Obligație de a face. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 282

Ședința publică de la 25 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Buliga

JUDECĂTOR 2: Elena Adriana Andronic

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER:

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.31/A din 12 martie 2008 Tribunalului Vaslui, cauza având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă: recurenta; intimatul asistat de av. care îi reprezintă și pe intimații și; și intimata; lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată. Prin serviciul registratură, intimații, și au depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.

Recurenta depune la dosar chitanța seria - nr.-/25.06.2008 în sumă de 4 lei emisă de Trezoreria Municipiului I, un timbru judiciar de 0,15 lei și un memoriu.

Instanța, din oficiu, invocă excepția nulității recursului, raportat la dispoziția înscrisă în art. 306 Cod procedură civilă.

Interpelată fiind, față de excepția invocată, recurenta nu solicită termen, stăruind în judecarea recursului.

Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților pe excepție și cu privire la cererea de recurs.

Recurenta, în ce privește excepția invocată, lasă soluția la aprecierea instanței. Pe fondul cauzei, cere să se admită recursul, avându-se în vedere cele invocate prin memoriul ce l-a depus la dosar, la acest termen.

Av. cere a se constata recursul declarat de reclamanta, ca fiind nemotivat în termenul legal. Aceasta nu și-a motivat cererea așa cum prevăd disp.art.303 alin.1 Cod procedură civilă. De asemenea, dispozițiile art.3021alin.1 lit.c Cod procedură civilă, prevăd că recursul va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor. Conform art.306 Cod procedură civilă, recursul este nul. Nu pot fi incidente disp.art.304 Cod procedură civilă, nefiind indicat vreun motiv de nelegalitate. respingerea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanțele nr.1/25.06.2008 și nr.48/16.06.2008, reprezentând onorariu avocat.

Intimata cere să se respingă recursul.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr.2743/30 octombrie 2007, Judecătoria Bârlad a respins excepția inadmisibilității și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, I, Comisia Județeană V pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Comisia comunală.

Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 250 lei și pârâților și suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei să ridice gardul de nuiele și a pârâților și să ridice și să demoleze construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi întârziere până la ridicarea efectivă a construcțiilor.

La termenul de judecată din 24.04.2004 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr. 1110/51895/12.06.2003 și nr.763/48227/2.05.2001 și introducerea în cauză a pârâților, I, Comisia Județeană V pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Comisia comunală.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au susținut că terenul indicat de reclamantă și pentru care se solicită ridicarea de construcții le aparține fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate în baza titlurilor de proprietate depuse la dosarul cauzei.

Pârâții au invocat excepția inadmisibilității cererii completatoare invocând dispozițiile art.132 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cu privire la excepția invocată, instanța a reținut că este neîntemeiată deoarece potrivit art.132 și 135 Cod procedură civilă, completarea acțiunii și introducerea altor persoane în proces nu se sancționează cu inadmisibilitatea cererilor.

Pe fondul cauzei s- reținut că reclamanta nu făcut dovada că pârâții au ridicat construcțiile menționate prin acțiune pe terenul ce i- fost atribuit în baza sentinței civile nr.3126/9.04.2001 Judecătoriei Bârlad. Deși martora a relatat că pârâții au edificat unele construcții, din declarația acesteia nu rezultă că au fost edificate pe terenul reclamantei.

Referitor la titlurile de proprietate s-a reținut că nu s- făcut dovada existenței unor motive de nulitate absolută din cele prevăzute de art.3 din Legea nr. 169/1997.

Prin decizia civilă nr. 31/A din 12.03.2008 Tribunalul Vasluia respins apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2743 din 30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad sentință pe care a păstrat-o și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Apelanta arată că a fost în imposibilitatea să folosească suprafața de teren ce i-a fost atribuită în baza sentinței civile nr.3126/2001 a Judecătoriei Bârlad deoarece pârâții intimați au ridicat unele construcții pe terenul respectiv și se opun la punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Apelanta susține că titlurile de proprietate invocate de pârâții intimați au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legii fondului funciar, ulterior partajării terenului ce aparținut autorilor ei, iar onorariul de expertiză trebuia achitat de comisia comunei care emis titlurile de proprietate.

Apelanta susține că nu are posibilități financiare să suporte efectuarea unei expertize solicitând să se aibă în vedere la soluționarea cauzei expertiza tehnică de specialitate efectuată în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3126/2001 a Judecătoriei Bârlad.

In motivele de apel, reclamanta apelantă relatează aspecte legate de eliberarea titlurilor de proprietate pe numele pârâților, în legătură cu partajul terenului rămas de pe urma autorilor săi și diferite nereguli în activitatea comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Apelul este neîntemeiat.

Prin sentința civilă nr.3126/9 aprilie 2001 Judecătoriei Bârlad schimbată în parte prin decizia civilă nr.117/7 iunie 2005 Tribunalului Vaslui s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămasă de pe urma defuncților și, compusă din casă de locuit, cu teren aferent intravilan și suprafața de 14 ha 6.169 mp. teren intravilan.

Reclamantei apelante i- fost atribuită suprafața de 2 ha 6652 mp. teren intravilan și extravilan corespunzător lotului nr. 1 din raportul de expertiză efectuat în cauza respectivă.

Deși reclamanta solicitat punerea în executare a hotărârii de partaj prin intermediul executorului judecătoresc acest lucru nu fost posibil datorită opoziției pârâților care au invocat un drept de proprietate asupra terenului respectiv dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991.

Pârâții au susținut atât cu ocazia punerii în executare a hotărârii prin care s- soluționat partajul cât și în cursul judecății litigiului de față că terenul pretins de reclamanta apelantă nu făcut obiectul partajului, reclamanta indicând un teren înscris în titlul de proprietate al acestora.

Având în vedere motivele acțiunii reclamantei și apărările pârâților, motivele de apel și probele dosarului, instanța de apel apreciat că toate aspectele relevate de părți nu pot fi lămurite decât de expertiză de specialitate pentru a se constata cu certitudine dacă terenul în litigiu a făcut obiectul partajului soluționat prin sentința civilă nr.3126/2001 a Judecătoriei Bârlad și corespunde ca amplasament cu cel înscris în titlurile de proprietate invocate de pârâți.

Efectuarea unei expertize de specialitate se impunea și datorită faptului că la data partajului identificarea terenului și propunerea lotizării s-a făcut pe baza precizărilor făcute de părți și evidențelor din registrul agricol, fapt ce rezultă din expertiza de specialitate efectuată în acel dosar, depusă în copie la dosarul cauzei de față (fila 13).

La termenul de judecată din 12 martie 2003 s-a pus în discuția părților necesitatea efectuării expertizei de specialitate, însă reclamanta apelantă refuzat administrarea probei cu expertiza arătând că nu dispune de mijloace financiare pentru a suporta costul expertizei iar prin probele administrate dovedit că terenul în litigiu este proprietatea acesteia.

Proba cu expertiză de specialitate fost admisă și de instanța de fond însă nu a putut fi efectuată deoarece reclamanta nu achitat onorariu de expert.

Față de cele arătate, tribunalul constată că reclamanta apelantă nu făcut dovada pretențiilor sale, pe baza probatoriilor administrate în cauză neputându-se stabili cu certitudine dacă terenul face parte din lotul atribuit acesteia.

Prin urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează să fie respins apelul și menținută hotărârea primei instanțe.

In temeiul art.274 Cod procedură civilă apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei Tribunalului Vasluia formulat recurs.

La termenul din 25.06.2008 instanța din oficiu, a invocat excepția nulității recursului.

Potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2, care se referă la motivele de ordine publică.

Prin urmare, recursul nefiind motivat, așa cum o cer dispozițiile înscrise în art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, se va constata nulitatea lui.

Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 31/A din 12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimaților, și suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

03.07.2008

Tribunalul Vaslui:; -

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

Din 08.07.2008

Căt re,

Comuna

Sat

Județul

Cod -

Urmare cererii dvs. din 30.06.2008, vă înaintăm alăturat, copie simplă a deciziei civile nr.282 din 25 iunie 2008 Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-.

Grefier șef secție,

AC/AC

2ex.-08.07

Președinte:Georgeta Buliga
Judecători:Georgeta Buliga, Elena Adriana Andronic, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Iasi