Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 44/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți (), G, ). și, roți cu domiciliul în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr. 141, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 17 septembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format vechi 3405/2005), în contradictoriu cu intimata pârâtă PREFECTURA JUDEȚULUI T, cu sediul în T și intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în T,-A, județul T, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat, Baroul D, în baza împuternicirii avocațiale din 04 ianuarie 2008, pe care o depune la dosar; se prezintă și recurenta pârâtă (), personal; pentru intimații reclamanți și -, răspunde avocat, Baroul T, în baza împuternicirii avocațiale nr. 12 din 05 februarie 2008, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța seria - nr. - (nr. 12) din 05 februarie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 500 lei); se constată lipsa intimatei pârâte Prefectura Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și a fost timbrat astăzi cu suma de 95 lei, conform chitanței CT - PJ din 08.02.2008, emisă de SPIT-V-onstanța și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, arată că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 alin.1 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Consideră că decizia recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, ce reglementează fondul funciar al României, respectiv art. 36 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Învederează că, în considerentele deciziei recurate, respectiv pagina 5 alin.5, instanța de apel reține, la un moment dat în mod greșit, nelegal, că prin procesul-verbal din 30 ianuarie 1979 Consiliul Popular al municipiului T ar fi procedat la atribuirea separată în folosință a terenului aferent corpurilor de clădire construite de familia G și, respectiv, de către și -, fiecăruia dintre cei doi atribuindu-li-se câte 260 teren, cu consecința creării de roluri separate, cele două familii plătind separat taxele și impozitele aferente terenului.
Arată că, potrivit fostelor Legi nr. 4 și 5 din anul 1973, atribuirea de terenuri în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, se făcea la vremea respectivă nu prin proces verbal cum greșit a reținut Tribunalul, ci prin decizie a Comitetului executiv al fostului Consiliu Popular Municipal
Tribunalul Tulcea, în mod greșit a reținut că prin procesul verbal din 30 ianuarie 1979 s-ar fi atribuit separat în folosința celor două familii teren, deoarece pe de o parte nu s-a observat că acest proces verbal a fost încheiat de Administrația Financiară T care nu avea competența să atribuie teren în folosință, din act nerezultând că intimaților li s-ar fi atribuit teren în folosință, singurul organ competent să facă acest lucru era fostul Comitet executiv al fostului Consiliu Popular Municipal T, care proceda la atribuirea de teren în folosință prin emiterea unei decizii în acest sens - ca act de transmitere a dreptului de folosință - și nu prin întocmirea unui simplu proces verbal de impunere de către Administrația financiară.
Din acest proces verbal de impunere nu rezultă că intimaților li s-a atribuit teren în folosință, deoarece nici nu se putea ceda dreptul de folosință asupra terenului în folosul lor printr-un asemenea act, ci el a avut numai rolul de stabilire a impozitului pe cclădiri care includea și taxa pe teren.
Prin decizia civilă nr. 1170/R din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați se reține că procesul verbal din 30 ianuarie 1979 încheiat de fosta Circă Financiară Taa vut rolul de stabilire a impozitului pe clădiri care includea și taxa pe teren, act însă, care în nici un caz nu poate fi socotit cca o dare în folosință a unei suprafețe de teren, întrucât din act nu rezultă astfel, iar pe de altă parte, acest lucru era numai atributul organului local al administrației de stat, respectiv a pârâtului Consiliul Local
Aceeași decizie a Curții de Apel Galați mai reține că Procesul verbal din 1979 al Financiare T nu poate suplini un contract de închiriere sau o decizie de transmitere a dreptului de folosință în cadrul legislativ de la acea vreme.
Mai arată că au depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv adresa nr. 4369/2006 emisă de Primăria T, adresa nr. 8016/2005 (fila 140 dosar fond) emisă de aceeași Primărie, adresa nr. 7679 din 27 februarie 2007, emisă de Primăria T, acte care demonstrează cu certitudine că intimații nu figurează cu decizie de atribuire teren emisă de Consiliul Popular al Municipiului T în anul 1977. Din adresa nr. 8016/2005, emisă de Primăria T rezultă că în evidențele instituției nu s-a identificat o decizie sau un alt înscris prin care intimaților să le fie atribuită în folosință în mod expres suprafața de teren.
Arată că, deși aceste înscrisuri se găsesc în dosar, totuși, cele două instanțe au refuzat să le analizeze pentru că altfel nu puteau ajunge la o altă concluzie decât aceea potrivit căreia intimații nu sunt îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate în suprafață de 257,89, așa cu s-a dispus nelegal prin Ordinul nr. 616/2004 emis de Prefectul județului T, cu încălcarea dispozițiilor art. III alin.1 lit. a din Legea nr. 169/1997, cu referire la dispozițiile art. 36 alin.2 și următoarele din Legea nr. 18/1991, republicată, Ordinul fiind emis în favoarea unor persoane fizice neîndreptățite.
Totodată, au fost depuse în dosar adresele nr. 8462/1994; nr. 207/1995; nr. 1945/1994, documente emise de Primăria și Prefectura T din care rezultă că intimaților, inițial, le-a fost refuzat în mod legal cererea de atribuire în proprietate a suprafeței de teren, deoarece nu s-au încadrat în dispozițiile art. 35, actualmente 36 din Legea nr. 18/1991, întrucât anterior nu au avut teren atribuit în folosință. Nici asupra acestor înscrisuri nu s-au pronunțat, deși sunt depuse la dosar.
În urma reaprecierii mijloacelor de probă administrate în cauză și a analizării înscrisurilor depuse de recurenți la dosar, solicită,în principalși în conformitate cu art. 312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii principale în grănițuire, cu consecința admiterii cererii reconvenționale și constatării nulității absolute a Ordinului nr. 616/2004 emis de Prefectul Județului T cu încălcarea art. III alin.1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii liniei de hotar pe linia delimitată prin punctele 2; 18; 19; 20; 21; 22; 24; 25, 26 și 27, conform planului de situație la raportul de expertiză întocmit de expert pentru termenul din 03 noiembrie 2006 aflat la dosarul cauzei, atașate motivelor de recurs.
Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat; cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Învederează că problema persoanelor îndreptățite în raport de Legea nr. 18/1991 a fost tranșată prin decizia civilă nr. 1331/R/05 noiembrie 2003 Curții de Apel Galaț i; cu privire la cei 260 teren în folosință, dar numai în raport cu corpul distinct.
Arată că recurenții, pentru diferența de 100 teren au beneficiat de un contrat de închiriere. În anul 1977, construcția cumpărată în 1973, a fost demolată, astfel că au dispărut condițiile art. 36 alin.2 din Legea nr. 18/1991.
Înainte de demolarea construcției, frate și soră au făcut câte un corp separat, fără autorizație de construire.
Arată că, în mod incorect se susține că ar fi avut autorizație de construire. A existat un regim de aliniere construcții 15104/1975; se referea însă, la adăugirea unei camere și a unei săli.
Pentru noul imobil, începând cu anul 1979 s-a făcut proces verbal, iar părțile erau egale din acest punct de vedere.
Cu privire la critica privind grănițuirea, arată că părțile sunt în litigiu din anul 1991.
Se referă la înscrisurile aflate la filele 138 - 145 dosar nr. 832/1999 al Judecătoriei Tulcea și consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că există autoritate de lucru judecat.
Face referire și la raportul de expertiză efectuat de doamna expert (fila 231) și arată că este singura variantă care ar satisface părțile.
CURTEA
Asupra cererii de recurs;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea la nr.4602/2004, reclamanții - și a chemat în judecată pe pârâții, G, (Pață) și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului cu suprafața de 257,89 mp. situat în intravilanul municipiului T- A dobândit în baza Ordinului nr. 616/23 iunie 2004 emis de Prefectul Județului T, imobil înscris în Cartea funciară la nr.11491/N/2004.
La 15 septembrie 2004 pârâții au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea cererii reclamanților și constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 616/23.06.2004 al Județului T motivat de faptul că reclamanții nu erau îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate, deoarece nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Reclamanții au invocat excepția autorității de lucru judecat excepție care prin încheierea din 16 decembrie 2004, a fost respinsă.
Reclamanții au invocat și excepțiile lipsei de interes și a lipsei capacității procesuale active a pârâților reclamanți.
Soluționând cauza Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr.1291/09 mai 2005 a respins excepțiile lipsei calității și capacității procesuale active și a lipsei de interes a pârâților reclamanți, ca nefondată.
A admis cererea principală și a dispus grănițuirea proprietăților părților stabilind linia de hotar pe linia portocalie trasată în planșa nr.3 anexa la raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr.6073/2000 al Judecătoriei Tulcea de expert
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți împotriva reclamanților pârâți, ca nefondată.
Pârâții-reclamanți au fost obligați la plata sumei de 11.044.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanții pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că linia de hotar dintre proprietățile părților nu este stabilită, ținând cont și de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expert G în dosarul nr. 6073/2000 al Judecătoriei Tulcea, a dispus grănițuirea proprietăților părților și a stabilit linia de hotar pe linia de culoare portocalie trasată în planșa nr.3 anexă la respectivul raport de expertiză. Drept urmare, instanța a respins cererea reconvențională, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții-reclamanți, G, și.
Prin decizia civilă nr. 141, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 17 septembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format vechi 3405/2005) a fost admis apelul declarat de pârâții (), G, (Pață) și, împotriva sentinței civile nr. 1291 din 09 mai 2005, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr.4602/2004.
A fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe linia de hotar delimitată prin punctele 2, 18, 19, 20, 21, 27, 24, 25 conform planului de situație la raportul de expertiză aflat la fila 231 din dosar întocmit de expert.
Au fost păstrate restul dispozițiilor hotărârii atacate și au fost obligați intimații la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs pârâții reconvenienți, conform art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că decizia pronunțată este lipsită de temei legal.
Astfel, recurenții precizează că au dovedit că pentru toată suprafața de teren au acte care atestă dreptul de proprietate și respectiv de folosință, pentru 100 și pentru diferența de 420 Pentru 100 au titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, iar pentru 420 le-a fost atribuit prin contract de închiriere emis în baza deciziei nr. 198/1973 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al municipiului T, contract valabil și în prezent.
De asemenea, din înscrisurile provenind de la Primărie, nu rezultă că reclamanților intimați să li se fi atribuit în folosință vreo suprafață de teren, materializat într-un înscris.
Procesul-verbal din 1979 a Financiare T nu suplinește un contract de închiriere sau decizie de transmitere a dreptului de folosință a terenului, ci doar un înscris care a stabilit impozitul pe clădiri și terenuri.
Din actele depuse la dosar, rezultă că intimaților li s-a refuzat atribuirea în proprietate a suprafeței de teren, deoarece nu erau îndeplinite cerințele înscrise în art. 36 din Legea nr. 18/1991.
În acest context probator se solicită constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 616/2004 emis de Prefectul Județului T, care a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin.2 din Legea nr. 18/1991 în referire la dispozițiile art. III al.1 lit."a" din Legea nr. 169/1997.
În subsidiar, referitor la linia de hotar stabilită prin hotărâre, să fie modificată, întrucât închide accesul prin care cea de-a doua ușă a locuinței proprietatea recurenților și care a fost avută în vedere la emiterea autorizației de construcție. De asemenea, nu există nici posibilitatea întreținerii peretelui de pe hotar.
Examinând motivele de recurs și verificând probele administrate, instanța reține următoarele:
În anul 1973, familia G și I, în baza contractului de închiriere nr. 2843 din 06 februarie 1969 potrivit căruia deținea cu chirie una casă de locuit, au cumpărat casa, cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 105 din 19 noiembrie 1973, încheiat cu Consiliul Local al municipiului T, ocazie cu care li s-a atribuit în folosință și suprafața de 100 pe durata existenței construcției conform Deciziei nr. 198 din 26 septembrie 1973. Pentru diferența de 420, cât forma lotul, s-a încheiat contractul de închiriere din 26 septembrie 1973.
În anul 1975, recurenții au demolat vechea construcție și în baza autorizației de construcție nr. 15104 din 06 martie 1975, împreună cu familia și -, au edificat un nou imobil, compus din două corpuri de casă diferite pe un alt amplasament.
Pe cale de consecință, decizia nr. 198 din 26 septembrie 1973 a Consiliului Popular al municipiului T și-a încetat efectele nemaifiind îndeplinite cerințele ce au stat la baza emiterii acesteia, respectiv construcția veche, iar folosința terenului pentru 100 a încetat odată cu demolarea casei vechi.
Drept urmare, Consiliul Popular al Municipiului T, prin autoritățile sale financiare, a dispus impozitarea și taxarea separată pentru cele două corpuri de case edificate, ca și pentru teren, conform procesului verbal din 30 ianuarie 1979 a Consiliului Popular al Municipiului
Această situație nu a fost contestată de niciuna din părți, ceea ce reiese că fiecare din familiile proprietare ale construcțiilor edificate figurau în evidențele Administrației Financiare cu casă și teren, fiecare plătind taxele și impozitele separat, renumerotându-se și locația, care inițial a fost-, în prezent -, nr.12, iar după emiterea certificatelor fiscale și constatarea dreptului de proprietate asupra construcției, locația este- pentru recurenți și-A pentru intimați.
Față de această situație privind clădirile și terenurile sunt atribuite celor două familii (rude, de altfel) prin Ordinul Prefectului nr. 616 din 23 iunie 2004 și Ordinul Prefectului nr. 77/1994, conform raportului de expertiză lotul măsoară în realitate suprafața de 510,80, formându-se două loturi - lotul 1 în suprafață de 250,80, pentru intimați și lotul 2 în suprafață de 260, pentru recurenți.
Se impune a preciza că terenul făcea parte din domeniul privat al municipiului T, care, în temeiul Legii nr. 18/1991, modificată, în raport de situația din teren cu cele două locații diferite și constatarea proprietății pe fiecare clădire, dispus și atribuirea terenului pentru fiecare prin Ordine ale Prefectului.
Ordinul Prefectului nr. 616 din 23 iunie 2004, contestat în instanță, a fost anulat în parte până la suprafața de 260, ceea ce prezumă legal că diferența aparține celeilalte familii.
În concluzie, pe terenul proprietate privată a municipiului T, atribuit cu chirie inițial recurenților, prin construirea a două corpuri de casă, au creat două unități locative distincte, anulând de drept contractul de folosință și închiriere inițial, sens pentru care Administrația Financiară, ca unitate din subordinea Consiliului Local, a întocmit două roluri fiscale, încasând taxe și impozite diferite de la cei doi proprietari de clădire.
Pentru teren, cu autoritate de lucru judecat, s-a tranșat ocuparea egală a lotului de 520 de cei doi proprietari ai construcțiilor (conform sentinței civile nr. 2749/1988 și, respectiv, nr. 138/1993).
Expertiza a stabilit linia de hotar între cele două clădiri și terenuri, stabilind folosirea utilă a celor două construcții.
Urmează ca în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă a respinge ca nefondat recursul.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, cel ce cade în pretenții va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată, sens în care va obliga recurenții către intimați la 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții pârâți (), G, ). și, roți cu domiciliul în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr. 141, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 17 septembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format vechi 3405/2005), în contradictoriu cu intimata pârâtă PREFECTURA JUDEȚULUI T, cu sediul în T și intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în T,-A, județul T, având ca obiect grănițuire.
Obligă pe recurenți către intimați la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond.
Red.hot.jud.apel -
Red.hot.jud.recurs: /01.04.2008
gref.AB/2 ex./04.04.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
