Obligație de a face. Decizia 449/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 449

Ședința publică de la 27 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.679 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de invocat, și față de faptul că prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea la recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- din 28 august 2008, contestatorul, domiciliat în comuna cel, sat, jud. N, chemat în judecată civilă pe intimata Casa Județeană de Pensii N, cu sediul în N,-, solicitând recalcularea drepturilor de pensie.

În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, s- văzut nevoit să promoveze prezenta acțiune motivat de faptul că, la stabilirea drepturilor sale de pensie intimata nu luat în calcul toate sporurile incluse în adeverințele nr.2862 din 24.03.2005 emisă de " "SA - Sucursala Superior și nr.3815 din 20.05.2005 emisă de " "SA - Sucursala - B, depuse la dosarul de pensionare, fiind astfel vătămat în dreptul său la asigurări sociale, drept garantat de stat; că, pentru toate adaosurile salariale care nu i-au fost luate în considerare la stabilirea pensiei, privind sporul de șantier, spor subteran, indemnizația de conducere, spor izolare, spor pentru munca de noapte și pentru regimul prelungit de lucru / plata muncii peste programul normal, au fost achitate contribuțiile datorate la bugetul de asigurări sociale, la fondul de sănătate și la fondul de șomaj; că, prin nr.1546/28.08.1952, nr.2579 din 11.12.1956 și Decretul nr.175/24.03.1973, pentru activitatea în construcții montaj, s- reglementat prelungirea timpului normal de lucru de la 8 ore/zi la 10 ore/zi, toate fiind considerate și plătite ca ore normale lucru, constituind bază de calcul pentru determinarea și virarea cotei de CAS; că, potrivit precizărilor metodologice ale Institutului Național de Statistică, câștigul salarial mediu brut și care intră în formula de calcul punctajului mediu anual, cuprinde și drepturile bănești cuvenite salariaților pentru timpul lucrat suplimentar, astfel încât trebuie luate în considerare și drepturile bănești cuvenite pentru regimul prelungit de lucru și că, toate sporurile cuprinse în adeverințele menționate au fost evidențiate în statele de plată, fiind susținute legal, prin precizarea actelor normative în temeiul cărora s-au acordat. Contestatorul mai arătat că, în perioada 2005 -2006, punctajul său mediu anual fost diminuat în mod nelegal, întrucât odată stabilit, acesta reprezintă un drept câștigat.

În dovedirea susținerilor, contestatorul depus la dosarul cauzei copii de pe decizia nr.76019/31 martie 2006, adeverințele salariale invocate și de pe serie de alte înscrisuri ( 9-28).

Prin întâmpinarea formulată în dosar, intimata solicitat, pe cale de excepție, respingerea contestației, ca fiind tardivă, motivat de dispozițiile art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005 și ale art.87 din Legea nr.19/2000.Pe fondul cauzei, intimata solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că, petentul beneficiază pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită prin decizia nr.76019 din 21 iulie 1988; că, în conformitate cu HG nr.1550/23.09.2004, pensia contestatorului fost evaluată în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, fiind emisă decizia de pensie nr.76019/2005, obținându-se prin evaluare un punctaj mediu anual de 1,97098 puncte, mai mare decât cel aflat în plată; că, urmarea cererilor contestatorului, s- procedat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite acestuia, prin valorificarea sporurilor salariale prevăzute în adeverințele depuse la dosarul de pensionare, respectiv, spor de vechime în muncă, sporul de șantier, spor izolare și sporul de subteran, cu excepția sumelor menționate cu titlu de " spor pentru program prelungit de lucru", motivat de faptul că nu au avut caracter permanent în sensul prevăzut de Legea nr.49/1992, fiind acordate pe un timp limitat și reprezentând un mod de plată orelor suplimentare; că, din adresa de răspuns nr.18/87 din 23 ianuarie 2008, SC " " SA - Sucursala menționat că veniturile salariale realizate peste programul normal de lucru de 8 ore /zi nu au caracter permanent și că, pensia contestatorului fost corect și legal stabilită.

În apărare, intimata înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.679/C/ 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâta Casa Județeană de pensii

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în satul, comuna cel, nr.15, județul N în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii N și în consecință:

A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu luarea în considerare a sumelor acordate pentru "plata muncii peste programul normal" și respectiv pentru "regim de lucru prelungit (10 ore)" evidențiate în adeverințele nr.2862/24.03.2005 și nr.3815/20.05.2005 emise de SC "" SA, începând cu data de 01.09.2005 și să emită o nouă decizie de pensie în acest sens.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele considerente:

Excepția tardivității urmează să fie respinsă întrucât se constată că, prin cererea dedusă judecății nu se contestă vreo decizie de- intimatei de stabilire drepturilor de pensie astfel încât nu ne aflăm nici sub incidența dispozițiilor art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005, nici ale art.87 din Legea nr.19/2000 care fac trimitere expresă la termenul de contestare deciziilor emise asupra cererii de pensionare și de recalculare a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Ori, acțiunea de față are ca obiect obligația de " face", constând în stabili, calcula, acorda drepturile de pensie avându-se în vedere date, elemente cuprinse într- serie de adeverințe salariale, cu respectarea termenului general de prescripție.

Prin decizia nr.76019/21.07.1988, contestatorul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită în baza Legii nr.3/1977.

În temeiul HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiileLegii nr. 19/2000,pensia contestatorului fost evaluată pe baza datelor din documentația de pensionare aflată în păstrarea intimatei, în urma recalculării, prin decizia nr.76019/2005, fiind stabilit, un punctaj mediu anual de 1,97098 puncte, mai mare decât cel în plată la data evaluării.

Întrucât, după emiterea acestei decizii de pensionare contestatorul solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul sporurilor salariale prevăzute în adeverințele nr.2862 din 24.03.2005 emisă de SC" " SA ( spor de izolare, spor de șantier, plata muncii peste programul normal, spor subteran, spor de noapte și indemnizația de conducere) și nr.3815 din 20.05.2005 eliberată de SC" " SA ( indemnizația de conducere, spor de șantier, spor de subteran și regimul de lucru prelungit ), intimata, luând în considerare toate aceste drepturi salariale, cu excepția sporului pentru programul prelungit de lucru, stabilit, începând cu 01.07.2005, un punctaj mediu anual de 2,65355 puncte.

Față de situația reținută și de aspectul invocat de către contestator privind neluarea în calcul tuturor sporurilor și adaosurilor care au fost menționate în adeverințele nr.2862 din 24.03.2005 emisă de " "SA - Sucursala Superior și nr.3815 din 20.05.2005 emisă de " "SA - Sucursala - B, respectiv sumele acordate pentru " plata muncii peste programul normal" și pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore), instanța a constatat că acțiunea este întemeiată urmând să admită ca atare.

Pentru hotărî astfel, instanța a apreciat că pensia cuvenită petentului trebuie determinată cu luarea în calcul tuturor drepturilor de natură salarială care au constituit baza de calcul contribuției de asigurări sociale.

Astfel, în conformitate cu art.1 din nr.1546/1952, art.1 alin.1 din nr.2579/1956, nr.191/1963 și Decretul nr.175/1973, pentru activitatea de construcții - montaj, s- reglementat prelungirea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 10 ore și chiar la 12 ore/zi, toate orele fiind considerate și plătite ca ore normale de lucru. În aceste condiții, s- apreciat că, sumele acordate petentului pentru orele prestate în plus peste programul de 8 ore/zi, fac parte din salariul de bază și nu reprezintă un spor sau adaos la acesta.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile brute sau nete, înregistrate în carnetul de muncă, se au în vedere și sporurile care au făcut parte dinbaza decalcul pensiilor conform legislației anterioareși care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Acest fapt nu înseamnă însă că, veniturile realizate ce au intrat în baza de calcul contribuției de asigurări sociale și care nu sunt evidențiate în carnetul de muncă nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei, în condițiile în care s- făcut dovada existenței acestora, prin adeverințele emise de angajator.

În acest context, s- reținut că, în toate adeverințele deduse judecății, se menționează, în mod expres, atât temeiul de drept în care au fost acordate sporurile salariale cu titlu de "plata muncii peste programul normal" și pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore), cât și faptul că toate sporurile și adaosurile evidențiate fac parte din baza de calcul și virare contribuției de asigurări sociale ( 9-13 ).

În consecință, susținerile intimatei, potrivit cărora, sumele menționate în adeverințe cu titlu de " regim prelungit de lucru" și "program de lucru peste 8 ore", nu pot fi luate în calcul întrucât nu au avut caracter permanent, nu pot fi reținute ca întemeiate motivat de faptul că achiesarea la acestea ar atrage încălcarea flagrantă unuia dintre principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale, reglementat dedispozițiile art.2 lit. din legea nr.19/2000, și anume, principiul contributivității.

Ori, prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu cota decontribuție de asigurări sociale calculată și virată la bugetul de stats-ar crea inechitate și încălcare prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, plata acestei contribuții dând naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la fracțiune din patrimoniul astfel constituit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta. Prin motivele de recurs invocate prin cererea de recurs aceasta a înțeles să reia apărările invocate în întâmpinarea depusă la instanța de fond.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Instanța de recurs a invocat din oficiu și a pus în discuția părților admisibilitatea acțiunii promovate de reclamant față de faptul că pe de o parte cele două adeverințe eliberate de fostul angajator au fost avute în vedere anterior de către pârâtă la emiterea deciziei nr.76019/31.03.2006, iar pe de altă parte reclamantul nu a contestat această decizie în termenul imperativ prevăzut de art. 87 din Legea nr.19/2000.

În recurs s-au administrat probe noi și anume s-au solicitat relații de la recurentă cu privire la data la care a fost comunicată intimatului decizia nr.76019/31.03.2006.

Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivului de recurs invocat de instanță din oficiu (aplicarea greșită a legii în sensul că nu s-a analizat admisibilitatea acțiunii) pe baza probelor administrate în cauză Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Cele două adeverințe la care face referire reclamantul în acțiune au fost depuse la pârâtă și la8.06.2005odată cu cererea prin care acesta a solicitat recalcularea pensiei în temeiul nr.OUG4/2005.

Pârâta s-a pronunțat asupra cererii reclamantului prin decizia de recalculare nr.7609 din 17.03.2006 neluând în considerare sumele acordate reclamantului pentru plata muncii peste programul normal, respectiv pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore) " evidențiate în cele două adeverințe.

Această decizie a fost comunicată reclamantului la 13.04.2006. Acesta nu a contestat-o însă niciodată.

Împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor legea (art.87 din Lg.19/2000) prevede că se poate formula contestație la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare. Aceste termen este imperativ. Fiind un termen imperativ acesta se sancționează cu decăderea din dreptul de a mai solicita ulterior recalcularea pensiei în baza acelorași înscrisuri care au fost avute în vedere de casa de pensii la emiterea deciziei de recalculare.

A accepta faptul că după expirarea termenului imperativ de 45 de zile persoana pensionată poate depune din nou aceleași înscrisuri la casa de pensii și poate solicita iarăși recalcularea pensiei în baza acestora, înseamnă a permite ca această persoană să fraudeze legea.

În acest caz o cerere de chemare în judecată având ca obiect "obligație de a face" și nu "contestație la decizia de recalculare a pensiei" nu ar reprezenta decât o contestație deghizată prevăzută de art.87 din Legea nr.19/2000.

Rezultă deci că în această ipoteză, o astfel de acțiune formulată după ce decizia de recalculare a pensiei a rămas definitivă prin necontestare, este în mod evident inadmisibilă.

Prin neluarea în considerare a dispozițiilor art.87 din Legea nr.19/2000 prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

Reținând inadmisibilitatea acțiunii, Curtea nu va mai analiza și motivele de recurs invocate de către pârâtă, respectiv apărările intimatului-reclamant deoarece asemenea demers este de prisos.

În consecință, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.679 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.

Modifică în tot hotărârea și pe fond respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

red.sent./

red.dec.rec.

tehnored./27.05.2009/3 ex.

Președinte:Pîrjol Năstase Doru Octavian
Judecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Viziteu Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 449/2009. Curtea de Apel Bacau