Obligație de a face. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 457
Ședința publică de la 14 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier
S-a luat în examinare cererile de recurs formulate de Consiliul Local al Municipiului P și de - "" SRL P împotriva deciziei civile nr. 463 din 18.06.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta-intimată - SRL, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul de registratură, prin fax, întâmpinare, într-un singur exemplar, formulată de intimata Agenția Domeniilor Statului
Instanța constată că întâmpinarea a fost depusă peste termenul prevăzut de lege și va fi păstrată la dosar drept concluzii scrise.
Interpelat, avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului promovat de - SRL împotriva sentinței civile nr. 2165/2007 pronunțată de Judecătoria Pașcani. În ceea ce privește intimata Agenția Domeniilor Statului B, terenul pe care sunt amplasate construcțiile ce au făcut obiectul licitației publice au fost în administrarea intimatei, consideră că aceasta are calitate procesuală pasivă.
Arată că la instanța de apel au fost depuse înscrisuri noi, copii de pe acte emise de Oficiul de cadastru în ceea ce privește regimul parcelelor și al posesorilor. Suprafața de 2800 mp situată în tarlaua 47 pe care sunt amplasate construcțiile a fost în administrarea și nu în proprietatea CAP-ului.Societatea a fost privatizată de ADS. A fost depus un act din care rezultă că - V SA I, de la care recurenta a cumpărat construcțiile nu figurează printre societățile comerciale preluate de intimată. Licitația s-a realizat cu - V SA
Consideră că ADS B are calitate procesuală pasivă, solicită admiterea recursului și constatarea calității procesuale pasive intimatei ADS
Solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei la judecătorie.
În ceea ce privește recursul formulat de Consiliul Local I, solicită respingerea acestuia întrucât nu este fondat, nesusținut și nedovedit, probele administrate au dos la o concluzie corectă a instanței.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, se depune la dosar, prin serviciul de registratură, întâmpinare formulată de intimata Agenția Domeniilor Statului B, în 4 exemplare.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2165/2007 Judecătoria Pașcania respins excepția inadmisibilității acțiunii, admis excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Consiliul Local al Municipiului P, respins cererea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului și Primarul Municipiului pentru lipsa capacității procesuale de folosință acestora și respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Comisia Municipală de fond funciar P, Consiliul Local al Municipiului și Agenția Domeniilor Statului pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că Primăria nu are personalitate juridică ci este doar o structură numită să contribuie la buna funcționare administrației publice în unitățile administrativ - teritoriale.
Referitor la Comisia Municipală de fond funciar și Agenția Domeniilor Statului, instanța reținut că în orice acțiune confesorie privind recunoașterea sau constituirea dreptului de superficie, calitate procesuală pasivă poate avea doar acea persoană fizică sau juridică ce este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în cauză. Reclamanta nu făcut dovada că pârâții sunt proprietare ale suprafeței de teren pe care sunt amplasate clădirile cumpărate la licitație publică. Comisia Municipală de fond funciar este autoritate publică cu autoritate administrativă cu atribuții în soluționarea cererilor de stabilire dreptului de proprietate și care are calitate procesuală pasivă doar în limitele competenței sale.
exercită, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al acestuia și privatizează societățile comerciale ce exploatează aceste terenuri (Legea 268/2001). Potrivit anexei 1 la Legea 268/2001 societatea comercială ale cărei imobile au fost scoase la licitație, nu figurează printre societățile ale căror terenuri cu destinație agricolă au fost preluate în administrarea
reținut prima instanță că instanța poate fi investită cu cerere de constatare existenței dreptului de superficie și de perfecta un contract de concesiune astfel că excepția inadmisibilității nu este întemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului este întemeiată, acesta fiind doar administratorul bunului și nu proprietar al terenului.
Împotriva acestei hotărâri promovat apel reclamanta "" criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 463/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul declarat de "" P, s-a desființat în parte hotărârea Judecătoriei Pașcani și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local P, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată s-au păstrat restul dispozițiilor privind soluționarea celorlalte excepții.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Societatea reclamantă "" este proprietara mai multor imobile construcții dobândite prin licitație publică de la " V" Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că licitația avut ca obiect în mod exclusiv construcțiile nu și terenul de sub ele și nici terenul aferent necesar utilizării normale construcțiilor.
Din actele dosarului nu reiese că " V" P ar deține vreun titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu (certificat de atestare dreptului de proprietate). Din adresa nr. 4175/28.02.2006 (fila 102 dosar fond) emisă de Serviciul de Finanțe Publice Locale P, rezultă că bunurile proprietatea "" constau doar în clădiri și autovehicule.
De asemenea susținerile reclamantului - necontestate de către Consiliul Local - sunt că, pentru terenul aferent construcțiilor este plătitor de impozit. Ori, în asemenea condiții, rezultă în mod clar că aceste terenuri - indiferent dacă sunt în proprietatea publică sau privată Municipiului P - sunt în administrarea Consiliului Local În mod indirect Consiliul Local recunoaște acest lucru atunci când, prin precizările de la fila 90, arată că terenul se află la dispoziția Comisiei locale de fond funciar fiind afectat punerilor în posesie celor îndreptățiți în procedura Legii 18/1991.
Chiar dacă sunt la dispoziția Comisiei locale, pentru terenurile care fac obiectul restituirii, Legea 18/1991 și Legea 1/2000 prevăd în mod expres că sunt în administrarea primăriilor (de fapt în administrarea Consiliului local conform Legii 215/2001 - primăria fiind numai structura funcțională care duce la îndeplinirea hotărârilor Consiliului local și dispozițiile primarului), cum în mod corect reținut și prima instanță (fila 87).
Referitor la punerea în posesie persoanelor îndreptățite pentru terenurile de sub construcțiile adjudecate, este discutabil, dacă în aceste condiții - când în patrimoniul adjudecatarului se naște în mod automat un drept de superficie asupra terenului pe care se află construcția - se mai pune problema restituirii în natură terenului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 18/1991 (terenul nu este liber de construcții).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului P pentru netemeinicie și nelegalitate.
Motivând în fapt cererea, recurentul a susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale în materie, materialul probator administrat în cauză precum și raportul juridic dedus judecății.
A precizat recurentul că regimul juridic al terenurilor aflate în domeniul public ori privat este distinct de regimul juridic al terenurilor aflate la dispoziția comisiilor de fond funciar, stabilit prin Legea nr. 18/1991 și a invocat o hotărâre irevocabilă de punere în posesie a unor persoane fizice de către Comisia Municipală de Fond Funciar.
Instanța a făcut confuzie, în opinia recurentului, și între competențele consiliului local și cele ale comisiilor de aplicare a legii fondului funciar.
A subliniat recurentul că asupra terenurilor în litigiu Consiliul Local nu are nici un drept de administrare, acestea fiind afectat în exclusivitate punerilor în posesie.
"" Pad eclarat de asemenea recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, invocând greșita aplicare a legii în ce privește Agenția Domeniilor Statului
Recurenta-intimată a precizat că este dobânditor de bună-credință al construcțiilor achiziționate la licitație publică și că exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat și privatizează societățile comerciale cre exploatează aceste terenuri.
" V" P, de la care a cumpărat imobilele construcții au avut în proprietate și terenul aferent acestora, teren preluat de și care a fost folosit pentru agricultură, deși nu este teren agricol.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Agenția Domeniilor Statului B, prin reprezentantul său legal, a formulat întâmpinare, întâmpinare care a fost păstrată la dosar ca și concluzii scrise, fiind depusă cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimata Agenția Domeniilor Statului Bas olicitat respingerea ambelor recursuri, motivat de faptul că nici " V" I și nici "" P nu figurează printre societățile comerciale al căror teren cu destinație agricolă a fost preluat în administrarea
Mai mult, societăților comerciale pentru mecanizarea agriculturii și prestări de servicii le sunt aplicabile dispozițiile nr.HG 192/1991 și în nici un caz prevederile Legii nr. 268/2001.
Examinând motivele de recurs invocate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată nefondate ambele recursuri, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta-recurentă "" Paa chiziționat, prin licitație publică, mai multe imobile construcții de la " V" P, solicitând prin acțiunea de față constituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care se află amplasate construcțiile, respectiv obligarea pârâților să încheie un contract de concesiune pentru acest teren.
Deși intimata-recurentă Consiliul Local al Municipiului P susține că nu are nici un drept de administrare asupra terenului aferent construcțiilor, Curtea reține că reclamanta plătește impozit pentru acest teren chiar Consiliului local. Mai mult, calitatea sa de administrator rezultă implicit din susținerile făcute de intimata-recurentă, care a afirmat în mod constant faptul că terenul este afectat punerilor în posesie potrivit Legii nr. 18/1991.
Prin urmare instanța va respinge ca nefondată critica privind greșita reținere a calității de administrator a Consiliului Local al Municipiului
În ceea ce privește sentința civilă nr. 1156/22.06.2006 a Judecătoriei Pașcani prin care s-a dispus obligarea Comisiei Locale P de aplicare a Legii nr. 18/1991 să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate, invocată de intimata-recurentă în susținerea recursului, instanța o va înlătura ca nefiind relevantă în cauză întrucât nu se referă la terenul în litigiu, care este afectat de construcții, ci la un teren deținut de terțe persoane fizice.
Deși recurenta-intimată "" a susținut că " V" P de la care a cumpărat construcțiile aflate pe terenul în litigiu deține și terenul aferent, instanța reține, din adresa Serviciului Finanțelor Publice Locale nr. 4175/28.02.2006, că societatea nu figurează în evidențele instituției cu bunuri imobile, ci doar cu bunuri mobile.
Această adresă confirmă indirect susținerile făcute de Agenția Domeniilor Statului B potrivit cărora "" P nu face parte dintre societățile comerciale al căror teren cu destinație agricolă a fost preluat în administrarea
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 268/2001 privind înființarea Administrației Domeniilor Statului prevederile acestei legi se aplică (și) societăților comerciale care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă.
Întrucât în speță terenul este afectat de construcții, neavând destinație agricolă, după cum recunoaște chiar intimata-recurentă, iar "" P nu figurează înscrisă în anexa nr. 1 Legii nr. 268/2001 ca făcând parte dintre societățile comerciale al căror teren cu destinație agricolă a fost preluat de către Agenția Domeniilor Statului, aspect ce nu a fost contestat în cauză, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Prin urmare instanța va respinge recursurile ca nefondate și va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului P și de "" P împotriva deciziei civile nr. 463 din 18.06.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
09.12.2008
2 ex.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Liliana Palihovici, Mona Maria