Obligație de a face. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 96

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1532/24.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA C, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Recurentul-reclamant pune concluzii de admitere a recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată la data de 19 06 2007,reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință cu privire la activitatea desfășurată în grupa I de muncă în perioada 25 12 1978 - 01 04 2001.

In motivare, reclamantul a arătat că în perioada 25 12 1978 - 01 04 2001 și-a desfășurat activitatea la Secția RK - Atelierul Motor din cadrul unității pârâte, unde a executat operațiuni de confecționare și recondiționare prin găurire, ajustare prin polizare a plăcilor de ferodou,asamblarea prin nituire a discurilor de ambreiaj și a plăcilor de presiune, precum și operațiuni de finisare pentru toate tipurile de motoare.

A mai arătat că, întrucât condițiile de lucru erau deosebit de grele și anume temperaturi scăzute în timpul iernii și foarte ridicate vara, de ferodou, pulberi diverse,gaze toxice degajate la prelucrarea ferodourilor precum și noxe degajate prin polizare cu abrazive naturale din cuarț, consideră că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă conform ordinului 50/1990 anexa I pct. 8 și 13 coroborate cu art. 3 și 6.

La termenul de judecată din data de 10 09 2007,reclamantul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, iar instanța apreciind cererea ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei a admis-

La termenul din 24 09 2007 au fost audiați martorii și ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 1050/21 09 2007, unitatea pârâtă a comunicat date eronate referitoare la activitatea desfășurată de reclamant, acesta nefiind sudor ci, montator agregate energetice de transport.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1532 de la 24 septembrie 2007 respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea ca montator agregate energetice și de transport în cadrul pârâtei SC SA C, în perioada 25. 12. 1978 - 01. 04. 2001.

Din observarea mențiunilor din carnetul de muncă, s-a reținut că la poziția 43 se află mențiunea că în perioada 25.12.1978 - 01.04.2001 reclamantul lucrat în condiții de grupa a II-a de muncă, fapt stabilit prin sentința civilă nr. 9161 din 03 06 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 938/CM/2003.

Conform dispozițiilor art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă încadrate în acest grupe,cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a, cel puțin 70% din programul de lucru.

Cum potrivit mențiunilor din carnetul de muncă rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte, în perioada 25 12 1978 - 01 04 2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă, aceasta ocupând cel puțin 70% din programul normal de lucru, instanța a constatat că în aceeași perioadă, activitatea desfășurată de reclamant nu poate fi încadrată în grupa I de muncă, întrucât această activitate ar trebui să ocupe cel puțin 50% din timpul normal de lucru, ceea ce ar determina depășirea procentului de 100%.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul susținând că a lucrat în grupa a I-a de muncă.

Intimata nu a depus întâmpinare în cauză.

Analizând sentința recurată în raport de motivul invocat și de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea apreciază că aceasta este temeinică și legală.

Faptul că recurentul a prestat activitate în grupa a II a de muncă în perioada 25 12 1978-01 04 2001,s-a stabilit prin sentința civilă nr.9161/03 06 2003 Tribunalului Dolj,pronunțată în dosarul nr.938/CM/2003 ceea ce înseamnă că în grupa a II a prestat activitate 70 % din programul normal de lucru astfel că nu mai putea desfășura activitate peste 50% din programul normal de lucru și să se încadreze și în grupa

Pe de altă parte,un salariat nu putea desfăsura,în același timp,activitate care să se încadreze și în grupa I, și în grupa a II a, conform Ordinului nr.50/1990.

Față de aceste aspecte,Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă să respingă recursul formulat de recurentul ,ca nefondat.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1532/24.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

30 01 2008

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Craiova