Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 281
Ședința publică de la 25 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Adriana Andronic
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de pârâta, împotriva deciziei civile nr.96 din 06.02.2008 a Tribunalului Iași; cauza având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta; lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Interpelată fiind, recurenta arată că nu are cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, se dă cuvântul recurentei.
Recurenta, depunând la dosar concluzii scrise, cere să se admită recursul așa cum a fost formulat.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.8354 din 29.06.2007 a Judecătoriei Iașis -a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta-reclamantă.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât și intervenienta.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, ca neîntemeiată.
S-a constatat că la dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului situat în I,- C, -.2,. A,. 1,. 4, defunctul are o contribuție de 100%, fiind proprietar exclusiv.
S-a constatat deschisă succesiunea defunctului, la data de 18.12.2005, în
S-a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctului pârâta-reclamantă în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de din succesiune și reclamantul-pârât - în calitate de descendent de gradul I, fiu, cu o cotă de din succesiune.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din activ - dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul I,- C, -.2,. A,. 1,. 4, drept de proprietate grevat de dreptul de abitație constituit în favoarea pârâtei-reclamante, evaluat la 121.476,2 lei RON și pasiv succesoral - în sumă de 9236,51 lei RON.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra bunului succesoral al defunctului, apartamentului situat în municipiul I,- C, -.2,. A,. 1,. 4.
S-a atribuit pârâtei-reclamante, în proprietate exclusivă, întregul imobil apartamentul situat în municipiul I,- C, -.2,. A,. 1,. 4.
S-a constatat stins dreptul de abitație al pârâtei-reclamante asupra apartamentului situat în municipiul I,- C, -.2,. A,. 1,. 4, prin confuziune.
A fost obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 91107,15 în favoarea reclamantului-pârât cu titlu de sultă.
A fost obligat reclamantul-pârât la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 6927,38 lei RON reprezentând cota parte de din pasivul succesoral.
S-au compensat datoriile reciproce ale părților și a fost obligată în final pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât - suma de 84179,77 lei RON.
S-a respins cererea intervenientei în interes propriu de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În baza art.274, art.276 și art.277 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă.
A fost obligată intervenienta în interes propriu la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 2.500 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost obligat reclamantul-pârât la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 1.500 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată.
S-au compensat cheltuielile de judecată ale reclamantului-pârât și ale pârâtei-reclamante până la concurența sumei de 1486 lei RON.
S-au respins celelalte pretenții ale reclamantului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța reține următoarele:
În fapt, defunctul, cu ultimul domiciliu în I,-, -. A,. 1,. 4, decedat la 18.12.2005, deces înregistrat sub nr. 3661/19.12.2005 la Serviciul Stare Civila, dată la care s-a deschis succesiunea acestuia, conform dispozițiilor art. 651 Cod civil.
În timpul vieții, defunctul a fost căsătorit inițial cu intervenienta în nume propriu, căsătorie înregistrata sub nr.15/22.08.1976 în registrul Consiliului Popular al comunei Schitu, județul I, din care a rezultat un copil, reclamantul-pârât din prezenta cauza,. În timpul căsătoriei acestora, aceștia au dobândit în proprietate comună un apartament situat în I,-,.972, . C,.3,. 15, fapt necontestat de părțile din prezenta cauza.
În anul 2000, intervenienta în interes propriu a părăsit teritoriul României, stabilindu-și reședința în Italia.
Prin procura autentificata sub nr.9258/01.08.2002, respectiv procura autentificata sub nr.9257/01.08.2002 la Consulatul General al României din Milano, Italia intervenienta a dat mandat special de reprezentare fiului său, reclamantul pârât pentru aor eprezenta în procesul de divorț cu și în vederea vânzării apartamentului din-,.972, . C,.3,. 15.
Prin procesul verbal din 05.10.2002, și reclamantul pârât atestă sub semnătură privata primirea sumei de 417.00.000 lei Rol reprezentând prețul vânzării apartamentului situat în I,-,.972,. C,.3,. 15, de la cumpărătorii familia.
La data de 17.10.2002 prin contractul autentificat sub nr.5705/17.10.2002 la BNP, divorțat, cumpără de la vânzătorii și apartamentul situat în,-, -. A,. 1,. 4, contra sumei de 200.000.000 lei ROL.
La data de 27.10.2002, printr-o înțelegere sub semnătură privata încheiata între și reclamantul pârât, în calitate de mandatar al intervenientei s-a stabilit împărțirea banilor proveniți din vânzarea apartamentului, primind suma de 276.000.000 lei RON, iar (actualmente ) primind suma de 141.000.000.
Căsătoria intervenientei și a defunctului a fost desfăcută prin divorț prin acord, în mod irevocabil prin sentința civilă nr.22 66 din data de 11.11.2002, în dosarul nr. 18438/2002 al Judecătoriei Iași, dispunându-se revenirea soției la numele avut anterior căsătoriei.
La data de 18.07.2003, s-a căsătorit cu pârâta reclamanta, căsătorie înregistrata în registrul stării civile sub nr.1191/18.07.2003 I (fila 31).
La data de 29.11.2004, prin declarația autentificata sub nr.8545/29.11.2004 la BNP, consimte la constituirea dreptului de abitație asupra,-, -. A,. 1,. 4, în favoarea pârâtei.
Prin încheierea de rectificare - din data de 09.06.2006 notar public dispune rectificarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5705/2002, în sensul că la întocmirea actului trebuia trecut, căsătorit cu. În baza încheierii, prin încheierea 16.06.2006 se dispune rectificarea CF 7890 orașului I în sensul că bunul imobil este bun comun al soților și.
După deschiderea succesiunii, reclamantul-pârât a inițiat procedura succesorala notariala, însă întrucât părțile nu s-au înțeles, aceasta a fost suspendata în baza încheierii 21/22.06.2006 a BNP G (dosar 22/2006).
În drept, având în vedere suprapunerea partajului de bunuri comune ale soților și intervenienta solicitata prin cererea de intervenție în interes propriu cu partajul succesoral solicitat prin acțiunea introductiva, atât temporar cât și sistematic primează stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea masei de bunuri comune, pentru ca în consecința să fie determinata masa succesorala rămasa de pe urma defunctului.
Intervenienta în nume propriu a susținut că atâta timp cât bunul imobil din,-, -. A,. 1,. 4, este dobândit anterior desfacerii căsătoriei la data de 22.11.2002, acesta este bun comun aplicând-se prezumția instituită de art.30 Codul familiei, urmând a i se reține o cota de contribuție de 50% la dobândirea bunului. A susținut intervenienta în nume propriu că banii proveniți din vânzarea apartamentului din - - nu au fost împărțiți prin hotărâre judecătorească, iar înțelegerea din 27.10.2002 fiind încheiată în timpul căsătoriei este lovită de nulitate, ea neproducând efecte juridice.Ca acea înțelegere să producă efecte juridice, ar fi trebuit încheiată după ce hotărârea de divorț a rămas irevocabila, când dreptul de proprietate devălmașă s-a transformat într-o proprietate pe cote părți, soții având posibilitatea unui partaj voluntar. În aceste condiții, conform legii, banii din care fost achiziționat apartamentul din Șos. - erau bani comuni, fiind în devălmășie.
Fața de cererea intervenientei în interes propriu, pârâta reclamanta a solicitat să se rețină că la dobândirea acestui imobil a avut o cotă de 100%, întrucât relațiile de familie erau deteriorate și este ilogic să se susțină că fosta soție ar fi contribuit la dobândirea locuinței, mai ales că prin procura nr.9257 din 1.08.2002, defunctul și aceasta au vândut apartamentul proprietatea soților (procesul-verbal din 5 octombrie 2002) și au împărțit banii (procesul-verbal din 27 octombrie 2002), prin bună învoială, - luând banii cuveniți pentru mama sa, (), iar defunctul partea lui. Cu acești bani a susținut pârâta reclamanta că a fost cumpărat locuința din șos. - nr.44C și de aceea a declarat la Notar că este divorțat, fiind de bună credință când a făcut această precizare.
Astfel, deși toate părțile recunosc realizarea înțelegerii sub semnătură privata, intitulata proces verbal la data de 27.10.2002, prin care și împart suma de bani dobândită prin vânzarea apartamentului proprietate comună din - și bunurile mobile, se invocă nulitatea acesteia întrucât s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.30 Codul familiei.
Fața de apărarea formulata, instanța a reținut că în principiu, convențiile de împărțeala a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei sunt lovite de nulitate absolută întrucât se înfrânge norma imperativa stabilită de art.30 Codul familiei, conform căreia împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate face doar prin hotărâre judecătorească și doar pentru motive temeinice. Însă, astfel cum s-a stabilit în practică, o convenție încheiata între soți nu are nimic ilicit dacă este făcută după introducerea acțiunii de divorț și este menită să producă efecte juridice după divorț (fostul Tribunal Suprem decizia 1530/1968). De asemenea, s-a statuat că împrejurarea că soții despărțiți în fapt au preluat efectiv fiecare, de îndată bunurile potrivit înțelegerii intervenite între ei, nu înseamnă că s-a dat eficiența în timpul căsătoriei convenției referitoare la împărțirea bunurilor comune și că deci aceasta ar trebui considerata nulă câtă vreme - nici un element intrinsec al convenției și nici o altă probă nu ar conduce la concluzia că încheierea convenției s-a făcut pentru a înlesni desfacerea căsătoriei sau a frauda legea (TJ T, decizia 28/1972 11/1973). Or, din actele si lucrările dosarului reiese că defunctul introdusese acțiunea de divorț din culpa pârâtei care părăsise domiciliul conjugal, iar la data de 01.08.2002 intervenienta în interes propriu a acordat mandat fiului său pentru aor eprezenta în procesul de divorț, prin procura autentificata sub nr.9258, autentificata la Consulatul General din Milano. În consecința la data de 27.10.2002, cunoscând iminenta finalizare a procesului de divorț prin acordul părților, și, prin mandatar au hotărât de comun acord partajul bunurilor comune ce avea să producă efecte juridice după rămânerea irevocabila a hotărârii de divorț, motiv pentru care instanța apreciază că neurmărindu-se fraudarea legii, ci eventualele neînțelegeri ulterioare legate de predarea și primirea bunurilor comune, părțile au preconstituit înscrisul sub semnătură privata de la data de 27.10.2002, înțelegerea fiind valabila.
În subsidiar, instanța a reținut că deși prin răspunsurile la interogatoriu reclamantul pârât și intervenienta au susținut că vânzarea apartamentului din - a fost determinata de necesitățile financiare pentru școlarizarea reclamantului pârât, ambele părți hotărându-se să cumpere un apartament mai mic, iar restul sumei să fie depus într-un cont bancar, motiv pentru care s-a și stipulat că soțul primește o suma mai mare, teza probatorie propusă este contrazisă de celelalte dovezi administrate. În condițiile în care părțile continuau să fie în bună înțelegere și să preconizeze o conviețuire reciprocă în noul apartament cumpărat nu se justifică preconstituirea unui înscris care să le ateste înțelegerea și nici acordul reciproc pentru divorț.
Mai mult din declarația martorilor și reiese că intervenienta a condiționat realizarea divorțului de realizarea unei înțelegeri privind împărțirea bunurilor comune. În aceste condiții, constatarea nulității actului de împărțeala voluntara încheiat la data de 27.10.2002 ar profita exclusiv intervenientei în interes propriu. Or, principiul de drept stabilește că "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", la baza apărării formulate stând tocmai propria atitudine contrara normelor legale.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut sub acest aspect că în practica s-a decis că, în măsura în care s-ar aprecia că o convenție de împărțire a bunurilor comune în timpul căsătoriei ar fi lovită de nulitate, ea poate fi luata în considerație ca mijloc de proba care reflectă poziția subiectiva a părților în a-și recunoaște drepturile reciproce cu semnificația privind cota de contribuție la dobândirea bunurilor, natura juridica a acestora (apartenența la patrimoniul comun) orice alte aspecte care prezintă relevanța asupra cererii de împărțeala a bunurilor comune (fostul Tribunal Suprem nr.61/1986 10/1986). Or, prin procesul verbal din 27.10.2002 foștii soți au consimțit ca să primească o cota majorata de 276.000.000 lei RON, iar (actualmente ) primind suma de 141.000.000 din prețul bunului comun. Mai mult, în condițiile în care partea de bani atestata ca fiind primita de - 141.000.000 lei nu a fost adusă la masa bunurilor de împărțit și nici nu s-a făcut dovada că aceasta a fost cheltuită pentru a satisface nevoile comune ale căsătoriei, valoarea acesteia se impută pe partea cuvenită soțului care a risipit partea din bunurile comune, ducând la reducerea cotei sale de contribuție la bunurile comune.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, ce țin și de realitatea situației de fapt dintre foștii soți și, instanța a apreciat că în fapt convenția încheiata la data de 27.10.2002 reprezintă manifestarea de voința liber consimțită a acestora căreia trebuie să i se dea eficiența juridica.
În consecința, instanța a apreciat că în temeiul convenției părților s-a probat că intervenienta în interes propriu a recunoscut cota majorata de contribuție a fostului soț la dobândirea apartamentului din Al. - și a primit suma corespunzătoare cotei sale de contribuție în cuantum de 141.000.000 lei ROL. În consecința, în cauza s-a dovedit că suma avansata cu titlu de preț a apartamentului din,-, -. A,. 1,. 4 era bun propriu al defunctului.
În consecința, instanța a respins capătul de cerere privind atribuirea apartamentului situat în municipiul I,- C, B1. E2,. A,. l,.4, care urmează a fi partajat, intervenientei în interes propriu (care de altfel nici nu a solicitat partajul bunurilor comune ci direct atribuirea apartamentului). Instanța a admis cererea reconvenționala a pârâtei reclamante, sub acest aspect, constatând că la dobândirea dreptului de proprietate apartamentului situat în municipiul I,- C, -. A,. l,.4, defunctul are o cota de contribuție de 100%, fiind proprietatea sa exclusivă.
Sub aspectul cererii intervenientei în interes propriu privind anularea declarației făcută de, autentificată de notarul cu nr.8545, din 29.11.2004, prin care acesta a constituit, fără consimțământul său expres, un drept de abitație asupra apartamentului menționat mai sus, care se afla la acea dată în proprietatea lor devălmașă, în favoarea numitei, instanța o apreciază ca nefondata pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare. Astfel, dreptul de abitație în favoarea pârâtei reclamante a fost constituit la data de 29.11.2004. Or, căsătoria soților și a fost desfăcută, irevocabil, prin divorț la data de 11.11.2002. În consecința la data desfacerii căsătoriei, conform prevederilor legale și astfel cum recunoaște și intervenienta în interes propriu, însă în alt context, dreptul de proprietate devălmașă s-a transformat într-o proprietate pe cote părți, nemaifiind aplicabila prezumția de mandat tacit reciproc între soți conform art.35 Codul familiei. În aceste condiții, constituirea dreptului de abitație la data de 29.11.2004 era afectata de condiția rezolutorie ca bunul grevat de dreptul real să cada în lotul copărtașului care a consimțit la instituirea dreptului (în alte opinii dreptul era anulabil sub aceeași condiție). Or, în condițiile în care instanța a constat că apartamentul situat în municipiul I,- C, -. A,. l,.4, a fost dobândit prin contribuția exclusiva a defunctului, revenind în proprietatea exclusiva a acestuia, dreptul de abitație constituit în favoarea numitei s-a consolidat și este perfect valabil.
Față de soluțiile dispuse, capetele de cerere privind atribuirea apartamentului intervenientei (aceasta neavând vreo cota de contribuție la dobândirea apartamentului și nevenind la succesiunea defunctului) și evacuarea pârâtei reclamante sunt neîntemeiate și au fost respinse ca atare. Pe cale de consecință, instanța a respins în integralitatea ei cererea de intervenție în interes propriu ca neîntemeiata.
Sub aspectul partajului succesoral, instanța a reținut că prin decesul lui, succesiunea acestuia a fost deschisă la data de la 18.12.2005, conform dispozițiilor art. 651 Cod civil.
În urma sa au rămas, în calitate de soție supraviețuitor, a cărui vocație succesorală este stabilită de art.1 din Legea nr.319/1944, cu o cota de din succesiune și reclamantul pârât, în calitate de descendent de gradul I, având vocație succesorală în baza art. 659 și art. 669 Cod civil, cu o cotă de din succesiune, ambii moștenitori acceptând succesiune în termenul prevăzut de 700 alin.1 Cod civil.
Sub aspectul activului patrimoniului succesoral, pentru considerentele expuse anterior instanța a reținut că acesta este format de dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul I,- C, B1. E2,. A,. l,.4, drept de proprietate grevat de dreptul de abitație constituit în favoarea pârâtei reclamante.
Sub aspectul pasivului succesoral, instanța a reținut că pârâta reclamanta a pretins constatarea valorii acestuia la suma de 85.000.000 lei (ROL), cheltuieli de înmormântare și pomenirile creștinești și suma de 150.000.000 lei (ROL) reprezentând cheltuieli comune ale soților, realizate cu tratamentele costisitoare ale defunctului. La aceasta suma pârâta reclamanta a adăugat suma de 800 lei RON cheltuită cu pomenirea de un an a defunctului.
Pârâtul reclamant s-a opus admiterii cererii arătând că suma reprezentând cheltuielile ocazionate de înmormântare, pomeniri și lucrarea funerară este exagerată, suma cheltuită fiind cu mult mai mică, iar a acordat un ajutor de deces în valoare de 1714 RON, în luna decembrie 2005, așa cum rezultă din adresa primită. Conform doctrinei și jurisprudenței, cheltuielile de înmormântare și de pomenire nu trebuie să fie exagerate, excesive, iar suma de 15000 RON, reprezentând așa zisele cheltuieli pe care aceasta le-ar fi cheltuit cu de cujus, nu poate fi acordata deoarece, cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori cu întreținerea lui de cujus pe timpul vieții acestuia, fără participarea celorlalți, nu pot fi ncluse în pasivul moștenirii dacă, potrivit legii, aceste cheltuieli pot fi recuperate, în parte, de la ceilalți obligați la întreținere, problema urmează să fie soluționată direct între aceștia, fără implicarea patrimoniului succesoral.
Din probele administrate în cauză, reiese că pârâta reclamanta a fost singura care s-a ocupat de înmormântarea și pomenirile creștinești ale defunctului, singurul ajutor material primit fiind de la SC SA.
În consecința, fața de considerentele arătate instanța a stabilit că pasivul
succesoral se cifrează la 9236,51 lei RON,că pârâta reclamanta are un drept de creanța asupra apartamentului supus partajului succesoral de 6204,8 lei RON, iar la masa partajabila apartamentul a fost evaluat la suma de 121.476,2 lei RON; că masa succesorala se compune din activul dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul I,- C, B1. E2,. A,. l,.4, drept de proprietate grevat de dreptul de abitație constituit în favoarea pârâtei reclamante, evaluat la suma de 121 476,2 lei RON și pasiv succesoral în suma de 9236,51 lei RON.
În ceea ce privește atribuirea bunului, instanța față de dispozițiile art.673 indice 9 Cod procedură civilă, a reținut că în cauza cota succesorala a reclamantului pârât este superioara a atribuit în natură apartamentul pârâtei reclamante. La baza soluției, instanța are în vedere, pe de o parte, incovenientele generate de atribuirea proprietății reclamantului pârât, proprietate ce este însă grevata de un drept de abitație pentru pârâta reclamanta, dar și faptul că apartamentul reprezintă locuința statornică a pârâtei reclamante, că aceasta a făcut îmbunătățiri substanțiale bunului imobil. Atribuirea apartamentului reclamantului pârât ar avea drept consecința ca acesta ar beneficia, în fapt, doar de atributul dispoziției, neputând beneficia de atributul folosinței și de a culege fructele, existând riscul unor neînțelegeri viitoare între părți. Pentru aceste considerente, instanța a atribuit reclamantei pârâte dreptul de proprietate asupra imobilului apartamentul din municipiul I,- C, B1. E2,. A,. l,.4.
În consecința, dreptul de abitație al acesteia se va stinge prin confuziune, iar pârâta reclamanta va fi obligata la plata sumei 91107,15 lei RON în favoarea reclamantului pârât cu titlu de sulta.
În ceea ce privește pasivul succesoral, instanța a obligat reclamantul pârât la plata în favoarea pârâtei reclamante a sumei de 6927,38 lei RON reprezentând cota parte de la pasivul succesoral.
În consecința instanța a compensat datoriile reciproce ale părților și va obliga în final pârâta reclamanta să achite reclamantului pârât suma de 84 179,77 lei RON.
Întrucât prin atribuirea imobilului, acesta a revenit pârâtei reclamante, instanța a reținut că acesta va profita de toate îmbunătățirile aduse imobilului pretinse. Constarea unui drept de creanța presupune existența unui raport juridic între doua subiecte - creditor și debitor, adică între titularul creanței, în cauza îmbunătățirile imobilului și respectiv persoana care va beneficia de respectivele îmbunătățiri. Or, prin atribuirea întregului apartament pârâtei reclamante eventualul raport juridic de creanța născut între moștenitori s-a stins prin confuziune, astfel că reclamantul pârât nu poate fi obligat la suportarea acestora, ce vor profita exclusiv pârâtei reclamante.
Fața de admiterea în parte a cererii principale precizate, a cererii reconvenționale și respingerea cererii de intervenție în interes propriu, cotele succesorale reținute, dispozițiile art.274 art.276 și art.277 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecata formulate de reclamantul pârât fiind probate cheltuieli în cuantum de 3292 lei RON (onorariu avocat, cheltuieli notariale și taxa timbru) și pârâta reclamanta, fiind probate cheltuieli în cuantum de 5486 lei RON (onorariu avocat, expertiza judiciara, taxe de timbru achitate) și va respinge cererea intervenientei în interes propriu de acordare a cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.
În consecință instanța a obligat intervenienta în interes propriu la plata în favoarea pârâtei reclamante a sumei de 2500 lei RON reprezentând cheltuieli de judecata (parțial taxa timbru pe cota contestata de 50% din apartament și parțial onorariu apărător) și a obligat reclamantul pârât la plata în favoarea pârâtei reclamante a sumei de 1500 lei RON reprezentând cheltuieli de judecata (parțial taxa de timbru și onorariu avocat), având în vedere că la rândul său reclamantul pârât a contestat cota de 50%, dreptul de creanța si nu a contribuit la plata expertizei.
Instanța a compensat cheltuielile de judecata ale reclamantului pârât și ale pârâtei reclamante până la concurența sumei de 1486 lei RON și a respins celelalte pretenții ale reclamantului pârât privind acordarea cheltuielilor de judecata ca neîntemeiate.
Prin încheierea din 16.07.2007, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 8354/29.06.2007 în sensul că hotărârea este dată cu drept de apel și nu cu drept de recurs cum în mod greșit s-a trecut.
Prin decizia civilă nr.96 din 6.02.2008 a Tribunalului Iași se respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.8354 din 29.06.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Pentru a hotărî astfel se reține în esență că prin precizările formulate la 31.01.2008, apelanta a arătat că solicită să i se recunoască dreptul de creanță pe care îl are asupra apartamentului în valoare de 7756 RON, să i se recunoască dreptul de abitație, să fie obligat intimatul la plata dreptului de creanță, la respectarea dreptului de abitație și la plata pasivului succesoral. "Precizările" formulate de reclamantă sunt motive noi de apel care nu au fost formulate în termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 coroborat cu art. 287 alin. 1 pct. 3, alin. 2 Cod procedură civilă, condiții în care, față de prevederile art. 103 Cod procedură civilă nu le va avea în vedere la soluționarea prezentei căi de atac.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, raportat la motivele invocate, la probele administrate și la prevederile legale incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.
Prima instanță a fost investită cu soluționarea partajului succesoral după defunctul.
La prima instanță, pârâta-reclamantă a solicitat expres atribuirea apartamentului. Referitor la acest aspect, nu poate fi reținută susținerea apelantei că reprezentantul ei la prima instanță a fost în eroare la momentul formulării acestei cereri în condițiile în care apelanta a beneficiat la fond de apărare calificată, cererea de atribuire a apartamentului fiind formulată de avocatul său care a reprezentat-o în baza contractului încheiat în baza art. 28 din Legea nr. 51/1995. În aceste condiții, având în vedere și împrejurarea că pârâta-apelantă este beneficiara unui drept de abitație asupra apartamentului bun succesoral, în mod just prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea apartamentului pârâtei-reclamante.
Modalitatea de partaj succesoral propusă de apelantă în această fază procesuală se justifică în situația în care ea renunță la dreptul de abitație, fapt ce ar fi creat posibilitatea celuilalt succesor de a exercita toate atributele dreptului de proprietate asupra bunului litigios. Ori, în modalitatea propusă de apelantă, aceasta ar primi sultă de la intimat iar dreptul acestuia ar fi golit de substanță în condițiile în care apelanta este titulara unui drept de abitație viager potrivit declarației autentificate sub nr. 8545/29.11.2004 la. (fila 35 dosar fond), drept înscris în Cartea Funciară conform încheierii nr. 26456/3.12.2004 (fila 33 dosar fond).
Pentru considerentele expuse, tribunalul va respinge apelul, cu consecința păstrării sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pe care o critică sub următoarele aspecte:
- în cauză s-au încălcat dispozițiile art.6739Cod procedură civilă cu privire la atribuirea terenului.
Astfel instanțele trebuie să aibă în vedere mărimea cotei fiecărei părți la atribuirea terenului și în aceste condiții terenul trebuia atribuit reclamantului, care are o cotă de .
Reclamantul a recunoscut dreptul de abitație al pârâtei, astfel că instanțele pot să-i atribuie acestuia apartamentul și pârâta să-i plătească sultă acestuia, urmând să se rețină și cheltuielile legate de pasiv și îmbunătățirile aduse de pârâtă la apartament.
În esență pârâta a solicitat atribuirea apartamentului reclamantului.
Recursul este nefondat.
În mod corect instanțele au atribuit pârâtei bunul succesoral.
Aceasta deoarece la instanța de fond pârâta a fost de acord cu atribuirea bunului.
În aceste condiții instanța a făcut aplicarea art.6739Cod procedură civilă, în sensul că a luat act de învoiala părților cu privire la atribuirea bunului.
Chiar dacă părțile nu ar fi ajuns la o învoială, criteriile de atribuire prevăzute la art.6739Cod procedură civilă funcționează în favoarea pârâtei.
Astfel pârâta are constituit un drept de abitație asupra apartamentului, ceea ce constituie un criteriu obiectiv și suficient pentru ca apartamentul să-i fie atribuit.
Împrejurarea că pârâta și-a modificat conduita procesuală în apel și în recurs în sensul că nu a mai optat pentru atribuirea apartamentului nu este de natură a duce la modificarea soluției primei instanțe, deoarece criticile formulate în căile de atac se verifică raportat la soluția dată de prima instanță și implicit la conduita procesuală a părților din acea fază.
Cum la instanța de fond pârâta a fost de acord cu atribuirea apartamentului, căruia i-a adus îmbunătățiri, apartament pe care îl deține în virtutea dreptului de abitație, soluțiile pronunțate sunt corecte.
În mod judicios a soluționat instanța de fond și a stabilit sumele de bani datorate de recurentă.
Drept urmare, criticile fiind nefondate, recursul va fi respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr.96 din 6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
04.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Adriana Andronic, Elena
