Obligație de a face. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNC ȘI

ASIGURRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL NR. 45/

Ședința public din 18 februarie 2008

Completul de judecat constituit din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - -

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de reclamanta, domiciliat în C,-, în contradictoriu cu intimata pârât, împotriva deciziei civile nr. 2/08 ianuarie 2007 pronunțat de Tribunalul Constanța, Secția civil, în dosarul nr- (nr. vechi 4062/2006) și a sentinței civile nr. 6351/3 iulie 2006, pronunțat de Judec toria Constanța în dosarul nr. 8162/2005, având ca obiectobligația de a face.

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint pentru recurenta reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 8 din 18 februarie 2008, pe care o depune la dosar, iar pentru intimata pârât, rspunde avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinit, conform art. 87 și urm. Cod procedur civil.

Grefierul de ședinț se refer asupra cauzei, dup care:

Întrebate fiind, prțile prezente, arat c nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în aprare și solicit acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația prților prezente, potrivit cu care acestea arat c nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedur civil, constat încheiat cercetarea judectoreasc, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.

Aprtorul recurentei reclamante, având cuvântul, solicit admiterea recursului, modificarea atât a sentinței civile atacate, cât și a deciziei civile și, rejudecând, s fie admis acțiunea civil și s se dispun obligarea proprietarului prin administrator la încheierea contractului de vânzare-cumprare cu reclamanta, cu privire la imobilul situat în C,-.

Învedereaz c motivul de recurs îl reprezint dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedur civil, în sensul c ambele hotrâri au fost date cu aplicarea greșit a legii.

Precizeaz c imobilul nu a fost revendicat.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natur foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, dup expirarea termenului prevzut la art. 14 pentru cumprarea acestor apartamente cu plata integral sau în rate a prețului.

Precizeaz c sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admiterea acțiunii.

Mai arat c instanțele au respins cererea de chemare în judecat cu motivarea c exist doar o opțiune virtual a proprietarului de a vinde imobilul, acesta nu poate fi obligat la vânzare prin hotrâre judectoreasc, deoarece s-ar încllca dispozițiile art. 948 Cod civil, privind valabilitatea unei convenții.

Consider c aceast motivare a instanței este în dezacord cu dispozițiile legale și cu intenția legiuitorului privind înstrinarea imobilelor ctre chiriași tocmai pentru se asigura stabilitatea juridic a raporturilor dintre prți.

Aprtorul intimatei pârâte, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat; cu obligarea recurentei reclamante la cheltuieli de judecat pentru ambele faze procesuale.

Învedereaz c recurenta reclamant nu beneficiaz de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece în anul 1995 la apariția Legii nr. 112/1995 nu avea calitatea de chiriaș, cerinț impus de art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995. Recurenta a încheiat contractul în anul 2000, așadar, dup apariția Legii nr. 112/1995.

În replic, aprtorul recurentei reclamante precizeaz c în anul 1996 a încheiat contractul, care ulterior a fost prelungit.

CURTEA

Asupra recursului de faț;

Prin sentința civil nr.6351 din 3 iulie 2006 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr. 8162/2005, s-a respins, ca nefondat, acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâta

Pentru a pronunța aceat sentinț, instanța de fond în baza materialului probator administrat în cauz a reținut urmtoarele:

Reclamanta ocup spațiul locativ situat în Constanta,- în baza contractului de închiriere nr.4384/11.07.2000, contract ce s-a prelungit succesiv, ultima dat la 12.05.2004.

În considerarea calitții sale de chiriaș, reclamanta a solicitat pârâtei cumprarea acestui imobil îns, i s-a comunicat c va fi notificat în momentul în care spațiul locativ pe care îl ocup va fi scos la vânzare, invocându-se în acest sens dispozițiile nr.37/31.01.2002.

S-a apreciat c, raportat la dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995, nu se poate dispune obligarea pârâtei s vând spațiul locativ întrucât aceast dispoziție legal creaz pentru chiriaș o vocație la cumprarea imobilului, dup expirarea termenului prevzut de lege, îns acestei vocații nu-i corespunde și obligația proprietarului bunului de a-l vinde.

S-a considerat c, în msura în care s-ar dispune în sensul solicitat de reclamant, s-ar înclca una din condițiile esențiale prevzute în art.948 cod civil, referitoare la valabilitatea unei convenții, respectiv consimțmântul valabil al prții care se oblig.

Totodat, s-a reliefat c, în lipsa acordului proprietarului privind vânzarea concretizat într-o hotrâre a Consiliului Local C, nu se poate dispune obligarea pârâtei la incheierea contractului de vanzare cumparare.

Se susține c reclamanta nu îndeplinește aceast condiție întrucât aceasta ocup spațiul locative di anul 1999, deci dup intrarea în vigoare a Legii nr.112/1995.

Tribunalul a respins cererea de aderare la apelul formulat de apelanta reclamanta, avand in vedere ca prin cerere nu se tinde la schimbarea solutiei pronuntate la fondul cauzei, nefiind indeplinite conditiile prev. de art. 293 Cod procedura civila.

Examinând pe fond apelul, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civil nr. 2 din 08 ianuarie 2007.

În baza acestei hotrâri a fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 6351 din 03 iulie 2006, pronunțat de Judec toria Constanța.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de apel a reținut c în cauz nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevzute de art.9 din Legea nr. 112/1995 și condiția prevzut de art. 6 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobat prin nr.HG 20/1996, republicat, în sensul c spațiul locativ s fie cumprat în baza unui contract de închiriere valabil încheiat la data intrrii în vigoare a Legii nr. 112/1995.

La data intrrii în vigoare a acestei legi, reclamanta nu era îndreptțit, neavând calitatea de chiriaș, astfel c nu este îndreptțit la cumprarea spațiului locativ pe care îl ocup.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 2 din 08 ianuarie 2007, pronunțat de Tribunalul Constanțaa declarat recurs, reclamanta ca fiind nelegal și netemeinic.

Motiveaz recursul artând c decizia recurat a fost dat cu aplicarea greșit a legii, întrucât greșit instanța a reținut c în cauz nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art.9 din Legea nr. 112/1995, întrucât la data adoptrii acestei legi nu avea calitatea de chiriaș.

Recurenta susține c din analiza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 rezult c trebuiesc îndeplinite cumulativ urmtoarele condiții pentru a solicita cumprarea locuinței pe care o ocup, și anume: nu s-a solicitat restituirea în natur de ctre fostul proprietar și s existe opțiunea chiriașului - alt condiție legal pentru a fi cumprat locuința nu este prevzut de lege.

Fiind îndeplinite aceste condiții, recurenta susține c este îndreptțit s cumpere locuința pe care o ocup cu contract de închiriere.

Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbrii în tot a sentinței apelate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulat.

Analizând decizia recurat, în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constat c recursul este nefondat pentru urmtoarele:

Reclamanta, în contradictoriu cu pârâta C, a investit Judec toria Constanța cu o acțiune în baza creia a solicitat ca prin hotrârea judectoreasc ce se va pronunța s fie obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumprare asupra imobilului situat în C,-, în baza Legii 112/1995. Conform contractului de închiriere 4384 din 11 iulie 2000 încheiat cu C, reclamanta ocup imobilul situat în C,-.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natur foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta pentru cumprarea acestor apartamente cu plata integral sau în rate a prețului numai dup decderea din drept a persoanelor îndreptțite la restituirea în natur sau, dup caz, la acordarea dedespgubiri, adic numai dup scurgerea termenului de șase luni și conform art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 - dreptul de a cumpra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din lege - îl are numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrrii în vigoare a legii.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, rezult c pentru cumprarea unui apartament în baza Legii nr. 112/1995 trebuie îndeplinite, cumulativ, urmtoarele condiții:

-persoana în cauz s aibe calitate de chiriaș titular de contract a locuinței la data adoptrii Legii nr. 112/1995.

-apartamentul s nu fi fost restituit în natur foștilor proprietari;

-expir termenul de șase luni.

În cauza dedus judecții, reclamanta nu îndeplinește cumulativ aceste condiții - neavând calitatea de chiriaș la data adoptrii Legii nr. 112/1995, calitate care a dobândit-o ulterior.

Neavând calitatea de chiriaș la data adoptrii legii, în mod corect instanța de apel a reținut c nu este îndreptțit la cumprarea imobilului în litigiiu în baza Legii nr. 112/1995.

Ca atare, Curtea, în baza art. 312 Cod procedur civil, urmeaz a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr, 2 din 08 ianuarie 2007 pronunțat de Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta, domiciliat în C,-, în contradictoriu cu intimata pârât, împotriva deciziei civile nr. 2/08 ianuarie 2007 pronunțat de Tribunalul Constanța, Secția civil, în dosarul nr- (nr. vechi 4062/2006) și a sentinței civile nr. 6351/3 iulie 2006, pronunțat de Judec toria Constanța în dosarul nr. 8162/2005, având ca obiectobligația de a face.

Oblig recurenta la 300 lei cheltuieli de judecat ctre intimata pârât.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 18 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTORI, Grefier,

- - - - - -

- -

Red.hot.jud.fond

Red.hot.jud.apel:

Red.hot.jud.recurs: /25.03.2008

gref.AB/2 ex./07.04.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Mihaela Popoacă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Constanta