Obligație de a face. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 268/
Ședința publică din 12 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de revizuientul, domiciliat în comuna, județul A, în calitate de moștenitor al revizuientei, în prezent decedată, împotriva deciziei civile nr.97 din 05 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-revizuient, lipsă fiind intimații Comisia locală de fond funciar, Comisia județeană A de fond funciar, și.
HGProcedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/12.09.2008 aflată la fila 51 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție excepția privind tardivitatea declarării recursului de față.
Recurentul-revizuient depune la dosar cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că în perioada 06.02.-19.02.2008 nu s-a putut deplasa la instanță din motive medicale, sens în care depune la dosar și adeverința nr.601/06.02.2008. Solicită respingerea excepției, repunerea în termenul de declarare a recursului și pe fond admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.06.2008, a solicitat revizuirea deciziei civile nr.804/17.05.2006 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 83/CV/2006, în contradictoriu cu intimații Comisia Locală de fond funciar, Comisia Județeană de fond funciar A, și HG, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii recursului declarat de și menținerea hotărârii Tribunalului Argeș, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, revizuienta și-a precizat obiectul cererii de revizuire, arătând că solicită revizuirea deciziei civile nr.1019/12 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr.804/17.05.2006 a Curții de APEL PITEȘTI.
Prin decizia civilă nr.1163/R/15.09.2006 Curtea de APEL PITEȘTIa declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Argeș - secția civilă.
Această din urmă instanță, prin încheierea din 12.02.2007 a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire, în baza dispozițiilor art.1551Cod pr.civilă.
Prin decizia civilă nr.97/5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a constatat perimată cererea de revizuire, cu motivarea că nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, fiind astfel incidente prevederile art.248 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în calitate de moștenitor al revizuientei, în prezent decedată, care pretinde că hotărârea este nelegală, întrucât instanța nu a dat dovadă de rol activ și nu a pus în discuția părților cererea sa de repunere în termen a cererii de suspendare.
La termenul de judecată din data de 12 2008, recurentul a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, cu motivarea că a fost bolnav în perioada 6.02.2008 - 19.02.2008, fiind imobilizat la pat ceea ce reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa.
Referitor la această cerere, Curtea constată că este nefondată, întrucât, așa după cum rezultă din adeverința medicală de la fila 52 din dosar, recurentul a fost imobilizat la pat în perioada 6.02.2008 - 19.02.2008, iar repunerea în termenul de declarare a recursului a solicitat-o după expirarea celor 15 zile de la data împiedicării, termen prevăzut în mod imperativ de dispozițiile art. 103 alin.2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul, acesta trebuia declarat în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, în acest sens fiind prevederile art.253 alin.2 Cod pr.civilă.
În speță, față de data pronunțării deciziei și data formulării recursului, acesta este declarat tardiv, după expirarea celor 5 zile prevăzute de textul de lege sus menționat, situație față de care urmează să se dispună respingerea recursului ca tardiv declarat, această excepție fiind pusă în discuția părților de către instanță, din oficiu, potrivit dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de .
Respinge ca tardiv declarat recursul introdus de, în calitate de moștenitor legal al revizuientei (în prezent decedată) împotriva deciziei civile nr.97 din 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
24.09.2008
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu