Obligație de a face. Decizia 806/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 806
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 116 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți G, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, personal, lipsind intimații pârâți G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea întâmpinării de către intimații pârâți G, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 23 august 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și G, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să-și ridice pe cheltuiala lor construcția amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, compusă din din lemn, împrejmuire de sârmă pe o fundație din beton, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
În subsidiar, s-a solicitat ca instanța să permită reclamantului să ridice pe cheltuiala sa construcția, urmând ca pârâții să suporte contravaloarea lucrărilor de demolare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a susținut că prin decizia civilă 2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA reclamantul este proprietarul suprafeței de 2500 mp teren situat în Noi, tarlaua 208 parcela 28. Terenul a fost dobândit în urma încheierii unei convenții de vânzare-cumpărare cu o terță persoană, convenție a cărei valabilitate a fost constatată prin decizia invocată mai sus; pe acest teren se află o construcție formată din fundație din beton cu împrejmuire din sârmă care la data la care reclamantul a cumpărat terenul aparținea sucursalei sericicole
La 2 decembrie 2002, G și tatăl pârâtului, care în prezent este decedat, au cumpărat această construcție în scopul folosirii materialelor rezultate din demolarea ei, cunoscând că reclamantul este proprietarul terenului.
În prezent, pârâții refuză să-și ridice construcția de pe terenul reclamantului, cauzând acestuia prejudicii.
La 4.10.2007, pârâții G și au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea acțiunii. Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale active întrucât acțiunea este deschisă, în lipsa unui contract între părți, doar proprietarului terenului.
Dispozitivul deciziei civile 2271/2006 obligă numai pe pârât să meargă la notarul public pentru încheierea actului în formă autentică sub sancțiunea plății de daune cominatorii și nu ține loc de act de vânzare-cumpărare. Decizia invocată nu este opozabilă pârâților pentru că nu au fost parte în proces.
S- susținut că acțiunea nu este întemeiată corect în drept, articolul invocat - 1073 cod civil face parte din capitolul "Despre efectele obligațiilor". Pârâții susțin că au cumpărat imobilul compus din cu fundație de beton și împrejmuire din sârmă de la Sucursala C și ulterior, proprietatea terenului a fost reconstituită lui. Ridicarea construcției nu este posibilă deoarece are o fundație înglobată în pământ, fiind un imobil prin natura sa. Demolarea construcției este permisă doar în situația în care este vorba de un constructor de rea credință pe terenul altuia.
Prin sentința civilă nr. 2230 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, s-a respins excepția privind lipsa calității procesuale active invocată de pârâții și G din Noi, jud.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâților și
OGAu fost obligați pârâții să-și ridice pe cheltuiala lor baraca din lemn, împrejmuirea din sârmă și fundația din beton, amplasate pe terenul proprietatea reclamantului, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la ridicarea construcțiilor.
Au mai fost obligați pârâții la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin efectul deciziei civile nr. 2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost obligat pârâtul să se prezinte la notarul public în vederea îndeplinirii cerințelor formei autentice a contractului de vânzare cumpărare având ca obiect suprafața de 2500 mp situată în intravilanul loc. Noi, tarlaua 208, parcela 28, fiind constituită și obligația subsidiară de plată a daunelor cominatorii în cuantum de 50.000 lei pe zi de întârziere, în cazul refuzului de prezentare, respectiva hotărâre judecătorească urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel, la data de 25 ianuarie 2008, apelanții G și.
În motivele de apel se menționează că reclamantul nu prezintă dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află amplasată construcția ce face obiectul prezentului dosar; se arată că reclamantul invocă efectele deciziei civile nr. 2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, ca fiind o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în realitate această hotărâre judecătorească prezintă un dispozitiv având ca obiect constituirea judiciară a unei obligații de a face, fără a avea și efecte translative de proprietate.
Apelanții arată că această hotărâre judecătorească prezintă efecte relative, fără a le fi opozabilă, ca urmare a faptului că nu au avut calitatea de părți în respectivul litigiu.
Menționează că au dobândit construcția, prin cumpărare, în scopul exploatării acesteia ca și construcție agricolă, iar ridicarea acesteia nu este posibilă; arată că înstrăinătorul prezintă calitatea de constructor de bună credință, fiind aplicabile dispozițiile art. 494 alin. 3.civ.
Se critică hotărârea judecătorească și sub aspectul cunoașterii, la data dobândirii construcției, a faptului existenței unei promisiuni de vânzare cumpărare încheiată între autorul lui și reclamant.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 10 martie 2008 intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, precizând că apelanții ignoră efectele deciziei civile nr. 2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, hotărâre ce ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Se menționează că apelanții au dobândit construcția la un preț modic, construcția reprezentând un Cort și nu o construcție - bun imobil, fiind o demontabilă din cherestea de rășinoase; se menționează că pe aceeași suprafață de teren au mai existat trei construcții provizorii de acest tip, acestea fiind demontate și mutate de către terții cumpărători.
Se invocă reaua credință a apelanților, precizându-se că aceștia știau că trebuiau să elibereze terenul de la autorul, aceste aspecte precipitând și întocmirea facturii la o dată ulterioară punerii în posesie a intimatului reclamant.
Prin decizia civilă nr.116 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admite apelul formulat de pârâții G și, împotriva sentinței civile nr. 2230 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .
S-a desființat, în tot, sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare, la prima instanță.
Prima instanță a reținut în mod corect faptul că hotărârea 2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, în condițiile îndeplinirii condiției suspensive a transferului judiciar al dreptului de proprietate către intimatul reclamant; de la acest moment sunt aplicabile, în speță, dispozițiile art. 494.civ. în condițiile în care din cuprinsul documentației topo - cadastrale avizate, din declarațiile martorilor audiați în cauză precum și din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că pe terenul supus intabulării în cartea funciară există o construcție din lemn, cu fundație de beton.
În aceste condiții, chiar dacă prima instanță a reținut că apelanții cunoșteau despre existența promisiunii de vânzare cumpărare, la data dobândirii construcției, se constată că această convenție nu prezintă un efect translativ de proprietate asupra terenului, la data încheierii acesteia, născând un simplu drept de creanță ce poate fi apreciat a fi realizat prin decizia civilă nr. 2271. Chiar dacă respectiva hotărâre judecătorească ar prezenta un efect declarativ ( în măsura în care acest efect declarativ ar fi compatibil cu mențiunea prezentării efectului de act autentic la neîndeplinirea obligației de prezentare la notarul public al promitentului proprietar - condiție ulterioară pronunțării hotărârii) buna sau reaua credință a apelanților se raportează la momentul dobândirii construcției ( în calitate de cumpărători de bună sau rea credință, cu efectele reglementate asupra valabilității actului juridic având ca obiect construcția), iar buna sau reaua credință reglementată de disp. art. 494.civ. se raportează în mod necesar la momentul edificării construcției.
În aceste condiții, prima instanță a analizat reaua credință a apelanților dobânditori, fără ca această împrejurare de fapt să prezinte relevanță asupra cererii de ridicare a construcției, iar din punctul de vedere al existenței bunei credințe a pe terenul altei persoane, s-a constatat că prima instanță nu a administrat dovezi sub aceste aspecte; de asemenea, s-a constatat că deși reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, în mod formal, în raport de dispozițiile art. 1073.civ. prima instanță nu a manifestat rol activ în ceea ce privește precizarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întrucât instanța nu a ținut seama că este proprietarul terenului intravilan situat în tarlaua 208, parcela 28 din localitatea Noi, pe care a și fost pus în posesie la data dobândirii de la numitul; cu chitanțele și facturile depuse, menționează că a demonstrat existența împrejmuirii din sârmă, a corturilor cumpărate de către pârâți pe care ulterior le-au dezmembrat și le-au ridicat de pe terenul recurentului. Instanța de fond de asemenea corect a reținut din declarațiile martorilor că pe suprafața respectivă au mai fost 3 corturi care s-au dezmembrat, două dintre ele fiind demolate și ridicate chiar de către pârâtul și tatăl acestuia.
De aceste aspecte, instanța de apel nu a ținut seama și mai mult, greșit a apreciat că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, în ceea ce privește precizarea temeiului de drept al acțiunii, întrucât aceasta din urmă a cercetat fondul cauzei și din probele administrate corect a reținut că recurentul este proprietarul terenului și a solicitat ridicarea cortului de pe terenul său. A arătat că în drept a invocat prevederile art.1073, art.1081 și 1084 Cod civil coroborat cu art.49 alin.2 Cod civil, iar prevederile art.494 alin.1 Cod pr.civilă nu sunt aplicabile.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile și menținerea sentinței civile.
S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, factură fiscală nr.-/1991.
S-a formulat întâmpinare de către G, solicitând respingerea recursului întrucât, recurentul nu este proprietarul terenului, pe care se află baraca ( și nu cort ) ce face obiectul dosarului ci, terenul este proprietatea numitului. Ridicarea construcției nu este posibilă deoarece, are o fundație înglobată în pământ, fapt ce ar implica demolarea acesteia, iar în practica și literatura de specialitate se arată că demolarea construcției, este permisă doar în situația în care constructorul este de rea credință, or în cazul de față constructorul Sucursala Caf ost de bună credință.
Sunt aplicabile în speță dispozițiile art.494 alin.3 Cod civil.
La momentul achiziționării barăcii, intimații nu cunoșteau situația juridică a terenului pe care se află aceasta.
Recursul este nefondat.
Majoritatea criticilor se referă la interpretarea probelor: înscrisuri (chitanțe, facturi) și declarații martori - care reprezintă motive de netemeinicie și nu de nelegalitate așa cum prevede art. 304 pct.1-9 Cod pr.civilă.
Criticile din recurs, referitoare la dreptul de proprietate al recurentului, la dovedirea existenței construcțiilor, nu prezintă relevanță în contextul în care, motivele pentru care a fost casată sentința civilă, privesc doar buna sau reaua credință a pârâților și faptul că instanța nu a manifestat rol activ în precizarea și stabilirea temeiului de drept al acțiunii.
Celelalte aspecte ce exced motivelor de casare au fost tranșate deja.
Corect a reținut instanța de apel că, instanța de fond nu a administrat probe sub aspectul existenței bunei credințe a pe terenul altuia.
B sau reaua credință a apelanților se apreciază la momentul dobândirii construcției, iar art.494 Cod civil raportează, prin reglementările sale, buna sau reaua credință la momentul edificării construcției.
Chiar în situația în care apelanții cunoșteau despre existența promisiunii de vânzare cumpărare la data dobândirii construcțiilor, această convenție nu avea la acel moment un efect translativ de proprietate asupra terenului.
Acest aspect a fost tranșat ulterior, prin decizia civilă nr.2271/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, prin care a fost constituită obligația pârâtului să se prezinte la notarul public în vederea îndeplinirii formei autentice a contractului de vânzare cumpărare către dobânditorul, sub sancțiunea de daune cominatorii, sau hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Prin urmare, instanța nu a administrat probe, prin prisma art.494 Cod civil, a existenței bunei credințe în condițiile în care, prima instanță a analizat reaua credință a apelanților, fără ca această împrejurare de fapt să prezinte relevanță asupra cererii de ridicare a construcțiilor.
În ceea ce privește celălalt aspect, referitor la precizarea temeiului cererii de chemare în judecată, se reține că acesta a fost indicat formal de către reclamant, bazându-se pe dispozițiile art.1073 Cod civil.
Potrivit principiului disponibilității, părțile pot determina nu numai existența procesului, ci și conținutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le parcurge.
Acest principiu nu are caracter absolut. Dreptul părților de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, cu anumite excepții prevăzute de lege. Astfel, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe încadrarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale, în cea corectă, în funcție de voința părții circumscrisă obiectului și scopului urmărit.
Instanța nu a dat dovadă de rol activ, în privința calificării corecte și a stabilirii temeiului juridic al cererii de chemare în judecată.
Toate aceste aspecte, au echivalat într-adevăr, cu necercetarea fondului de către judecătorie.
Pentru toate aceste considerente, instanța văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, apreciind ca legală și temeinică hotărârea instanței de apel, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 116 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți G,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.
Tehn.2 ex
16.10.2008
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
