acordul AGA, iar intimatul în calitate de fost salariat putea participa la acea adunare pentru a se opune vânzării.
Bunul nu este urmărit de o obligație in rem așa cum susține intimatul reclamant, întrucât bunul a fost înstrăinat și a intrat în circuitul civil așa încât acțiunea reclamantului trebuie respinsă.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, împuternicire de reprezentare juridică, onorariu de avocat.
Recursul este tardiv.
Decizia civilă atacată nr.651/27.10.2009 a Tribunalului Dolj, a fost comunicată recurentei pârâte la data de 14 dec.2009, pe dovada comunicării acestei hotărâri figurând semnătura primitorului actului.
Or, recursul este formulat la data de 5 ianuarie 2010, peste termenul prevăzut de lege, respectiv 301 Cod pr.civilă,care prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță termenul pentru declararea recursului se împlinea pe data de 30 dec.2009, iar, cum recursul a fost formulat peste termenul legal, instanța conform art.312 alin.1 teza 2 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca tardiv.
Conform art.274 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ÎNTREPRINDEREA DE REPARAȚII AUTO C împotriva deciziei civile nr. 651 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehn.2 ex/01.03.2010
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
