Obligație de a face. Decizia 264/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.264/
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-pârâtă SA CONSTANTA - cu sediul în Constanta,- - împotriva deciziei civile nr.234 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - M,-.-escăruș.415 judet Constanta, intimatii-pârâti - M,--escăruș..415 judet Constanta și - prin reprezentant legal - M,-.-escăruș..415 judet Constanta și intimatii chemati în garantie AVAS B - B, Cpt. nr.50 și STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B - B, sector 5.str.- nr.17. având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta-pârâtă avocat fără delegatie, pentru intimatul-reclamant se prezintă avocat conform împuternicirii avocatiale nr.00118 din 23.06.2008 depusă la dosar, lipsind celelalte părti.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul intimatului-reclamant depune concluzii scrise.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul recurentului, având cuvântul își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.Astfel, instanta nu a cunoscut sau nu a examinat art.7 din Legea nr.85/1992 așa cum a fost modificat prin Legea nr.76/1994 și a stabilit ca o cameră din căminul din nefamilisti cu grupuri sanitare pe hol, fără bucătărie să constituie o locuintă în sensul Decretului-Lege nr.61/1990 și al Legii nr.85/1992.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei date în apel, cu consecința mentinerii hotărârii de fond.Depune în acest sens practică judiciară.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, arată că din înscrisurile depuse rezultă clar că blocul a fost construit din fondurile statului în anii 1970.Art.1 din Legea nr.85/1992 republicată arată că locuintele construite din fondurile statului vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere. Garsoniera în cauză nu este locuintă de serviciu, deoarece intimatul nu este salariatul recurentei, nu îndeplineste nici o functie în cadrul societății, achită lunar toate cheltuielile aferente întretinerii.Arată că beneficiază de prevederile art.7 al.5 din Legea nr.85/1992 care stipulează imperativ - "beneficiază de prevederile alin.1 și chiriasii care nu sunt angajatii unităților proprietare".
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra cererii de recurs;
Reclamantul a solicitat instantei sa se dispună obligarea piritei SC CM SA sa-i vinda garsoniera din--amin "", A, etaj4,. 415, M,jud. Constanta,învederând că la inceputul anului 2001 pirita a incheiat in favoarea sa un contract de inchiriere numit proces verbal de predare primire a suprafetei locative pentru garsoniera mentionata,la expirarea primului contract de inchiriere a fost incheiat un alt contract in aceleasi conditii,blocul in care este situata garsoniera a fost construit din fondurile statului și desi nu este salariatul pârâtei beneficiaza de prevederile art.7 alin.5 din Legea 85/1992,astfel că a solicitat pârâtei sa-i vinda garsoniera,dar de fiecare data i-a fost refuzata depunerea cererilor.
Pârâta a formulat intimpinare si cerere reconventionala solicitind respingerea actiunii,evacuarea reclamantului pentru pierderea dreptului de a utiliza spatiul,prin expirarea raporturilor de locatiune și obligarea reclamantului la plata lipsei de folosinta a spatiului detinut in prezent fara titlu,susținând că reclamantul nu are calitatea prevazuta de lege pentru a fi chirias indreptatit la cumpararea locuintei,aceasta beneficiind de servicii de cazare oferite de societate in cadrul obiectului de activitate și nu are calitate procesuala întrucât contractul de inchiriere a expirat la 1 sept. 2005 si nu a mai fost prelungit prin acordul partilor.
Pârâta a invocat ca nu are calitate procesula pasivă.
Prin sentinta civila nr. 1820/2005 a Judecatoriei Mangalias -a admis exceptia necompetentei materiale si s-a declinat cauza catre Tribunalul Constanta -sectia comerciala,iar prin sentinta comerciala nr. 5618/2006 Tribunalul Constantaa admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei catre Judecatoria Mangalia,constatând ivit conflictul negativ de competenta.
Prin sentinta civilă nr.98/2006 Curtea de Apel Constantaa stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Mangalia,iar prin sentinta nr. 455/2006 Judecatoria Mangaliaa admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Mangalia si a declinat cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Constanta.
Judecătoria Constanta prin sentința civilă nr.15175 din 27.11.2007, a respins exceptia lipsei calității procesual active a reclamantului pârât invocată de pârâta reconvenientă ca neîntemeiată.
S-a respins exceptia lipsei calității procesual pasive a pârâtei reconveniente invocată de pârâta reconvenientă ca neîntemeiată.
S-a respins actiunea civilă formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta reconvenientă CM SA ca neîntemeiată.
S-a admis cererea reconventională formulată de pârâta reconvenientă CM SA în contradictoriu cu reclamantul-pârât și pârâtii și.
S-a dispus evacuarea reclamantului-pârât și a pârâtilor și din imobilul situat în -.-ămin ""...4..415.
A fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta reconvenientă CM SA a sumei de 404,60 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință a imobilului.
A fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâta reconvenientă a sumei de 49 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel,în termen legal, reclamantul pârât,care a criticat sentința instanței de fond sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii principale,învederând că s-a probat împrejurarea că garsoniera închiriată este locuință de serviciu și nu locuință de intervenție,reprezintă singura posibilitate locativă a familiei și apelantul are dreptul să o cumpere în condițiile reglementate de Legea nr.85/1992 și Decretul-Lege nr.61/1990 întrucât locuința a fost construită din fondurile statului,în anii 1974-1975,nefiind astfel incidente prevederile art.7 alin.7 din Legea nr.85/1992.
Tribunalul Constanta prin decizia civilă nr.234 din 18 aprilie 2008 admis apelul declarat de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.15175/27.11.2007 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-pârâți SC SA C și prin reprezentant legal,
A schimbat în parte sentința civilă nr.15175/27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr-,astfel:
A admis în parte acțiunea principală.
A fost obligată pârâta să încheie în favoarea reclamantului un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în municipiul M, str.--- nr.13-ămin,.A,etaj 4,.415,în baza Legii nr.85/ 1992 și a Decretului-Lege nr.61/1990.
S-a respins cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii,ca inadmisibilă.
S-a admis în parte cererea reconvențională,în sensul că respinge capătul de cerere având ca obiect evacuarea,ca nefondat.
Au fost mentinute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
A fost obligată intimata-pârâtă către apelantul-reclamant la plata sumei de 7,15 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată (taxe timbru).
Pentru a pronunța o astfel de solutie instanta de apel a retinut că reclamantul avea în derulare,la momentul exprimării voinței de a cumpăra locuința,un contract de închiriere valabil încheiat,având în vedere că potrivit fișei de calcul a chiriei nr.12289/2004,anexă a procesului-verbal de predare-primire a suprafeței închiriate,termenul de închiriere se împlinea la data de 01.09.2005,iar cererea de vânzare,conținută în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost formulată la data de 23.06.2005,anterior împlinirii termenului contractual.
În consecință,în raport cu momentul manifestării de voință a reclamantului în vederea cumpărării locuinței,acesta avea calitatea de titular al unui contract de închiriere valabil încheiat și în curs de derulare.
Împrejurarea că acesta nu avea contract de închiriere la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992 și la momentul modificării acesteia prin Legea nr.76/1994 nu aduce atingere dreptului său de a solicita cumpărarea locuinței, acest lucru fiind stabilit și prin decizia dată în recurs în interesul legii la data de 21.01.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție,care a stabilit că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
În raport de cea de-a doua cerință,se constată că blocul din care face parte și garsoniera închiriată reclamantului a fost construit din fondurile statului,anterior anului 1992,astfel cum rezultă din înscrisurile depuse chiar de pârâta SC CM SA și din notele scrise depuse de aceasta la dosar(filele 8 și 64-dosar nr-),în cuprinsul cărora se recunoaște că acest imobil-Căminul a fost construit pe terenul deținut de societate în baza Deciziei nr.357/1975 și în raport de această decizie nu putea fi construit decât din fondurile statului.
Faptul că pârâta SC CM SA este în prezent o societate privatizată integral,al cărei obiect de activitate constă în prestarea de servicii de cazare pentru spațiile care alcătuiesc activele societății nu înlătură dreptul recunoscut de Legea nr.85/1992 chiriașilor,de a cumpăra locuința închiriată,având în vedere că dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile tuturor societăților comerciale de naționalitate română,indiferent de forma de organizare,de natura capitalului sau de structura acționariatului,atât timp cât locuințele au fost construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
În consecință,având în vedere că prin prevederile Legii nr.85/1992 se consacră dreptul titularului contractului de închiriere de a formula cerere de cumpărare a locuinței închiriate(cu excepția locuinței de intervenție),dar și corelativ obligația unităților proprietare de a vinde aceste locuințe,reținând considerentele de fapt și de drept expuse,tribunalul apreciază că apelul este întemeiat sub acest aspect.
Raportat la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii,se reține că potrivit prevederilor art.5803alin.5 pr.civilă, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol(obligații de a face ce nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul)nu se pot acorda daune cominatorii.
Textul de lege menționat,respectiv alin.5,a fost introdus prin Legea nr.459/2006,ulterior Deciziei nr.XX/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General,în sensul că s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata de amenzi civile,conform art. 5803.pr.civilă,astfel că decizia menționată a rămas fără obiect.
Având în vedere dispozițiile legale menționate,întrucât legea oferă creditorului unei obligații de a face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul o altă cale de asigurare a executării obligației și înlătură în mod expres posibilitatea acordării de daune cominatorii,tribunalul apreciază că cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii este inadmisibilă.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta CM SA Constanta, care a criticat-o conform art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, sub următoarele aspecte:
Astfel, în mod gresit instanta a retinut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.7 din Legea nr.85/1992, în condițiile în care s-a dovedit cu prisosință că, locuința în litigiu nu este locuință de serviciu și nu a fost închiriată reclamantului conform Legii nr.114/1996, ci în condițiile realizării obiectului de activitate al societății comerciale - oferirea de spații de cazare.
Pârâta este o societate comercială privatizată, care și-a dobândit proprietățile cumpărând cu venituri realizate din propriile activități productive, actiuni la participatiile statului care constituie echivalentul valoric al unor categorii de bunuri, neputând fi obligată să își înstrăineze aceste bunuri, conform Legii nr.85/1992.
În acest context instanța de apel nu a examinat prevederile din contractul de închiriere al reclamantului, din care rezultă că, i s-a pus în vedere faptul că această locuință nu poate fi vândută, iar contractul este încheiat pe o perioadă de 1 an, în realizarea obiectului de activitate al societății comerciale.
Spațiul solicitat a fi înstrăinat nu constituie o "locuință" în sensul nr.61/1990, deoarece nu constituie o unitate locativă, fomată din camere și dependinte, ci este format numai dintr-o cameră cu hol, dependintele (baie,WC) fiind în folosință comună a tuturor chiriasilor din imobil - căminul "".
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, Legea nr.85/1996 cuprinzând norme de justiție socială, care impun unității detinătoare să înstrăineze locuintele constituite din fondul statului anterior adoptării Legii nr.85/1992.
Examinând motivele de recurs și verificând probele administrate se rețin următoarele:
Intimatul-reclamant locuiește în imobilul recurentei, conform contractului denumit proces-verbal de predare a suprafetei locative nr.12289/1.09.2005.
Garsoniera este situată într-un bloc, construit din fondurile statului și dat în folosință în anul 1970, iar în prezent este proprietatea recurentei care a cumpărat public, acțiuni oferite la bursă de Statul Român, acțiuni care includ în contravaloarea lor și căminul în litigiu. Imobilul a fost dobândit din veniturile proprii ale societății care are capital integral privat.
Astfel, în cadrul procesului de privatizare, statul a vândut componente ale proprietății sale diferitelor societăți comerciale, în condițiile legilor de privatizare ( Legea nr. 55/1998, legea nr. 133/1996, nr.OUG 88/1997 modificată și completată prin legea nr. 99/1999 etc.), astfel că regimul juridic al acestora este al dreptului privat și nu de stat.
Față de noul regim juridic al acestor imobile, ca și cel din litigiu, dreptul de opțiune privind proprietatea proprie îl are titularul dreptului de proprietate și nu statul care a înstrăinat componente ale proprietății sale.
În acest context se impune precizarea că, Constituția și legile proprietății garantează dreptul de proprietate privată, cu excepțiile prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, camerele - garsoniere sau apartamente - din blocul " ", nu sunt locuințe de serviciu sau de intervenție, în înțelesul Legii nr. 85/1992. Locuințele din acest bloc sunt spații de cazare, iar recurenta în cadrul obiectului de activitate al societății se ocupă de închirierea contra cost a spațiilor.
Ca urmare, din contractul de închiriere, se poate constata, calitatea intimatei în raporturile contractuale de închiriere - de proprietar - cu plata chiriei și cu mențiunea că astfel de spații nu se înstrăinează, contractul semnat de ambele părți, fără obiecțiuni și care își produce efectele contractuale.
Mai mult, chiriașul nu are calitatea de salariat și nici nu a avut-o la data încheierii contractului, la societatea intimată, ca o condiție prevăzută de Legea nr. 61/1990 și legea nr. 85/1992 modificată prin legea nr. 76/1994.
În legătură cu decizia civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care face referire intimatul, se poate constata că recursul în interesul legii face trimitere expresă la locuințele construite din fondurile statului, dacă își mențin statutul. În cauza dedusă judecății, blocul în care se află garsoniera în cauză, este proprietate privată a recurentei.
Aceeași decizie civilă face trimitere la contractele de închiriere, sediul materiei fiind Legea nr. 114/1996 - legea locuinței.Camera ocupată de intimat nu este locuință în sensul actelor normative indicate ci o convenție internă, iar veniturile din chirii se înregistrează și se impozitează pe ansamblul veniturilor societății comerciale.
Față de considerentele de mai sus, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă,urmează a admite recursul, va modifica în tot decizia Tribunalului Constanta, în sensul că respinge apelul și va mentine hotărârea instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta-pârâtă SA CONSTANTA - cu sediul în Constanta,- - împotriva deciziei civile nr.234 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - M,-.-escăruș.415 judet Constanta, intimatii-pârâti - M,--escăruș..415 judet Constanta și - prin reprezentant legal - M,-.-escăruș..415 judet Constanta și intimatii chemati în garantie AVAS B - B, Cpt. nr.50 și STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B - B, sector 5.str.- nr.17.
Modifică în tot decizia Tribunalului Constanta în sensul că respinge apelul și mentine hotărârea instantei de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 22.09.2008.
Președinte Judecători:
- - -
- -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.- 4 ex./03.11.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
