Obligație de a face. Decizia 254/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 254
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 311 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că la prima strigare au lipsit părțile, instanța dispune lăsarea cauzei pentru a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședință publică, a răspuns recurentul - reclamant, lipsă fiind intimatul - pârât.
Recurentul - reclamant prezent fiind arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul - reclamant având cuvântul, solicită admiterea recursului, arătând că între el și socrul său a fost o înțelegere verbală în ce privește o suprafața de teren care dorește să devină proprietatea sa cu act de proprietate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2057 din 26 iunie 2007 Judecătoriei Onești pronunțată în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtului 100 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat să-i facă act de donație pentru suprafața de teren de 3 prăjini situată în Tg. Ocna Cartier G Slănic cu vecinii:, str. G-Slănic.
S-a reținut că, la data de 9 febr. 2002 reclamantul s- căsătorit cu fiica pârâtului, însă din probatoriul administrat nu a rezultat că reclamantul ar fi primit, ca dar de nuntă de la pârât, vreun teren, iar avizul depus la dosar evidențiază faptul că i s-a avizat pârâtului dreptul de a construi o aripă la grajd.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul, iar Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 311 din 12 nov. 2007 pronunțată în dosarul nr- a respins apelul ca nefondat, reținând că nu pot fi transferate și dobândite prin predare - primire bunurile imobile, care nu pot face obiectul darului manual și deci nici al darului de nuntă și că în cauză nu s-a dovedit existența promisiunii de a contracta.
Si împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs, reclamantul, recursul fiind declarat și motivat în termen și legal timbrat cu taxă de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
In motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât între el și socrul său a existat o înțelegere verbală în sensul că îi va da în proprietate suprafața de 3 prăjini teren, teren pe care l-a folosit și în vecinătatea căruia a mai cumpărat și alte suprafețe de teren.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recurentul este nemulțumit de faptul că, intimatul nu a fost obligat să-i întocmească acte de proprietate pentru suprafața de teren de 3 prăjini, pe care i-ar fi primis-o ca dar de nuntă, așa cum a solicitat prin acțiunea introductivă.
Potrivit art. 644 cod civil, unul din modurile de dobândire a proprietății este tradiția lucrului dăruit.
Conform art. 813 și 827 cod civil, donația între vii nu este valabilă decât dacă este făcută prin act autentic, dacă este acceptată de donator și este însoțită de un act estimativ în cazul în care are ca obiect bunuri mobile corporale. De la această regulă fac excepție darurile manuale, care nu pot avea ca obiect decât bunuri mobile corporale. Aceste daruri manuale, deși sunt donații, se realizează prin tradiția lucrului mobil corporal, actul scris întocmit cu această ocazie fiind destinat a servi numai ca probă a operației respective, deci nu a condiției de valabilitate.
In cauza de față, deși s-a susținut că a fost un dar de nuntă - dar manual bunul în discuție nu a fost un bun mobil pentru a putea face obiectul unui dar manual ci a fost un bun imobil, situație în care se impuneau respectarea regulilor prevăzute de art. 813, respectiv existența unui act autentic.
De aceea, se va aprecia că în mod corect instanța de fond a reținut că bunurile imobile nu pot face obiectul darului manual și deci, nici al darului de nuntă.
Având în vedere situația reținută Curtea de Apel în baza art. 304 pct. 9 cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de reclamantul din Tg. Ocna, G Slănic, nr. 75, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 311 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
Red.,
Red. - 20.03.
.ct/2 ex.
20/21.03.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu