Anulare act. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41/
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T M,-, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți și, domiciliați în C,-, împotriva deciziei civile nr. 434 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr-, având ca obiectconstatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă, în baza procurii autentificată sub nr. 43 din 06 ianuarie 2006, la din T M, județul T, pe care o depune în copie la dosar, iar pentru intimații pârâți și, răspunde avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 80497/5.01.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, timbrat cu 11 lei taxă judiciară de timbru și 0,60 lei timbre judiciare.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar concluzii scrise.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
, precizează că este soțul recurentei reclamante. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Instanța aduce la cunoștința ului recurentei reclamante că, dacă acesta dorește, se va putea amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimaților pârâți, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului formulat de recurenta reclamantă; cu cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite cu chitanța aflată la fila 15 dosar pentru suma de 1.500 lei onorariu avocat.
Învederează că recurenta aduce critici hotărârii atacate, însă nici una nu se încadrează în situațiile reglementate de art. 304 din Codul d e procedură civilă și nici la pct.7 și 9 - după cum s-a enunțat de către reclamantă.
Arată că, critica din recurs se încadrează la art. 304 pct.11 Cod procedură civilă: când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr- apreciere eronată a probelor administrate . Ori, textul respectiv a fost abrogat prin nr.OG 13/1998, când legiuitorul a trecut recursul din cadrul căilor ordinare de atac în cea a căilor extraordinare de atac.
Sub acest aspect, arată că motivarea respectivă face ca recursul declarat să fie respins ca inadmisibil.
Recurenta a trecut ca temeiuri de drept dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă. Însă, punctul 7 este greșit indicat pentru că, chiar cererea de recurs a arătat că hotărârile pe care le critică cuprind motivele pe care se sprijină soluția și nici nu suferă de motivări contradictorii sau străine de natura pricinii.
Arată că este de analizat doar sub aspectul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la susținerile recurentei cu privire la înlocuirea semnăturii testatoarei cu amprenta digitală, arată că acestea sunt simple speculații, neexistând nici o dovadă în acest sens. Ele pun problema unei responsabilități penale a notarului public, care a fost analizată de parchet. Cum nu s-a stabilit o vinovăție în sarcina notarului public instrumentator, iar soluția Parchetului nu a fost atacată, instanțele de judecată nu au putut și nu puteau să rețină o stare de fapt contrară constatărilor personale ale notarului public.
Învederează că, din ansamblul probelor administrate la prima instanță - interogatorii, martori și expertiză medico-legală, s- relevat că susținerile reclamantei privind starea psihică a defunctei în preajma întocmirii actului de ultimă voință nu sunt întemeiate, reclamanta însăși dezinteresându-se de păstrarea legăturilor specifice de familie, deși știa că sora sa fusese internată în spital la B cu un diagnostic sumbru; intimații și părinții, ca foști vecini și prieteni apropiați cu defuncta, au fost cei care s-au preocupat de ajutorul material și moral de care avea nevoie când starea sa medicală s-a agravat; concluziile raportului medico-legal al Laboratorului din C nu au avut la dispoziție întregul material probator, respectiv datele nemedicale. El s-a bazat numai pe o parte din datele nemedicale, deoarece proba testimonială admisă de prima instanță la solicitarea pârâților a fost administrată abia după întocmirea respectivului raport.
Comisia superioară medico-legală, care a avizat inițial lucrarea întocmită de Laboratorul din C și-a retras avizul. Ca urmare, raportul de la Laboratorul din C, fiind infirmat, nu mai poate fi valorificat ca probă.
Raportul Institutului Național de Medicină Legală Bac onfirmat că ansamblul datelor medicale și nemedicale nu îi permit să exprime concluzia existenței sau inexistenței discernământului defunctei la momentul întocmirii testamentului. Conform acestei concluzii, recurenta crede că aceasta ar justifica lipsa discernământului defunctei.
Ori, așa cum s-a arătat în concluziile depuse la Tribunal, regula este prezumția existenței discernământului, iar excepția este lipsa discernământului și trebuie temeinic dovedită de către cel care o afirmă.
Consideră că instanța de apel a reținut corect valoarea probatorie nulă a raportului Serviciului de Medicină Legală C și a și justificat- Apoi a trecut la analiza celorlalte probe, inclusiv martorii ascultați la propunerea reclamantei au ajuns la concluzia că nu s-a dovedit lipsa de discernământ a defunctei la întocmirea testamentului.
S-a invocat de către recurentă și încălcarea art. 31 din Legea nr. 17/2000 ca motiv de nulitate a actului notarial, text de lege care este reglementat exclusiv pentru o altă ipoteză. Astfel, cerința asistării persoanei vârstnice se face la cererea acesteia sau din oficiu în cazul înstrăinării bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii sau îngrijirii sale.
După cum s-a demonstrat, textul respectiv a stat în atenția notarului anterior, și anume, atunci când s-a inițiat operațiunea juridică anterioară, când defuncta și intimații se înțeleseseră pentru încheierea unui act de donație sau de vânzare-cumpărare, în scopul întreținerii sau îngrijirii - după cum exprimă legea.
Notarul s-a supus art. 31 din Legea nr. 17/2000 și a solicitat avizul Autorității Tutelare din cadrul Primăriei.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.3696/02.04.2007, Judecătoria Constanțaa respins, ca neîntemeiată,acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și și a obligat reclamanta către pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194,9 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre,a reținut prima instanță că prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat să dispună constatarea nulității testamentului autentificat sub nr.2409/01.10.2002 și a certificatului de legatar nr.112/14.11.2002,motivat de faptul că testamentul este lovit de nulitate, în condițiile în care,la momentul întocmirii acestuia,defuncta nu avea discernământul necesar pentru a putea dispune de în mod valabil de averea sa.
S-a susținut că testamentul a fost întocmit chiar în ziua în care testatoarea a decedat din cauza unui accident cerebral ischemic,iar pe testament a fost aplicată amprenta digitală a defunctei,în condițiile în care aceasta era știutoare de carte,iar notarul public,deși avea obligația legală să solicite avizul unui medic specialist privind starea mentală a testatoarei, nu a făcut-o,fapt ce atrage nulitatea absolută a testamentului.
A constatat instanța de fond că prin testamentul autentificat sub nr.2409/01.10.2002 la BNP,defuncta a dispus pentru cauză de moarte în favoarea pârâților și de toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul acesteia la momentul încetării din viață.
Potrivit încheierii de autentificare,notarul public s-a deplasat la adresa din municipiul C-,unde s-a prezentat testatoarea,care după citirea înscrisului a consimțit la autentificare și a aplicat amprenta degetului mare de la palma pe toate exemplarele actului.
În baza acestui testament,s-a emis la data de 14.11.2002 de către BNP certificatul de legatar care a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctei decedată la data de 01.10.2002 și calitatea de moștenitori a pârâților și,fiecare cu o cotă de .
S-a reținut că potrivit art.1171-1174.civil,înscrisul autentic se bucură de prezumția de autenticitate,iar sub aspectul puterii doveditoare,mențiunile cuprinse în înscrisul autentic care se referă la faptele materiale săvârșite de agentul instrumentator sau cele constatate de acesta prin propriile simțuri, fac dovada până la înscrierea în fals.
Instanța a stabilit că faptul constatării de către notar a împrejurării că testatoarea a consimțit la autentificarea actului după ce conținutul acestuia i-a fost citit -așadar existența consimțământului defunctei-nu poate fi combătut decât prin înscrierea în fals,probă ce nu a fost solicitată de reclamantă și că persoana fizică cu capacitate deplină de exercițiu este prezumată că are discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut că în vara anului 2002 nu prezenta semne de alterare a stării psihice,deși din punct de vedere fizic era afectată din cauza bolii de care suferea,că reclamanta o vedea destul de rar pe sora sa,întâlnirile acestora limitându-se la 1-2 pe an,deși era foarte bolnavă și a fost internată în mod repetat în spital și că înainte de deces starea acesteia era bună,fiind lucidă.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală Cac oncluzionat că defuncta se afla la data întocmirii testamentului într-unul din stadiile terminale ale vieții,stadii în care modificările psihice sunt semnificative,mergând până la dispariția funcției psihice,astfel că aceasta a avut capacitatea psihică abolită.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr.A- întocmit de Institutul Național de Medicină Legală" Minovici" B,din analiza datelor medicale și nonmedicale din întreg dosarul cauzei,s-a concluzionat imposibilitatea evidențierii unor argumente cu valoare criteiologiocă necesare stabilirii capacității psihice a numitei la data semnării actului notarial,respectiv 01.10.2002.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză,instanța a apreciat că reclamanta nu a putut proba lipsa discernământului defunctei la data întocmirii testamentului autentificat sub nr. 2409/01.10.2002 de BNP,astfel că acțiunea acesteia,inclusiv cererea având ca obiect anularea certificatului de legatar nr.112/14.11.2002,a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel,în termen legal, reclamanta,care a criticat soluția instanței de fond pentru mai multe aspecte:
S-a învederat că reclamanta a susținut nulitatea absolută a testamentului pentru două motive,respectiv lipsa semnăturii testatoarei și lipsa discernământului acesteia la momentul aplicării amprentei digitale.
Primul motiv de nulitate a fost probat prin actele depuse la dosar,respectiv adeverința prin care se atestă că defuncta era cunoscătoare de carte,absolvise 7 clase primare și în consecință putea să semneze actul,lipsa semnăturii putând să fie consecința refuzului de a testa în favoarea pârâților sau starea de inconștiență a acesteia.
A susținut apelanta că starea de inconștiență a defunctei a fost stabilită și de expertiza medico-legală efectuată de Laboratorul de Medicină Legală C,de Avizul Institutului Național de Medicină Legală" Minovici" și a reieșit și din actul constatator al decesului,care arată că decesul s-a înregistrat la ora 11,00.
S-a arătat că nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului defunctei rezultă și din împrejurarea că notarul public nu a solicitat unui medic specialist să confirme că testatoarea poate să-și exprime în mod valabil consimțământul,astfel cum cer prevederile art.51 alin.2 și art.59 din Legea nr.36/1995 și nu au fost respectate nici prevederile art.3 și art.31 din Legea nr.17/2000,care impun necesitatea unui certificat emis de un medic specialist pentru actele făcute de persoane cu vârsta peste 60 de ani.
A învederat apelanta că actul,nul ca și act autentic,nu poate fi apreciat valabil nici ca testament olograf,întrucât nu este respectată cerința semnăturii,astfel cum arată prevederile art.1172 civil.
Prin concluziile scrise depuse la dosar,intimații-pârâți și au solicitat respingerea apelului,susținând că apelanta-reclamantă nu a reușit să probeze că la momentul întocmirii testamentului, avea discernământul abolit.
Solutionând apelul Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr.434 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanta prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentintei civile nr.3696 bis din 2 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în contradictoriu cu intimatii pârâti și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanta de apel a retinut că defuncta în timpul vietii și-a dat consimțământul la încheierea testamentului în baza căruia a testat ca întreaga avere după decesul ei - să intre în patrimoniul intimatilor-pârâti.
De asemenea s-a retinut de către instanta de apel că nu are importantă faptul că defuncta deși știa carte nu semnat testamentul, avându-se în vedere starea fizică a acesteia, stare care nu putea să afecteze pe cea psihică,
În termen legal, împotriva deciziei civile nr.434 din 5 octombrie 2007 a declarat recurs reclamanta.
Motivează recursul arătând că prin actiunea dedusă judecătii a solicitat să se constate nulitatea absolută a testamentului nr.2409/2002 și ca act subsecvent a certificatului de moștenitor nr.112 din 14 noiembrie 2002.
Nulitatea absolută invocată de către reclamantă vizează două aspecte:
1.Lipsa semnăturii testatorului care conduce la nulitatea actului.
2.Lipsa discernământului acesteia în momentul aplicării amprentei digitale.
În privința semnăturii defunctei pe testament, din probele existente la dosar - rezultă că aceasta era cunoscătoare de carte - întrucât absolvise 7 clase primare, dar acesta nu a fost semnat ci a fost aplicată amprenta digitală.
Aplicarea amprentei digitale, deși defuncta era cunoscătoare de carte este determinată de două situații: fie că aceasta a refuzat să semneze și sub presiune a pus amprenta digitală, fie că era inconștientă - în imposibilitate de a semna și ajutată iaa plicat amprenta pe hârtie.
A doua ipoteză care este în concordantă cu expertiza medico-legală concluzionează că amprenta digitală a fost aplicată când defuncta era în moarte clinică.
Toate cele mentionate demonstrează faptul că defuncta în timpul vietii nu și-a dat consimțământul la încheierea testamentului, testament care estre lovit de nulitate.
Fiind lovit de nulitate testamentul este lovit și actul subsecvent - certificatul de moștenitor.
Pentru cele mentionate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurare în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentintei apelate, iar pe fond admiterea actiunii așa cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
Testamentul este un act juridic unilateral, personal și irevocabil, a cărui valabilitate depinde de existenta discernământului dispunătorului la momentul întocmirii lui.
Pentru a se dispune anularea unui testament este necesar să se dovedească, lipsa de discernământ a testatorului din momentul întocmirii având în vedere că potrivit art.856 Cod civil,orice persoană este capabilă să dispună prin testament dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea fiind exceptia.
În afară de incapacitățile legale, respectiv acele situații în care chiar legea, prezumă lipsa de discernământ a persoanei, există și cazuri de incapacități naturale, în care se găsesc persoane capabile din punct de vedere leg însă lipsite temporar de discernământ, din cauze obiective.
În cauza dedusă judecătorii, reclamanta a solicitat anularea testamentului autentificat sub nr.2409 din 1 octombrie 2002 emis de BNP pentru lipsa discernământului testatoarei datorită stării de boală și agonie în momentul întocmirii.
La cererea reclamantei în cauză a fost administrată proba cu expertiză medico-legală psihiatrică efectuată de Serviciul de Medicină Legală Constanta care concluzionează că în momentul întocmirii testamentului se află într-unul din stadiile terminale ale vietii, stadii în care se poate ajunge până la disparișția functiei psihice; la data întocmirii actului a avut capacitatea psihică abolită (discernământ abolit).
La cererea părtilor s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală B, care concluzionează că analiza actelor medicale coroborate cu cele nonmedicale nu permite evidentierea unor argumente cu valoarea criteiologică necesară stabilirii capacității psihice a numitei la data semnării actului notarial.
Deci Comisia de Nouă Expertize Medico-Legală Psihiatrică nu a dat un aviz că defuncta avea discernământ în momentul întocmirii testamentului.
Cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză coroborate cu împrejurarea că testamentul a fost întocmit cu două ore înainte de deces, în stadiul terminal al vietii și lipsa semnăturii formează convingerea instantei că nu și-a dat consimțământul.
În acest context se retine că față de perioada pretinsă în care s-a acordat întretinerea defunctei de către pârâtii intimati, surprinzător este momentul întocmirii testamentului când starea de sănătate a lui era vizibil alterată, urmare a afectiunii de care suferea (cancer).
De asemenea rapiditatea încheierii actului și toate formele legale de autentificare (cerere,citarea părtilor,prezenta notarului în aceeași zi,etc), precum și lipsa semnăturii defunctei, pentru o persoană care știa carte, dovadă că a semnat actul de proprietate al imobilului care face parte din masa succesorală, toate conduc la ideea lipsei de discernământ a testatoarei în momentul încheierii testamentului.
În concluzie, lipsa semnăturii presupune lipsa capacității și a vointei testatoarei de a dispune în ultimul moment al vietii sale de bunurile sale, motiv pentru care actul este lovit de nulitate.
Fiind lovit de nulitate testamentul este lovit de nulitate și actul de moștenitor care este certificatul de moștenitor de legatar nr.112 din 14 noiembrie 2002 emis de BNP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T M,-, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți și, domiciliați în C,-, împotriva deciziei civile nr. 434 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul, iar pe fond, admite actiunea și constată nulitatea testamentului și a certificatului de legatar nr.112 din 14 noiembrie 2002 emise de BNP.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 18.02.2008.
Președinte Judecători
Grefier
- -
jud.fond:
jud.apel:;
red.dec.jud./01.04.2008
tehnore.gref./16.05.2008/4 ex.
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
