Obligație de a face. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 767/
Ședința publică din 21 septembrie 2009
PRESEDINTE: Prof.-.dr. - -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii civile nr.1235/PI/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar de către reclamanta recurentă o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă nr.1235/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș și-a declinat competența soluționării acțiunii în răspundere contractuală formulată de către reclamanta împotriva pârâtului, în favoarea Judecătoriei Deta.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1 alin.1 pr.civ. în sensul plenitudinii de competență a judecătoriilor în materie civilă și totodată, incidența art.2 alin.1 lit.b pr.civ. raportat la valoarea obiectului cererii, de 10.000 EURO, astfel încât criteriul valoric al obiectului pricinii nu justifică competența Tribunalului din
În același timp, tribunalul a respins susținerile reclamantei, cu privire la competența instanțelor timișorene, bazată pe dispozițiile art.10 pct.1 și 2.pr.civ. în contextul în care părțile contractante au convenit în contractul lor și asupra instanței competente, în caz de neînțelegere, desemnând ca instanța competentă pe cea de la domiciliul reclamantului - proprietar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, reclamanta, care a susținut incidența dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. determinată de ignorarea de către prima instanță a dispozițiilor art.10 pct.1 și art.12 pr.civ. raportat la art.969 civ. în contextul în care părțile au convenit liber ca instanța competentă în caz de dezacord în executarea contractului de închiriere a imobilului, să fie cea de la domiciliul proprietarului - reclamant, iar în cauză normele privind competența alternativă sunt pe deplin aplicabile, câtă vreme pârâtul nu a dezavuat această competență la prima zi de înfățișare.
Pârâtul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanța de recurs și nu a formulat nici întâmpinare.
Curtea, analizând recursul reclamantei prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de către aceasta este întemeiat, raportat la dispozițiile art.299 și urm. pr.civ. coroborat cu prevederile art.304 pct.8 și 9.pr.civilă.
Astfel, Curtea va constata în primul rând că potrivit contractului de închiriere nr.10137/5.03.2008, reclamanta - proprietar și pârâtul - chiriaș au convenit asupra închirierii imobilului reprezentat de apartamentul nr.75 din edificiul localizat în T, Bd. - de la nr.47,.2, pentru o perioadă de 1 an, cu o chirie lunară de 500 lei. Acest contract a fost înregistrat și la Administrația Financiară
În cuprinsul contractului de locațiune de imobil s-a inserat și o clauză penală, care face obiectul analizei de fond de către instanțe, prin care chiriașul se obligă să achite daune-interese în cuantum de 10.000 EURO, în ipoteza în care convenția se reziliază înainte de termen, din culpa sa.
În plus, la Capitoul VIII - final din contractul de locațiune, părțile au convenit "mutuus consensus" ca în caz de litigiu, instanța competentă să fie cea de la domiciliul proprietarului, adică instanțele din T, dat fiind faptul că aceasta domiciliază în localitatea, arondată jurisdicțional Judecătoriei Timișoara.
În acest context, Curtea va constata că în cauză sunt aplicabile deopotrivă atât dispozițiile art.10 pct.1 pr.civ, cât și 10 pct.2 pr.civ. raportat la art.12 pr.civ. și, în condițiile în care ne aflăm în materia unei competențe alternative și nu absolut obligatorii.
Astfel, raportat strict la cazul în speță, art.10 pct. 1.pr.civ. prevede că în cazurile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, poate fi competentă instanța locului indicat în contract, în particular, instanța de la domiciliul proprietarului.
În plus, potrivit art.10 pct.2 pr.civ. în acțiunile care își au originea într-un raport de locațiune a unui imobil, instanța competentă este instanța de la locul situării imobilului, iar în speță apartamentul asupra căruia poartă litigiul este situat în
În sfârșit, nefiind în prezența unei competențe exclusive, absolute, sunt incidente și dispozițiile art.12 pr.civ. în sensul că reclamantul are libertatea de a alege fie instanța competentă în raport de cele două ipoteze enunțate mai sus, prima fiind expres determinată de către părțile contractante, fie să ceară aplicarea normei generale inserată în art.5 pr.civ. care stabilește în mod general că în litigiile civile instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, însă această ultimă opțiune a fost ignorată de către reclamantă, iar pârâtul nu a dezavuat-o în condițiile procedurale, la prima zi de înfățișare, poziția sa procesuală echivalând cu o acceptare lipsită de echivoc a competenței, stabilită de părțile contractului de locațiune a imobilului pe cale convențională.
Astfel fiind, Curtea va constata că tribunalul a apreciat corect că în raport cu valoarea obiectului litigiului, de 10.000 EURO, instanța competentă este judecătoria, cu observarea dispozițiilor art.1 raportat la art.2 alin.1 lit.b pr.civ. însă a nesocotit dispozițiile care instituie și permit părților să utilizeze normele de competență alternativă, prevăzute de art.10 pct. 1 și 2.pr.civ. raportat la art.12 pr.civ. și de care acestea au decis în mod liber să se prevaleze.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ și cu aplicarea dispozițiilor art.10 pct.1 și 2.pr.civ. raportat la art.12 pr.civ. precum și art.1 și 2 alin.1 pct.b pr.civ. va admite recursul declarat de către reclamanta împotriva Încheierii civile nr.1235/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o va modifica în parte, în sensul că va declina competența de soluționare a cauzei în fond, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 și urm. pr.civ. întrucât recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii civile nr.1235/PI/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte încheierea recurată, în sensul că declină competența de soluționare a cauzei în fond în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 septembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Rujita
Prof.-.dr. - - - - -
GREFIER,
Red.: /24.09.2009
Tehnored./M/ 2 ex./29.09.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Rujita
