Obligație de a face. Decizia 805/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 805
Ședința publică din 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G și -, împotriva deciziei civile nr. 391/ din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1554 din 11.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-,în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T, Primăria T și Instituția Prefectului județului T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru pârâții intimați Consiliul Local T și Primăria T, lipsă reclamanții recurenți G și - și pârâta intimată Instituția Prefectului județului
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta pârâților intimați depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală.
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 391/A din 14 mai 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții G și împotriva sentinței civile nr. 1554/11.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T, Primăria T și Instituția Prefectului județului
Tribunalul a reținut că prima instanță în mod corect a stabilit temeiul juridic al acțiunii și argumentele de drept, referindu-se la Legea nr. 112/1995 și nu la Legea nr. 18/1991.
Reclamanții în susținerea cererii lor au invocat dispoziții legale din ambele acte normative însă, aceste dispoziții legale nu conferă reclamanților dreptul de a dobândi terenul aferent, construcțiilor cumpărate, în temeiul legii, ci numai pe cale contractuală intrând în raporturi juridice cu entitatea administrativă care reprezintă Statul Român.
În finalul deciziei, tribunalul conchide că art. 37 din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 112/1995 nu prevede nici în mod direct, nici în mod indirect, faptul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent s-ar realiza ope legis.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții G și - solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței primei instanțe și admiterii acțiunii.
În esență, recurenții au arătat că terenul aferent imobilului pe care l-au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 se cuvine a fi transmis în proprietatea acestora, după ce organele administrative competente vor efectua toate demersurile pentru delimitarea acestui teren, stabilirea vecinătăților, etc..
În drept, recurenții au făcut trimitere la art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin nr.HG 20/1996, modificate și completate prin nr.HG 11/1997, coroborate cu art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9. pr.civ.
Examinând recursul declarat prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312. pr.civ. combinat cu art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, Curtea va reține că acesta este fondat, în sensul ce se vor arăta mai jos.
Primele instanțe au reținut în mod greșit că dispozițiile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, ar crea în sarcina reclamanților doar o vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent, acest drept real de proprietate nefiind conferit pretinsului proprietar, prin efectul legii.
Dimpotrivă, din interpretarea sistematică a textelor de lege arătate mai sus, rezultă cu claritate că asupra terenului aferent, se transmite dreptul de proprietate, constituit anterior prin efectul Legii nr. 112/1995 asupra titularului construcției, în condițiile în care acest titular face dovada încadrării în dispozițiile Legii nr. 112/1995, și dovada asupra suprafeței terenului aferent, mai precis, a întinderii acestei suprafețe, a eventualelor vecinătăți, etc..
Obligația determinării terenului aferent, din economia textelor legal precitate revine părților contractului inițial de vânzare-cumpărare, însă instanța de judecată fiind sesizată cu o acțiune ce are ca obiect o astfel de problematică, în temeiul rolului activ este obligată să pună în discuția părților această chestiune, și să dispună măsurilor necesare în vederea stabilirii " terenului aferent ", inclusiv pe calea unei expertize tehnice, de specialitate.
De altfel, prin chiar notele depuse la filele 17-18 în dosarul primei instanțe, Instituția Prefectului județului T arată că terenul aferent imobilelor vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, poate fi atribuit proprietarilor construcțiilor, cu condiția delimitării exacte a acestuia, în funcție de specificul fiecărei spețe, iar diferența de teren care excede termenului de "teren aferent", rămâne în continuare în proprietatea statului, acesta urmând, prin organele sale abilitate, a proceda la închirierea sau vânzarea acestor suprafețe către titularii construcțiilor cumpărate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că primele instanțe în mod greșit au respins acțiunea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au un drept asupra terenului aferent, neprocedând, apoi, la identificarea și delimitarea suprafeței de teren aferent, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motiv ce va determina instanța de casare să admită recursul reclamanților, să caseze atât decizia Tribunalului Timiș, cât și sentința Judecătoriei Timișoara și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara.
Instanța de trimitere, va lua măsuri în vederea stabilirii suprafeței de teren aferent construcții cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, inclusiv pe calea unei expertize de specialitate, expertul urmând a identifica în planșa întocmită, ceea ce reprezintă terenul aferent pretins de reclamanți, în special terenul de sub construcție și eventual de sub anexele gospodărești transmise odată cu contractul de vânzare-cumpărare și identificare ca atare la momentul vânzării, precum și căile uzuale de acces la construcția sau anexele gospodărești.
În măsura în care aceste căi de acces sunt necesare și pentru alți proprietari ai clădirii, se va face mențiune în mod expres în legătură cu aceasta.
Suprafața de teren care excede, limitelor arătate mai sus, va fi eventual, analizată de expert, prin prisma categoriilor de teren în folosință sau teren învecinat, aflat în proprietatea Statului Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanții G și -, împotriva deciziei civile nr. 391/ din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1554 din 11.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-,în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T, Primăria T și Instituția Prefectului județului
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
Dr. - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 07.10.2008
Tehnored. 2 ex./07.10.2008
Instanța de apel:,
Prima instanță:
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Lucian Lăpădat
