Obligație de a face. Decizia 603/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 603
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 27 mai 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela- JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
- -- JUDECĂTOR 3: Jănică
-- judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.208 din 28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- și pârâta CURTEA DE APEL BACĂU împotriva sentinței civile nr.107 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost completă.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiectobligația de a face, dosarul se află la primul termen de judecată, procedura este completă, iar prin compartimentul arhivă s-a depus la data de 22.05.2009 întâmpinare din partea intimatei-pârâte Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că dosarul se află la primul termen de judecată și că în cauză au fost promovate două recursuri:
- recursul declarat de pârâta Ministerul Justiției și Libertăților, declarat în termen împotriva sentinței civile nr. 208 din 28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru;
- recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Bacău declarat în termen împotriva sentinței civile nr.107 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța trece la deliberare având în vedere că prin cererea de recurs aflată la fila 2 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție B s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. Față de limitele investirii și data soluționării cauzei la fond cu privire la intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Comisia Județeană de Asigurări de Sănătate B, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B și Casa Județeană de Pensii B, instanța apreciază că nu se mai impune comunicarea motivelor de recurs conform solicitării aflate la fila 17 dosar recurs și de asemenea, constată că nu se mai impune nici comunicarea întâmpinării depuse de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări de Sociale B, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.107 din 19.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 5603/12.10.2007 reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin hotărâre să fie obligați la recalcularea, prin aplicarea sporului de 30%- 40% și a sporului de vechime în muncă astfel cum s-a hotărât prin hotărârea civilă irevocabilă ( decizia civilă nr. 1405/2006 - dosarul - - a Curții de Apel Bacău ), a indemnizației de maternitate ( aferentă concediului prenatal și postnatal ), a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă și a indemnizației de risc maternal.
Totodată, reclamanta a solicitat plata diferențelor dintre sumele astfel rezultate și cele efectiv primite la data respectivă, reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii arată că i-a fost admisă acțiunea privind plata drepturilor salariale restante reprezentând 30%-40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.02.2003- 01.04.2006, că în această perioadă s-a aflat în una sau mai multe situații reglementate de art. 98 alin. 1 din Legea 19/2000 și că datorită majorării indemnizației de încadrare implicit și indemnizația ce i se cuvenea trebuia majorată cu 30% respectiv cu 40%.
În drept, reclamanta a invocată Legea nr. 19/2000, art. 79 alin. 4 din Legea 303/2004, art. 40 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, art. 38 din OUG nr. 158/2005, art. 20 OUG 56/2003, art. 28 alin. 4 din OUG 43/2002 modificată și decizia în interesul legii nr. VI/2007.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul art. 2 al Ordonanței nr. 1/2006 iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că potrivit OUG nr. 158/2005 și casele teritoriale de pensii nu mai au obligații pentru calcularea indemnizațiilor cerute de reclamantă.
Întâmpinarea a formulat și B invocând, pe excepție, lipsa calității procesuale pasive iar pe fond, respingerea acțiunii întrucât plata indemnizațiilor se face lunar de către angajator.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, a invocat lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că între reclamant și acest minister nu există nici un raport juridic, legal sau convențional.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare OUG nr. 27/2006, întrucât prin această ordonanță s-a eliminat sporul de anticorupție de 30%- 40%.
Întâmpinare a formulat și pârâta Casa Județeană de Pensii invocând excepția lipsei calității procesuale pasive motivată de faptul că potrivit art. 2 din Ordonanța 1/2006 și art. 133 și 27 din Legea 19/2000 calculul și plata indemnizațiilor de asigurări sociale se efectuează de angajator.
La dosar s-au depus acte din analiza cărora instanța a reținut următoarele:
Având în vedere dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța a analizat mai întâi excepțiile de procedură invocate. Astfel, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții, B, B și sunt întemeiate și au fost admise întrucât potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale coroborat cu art. 36 din același act normativ, concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale la care au dreptul asigurații se plătesc de către angajator iar prin excepție aceste plăți pot fi făcute și de către casa de asigurări de sănătate, în situații limitativ prevăzute de lege.
Totodată, art. 133 alin. 2 din Legea 19/2000 prevede că indemnizația de asigurări sociale se calculează și se plătește tot de angajator iar modalitatea de plată este reglementată la art. 27 din lege de unde rezultă clar că angajatorul are relații contractuale cu casele teritoriale de pensii și nu asiguratul.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată, și a fost admisă întrucât între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice legale sau convenționale de natură să creeze în sarcina acestuia obligarea la plata acestor categorii de drepturi iar, pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde doar de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordinatorilor principali de credite - potrivit HG nr. 1574/2003.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este judecător la Judecătoria Bacău. Prin sentința civilă nr. 1589/D/2006 a Tribunalului Bacău rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea reclamantei privind plata drepturilor salariale de 30-40% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 01.02.2003- 01.04.2006, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău.
Începând din 15.05.2006 reclamanta s-a aflat în mai multe situații prevăzute de art. 2 din OUG nr. 158/2005 ( concediu de sarcină și lehuzie, concediu medical și concediu îngrijire copil bolnav) dar și în concediu de risc maternal prevăzut de OUG nr. 96/2003 modificată și aprobată de Legea nr. 25/2004.
Întrucât conform art. 10 din OUG nr. 158/2005 baza de calcul a indemnizației se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni iar primele concedii de maternitate sunt din perioada 15.05.-18.09.2006 rezultă că la stabilirea indemnizației de maternitate baza de calcul o reprezintă veniturile din lunile noiembrie 2005 - aprilie 2006, venituri ce au fost majorate cu 40% conform sentinței civile invocate mai sus.
Rezultă, deci, că indemnizațiile din perioada mai -septembrie 2006 vor trebui majorate corespunzător majorării bazei de calcul iar având în vedere că potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 158/2005 la constituirea bazei de calcul a indemnizațiilor se utilizează și veniturile realizate în perioadele asimilate stagiului de cotizare, rezultă că la stabilirea cuantumului indemnizațiilor ulterioare vor fi avute în vedere indemnizațiile majorate, astfel cum am arătat.
Aceeași situație este și în cazul concediului de risc maternal, prevăzut de OUG nr. 96/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2004 întrucât conform art. 11 alin. 2 indemnizația se raportează la media veniturilor lunare realizate în ultimele 10 luni, iar baza de calcul se compune din indemnizațiile de maternitate, astfel cum au fost majorate.
Prin sentința civilă nr.208 din 28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamanta și s-a dispus completarea sentinței civile nr.107/19.02.2008 a Tribunalului Bacău în sensul că diferențele salariale rezultate din recalcularea îndemnizației de maternitate, a îndemnizației pentru incapacitate temporară de muncă și a îndemnizației de risc maternal au fost reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr.208 din 28.03.2008 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a formulat recurs pârâta Ministerul Justiției arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică(art.304 pct.9 Cod procedură civilă), întrucât în cauză sunt incidente prevederile art.1082 cod civil și față de lipsa culpei pârâtei aceasta nu poate fi obligată la plata daunelor în termen sub forma dobânzii legale(art.1088 Cod civil).
Recursul este nefondat.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate s-a făcut legal, în funcție de indicele de inflație, conform art.1084 Cod civil și nu potrivit art.1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală.
Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanta este îndreptățită să o pretindă pentru repararea pierderii suferite.
puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Curtea de Apel Bacăua formulat recurs împotriva sentinței civile nr.107/19.02.2008 a Tribunalului Bacău, arătând că nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză întrucât obligația de plată a îndemnizațiilor revine Tribunalului Bacău, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite.
Recursul este nefondat.
Calitatea procesual pasivă a Curții de Apel Bacău și plata acestor sume care reprezintă îndemnizații de asigurări, ca ordonator secundar de credite, este dată în speță de dispozițiile art.38 din nr.OUG458/2005, norme procedurale de imediată aplicare și de cele ale art.40 din nr.HG1275/2005 prin aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și ale Legii nr.47/1993 prin organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, referitor la pensiile de serviciu și la acordarea îndemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Față de considerentele expuse, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursurile ca nefondate promovate de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.208 din 28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- și pârâta CURTEA DE APEL BACĂU împotriva sentinței civile nr.107 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- --- - -
-
GREFIER,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.-
Tehn.- /2 ex./12.06.2009.
Președinte:Aștefănesei Petrina ManuelaJudecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina Romașcanu, Jănică