Obligație de a face. Decizia 265/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 265
Ședința publică de la 19 Martie 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 645 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 8412 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurentul revizuient, lipsind intimata SC SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentul revizuient, a depus la dosar, ca practică judiciară, o copie după certificatul nr. 7267/22.10.2007, eliberat de Secția civilă a Curții de APEL CRAIOVA.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul revizuient, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea ambelor hotărâri judecătorești pronunțate în cauză în sensul admiterii cererii de revizuire și revizuirea sentinței civile nr. 2297 din 6 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 30969/2005, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost promovată. A precizat că în mod greșit ambele instanțe au respins cererea de revizuire, cu motivarea că, contractul de închiriere nu este un act determinant în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, întrucât dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 se aplică numai persoanelor care erau titularii contractelor de închiriere din momentul intrării în vigoare a legii, și nu celor care au dobândit calitatea de chiriaș ulterior acestei date; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 06.10.2005 revizuentul a chemat în judecată pe intimata C, solicitând revizuirea sentinței civile nr. 2297 din 6 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 30969/2002, în sensul de a obliga, pe fond, pârâta să-i vândă camera 219 din C, - B, Cămin L, în motivarea cererii de revizuire revizuentul arătând că motivarea instanței de fond nu mai poate produce eficienta juridica întrucât deține înscrisuri pe care nu le-a putut înfătișa la instanța de fond nefiind în posesia lor întrucât nu i-au fost comunicate, fiind însa în posesia intimatei și înregistrate în evidența acesteia, respectiv contractul de închiriere nr. 291/05.02.2003 și contractul de închiriere nr. 604/04.10.2005.
Prin sentința civila nr. 1059/08.02.2006 pronunțata de Judecătoria Craiova în dosarul nr.15051/C/2005 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul, reținându-se că revizuientul nu a făcut dovada că înscrisurile invocate au fost reținute de partea potrivnică sau că nu a putut prezenta aceste înscrisuri dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul.
Prin decizia civilă nr. 1280/31.10.2006, Tribunalul Dolja admis apelul, a desființat sentința civila nr. 1059/08.02.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. 15051/C/2005 și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, reținând că în mod greșit Judecătoria Craiovaa considerat, referitor la înscrisul - contract de închiriere din anul 2003, că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 322 pct. 5. să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința parții, astfel încât se impune admiterea apelului si trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea analizării celorlalte condiții de admisibilitate ale cererii de revizuire.
S-a mai reținut de câtre instanța de apel că, referitor la contractul de închiriere din anul 2005, acesta nu poate fi considerat act nou în sensul dispozițiilor art. 322 pct.5 c Cod Penal întrucât nu exista la data pronunțării hotărârii.
Împotriva deciziei Tribunalului Dolja formulat recurs intimata C criticând-o pentru neegalitate si netemeinicie, recurs respins prin decizia civilă nr.129/29.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr. 8412 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în C,- B, Cămin IML, camera 219, jud. D, în contradictoriu cu intimata C, cu sediul in C,-, împotriva sentinței civile nr. 2297/06.03.2003 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 30969/2002.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Teza I-a civ. s-a constatat că primele două au fost analizate de instanța de apel, care a reținut că înscrisul invocat de revizuient ca act nou, respectiv contractul de închiriere nr. 291/05.02.2003 exista la momentul pronunțării sentinței, fiind deținut de unitatea pârâtă, iar revizuientul aflându-se în imposibilitatea de a-l depune la dosar.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție de admisibilitate, referitoare la caracterul determinant la înscrisul nou, s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită, deoarece depunerea înscrisului nu este de natură să determine pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Astfel, beneficiul facultății de a cumpăra instituită de Legea 85/1992 este acordat numai titularilor contractului de închiriere din momentul intrării în vigoare al legii, iar nu și chiriașului ulterior acestei date.
S-a reținut că revizuientul reclamant a dobândit calitatea de chiriaș în anul 2003, astfel încât, nu are beneficiul art. 7 alin. 1 din lege și că în contractul de încheiere a fost înserată o clauză potrivit căreia chiriașul s-a obligat să nu folosească actul respectiv în scopul de a dobândi alte drepturi decât cele ce derivă din el.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (calea de atac a fost calificată astfel la data de astăzi) revizuientul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se arată că instanța de fond a interpretat greșit dispoz. art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992, republicată, care se referă doar la locuințele construite până la data intrării în vigoare a acestei legi, fără a se impune vreo condiție cu privire la titularii contractelor de închiriere, ceea ce înseamnă că beneficiază de dispozițiile ei și titularii contractelor ulterioare apariției legii.
Se mai arată că legea are în vedere doar construcțiile respective, fapt ce rezultă din art. 8 din Legea 85/1992, că, clauza de la pct. VIII din contract este lovită de nulitate, întrucât încalcă o normă imperativă ce ocrotește un interes general obștesc și că există practică judiciară în sensul aspectelor de fapt și de drept invocate de apelantul revizuient.
Prin decizia nr.645 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de revizuientul domiciliat în C- B, -ămin IML cam. 219 județul împotriva sentinței civile nr. 8412 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA C, cu sediul în C,-, județul
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
prezentei spețe constă tocmai în reanalizarea pricinii pe fond în cadrul cererii de revizuire, înscrisul nou ducând la reținerea unei alte situații de fapt dar și la o raportare diferită la dispozițiile Legii 85/1992, esența litigiului devenind interpretarea dispozițiilor acestei legi.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că cererea de revizuire bazată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 civ. era admisibilă din perspectiva textului de lege invocat, însă este neîntemeiată prin prisma reanalizării fondului cauzei; acest aspect al netemeiniciei a fost corect rezolvat de prima instanță, care a statuat că revizuientul reclamant nu are beneficiul legal al cumpărării locuinței în condițiile Legii 85/1992.
Criticile apelantului formulate cu privire la dezlegarea de drept dată de prima instanță sunt nefondate, neputând fi primită susținerea că orice chiriaș al fondului locativ de stat beneficiază, indiferent de data încheierii contractului și de durata raporturilor locative, de dispozițiile avantajoase ale Legii 85/1992 în privința cumpărării locuinței.
Interpretarea teleologică a normei de drept este hotărâtoare în rezolvarea pricinii, iar finalitatea legii ar fi nesocotită printr-un raționament juridic contrar celor arătate, dacă s-ar considera că apartamentele rămase nevândute celor ce aveau contracte de închiriere la data intrării în vigoare a legii ar putea fi vândute, în aceleași condiții avantajoase, oricui ar obține un contract de închiriere ulterior și și-ar manifesta voința în acest sens.
În ceea ce privește clauza din contractul de închiriere de la pct. VIII, reținută de prima instanță, despre care apelantul a arătat că este lovită de nulitate întrucât ar încălca o normă imperativă, instanța constată că dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992 republicată, conțin o normă imperativă doar în privința obligației deținătorului de a vinde, la cererea chiriașului, corelativ cu dreptul chiriașului de a cere vânzarea-cumpărarea, drept ce constituie un beneficiu acordat de lege. Fiind vorba de un beneficiu legal, norma legală nu are caracter imperativ din perspectiva dreptului chiriașului de a cere încheierea contractului, acesta având facultatea de a renunța la beneficiul legal respectiv. Totodată, interesele ocrotite sunt cele particulare, ale chiriașilor care îndeplinesc condițiile legale pentru a cere încheierea contractului și nu interesele generale ale societății, astfel încât și acest motiv de apel a fost considerat nefondat.
Împotriva deciziei civile și a sentinței nr.8412/2007 a declarat recurs revizuientul, solicitând admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și admiterea cererii de revizuire, iar pe fond admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
A arătat că actul invocat ca act nou este determinant, dar instanțele au interpretat eronat în mod teleologic dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, întrucât nu există în lege o interdicție ca locuințele să fie vândute și celor care au dobândit calitatea de chiriași după apariția legii. Singura condiție impusă de textul de lege este că se pot vinde doar locuințele construite până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992.
Al doilea motiv se referă la clauza de la pct.VIII din contractul de închiriere care este lovită de nulitate, încălcând o normă ce ocrotește un interes general, intimata neputând interzice chiriașului de a folosi contractul în scopul de a dobândi drepturi asupra camerei în temeiul art.7 întrucât contravine legii și moralei.
S-a invocat în acest sens practica judiciară.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, certificat nr.7267/2007.
Recursul este nefondat.
s-a soluționat prin prisma interpretării istorico-teleologice care presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale, ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție, într-un context istoric dat.
Chiar prin decizia nr.113 din februarie 2008 Curții Constituționale se prevede posibilitatea chiriașilor de a cumpăra locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic, în condiții speciale.
Dispozițiile art.7 alin.1 Cod pr.civilă sunt în deplină concordanță cu obligația constituțională a statului de a asigura " crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții" prev. în art.135 alin.2 lit.f din Constituție.
Reținerea instanței de apel însă că, dispozițiile Legii nr.85/1992 se aplică numai celor ce aveau contract de închiriere la data intrării în vigoare a legii și nu celor încheiate ulterior, este infirmată, în prezent, este adevărat în anul 2008, printr-o decizie în interesul legii, și anume decizia nr.5/21 ianuarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Secțiile Unite.
Prin aceasta se prevede că dispozițiile Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului sau fondurile unităților economice/bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere, încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Aceasta, întrucât legea nu distinge față de momentul încheierii contractului de închiriere, legiuitorul instituind norma în considerarea calității de chiriaș, care primează.
Așadar această problemă a fost deja tranșată prin această decizie.
Cert este însă faptul că la momentul soluționării apelului această decizie în interesul legii nu era pronunțată - așa încât, instanța a dat o rezolvare de drept bazată pe dispozițiile Legii nr.85/1992, interpretate în modul arătat (teleologic) neavând ca fundament această decizie. Instanța la acel moment la care a soluționat, în mod corect, s-a pronunțat cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale în speță ținând seama de particularitățile speței.
Față de faptul apariției acestei decizii în interesul legii, situația se schimbă, însă se ține seama de dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă, care prevede că soluțiile care se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Dezlegarea dată problemei de drept, judecate este obligatorie pentru instanțe.
În acest sens legea prevede aplicarea acestor decizii pentru viitor. Aceasta presupune că revizuientul are la îndemână posibilitatea introducerii unei noi acțiuni, bazată pe un temei juridic nou.
Ceea ce este însă esențial în speță este faptul că acest contract de închiriere nr.291 s-a încheiat în anul 2003 (5 februarie) iar, la momentul promovării acțiunii (octombrie 2002), reclamantul nu-și dovedea calitatea de chiriaș în nici un mod, chiar din răspunsul la interogatoriu ( fila 27 dosar 30969/2002) recunoscând că a intrat în posesia camerei de abia în anul 1998, cu permisiunea unor prieteni care locuiau în acea cameră.
Acest aspect rezultă și din contractul de închiriere (fila 7 dosar 15051/C/2005) - clauza VIII în care revizuientul recunoaște că la apariția Legii nr.85/1992 nu avea calitatea de chiriaș al intimatei până în anul 1999.
Prin urmare inițial reclamantul nu a avut contract de închiriere încheiat, nefiind titular al unui asemenea contract.
De asemenea relevant este faptul că la data pronunțării sentinței civile nr.2297/2003 - reclamantul revizuient avea cunoștință de existența acestui contract - acesta fiind semnat chiar de el, însă nu a înțeles să-și manifeste voința în sensul de
a-l exhiba.
Nu a încercat să se prevaleze de acest înscris, aceasta rezultând din răspunsurile la interogatoriu luat la fond - în care nu menționează de existența acestui contract deși, cunoștea despre existența lui și deja îl semnase.
Nu s-a prevalat de acest contract nici în apel la tribunal unde s-a perimat, fiind astfel sancționat reclamantul pentru propria sa inactivitate.
Prin urmare, la acel moment instanța de fond a fost investită fără nici un fundament, reclamantul neîndeplinind condițiile cerute de lege pentru a i se încheia contract și nefăcând vreo dovadă în acest sens.
De asemenea, la momentul soluționării cererii de revizuire, din considerentele arătate, înscrisul nu îndeplinește condiția de a fi determinant, instanța de apel pronunțând o hotărâre temeinică și legală, funcție de interpretarea dată la acea dată dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/1992.
Faptul că ulterior a apărut decizia pronunțată în interesul legii, nu conferă vreo culpă în interpretarea dispozițiilor legale dată de instanță acelor norme de drept.
Acest motiv față de cele expuse este neîntemeiat.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la nulitatea absolută a clauzei prevăzută la pct.VIII din contractul de închiriere întrucât ar încălca o normă imperativă se reține că art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 republicată conține doar o singură normă imperativă cu privire la obligarea deținătorului de a vinde la cererea chiriașului.
Acestei obligații îi corespunde dreptului corelativ, al chiriașului, de a cere vânzarea cumpărarea, fiind un beneficiu al acestuia în temeiul legii.
Prin urmare, pârghiile de astă dată, se află la chiriaș, care atunci când își manifestă - prin exercitarea dreptului conferit de lege - voința sa de a cumpăra locuința, atunci unitatea are obligația, impusă imperativ de lege, ( prin folosirea sintagmei " vor vinde"), de a vinde.
Așadar, în privința exercitării dreptului de a cere încheierea contractului de vânzare cumpărare al chiriașului în sensul arătat, norma nu este imperativă, ci este o facultate a acestuia în conformitate cu beneficiul acordat de lege.
De asemenea, norma ocrotește interese particulare ale chiriașilor ce îndeplinesc condițiile legii și nu interesele generale ale societății.
Practica judiciară invocată nu constituie izvor de drept neputând influența soluționarea prezentei cauze.
Nu sunt incidente în speță dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul este nefondat și va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:;
Respinge recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 645 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 8412 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2008.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
.
26.03.2008
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
