Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 263

Ședința publică de la 19 Martie 2008

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul PENITENCIARUL PELENDAVA, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva încheierii din data de 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, jud. D și intimatul - terț poprit D - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C - TREZORERIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, jud. D, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul contestator PENITENCIARUL PELENDAVA, reprezentat de consilier juridic, intimatul - terț poprit D - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C - TREZORERIA MUNICIPIULUI C, reprezentat de consilier juridic - și intimatul CONSILIUL LOCAL, reprezentat de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea de către recurentul contestator a 2 exemplare de pe motivele de recurs, după care; au fost comunicate motivele de recurs reprezentanților intimaților.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurentul contestator PENITENCIARUL PELENDAVA, a pus concluzii de admiterea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre soluționarea recursului la Tribunalul Dolj - Secția civilă. A precizat că instanța trebuia să se pronunțe prin decizie pentru a declina competența de soluționare a cauzei și nu prin încheiere. A precizat că titlul executoriu nu emană de la o instanță judecătorească sau de la un organ de jurisdicție, ci este emis de Consiliul Local, astfel încât litigiul este de natură civilă, iar competența de soluționare a cauzei revine secției civile și nu secției de contencios administrativ și fiscal; fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic -, pentru intimatul - terț poprit D - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C - TREZORERIA MUNICIPIULUI C, a achiesat la concluziile puse de reprezentantul recurentului contestator și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că litigiul este de natură civilă, iar competența de soluționare a cauzei revine Secției Civile a Tribunalului Dolj.

Consilier juridic, pentru intimatul CONSILIUL LOCAL, a precizat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la recursul formulat în cauză.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, la data de 29 ianuarie 2007, sub nr-, petentul Penitenciarul cu Regim a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr.6713 din 17 nov.2006 emis de către Consiliul Comunei pentru suma de 23.327 lei, reprezentând impozit pe teren și clădiri, în contradictoriu cu Consiliul Local, D - Administrația Finanțelor Publice C - Trezoreria Municipiului C, ca terț poprit.

Motivându-se cererea s-a arătat că a fost înființată poprire în baza titlului executoriu menționat, cu toate că petenta nu avea obligația de a achita impozitele ce fac obiectul titlului executoriu.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, titlul executoriu, somația de plată, procesul verbal intermediar.

Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr.6358 din 04 mai 2007, respins contestația la executare, constatându-se că atât somația cât și titlul executoriu sunt emise cu respectarea dispozițiilor art.137 și 43 pr.fiscală.

Împotriva acestei sentințe civile s-a declarat recurs de către Penitenciarul cu Regim, considerându-se că titlul executoriu este lovit de nulitate absolută deoarece nu poate fi asimilat unei decizii de impunere procesul verbal intermediar încheiat la data de 30 august 2006.

Prin încheierea din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a scos cauza de pe rol și s-a înaintat spre competentă soluționare la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Dolj, considerându-se că în speța dată competența de soluționare aparține Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, potrivit deciziei în interesul legii nr.XV din 15 febr.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru respectarea principiului specializării instanței aplicabilă și în situația contestațiilor la executare.

Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs de către Penitenciarul Pelendava, care a invocat motive de nelegalitate având în vedere că, potrivit deciziei în interesul legii invocată de către Tribunal, contestația la executare se judecă potrivit dreptului comun, de către Judecătorie, art.169 alin.4 pr.fiscală făcând trimitere la instanța judecătorească competentă.

Recursul este întemeiat.

Tribunalul, în motivarea soluției, a făcut referire la decizia pronunțată în interesul legii, de J, nr.XV din 05 februarie 2007, în ceea ce privește aplicarea dispoz.art.400 și 402 pr.civ. cu modificările și completările ulterioare, privind competența de soluționare a contestației la executare silită în materie comercială, distingându-se după cum contestația privește într-o primă ipoteză, executarea silită propriu-zisă, și contestația care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicție și în a doua ipoteză înțelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu ce reprezintă o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial.

S-a considerat de către instanța de apel că prin analogie această decizie își găsește aplicabilitatea și în cadrul contestațiilor la executare ce privesc titluri emanate de la organele fiscale.

Instanța nu a făcut însă distincție între cele două cazuri avute în vedere de decizia pronunțată în interesul legii așa cum au fost prezentate mai sus, în prima ipoteză, respectiv contestația la executare propriu-zisă sau când este vizată lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare revenind Judecătoriei, în aplicarea dispoz.art.400 și 402 pr.civ.

Având în vedere că în speța dată s-a contestat titlul executoriu emis de Consiliul Local, instanța a fost investită cu o contestație la executare în sensul primei ipoteze avută în vedere de decizia pronunțată în interesul legii, situație în care, prin analogie, competența de soluționare aparține Judecătoriei, în condițiile dreptului comun, respectiv art.402 pr.civ.

Executarea silită s-a făcut prin poprire conf.dispoz.art.145 și 146 pr.fiscală, iar contestația la executare a fost adresată Judecătoriei, în condițiile art.169 alin.4 pr.fiscală.

Atât timp cât competența de soluționare a contestație la executare aparține Judecătoriei în primă instanță, ca instanță civilă, hotărârea pronunțată este supusă căii de atac prev.de art.402 alin.2 pr.civ. recursul, la instanța civilă de superior, respectiv Tribunalul.

În considerarea celor expuse, și ținând cont de dispoz.art.400 și 402 pr.civ. și art.312 alin.6 și art. 304 pct. 3 pr.civ. urmează a se admite recursul, a se casa încheierea și a se trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj - Secția civilă, ca instanță de recurs, specializarea secției invocată de către tribunal în pronunțarea soluției avându-se în vedere numai în situația în care contestația la executare ar fi privit înțelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească de contencios administrativ și fiscal, sau un alt titlu emis de un organ jurisdicțional.

Or, în speță, titlul contestat nu constituie o hotărâre judecătorească și nici un titlu emis de un organ jurisdicțional, iar contestația nu se referă la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului ci este contestată executarea silită propriu-zisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul PENITENCIARUL PELENDAVA, împotriva încheierii din data de 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL, și intimatul - terț poprit D - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C - MUNICIPIULUI

Casează încheierea din data de 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și trimite cauza spre soluționare Tribunalului Dolj - Secția civilă, ca instanță de recurs.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn.

4 ex./03.04.2008

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Craiova