Obligație de a face. Decizia 484/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 484

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 26 mai 2008, privind judecarea recursului civil formulat de revizuenții, împotriva deciziei civile nr. 373 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1489 din 2 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect revizuire.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 26 mai 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, revizuienții, și, în contradictoriu cu intimații, și, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în baza art. 322 pct.7 Cod pr. civilă, revizuirea deciziei civile nr. 1425/2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.

Prin precizările depuse la filele 32-33, revizuienții au arătat că cererea este motivată prin aceea că nu pot avea nici un litigiu cu familia, în legătură cu terenul în suprafață de 2500 mp, așa cum rezultă din decizia nr. 508/1998 pronunțată de Tribunalul Gorj, sentința penală nr. 643/2002 a Judecătoriei Tg-J, declarația numitului, dată în dosarul penal nr. 337/2002, decizia nr. 13620/2000 a Curții de APEL CRAIOVA, registrul agricol din perioada 1959 - 1963 al numitului St., contradicțiile existente între mențiunile din adeverința de proprietate nr. 10/1992, nr. 89/1992 si procesul - verbal de punere în posesie și adresa nr. 5161/1999 a Prefecturii

Revizuienții au mai arătat că titlul de proprietate eliberat moștenitorilor lui este nelegal, avându-se în vedere adresa nr. 11/2000 depusă în dosarele nr. 15507/1999 și 15508/1999 de către primarul comunei, precum și adresele nr. 459/VIII/l/2002 din 7.02.2002 și nr. 3345/II/2 din 17.11.2003 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J, prin care s-a stabilit că actul de proprietate al autorului lor, este valabil.

În dovedirea cererii revizuienții au depus la dosar hotărâri judecătorești, adrese si rezoluții state în dosarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J ( filele 34-111 dosar nr- al Curții de APEL CRAIOVA ).

Prin decizia civilă nr. 2294/2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 12 oct. 2006, în temeiul art. 322 pct.5 Cod pr. civilă, în favoarea Judecătoriei Tg-J, cu motivarea că sentința civilă nr. 3059/2005 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr. 13041/2004 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv a recursului, astfel că, potrivit disp.art. 323.civ.Cod Penal competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct.5 civ.Cod Penal revine instanței care a dat hotărârea rămasă definitivă.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J sub nr-, iar cu prilejul judecării acestei cereri, revizuienții au depus la dosar în xerocopie precizări, sentințele civile nr. 8893/2002, 2431/2005 pronunțate de Judecătoria Tg.J, cereri, sesizări state în dosarele nr. 4917/VIII/1/2006, 525/II/2/2006 și nr. 3864/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.J, registrul agricol pe perioada 1959-1963 al autorului St., adeverința nr. 10/1992 și procesul - verbal de punere în posesie nr. 73/1993 emise de Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr,18/1991, sentința civilă nr. 824/1960, decizia civilă nr. 3396/1960, procesul-verbal de licitație din 01.03.1961, decizia civilă nr. 4075/1960, 1893/2004, adresa nr. 5161/09.11.1999, hotărârea nr. 89 din 09.03.1992, hotărârea nr. 1570 din 17.04.1995, sentința civilă 2266/11.03.1996, sentința civilă nr. 1284/19.02.1998, motivarea sentinței civilă nr. 1284/19.02.1998, procesul-verbal încheiat la data de 01.03.1961, decizia civilă nr. 508/04.06.1998, sentința civilă nr. 643/01.03.2002, declarație de martor, titlul de proprietate nr. - eliberat la 12.06.1999, adresa nr. 11/05.01.2000, sesizarea înregistrată sub nr. 3864P/2005, referat nr. 12926/2005, cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, rezoluție din 09.01.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J, rezoluția din 03.02.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J, sentința penală nr. 1574/10.04.2006, pronunțată de Judecătoria Tg-J, motivarea sentinței civile nr. 15632/19.12.2000, adresa nr. 4917/II/2/2006, nr. 4917/VIII/1/2006, act de vânzare cumpărare din 26 iulie 1956, sentința penală nr. 1893 din 15.04.2004, sentința penală nr. 4879/12.10.2004 și nr. 906 din 25.02.2005, deciziile penale nr. 719/2004 și nr. 779/28.04.2005 pronunțate de Tribunalul Gorj, decizia civilă nr. 3445/2000 a Tribunalului Gorj, declarația dată de în dosarul nr. 337/2002 al Judecătoriei Tg.J, sentința civilă nr. 2644/18.04.2003.

Instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J să comunice în xerocopie actele state în dosarul nr. 3864/P/2005, răspunsul fiind înaintat cu adresa nr. 2938/1.02.2007, la care s-au anexat acte depuse la filele 113-237 la dosarul cauzei.

De asemenea instanța a dispus atașarea dosarelor 456/1997, 15507/1999 și 13060/2001 ale Judecătoriei Tg-

Intimații, în apărare, au depus la dosar două bonuri fiscale, certificatul nr. 2311/2001 din 28.11.2001 eliberat de Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă, încheierea de ședință din 25.10.2000, decizia nr. 13584/01.11.2000, decizia nr. 13620/02.11.2000, decizia nr. 1012/24.03.2003, ale Curții de APEL CRAIOVA.

Prin sentința civilă nr. 1489/02.03.2007 pronunțată de Judecătoria Tg-J, în dosarul nr- a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, în contradictoriu cu intimații, și.

Au fost obligați revizuienții să achite intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 240 lei, reprezentând contravaloare transport.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că obiectul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 Cod pr. civilă, îl reprezintă sentința civilă nr. 3059/2005 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr. 13041/2004, sentință definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului (decizia civilă nr. 1409/2005 a Tribunalului Gorj, respectiv decizia civilă nr. 1425/2006 a Curții de APEL CRAIOVA ).

Prin această sentință a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții, și intervenientul, în sensul obligării pârâților să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților situat în comuna, sat jud. G, în suprafață de 2500 mp, o platformă betonată, un WC din lemn, un pătul din lemn acoperit cu plăci ondulate din azbociment, un zid construit din bolțari pe o fundație de beton cu centură de beton acoperit cu plăci de azbociment, o poartă din lemn, un gard cu o lungime de 10 ml construit din stâlpi și plăci de beton, două garduri din plasă de sârmă pe stâlpi de lemn, în partea de nord și un gard din plasă de sârmă si stâlpi din lemn în partea de est, în caz contrar, reclamanții fiind abilitați să le ridice pe cheltuiala pârâților.

Au fost de asemenea, obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4.000.000 lei ROL, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de demolare suportate de către reclamanți precum și la plata sumei de 35.796.000 lei ROL, reprezentând contravaloarea uzufructului pe ultimii 3 ani obținut de pe suprafața de 2500 mp. și respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul, pentru autoritate de lucru judecat.

S-a reținut că înscrisurile prezentate de revizuienți nu întrunesc condițiile prevăzute de art.322 pct.5 pr.civ. pentru a fi considerate acte noi, deoarece majoritatea acestora au fost invocate în dosarul în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită.

De asemenea s-a reținut că la pronunțarea sentinței civile nr.2059/2005 s-a avut în vedere sentința civilă nr.12713/2001 care a stabilit valabilitatea titlului de proprietate al reclamanților asupra terenului de 2500. astfel că înscrisurile prezentate de revizuienți nu au un caracter determinant care să modifice sentința instanței de fond.

Instanța a mai reținut că nu sunt întrunite nici condițiile menționate în Teza a II-a a dispozițiilor art.322 poct.5 pr.civ. întrucât nu s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat sentința civilă nr.3059/2005, a cărei revizuire se solicită.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Au susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de revizuire cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.322 pct.5 pr.civ. deoarece ei nu au avut cunoștință de decizia 3396 din 18.06.1960 și decizia nr.4075/20.07.1960, hotărâri despre care au aflat doar cu ocazia judecării cauzei soluționată prin 3059/2005, fiind depuse la dosar de către intimați.

Au mai susținut că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a actelor și probelor de la dosar, precum și o interpretare eronată a dispozițiilor art.322 pct.5 Cod pr. civilă, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr.373 A din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins apelul ca nefondat.

În motivarea hotărârii s-a reținut că înscrisurile depuse și invocate ca acte noi - decizia civilă nr.3396/1960, decizia civilă nr.4075/1960, rezoluția nr.3864/P/2005, decizia civilă nr.508/1998, decizia civilă nr.13584/2000 - nu îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile art.322 pct. 5 Cod pr. civilă, pentru a fi considerate acte noi, respectiv: să nu fi fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea revizuită; să aibă forță probantă prin ele însele și să nu fi putut fi invocate de către revizuienți pe motiv că au fost reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința lor și să fie determinante, în sensul că dacă instanța le-ar fi cunoscut cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

S-a reținut că majoritatea acestor înscrisuri au fost depuse în cursul judecății și nu au caracter determinant, care să modifice hotărârea instanței.

Susținerea că instanța nu a analizat caracterul de acte noi al hotărârilor nr.3396/1960 și 4075/1960, s-a apreciat ca nefondată, deoarece aceste hotărâri se referă la un litigiu purtat în anul 1960 între și, pe de o parte, și, pe de altă parte, privind vânzarea - cumpărarea unei bucăți de teren și aceste hotărâri nu au caracter determinant, deoarece hotărârea a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect obligația de a face, în cadrul căreia reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 2500. cu titlul de proprietate nr.-/1999 eliberat în condițiile Legii nr.18/1991 și a cărei valabilitate a fost stabilită de către instanțe, astfel că, orice acte de proprietate încheiate anterior, nu prezintă relevanță în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs revizuienții, și, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că instanța făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, raportat la faptul că au făcut dovada că nu au fost în posesia deciziei civile nr.3396/1960 și prin care s-a casat sentința civilă nr.824/1960, hotărâre care este invocată de către intimați în susținerea dreptului lor de proprietate.

Se invocă de asemenea, că nu au fost nici în posesia deciziei civile nr.4075/1960.

Recursul nu este fondat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar motivele pentru care poate fi introdusă sunt limitativ prevăzute de lege.

Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la data pronunțării.

Potrivit art. 322 pct.5 Cod pr. civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri, dacă s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative, pe care ea s-a întemeiat.

Înscrisul invocat ca act nou, trebuie să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; să aibă forță probantă prin el însuși; să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea; să nu fi putut fi invocat fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să fie determinant pentru soluționarea cauzei.

Dacă una din condițiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire este nefondată.

Se constată că prin sentința civilă nr.3059/2005 pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr.13041/2004 și a cărei revizuire se solicită, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și au fost obligați pârâții să ridice de pe terenul în suprafață de 2500. mai multe construcții, reținându-se că reclamanții au făcut dovada proprietății asupra terenului de 2500. cu titlul de proprietate, cu sentința civilă nr.12713/201 prin care li s-a admis acțiunea în revendicare, cât și dovada relei credințe la edificarea construcțiilor, acesta fiind ridicate după pronunțarea hotărârii în revendicare.

Se constată că în mod legal au reținut instanțele că înscrisurile invocate de revizuienți ca acte noi pentru revizuirea sentinței civile nr.3059/2005, nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, deoarece aceste înscrisuri nu sunt determinante pentru soluționarea acțiunii având ca obiect obligația de a face, în condițiile în care reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate cu titlul de proprietate și cu hotărârea pronunțată în revendicare, iar titlul de proprietate nu a fost anulat sau modificat.

Prin aceste înscrisuri invocate ca acte noi, revizuienții susțin nelegalitatea titlului de proprietate al pârâților, legalitate care poate fi cenzurată însă, într-un alt cadru procesual, și nu în cadrul unei cereri de revizuire a unei hotărâri pronunțate în obligație de a face.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de revizuienții, împotriva deciziei civile nr. 373 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1489 din 2 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat,.

Obligă recurenții la plata sumei de 180 lei cheltuieli de judecată către și la 60 lei cheltuieli de judecată către.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

03.06.2008

Jud.fond

Jud.apel

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 484/2008. Curtea de Apel Craiova