Obligație de a face. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 326/
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-..2, împotriva deciziei civile nr. 343, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimatul pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 252 din 26 august 2009, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța nr. 252 (seria -- A nr. -) din 26 august 2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 357 lei), lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și a fost timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței aflată la fila 10 dosar și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrebat fiind, apărătorul intimatului pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului intimatului pârât, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
Consideră că motivele 1-4 de recurs nu sunt întemeiate, acestea neputând fi primite de către instanța de recurs.
Învederează că obiectul cauzei este obligația de a face, astfel că, în mod corect cauza a fost declinată la Judecătoria Constanța.
Cu referire la motivul trei de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, consideră că "ambele instanțe au aplicat corect, la speță, art. 43 din Legea nr. 114/1996".
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Printr-o cerere formulată la 20 mai 2008 și depusă la Tribunalul Constanța, Secția contencios administrativ, reclamantul - a solicitat instanței obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului C la atribuirea unei locuințe sociale din fondul locativ de stat.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, după divorț și evacuarea sa din locuința comună, a rămas fără adăpost și a fost obligat să se adăpostească prin parcuri sau autogări ori prin sala de așteptare a C, motiv pentru care a fost amendat contravențional, toate solicitările sale pentru acordarea unei locuințe fiind nefinalizate.
Ulterior, reclamantul a formulat prin apărătorul său o cerere de modificare a acțiunii, prin care a arătat că solicită obligarea Consiliului Local C la asigurarea dreptului său locativ constituțional, prin repartizarea unui spațiu locativ adecvat prevăzut de Legea nr. 114/1996.
Față de cererea modificată, prin sentința civilă nr. 1071/CA/26.06.2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că, față de obiectul și temeiul de drept al cererii, competența aparține instanței de drept comun, Judecătoria Constanța.
După înregistrarea dosarului la Judecătoria Constanța reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței investite prin declinare, afirmând că cererea formulată este una în contencios administrativ.
Instanța a apreciat că o cerere de obligare a Consiliului Local C la asigurarea dreptului locativ constituțional al reclamantului prin repartizarea unui spațiu locativ adecvat, conform Legii nr. 114/1996, este o cerere de competența judecătoriei ca instanță de fond, excepția necompetenței invocată de către reclamant fiind respinsă.
Prin sentința civilă nr. 112/06.01.2009 Judecătoria Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantului -.
Analizând pe fond pretenția reclamantului prima instanță a reținut că reclamantul a adresat numeroase cereri către autoritățile locale și centrale, prin care a solicitat repartizarea unei locuințe sociale din fondul locativ de stat, cereri la care, prin adresa nr.2932/14.11.2007, Car ăspuns în sensul că punctajul rezultat în urma verificării dosarului este de 32 de puncte și, în consecință, soluționarea cererii se va face cu respectarea art.43 din Legea locuinței nr.114/1996, respectiv repartizarea locuințelor se va face în ordinea de prioritate stabilită de Consiliul local C și în limita posibilităților existente.
Art.43 din Legea locuinței nr.114/1996 prevede că locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare, pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I și II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii și văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptățite.
Raportând situația de fapt reținută la prevederile legale citate, prima instanță a constatat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată. Reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de o locuință din fondul locativ de stat, stabilindu-se totodată și punctajul realizat. Obligarea pârâtului la acordarea unei locuințe din fondul locativ de stat reclamant nu poate fi ordonată de instanță întrucât nu există temei legal și s-ar înfrânge dispozițiile art.43 din Legea nr.114/1996 care stabilesc ordinea de prioritate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând critici atât cu privire la modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a judecătoriei, cât și cu privire la soluția de respingere a acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 343 din 09 iunie 2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefundat apelul reclamantului -.
În considerentele deciziei tribunalul a reținut, ca și judecătoria, că soluția de declinare a cauzei la judecătorie, ca urmare a modificării de către reclamant a temeiului juridic al cererii sale, este irevocabilă prin neexercitarea de către părți a recursului, astfel că această soluție se bucură de puterea lucrului judecat, efectele producându-se în privința instanței care s-a dezinvestit, respectiv Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ.
Pe fond, tribunalul a reținut din relațiile solicitate de la, unitate specializată în administrarea fondului locativ al Municipiului C, că în speță nu este vorba de un refuz de repartizare a unei locuințe pentru că petentul a fost încunoștiințat asupra stadiului cererii sale și asupra factorilor obiectivi care au împiedicat autoritatea locală să- repartizeze o locuință până în acest moment. De asemenea, reclamantului i s-a adus la cunoștință împrejurarea că cererea va fi soluționată cu respectarea legii, a ordinii de prioritate reglementată de art.43 din Legea locuinței nr.114/1996 și în limita posibilităților existente, adică a spațiului locativ disponibil, despre care face vorbire și Legea nr.341/2004 în art.5 alin.1 lit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul - care a arătat că instanța de contencios administrativ era competentă, conform art. 1 din Legea nr. 544/2004 și art. 5 lit. a din Legea nr.341/2004, să se pronunțe asupra plângerii sale cu privire la refuzul, timp de mai mulți ani, de a i se soluționa o cerere de atribuire a unei locuințe.
A susținut recurentul că în mod greșit apărătorul său ales a solicitat instanței de contencios administrativ să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Constanța, iar solicitarea reclamantului de a se restitui cauza secției de contencios administrativ a Tribunalului Constanțaa fost respinsă greșit, cu încălcarea voinței reclamantului.
recurentul că nici judecătoria și nici tribunalul nu erau competente să se pronunțe asupra temeinicei cererii sale, ci să trimită dosarul la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Constanța.
Examinând legalitatea hotărârilor recurate în raport cu criticile formulate de reclamant, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Competența materială jurisdicțională, definită în literatura de specialitate ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de a judeca un anumit litigiu într-o delimitare pe verticală, pe linie ierarhică, între instanțe de grad diferit sau între instanțe de drept comun și instanțe specializate, este reglementată de norme imperative prevăzute fie în legile generale ( Codul d e procedură civilă), fie prin acte normative cu caracter special.
Ceea ce definește însă normele care stabilesc competența materială este faptul că ele sunt imperative (pentru că interesează organizarea justiției) și deci părțile nu pot conveni, nici chiar cu încuviințarea instanței, să deroge de la aceste norme.
Dat fiind caracterul imperativ al normelor care reglementează competența materială, instanța sesizată este datoare să-și verifice din oficiu competența și să stabilească, în funcție de obiectul cererii, dacă investirea sa a fost realizată corect de către reclamant sau dacă cererea nu este de competența unei alte instanțe.
Prin urmare, disponibilitatea reclamantului se limitează la stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, la afirmarea dreptului său și la indicarea fundamentului dreptului invocat, respectiv a temeiului juridic al dreptului invocat, fără a se putea stabili, doar prin voința reclamantului sau a pârâtului ori a altui participant la proces, cărei instanțe îi aparține competența materială de soluționare a cererii.
De aceea, constatând că potrivit principiului disponibilității reclamantul - a indicat obiectul cererii sale de chemare în judecată ca fiind "obligarea pârâtului la asigurarea dreptului locativ constituțional, prin repartiția unui spațiu locativ adecvat normelor prev. de Legea nr. 114/1996, modificată și republicată" și că dreptul afirmat prin această cerere și raportul juridic creat în contextul acestei cereri - obligație de a face - nu este ocrotit printr-un act normativ care să stabilească în cuprinsul lui și norme de competență speciale, cum sunt cele care privesc materia contenciosului administrativ, în mod corect instanțele civile, începând cu judecătoria ca instanță de fond, au soluționat cauza.
De altfel, așa cum a reținut întemeiat tribunalul, reclamantul - nu a atacat cu recurs sentința nr. 1071/CA/26.06.2008 prin care s-a dispus declinarea cauzei la Judecătoria Constanța, această hotărâre irevocabilă având autoritate de lucru judecat în privința interpretării normelor de drept referitoare la competența instanței în soluționarea cererii reclamantului.
Chestiunea existenței sau nu a mandatului dat avocatului ales de către reclamant pentru modificarea obiectului cererii de chemare în judecată s-ar fi putut discuta dar numai în recursul la hotărârea de declinare, neinițierea unui astfel de demers juridic de către reclamant având fie semnificația unui mandat dat avocatului reprezentant pentru modificarea cererii fie achiesarea reclamantului la modificare și, implicit, la soluția de declinare.
Indicarea de către reclamant a art. 5 lit. a din Legea nr. 341/2004 ca temei juridic al cererii de chemare în judecată nu determină competența instanței de contencios administrativ, așa cum susține greșit recurentul, acest act normativ care stabilește, printre altele, un drept de asigurare cu prioritate a unei locuințe din fondul disponibil de locuințe sociale pentru persoanele care se încadrează în prevederile legii, neavând dispoziții speciale de competență materială, în legătură cu cererile sau contestațiile persoanelor cărora li se refuză acordarea drepturilor prevăzute în acest articol.
Reținând, în același timp și faptul că cererea reclamantului a fost analizată pe fond de o instanță de judecată, potrivit normelor de competență generale stabilite prin art. 1 din Codul d e procedură civilă, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la solicitarea intimatului recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-..2, împotriva deciziei civile nr. 343, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Obligă recurentul la 357 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
- - - - - -
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red./tehnored.dec.jud.recurs /05.11.2009
Gref.AB/2 ex./05.11.2009
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
