Obligație de a face. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 334
Ședința publică din data de 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 726 pronunțată la 29 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 50 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 42662, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă asistată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-pârât, lipsind intimata-pârâtă.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, arată că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
Instanța a admis în parte acțiunea, fără să țină cont de completarea la raportul de expertiză, filele 61-61 din dosarul de apel, în care se arată că se impune mutarea de apă la minimum 1,50 m față de.
De asemenea, soluția instanței de apel cu privire la mutarea grilajului de susținere a viței-de-vie este greșită.
Din probele administrate în cauză rezultă că se impune desființarea butucilor de -de-vie și a grilajului de susținere, întrucât vița-de-vie nu este întreținută corespunzător, crește pe ul și acoperișul casei reclamantei, menține umezeala și contribuie la producerea igrasiei.
Totodată, din raportul de expertiză rezultă că este necesar să se execute o plintă cu scafă, pentru a împiedica infiltrațiile de apă de la baza fundației casei reclamantei.
În ceea ce privește sârmele de rufe, instanța nu s-a pronunțat în nici un fel. Se impune desființarea acestora întrucât apa se scurge în aproprierea zidului casei reclamantei, menținând umezeala și igrasia.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța a apreciat greșit cuantumul acestora. Astfel, pârâții sunt obligați, către reclamantă, la 900 lei cheltuieli de judecată, fără să se arate ce reprezintă această sumă.
Din chitanțele aflate la dosar, rezultă că la instanța de fond și în apel, cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și taxă de timbru, însumează 2398,40 lei.
Solicită admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei și pe fond, să se admită acțiunea așa cum a fost precizată.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât, având cuvântul, arată că igrasia se datorează faptului că reclamanta și-a transformat casa în adăpost pentru câini.
Referitor la pompa de apă, arată că aceasta a fost desființată, iar vița-de-vie a existat înainte de mutarea sa în imobil și nu afectează cu nimic locuința reclamantei, fiind susținută de un grilaj ce se află la o distanță de 0,50 m față de zid.
Învederează că locuința reclamantei nu are fundație și de aceea este afectată de igrasie.
Susținerea recurentei că umezeala și igrasia se menține și datorită faptului că în aproprierea zidului casei sale sunt montate sârme de rufe, nu poate fi luată în considerare. Rufele sunt spălate la o mașină automată, astfel că, nu se poate susține că apa scursă afectează fundația casei reclamantei.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 11265/2005 reclamanta a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții și să fie obligați aceștia să desființeze grilajul montat pe peretele din spatele casei sale și stâlpul metalic fixat pe casa sa, să desființeze plantația de -de-vie urcată pe peretele și acoperișul său, să desființeze pompa de apă montată lângă casa sa, haznaua și sârmele de rufe, să desființeze lucrările care împiedică scurgerea naturală a apelor și duc la infiltrarea apelor sub casa sa și să toarne beton pentru a împiedica acestea, să îi permită să execute lucrările necesare pentru repararea și întreținerea peretelui casei sale cu rol de zid despărțitor și să nu mai spele mașinile pe care le folosesc în interes propriu la poarta casei sale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara unui imobil învecinat cu cel al pârâților, iar pe toată lungimea casei sale nu există gard despărțitor, peretele aflându-se pe linia de hotar.
A mai precizat reclamanta că pârâții au efectuat lucrările și plantațiile arătate în petitul cererii, care îi aduc prejudicii, iar în caz de refuz a acestora la desființarea lucrărilor urmează să le execute pe cheltuiala lor.
La termenul de judecată din data de 9.11.2005, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită și obligarea pârâților la contravaloarea lucrărilor de scoatere a igrasiei, reparat și zugrăvit peretele casei sale.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 8508/9.11.2006 a respins acțiunea și a obligat reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că din întregul material probator administrat în cauză s-a desprins concluzia că lucrările aflate pe proprietatea pârâților nu afectează în nici un mod imobilul reclamantei, în sensul producerii la acesta de infiltrații de apă și igrasie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a respins în bloc toate obiecțiunile formulate față de expertiza constructor, deși anumite aspecte au fost confirmate în depozițiile martorilor.
A mai arătat apelanta că în continuare în curtea pârâților există un pavaj din, iar rosturile dintre ele sunt umplute cu nisip, ceea ce contribuie la extinderea unei permanente stări de umezeală și implicit menținerea igrasie ceea ce a fost provocată imobilului său.
Învederează apelanta că pentru o bună îngrijire a zidului casei sale afectat de igrasie din vina pârâților, acesta trebuie lăsat liber pentru ca razele soarelui să bată în el, contribuind astfel la rezolvarea problemei igrasiei.
De asemenea, în apropierea zidului, la câțiva centimetri, sunt montați suporți pe care se găsesc sârmele de uscat rufele și a căror desființare a solicitat-o la instanța de fond.
Intimații și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, susținând că igrasia peretelui se datorează faptului că reclamanta găzduiește în domiciliul său aproximativ 80 de câini maidanezi, grilajul a fost montat cu permisiunea reclamantei, stâlpul metalic nu împiedică întreținerea zidului casei, plantația de de vie nu există, pompa de apă a existat înainte de mutarea lor în imobil, iar pavajul din de beton este montat de 10 ani pe nisip tocmai pentru a permite scurgerea pe mijlocul curții lor.
Prin decizia nr. 726 pronunțată la 29 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să mute grilajul de susținere a corzilor viței de vie la o distanță de 0,50 m față de zidul locuinței reclamantei și să execute o plintă cu scafă pe lungimea peretelui de la casa reclamantei pentru a împiedica infiltrațiile de apă de la baza fundației, conform expertizei tehnice.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să fie obligați pârâții să desființeze mai multe lucrări care o împiedică în folosirea normală a locuinței sale, respectiv să desființeze grilajul montat pe peretele din spatele casei sale și stâlpul metalic fixat pe casa sa, să desființeze plantația de de vie urcată pe peretele și acoperișul său, să desființeze pompa de apă montată lângă casa sa, haznaua și sârmele de rufe, să desființeze lucrările care împiedică scurgerea naturală a apelor și duc ia infiltrarea apelor sub casa sa și să toarne beton pentru a împiedica acestea, să îi permită să execute lucrările necesare pentru repararea și întreținerea
peretelui casei sale cu rol de zid despărțitor și să nu mai spele mașinile pe care le folosesc în interes propriu la poarta casei sale.
Din aceste lucrări menționate în acțiune, expertul tehnic desemnat de instanța de apel a constatat că pe terenul pârâților se află plantat corect, la distanța de 0,60 m, conform art.607 Cod civil, față de peretele reclamantei, un cu de vie ale cărui coarde sunt prinse de un grilaj de lemn care este amplasat la 0,20 cm față de perete, grilaj care se impune a fi mutat la 0,50 m față de perete pentru a nu umbri.
A mai constatat expertul că pompa de apă este la o distanță de 5 cm față de peretele casei reclamantei, dar la data efectuării expertizei aceasta nu funcționa având pus un, iar pentru a nu se produce umiditate locuinței reclamantei expertul a considerat că pârâții trebuie să realizeze o plintă și o scafă pe o înălțime de 10 cm în așa fel încât atunci când spală curtea să nu mai fie afectat peretele reclamantei.
Cu privire la stâlpul metalic, expertul a constatat că nu afectează cu nimic proprietatea reclamantei și că la data efectuării expertizei nu s-a constatat prezența sârmelor de rufe.
Față de concluziile expertizei tehnice,expertiză dispusă de instanța de apel, concluzii ce se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați de instanța de fond la propunerea reclamantei, tribunalul, în baza art.296 pr.civ. a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obliga pârâții să mute grilajul de susținere a corzilor viței-de-vie la o distanță de 0,50 m față de zidul locuinței reclamantei și să execute o plintă cu scafă pe lungimea peretelui de la casa reclamantei pentru a împiedica infiltrațiile de apă de la baza fundației, aceste lucrări fiind necesare pentru a împiedica producerea de infiltrații de apă și igrasie la locuința reclamantei, pentru o folosire corespunzătoare a imobilului său.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, arătând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă, întrucât, în raport de acțiunea precizată și de motivele de apel formulate de către reclamantă, Tribunalul Prahova nu și-a motiv hotărârea decât în parte și numai cu privire la capetele de cerere referitoare la grilajul de susținere a viței-de-vie și a de apă, fără a cuprinde soluția motivată cu privire la celelalte cepete de cerere, care, în realitate, ar fi trebuit admise, raportat la concluziile expertizei întocmită în cauză.
Apreciază recurenta că, raportat la concluziile expertizei -completare, aflată la filele 61-62 dosar apel, pompa trebuia amplasată la minim 1,50 m față de, trebuia, de asemenea, efectuate lucrări de betonare a curții, cu o înclinație corespunzătoare spre proprietatea pârâților și o plintă cu scafă pe o lățime de 10 cm pe toată lungimea zidului de la casa reclamantei, iar în ceea ce privește vița-de-vie se impunea desființarea butucului de -de-vie și a grilajului de susținere pentru ca razele soarelui să bată pe.
A arătat recurenta că prin acțiune și prin motivele de apel a solicitat obligarea intimaților -pârâți de a desființa sârmele de rufe montate la cca. 30 cm în aproprierea zidului reclamantei, precum și obligarea pârâților de a-i permite reclamantei să execute lucrările de reparații și întreținere a peretelui casei proprietatea sa, urmând ca aceștia să fie obligați și la plata sumei de 286 lei reprezentând c/val lucrărilor de reparații, dar asupra acestor motive de apel Tribunalul Prahova nu s-a pronunțat.
Totodată, se apreciază că în mod greșit s-a dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în apel, în cuantum de 950 lei, întrucîât, în realitate, cuantumul cheltuielilor de judecată în fond și în apel, însumează 2398,40 lei.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 304 pct.7 pr.civilă, în sensul că instanța de apel nu ar fi analizat în întregime motivele de apel invocate în cererea sa de către reclamantă, respectiv obligarea intimaților-pârâți de a desființa sârmele de rufe montate la cca. 30 cm în apropierea zidului reclamantei, precum și obligarea pârâților de a-i permite reclamantei să execute lucrările de reparații și întreținere a peretelui casei proprietatea sa, urmând ca aceștia să fie obligați și la plata sumei de 286 lei reprezentând c/val lucrărilor de reparații, Curtea de Apel constată că o parte dintre acestea nu au fost consemnate în cererea de apel, aflată la fila 4 dosar apel, iar celelalte au fost analizate cu ocazia motivării deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova.
Astfel, în cererea sus-menționată, apelanta nu a solicitat și obligarea pârâților de a-i permite să execute lucrările de reparații și întreținere a peretelui casei proprietatea sa și obligarea acestora la plata sumei de 286 lei reprezentând c/val lucrărilor de reparații, aducând critici instanței de fond numai cu privire la grilajul montat în apropierea zidului, stâlpului metalic montat, de asemenea, în aproprierea casei reclamantei, plantației de -de-vie, de apă, pavajului curții pârâților și suporților pe care se găsesc sârmele de uscat rufele.
În schimb, toate aspectele învederate de apelantă în cererea de apel cu care a investit Tribunalul Prahova, au fost analizate, în esență, de către această instanță, știut fiind faptul că, potrivit dispozițiilor procedurale în materie, nu este necesară examinarea în mod punctual a tuturor susținerilor cuprinse în cererea de apel, ci este suficientă încadrarea acestora într-o anumită categorie ce face posibilă analizarea în mod sintetic întregii cereri de apel.
A arătat instanța de apel că, în speță, nu se impun a fi efectuate decât lucrările de mutare a grilajului de susținere a corzilor viței-de-vie la o distanță de 0,50 m față de zidul locuinței reclamantei și de executare a unei plinte cu scafă pe lungimea peretelui de la casa reclamantei pentru a împiedica infiltrațiile de la baza fundației, astfel cum s-a consemnat în expertiza tehnică întocmită de, toate celelalte cereri ale reclamantei (nu puține la număr) nefiind întemeiate (inclusiv desființarea sârmelor de rufe, care nu existau la data efectuării expertizei).
De altfel, motivul de recurs referitor la obligarea pârâților la repararea zidului despărțitor al proprietăților părților și lucrărilor de reparații a casei reclamantei, nu a constituit motiv de apel, așa cum s-a arătat mai sus, dar, mai mult, nici nu poate constitui un motiv de modificare sau schimbare a hotărârilor anterioare, câtă vreme, din actele și lucrările dosarului, rezultă că pârâții au efectuat deja lucrări de reparații al acestui perete despărțitor (a se vedea declarațiile martorilor, devizul de lucrări și constatările expertizelor întocmite atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel), iar experții desemnați în cauză care au întocmit rapoarte de
specialitate, au arătat că urmele de igrasie existau și pe peretele opus, înspre curtea reclamantei, astfel încât, nu se poate aprecia că igrasia de pe peretele dintre pârâți este numai din cauza acestora.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 pr.civilă, instanța de recurs constată că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri cu respectarea întocmai a textelor legale incidente în cauză, privitoare atât la dreptul de proprietate al părților, cât și al servituților legale ce decurg din raporturile de vecinătate, precum și a existenței, sau nu, a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.
Astfel, în mod corect instanțele anterioare au reținut că din întregul material probator administrat în cauză s-a desprins concluzia că lucrările aflate pe proprietatea pârâților nu afectează în nici un mod imobilul reclamantei, în sensul producerii la acesta de infiltrații de apă și igrasie, în sensul că pompa de apă nu este funcțională, iar hasnaua este betonată și față de topologia curții pârâților, oriunde ar fi amplasată, nu poate fi la o distanță de 10 m de orice locuință, sârmele de rufe nu au nicio influență asupra imobilului pârâtei, iar în privința apei scursă din acestea, nu poate fi comparabilă cu cea rezultată din ploaie, pentru a putea conduce la infiltrații în fundația casei reclamantei.
Pe de altă parte, s-a reținut în mod corect că pârâții au efectuat deja lucrările de curățare, tencuire și văruire a peretelui de la imobilul reclamantei, astfel încât, în ceea ce privește acest aspect, nu este întrunită condiția existenței prejudiciului în înțelesul art. 998 și 999 Cod Civil, iar în ceea ce privește petele de igrasie din interiorul locuinței reclamantei, Curtea constată că nu s-a făcut dovada existenței condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților, respectiv existența faptei cauzatoare de prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre prezumtiva faptă ilicită și presupusul prejudiciu produs reclamantei.
Au fost respectate, de asemenea, și dispozițiile art. 607 Cod civil, în sensul că butucul de -de-vie este amplasat în mod corect față de proprietatea reclamantei, la distanța impusă de acest text legal, astfel încât, solicitarea recurentei ca acesta să fie desființat, nu poate fi admisă de către instanță, iar desființarea grilajului de susținere a viței-de-vie, nu se impune câtă vreme există posibilitatea mutării lui la o distanță de 0,50 m față de zidul locuinței reclamantei, distanță cerută de dispozițiile Codului civil în materie, respectiv 607-608 Cod Civil.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel constată că nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă, nu este fondat, ținând cont de faptul că soluția instanței de apel este în deplină concordanță cu dispozițiile legale referitoare la îngrădirea dreptului de proprietate al unei părți, raportat la servituțile legale generate de raporturile de vecinătate, precum și cele referitoare la inexistența răspunderii civile delictuale a părților.
Pe cale de consecință, făcând aplic. art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 726 pronunțată la 29 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
2 ex/8.04.2008
1265/2005 al Judecătoriei Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia