Obligație de a face. Decizia 480/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 480
Ședința publică de la 22 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 394 din 10 04 2008 Tribunalului Vaslui, intimată fiind AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întampinare.
Recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței un exemplar de pe cererea de recurs semnata, așa cum a fost citat, și un duplicat care a fost comunicat administrativ intimatei. Prin precizările depuse pentru acest termen, recurentul solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, verificand actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămane în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă 394/10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B și a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă trebuie soluționate mai întâi excepțiile de fond și de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța a constatat că aceasta e întemeiată si a admis-
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. f din Codul Muncii, angajatorului îi revine obligația "să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii."
Potrivit art. 14 din Codul Muncii, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forța de muncă pe bază de contract individual de muncă.
Or, în cazul de față, reclamantul a fost angajatul "Avicola" V și "" și nu a avut nici un raport de muncă cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instituție căreia nu îi incumbă nici o obligație față de acesta.
Raportat acestor considerente, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală.
A invocat acesta că în toată perioada 1969 - 1998 a lucrat doar în unități cu capital de stat, respectiv Avicola V și.
Cum cele două unități nu mai există, fiind lichidate de fostul, actualul, această instituție are calitate procesuală pasivă și nu lichidatorii, susține recurentul .
Alăturat cererii de recurs s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: adeverințele nr. 117/4 iunie 2008 și 108/19 mai 2008, contractele individuale de muncă încheiate de recurent cu.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în litigiul de față, având ca obiect obligația de plată a - ului pentru perioadele lucrate de recurent și evidențiate în adeverințele depuse la dosarul cauzei, calitatea procesuală pasivă nu poate aparține decât foștilor angajatori sau celor ce au preluat activul și pasivul acestora ori lichidatorilor societăților și nicidecum
În speță, așa cum rezultă din adresa nr. 4893/11 martie 2008 a V, atât Avicola V, cât și au fost radiați din evidențe, pentru ambele fiind deja închisă și procedura falimentului ( 48 dosar fond).
Deși prima instanță i-a pus în vedere reclamantului, în virtutea rolului activ prev. de art.129.civ. să facă demersuri la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru a afla domiciliul/sediul lichidatorilor în sensul introducerii lor în cauză, acesta a înțeles să precizeze că stăruie în judecata cauzei în contradictoriu cu B, instituție ce nu are insa calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de cele reținute, constatând că nu există motive de nelegalitate ori netemeinice a hotărârii Tribunalului Vaslui, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 394 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
01.09.2008
Tribunalul Vaslui
Jud.
Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Carmen Bancu