Obligație de a face. Decizia 804/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 804

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 388 din 03 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentințelor civile nr. 11848 din 21.09.2007 și nr. 3193 din 06.03.2008, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA DE proprietari "", - Președinte al Asociației de Proprietari ", - Administrator al Asociației de Proprietari "", având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și intimatul pârât, personal și în calitate de președinte al intimatei pârâte ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "", lipsind intimata pârâtă - Administrator al Asociației de Proprietari "".

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea întâmpinării în 2 exemplare de către intimata pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "", după care;

Instanța a procedat la comunicarea unui exemplar după întâmpinare recurentului reclamant.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că apelul a fost formulat în termenul legal.

A precizat că a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 3193/ 06.03.2008, prin care instanța de fond a dispus completarea sentinței civile nr. 11848/ 21.09.2007, însă prin același apel a atacat implicit și hotărârea prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei, respectiv sentința civilă nr. 11848/ 21.09.2007.

Intimatul pârât, în nume propriu și în calitate de președinte al intimatei pârâte ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "", a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că apelul nu a fost formulat în termenul legal, fiind tardiv.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, Asociația de Proprietari "" si, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea asociației să țină evidența contabilă financiară pe fiecare lună, să afișeze facturile emise de furnizor, să repartizeze cheltuielile comune pe cota - parte de proprietate, obligarea asociației la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri materiale pe perioada 01.04.2006 - 01.04.2007, obligarea asociației de proprietari de a lua în calcul consumul real de apă si apă caldă si anularea hotărârilor adoptate în adunarea generală din data de 25.03.2007.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că efectuarea calculului cheltuielilor nu se face în mod corect și legal pentru fiecare apartament în parte, se refuză citirea contoarelor din apartament, iar în perioada 01.04.2006 - 01.04.2007 un număr de 15 proprietari au plătit suma de 450 RON.

A mai arătat că în această perioadă a fost majorat consumul de apă cu 15% -20%.

Pârâta Asociația de Proprietari "" a formulat întimpinare prin care solicitat respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată, considerând-o nelegală si netemeinică, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11848/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2007, pârâții Asociația de Proprietari "", și au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr.11848/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.2812Cod pr. civilă.

Prin sentința civilă nr. 3193/06.03.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a admis cererea de completare a hotărârii formulată de pârâții Asociația de Proprietari "", și, în contradictoriu cu reclamantul.

S-a dispus completarea sentinței civile nr.11848/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în sensul că se va trece și mențiunea, obligă reclamantul către pârâți la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată".

Pentru a pronunța această ultimă sentință, instanța a avut în vedere că aceste cheltuieli au fost cerute prin concluziile apărătorului pârâților, fiind aplicabile dispozițiile art. 2812și dispozițiile art.274 Cod pr. civilă.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamantul, susținând în esență următoarele:

- sentința civilă nr. 1184/21.09.2007 este dată cu rea credință, prin încălcarea art. 3 cod civil si a Declarației Universale a Drepturilor Omului;

- la judecarea cererii în camera de consiliu nu a primit nici un document -cerere de completare - de la părțile adverse, avocata care a reprezentat părțile, nefiind prezentă în sală cum a dispus instanța;

- la termenul din 21.02.2008 recuzat completul de judecată si a depus o serie de precizări de care instanța nu a ținut cont;

- la un alt complet de judecată acțiunea unui alt proprietar a fost admisă, or, toți cetățenii sunt egali în fața legii.

Reclamantul a solicitat casarea celor două sentințe si rejudecarea dosarului nr-.

În baza dispozițiilor art. 2811raportat la dispozițiile art. 282 Cod pr. civilă, instanța a apreciat că apelul este calea de atac.

Prin decizia civilă nr.388 din 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1184/21.09.2007 și nr. 3193 din - pronunțate de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "", în calitate de președinte al Asociației de Proprietari "" și, în calitate de administrator al Asociației de Proprietari "."

Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că, criticile aduse sentinței civile nr.1184/21.09.2007 nu pot fi primite, apelul fiind tardiv formulat; că, precizările cererii de recuzare reprezintă critici de netemeinicie și nelegalitate a sentinței civile nr.1184/2007, ce puteau fi valorificate prin promovarea în termen a căii de atac a apelului, acestea nefiind motive de recuzare în sensul art. 27 Cod pr. civilă.

S-a mai reținut că același regim au și precizările de la fila 49 dosar fond, susținerile reclamantului neputând face obiectul procedurii prevăzute de art. 2812Cod pr. civilă, instanța limitându-se corect la examinarea cererii privind cheltuielile de judecată formulată de pârâți.

Că, prima instanță a consemnat prezența apărătorului pârâților la dezbaterile ce au avut loc asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței anterioare și că această mențiune a instanței are caracter de autenticitate.

Împotriva deciziei civile nr.3193/2008 și a sentinței civile nr.1184/2007 a declarat recurs reclamantul, susținând că sunt netemeinice, date cu rea credință, prin încălcarea art. 3 Cod civil și a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

În motivele de recurs, reclamantul susține că la 21 februarie 2008 când a recuzat completul de judecată, a depus o serie de precizări de care instanța nu a ținut cont; că, greșit s-a reținut că plângerile împotriva hotărârii adunării generale din 25 martie 2007 nu sunt întemeiate, întrucât în altă cauză s-a obținut o soluție contrară.

Recursul este nefondat.

Instanțele au fost investite de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, Asociația de Proprietari "" și, cu o acțiune privind obligarea asociației de a ține evidența financiar-contabilă pe fiecare lună, de a afișa facturile emise de furnizor, de a repartiza cheltuielile comune pe cotă - parte de proprietate, de a obliga asociația la plata sumei de 100 lei, reprezentând despăgubiri materiale pe perioada 1.04.2006 - 1.04.2007, de a obliga asociația de proprietari să ia în calcul consumul de apă și apă caldă și să se anuleze hotărârile adoptate în adunarea generală din data de 25 martie 2007.

Prin sentința civilă nr.11848/21.09.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea.

Împotriva sentinței nu a declarat apel reclamantul, cum acesta recunoaște chiar în cererea de recuzare ( fila 41 fond ).

Prin sentința civilă nr.3193/6 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11553/215/207 a fost admisă cererea de completare a hotărârii formulată de pârâții Asociația de Proprietari "", și.

S-a dispus completarea sentinței civile nr.11848/21.09.2007, în sensul că se va trece și mențiunea "Obligă reclamantul către pârâți la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată".

Cele două hotărâri au fost apelate, iar prin decizia civilă nr.388/2008, corect s-a respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinței civile nr.1184/2007 și ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.3193/6 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova.

Sentința civilă nr. 11848/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs, atâta vreme cât apelul a fost declarat tardiv.

Sentința civilă nr. 3193/2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a completat dispozitivul sentinței civile nr. 11848/21.09.2007, cu cheltuielile de judecată avansate de pârâți asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care a căzut în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată. Reclamantul a căzut în pretenții, adică a pierdut procesul, astfel că în mod corect a fost obligat la cheltuieli de judecată către pârâți.

Față de considerentele mai sus expuse, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 388 din 03 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentințelor civile nr. 11848 din 21.09.2007 și nr. 3193 din 06.03.2008, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "", - Președinte al Asociației de Proprietari ", - Administrator al Asociației de Proprietari "."

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

-

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

04.11.2008

Jud.fond

Jud.apel

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 804/2008. Curtea de Apel Craiova