Obligație de a face. Decizia 981/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1075/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.981
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 187 din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B, SC SA și cu intimata reclamantă.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant, personal și în calitate de avocat al intimatei reclamante, în baza contractului de asistență juridică nr.48/2009, eliberat de Baroul Prahova, lipsind reprezentanții intimaților pârâți Administrația Fondului Imobiliar, Primăria sector 2 B și SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurentul reclamant depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei, timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,15 lei și punctul de vedere al intimatei reclamante prin care arată că a renunțat la dreptul pretins încă din faza instanței de fond.
Curtea constată că intimata-reclamantă a renunțat la dreptul pretins încă din faza judecății în primă instanță, astfel că sentința primei instanțe a devenit irevocabilă în ceea ce o privește pe aceasta și, prin urmare, nu se impune comunicarea motivelor de recurs către aceasta.
Curtea acordă cuvântul recurentului reclamant asupra probelor.
Recurentul reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, astfel cum au fost menționate în opisul atașat motivelor de recurs.
Cu privire la administrarea probei cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant, respectiv probele menționate în opisul atașat la motivele de recurs, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul d e procedură civilă, Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că față de boala de care suferă tatăl său, din anul 2004 când acesta avea vârsta de 88 de ani a fost nevoit să-l întrețină; titularul contractului de închiriere și-a dat acordul pentru înscrierea recurentului în contractul de închiriere cu drept locativ printr-o declarație notarială.
Susține că, în mod greșit instanța de apel a considerat că imobilul în litigiu nu permite locuirea a două persoane, întrucât se respectă cerințele legale în sensul că există două camere chiar dacă una este denumită bucătărie, în care pot locui cu respectarea normei locative două persoane.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2007, sub nr-, pe rolului Tribunalului Prahova - Secția de contencios Administrativ, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Sectorului 2 B, Administrația Fondului Imobiliar B și SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele să îi includă, cu drept locativ, în spațiul și în contractul de închiriere nr.11016/1999, deținut de, tatăl reclamantului, spațiu situat în B,-, sector 2.
În motivare, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtelor să îi includă cu drept locativ în spațiul și în contractul de închiriere nr.11016/1999, cu motivarea că tatăl reclamantului are 92 de ani, soția acestuia a decedat, este veteran de război, locuiește singur în spațiul închiriat și are nevoie de îngrijire, menaj zilnic și supraveghere, însă pârâtele au refuzat. Au precizat reclamanții că au formulat plângere prealabilă, conform art.7 din Legea nr.554/2004, solicitarea fiindu-le respinsă de către pârâte, inițial cu motivarea că nu se încadrează în norma locativă, iar, ulterior, pentru că reclamanta are calitatea de proprietar pentru apartamentul din P - în care locuiesc reclamanții.
Au susținut reclamanții că pârâtele interpretează cu rea - credință prevederile Legii nr.114/1996, întrucât reclamanta nu are în proprietate exclusivă apartamentul din P, acesta aflându-se în proprietatea indiviză a reclamantei și a celor două fiice din prima căsătorie.
La 23 octombrie 2006 depus întâmpinare SC SA, invocând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, prin raportare la art.5 și art.1 Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive, pe considerentul că nu are decât calitatea de mandatar al Primăriei Municipiului B, în a cărei proprietate se afla imobilul.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii reclamanților, ca neîntemeiată, pe motiv că reclamanta are calitatea de proprietar pentru un apartament situat în P, iar prin includerea reclamanților în contractul de închiriere nu s-ar mai asigura exigențele minimale pentru o locuință, așa cum sunt prevăzute în Anexa I din Legea nr.114/1996.
La aceeași dată, 23 octombrie 2007, depus întâmpinare și pârâta Administrația Fondului Imobiliar, invocând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova și excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că nu are calitatea de a emite repartiții și a aproba includerea în spațiu, această atribuție revenind primăriei în a cărei rază teritorială se situează imobilul, în raport de dispozițiile art.18 din anexa la nr.42/2003 și Legii nr.114/1996. A susținut pârâta că are doar un drept de administrare asupra imobilelor din proprietatea privată a Municipiului
Prin sentința civilă nr.414 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Prahovaa admis excepția de necompetență materială, invocată și din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 B, cu motivarea că litigiul nu este de competența instanței de contencios administrativ, contractul de închiriere având un caracter civil, ceea ce atrage competența instanței de drept comun.
Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.99 din 29 ianuarie 2008 Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul reclamanților.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, la data de 05 martie 2008, sub nr-.
Prin încheierea interlocutorie din 07 mai 2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Primăria Sectorului 2 B și SC SA, cum reiese din considerentele acelei încheieri. În consecință, instanța a respins cererea reclamanților în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 2 B și SC SA, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
La 04 iunie 2008, s-a depus de către reclamantul, care avea și calitatea de reprezentant al reclamantei, o declarație autentificată sub nr.3490 din 03 iunie 2008 de Biroul Notarului Public " ", prin care reclamanta renunța la însuși dreptul pretins, în temeiul dispozițiilor art.247 Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.5284 din 04 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Administrația Fondului Imobiliar B, ca neîntemeiată, iar, ca efect al declarației de renunțare la dreptul dedus judecății, în condițiile art.247 Cod de procedură civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta împotriva Administrației Fondului Imobiliar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-l includă în spațiul locativ pe care-l ocupă tatăl său, în imobilul situat în B,-, sector 2, cu contractul de închiriere nr.11016/1999, precum și înscrierea sa în acest contract de închiriere.
Instanța a reținut că nici argumentele de fapt și nici cele de drept invocate de reclamant nu sunt întemeiate.
Astfel, în fapt, a susținut reclamantul că cererea este determinată de necesitatea ca tatăl său, în vârstă de 92 de ani, să beneficieze de îngrijire, menaj, ajutor în treburile casnice și supraveghere. În drept, reclamantul nu a invocat dispoziții legale de natură a-i susține cererea, rezumându-se la a critica temeiurile de drept invocate de pârâte și modalitatea de interpretare a acestora.
Singurul text de lege aplicabil în speță este art.21 lit.k din Legea nr.114/1996, conform căruia contractul de închiriere va cuprinde, pe lângă mențiunile esențiale și persoanele care vor locui împreună cu titularul de contract. Este evident că textul legal vizează ipoteza în care aceste persoane ar fi cunoscute la data încheierii contractului; în cazuri similare celui de fată, în care se stabilesc ulterior persoane ce vor locui împreună cu titularul de contract, nu poate fi împiedicată înscrierea lor în contract, însă numai în condițiile justificării motivelor determinante și a respectării cerințelor legale.
Motivația acordării de sprijin în menaj, îngrijire și supraveghere nu impune cu necesitate includerea reclamantului în contractul de închiriere și în spațiul locativ, cu drept locativ propriu.
De prevederile Legii nr.114/1996 pot beneficia doar persoanele fizice care împreună cu familia nu dețin în proprietate o locuință, ori după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta deține în proprietate o locuință situată pe raza municipiului P, respectiv apartamentul nr.25 din str. -. - nr.261,.12,.A, județul P, locuință ce constituie, de astfel, domiciliul stabil, iar, prin includerea reclamantului, ca persoană cu drept locativ propriu, nu s-ar respecta cerințele Legii nr.114/1996 (anexa 1), referitoare la norma de suprafață minimă locativă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, la data de 17 octombrie 2008, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul - reclamant arată că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
La pronunțarea sentinței instanța de fond nu a luat în considerare renunțarea la dreptul dedus judecății, formulată de reclamanta. Primind această cerere legală instanța avea obligația să ia act de această renunțare și să judece cauza, să pronunțe hotărârea și să o motiveze numai cu privire la reclamantul rămas în cauză; totuși, instanța își motivează hotărârea ca și cum reclamanta nu ar fi depus renunțarea la drept.
A solicitat să se aprecieze că reclamantul nu a invocat dispozițiile legale pentru susținerea cererii (pag.3 alin.9 sentință), însă, opt rânduri mai jos, chiar instanța recunoaște acest lucru. Deși acceptă că există posibilitatea înscrierii, ulterior încheierii contractului, a unor persoane în contract cu drept locativ, cu motivație justificată, instanța consideră că acordarea de sprijin în menaj, îngrijire și supraveghere nu impune includerea reclamantului în imobil și contract, întrucât nu a avut în vedere toate argumentele acestuia, în condițiile în care avem de-a face cu o persoana în vârsta de 93 de ani, care locuiește singură, urmare a decesului soției, care suferă de demență degenerativă tip, care este incapabil de auto-administrare și auto-îngrijire, care necesită supraveghere permanentă și căruia cineva trebuie să-i administreze medicația necesară, precum și faptul că tatăl reclamantului este veteran de război.
Motivația instanței, legată de faptul unei eventuale încălcări a normei locative în cazul admiterii cererii de includere, este de neînțeles, deoarece a avut în vedere cererea formulată de ambele persoane și nu s-a raportat la faptul că trebuia să judece cauza și în considerarea cererii de renunțare la drept, depusă de reclamanta.
Se mai arată că în acest spațiu au locuit, de 50 de ani (ultimul contract este întocmit în 1999), tatăl reclamantului, împreună cu soția acestuia, care, fiind două persoane, îndeplineau norma de suprafață locativă. În această situație, includerea în contract numai a fiul său, deci tot două persoane, nu este legală în opinia instanței.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Intimații nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr.187 A din 06 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a IV Civilă a respins apelul declarat de apelantul - reclamant, ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, tribunalul a reținut următoarele:
A susținut apelantul - reclamant că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât nu a mai avut în vedere renunțarea la drept formulată de reclamanta. Criticile sunt nefondate. Instanța nu a pronunțat o hotărâre având în vedere eventuale pretenții din partea acestei reclamante, ci faptul că reclamanții și sunt soți, iar aprecierea privind îndeplinirea cerințelor legale în ceea ce îl privește pe reclamantul a presupus, în mod obligatoriu, analizarea situației locative a reclamantului în raport de situația sa de soț.
O altă critică a privit eronata susținere a instanței că reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acțiunii. Tribunalul a respins și aceste critici, ca nefondate, cu precizarea că nu sunt de natură a-l vătăma pe reclamant, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art.129 Cod de procedură civilă și în temeiul rolului activ, instanța poate stabili temeiul juridic și în lipsa precizării acestuia de către părți.
A mai susținut apelantul - reclamant că instanța nu a avut în vedere, la soluționarea pricinii, toate argumentele indicate de către reclamant în susținerea cererii sale, respectiv starea de nevoie în care se află titularul contractului de închiriere datorită vârstei și a sănătății precare, precum și calitatea acestuia de veteran de război. Criticile sunt nefondate. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, stabilind situația de fapt în raport de toate susținerile și apărările părților, printr-o analiză judicioasă și pertinentă a ansamblului probatoriu administrat de părți, la care a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale care sunt incidente în cauză.
Astfel, instanța a reținut starea de nevoie a titularului contractului, astfel cum a fost prezentată de reclamant, însă a apreciat că aceasta nu este suficientă pentru a-l îndreptăți pe reclamant să beneficieze de spațiu locativ, prin înscriere în calitate de locatar în contractul de închiriere încheiat pe numele tatălui.
Așa cum a reținut și instanța de fond, nimic nu-l împiedică pe reclamant să asigure întreținerea tatălui său în alte modalități, respectiv să-l ia la domiciliul său ori să angajeze o persoană, să opteze pentru o instituție specializată în tratarea persoanelor care suferă de astfel de boli cronice.
De asemenea, tribunalul a reținut că în raport de situația de fapt relatată și invocată de reclamant în susținerea cererii sale, se conturează existența unei astfel de nevoi cu mult timp înainte de sesizarea instanței cu prezenta cerere, obligația de întreținere între părinți și copii fiind una legală, potrivit art.86 Codul familiei, și condiționată de starea de nevoie.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate motivele invocate de reclamant față de finalitatea urmărită de către acesta prin prezentul demers juridic, sub rezerva precizării că interesul formulării unei astfel de cereri aparține în primul rând tatălui reclamantului, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.11016 din 01 noiembrie 1999 și persoană aflată în nevoie, precum și a faptului că cererea s-ar fi cuvenit a fi formulată pentru acest motiv, eventual în contradictoriu cu acesta, atâta timp cât rezultă că acesta are discernământul păstrat.
Tribunalul a reținut că din probatoriul administrat de către reclamant nu a rezultat că intenția sa este cunoscută tatălui și are încuviințarea acestuia. Pe de altă parte, potrivit art.21 din Legea nr.114/1996, contractul de închiriere se încheie pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, inclusiv în ceea ce privește persoanele care vor locui în imobil și care trebuie menționate expres în contract.
Cu referire la neîndeplinirea cerințelor legale privind spațiul util unei persoane, astfel cum rezultă din anexa 1 la Legea nr.114/1996, tribunalul a respins, ca vădit nefondate, criticile formulate de către apelant.
Din contractul de închiriere și fișa spațiului locativ rezultă că locuința închiriată are doar o singură cameră de 17,75 mp.; or, apare ca firesc ca doi soți să ocupe o singură încăpere, însă total nepotrivit ca tatăl și fiul să facă acest lucru, cu acordul instanței și cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, cu atât mai mult cu cât, așa cum a susținut și reclamantul, tatăl are nevoie de condiții speciale de întreținere, printre care se numără și un spațiu de locuit adecvat. Mai mult, din anexa la contract nu rezultă că a locuit în imobil și soția tatălui reclamantului.
Nefondate sunt și criticile privind nesinguranța locuinței prezente a reclamantului, motivată de faptul că dreptul de proprietate este al soției sale. Altfel cum a reținut instanța, soția reclamantului - - deține o cotă majoritară din dreptul de proprietate asupra unei locuințe din P, locuință care constituie domiciliul conjugal al soților, respectiv al reclamanților și. Este greu de acceptat că reclamantul ar locui la B, în garsoniera tatălui, despărțit în fapt de soția sa și și-ar desfășura activitatea zilnică în orașul P, asigurând în același timp și pretinsa supraveghere și îngrijire permanentă a tatălui său.
Chiar și în ipoteza în care soția reclamantului nu ar avea în proprietate un imobil și reclamantul nu ar avea domiciliul stabil în acel imobil, împreună cu soția, lipsa spațiului minim legal în vederea închirierii era, prin ea însăși, suficientă pentru a atrage respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu referire la calitatea tatălui de veteran de război, tribunalul a reținut că este lipsită de relevanță în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Împotriva deciziei civile nr.187 A din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a declarat recurs reclamantul, prin care solicită admiterea de probe noi, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii acestuia, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul arată, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, următoarele:
Este adevărat că starea de boală, respectiv nevoia de întreținere a tatălui reclamantului a apărut din anul 2004, când acesta avea vârsta de 88 de ani. În acest context, tatăl -, prin declarația notarială nr.1195/2004, și-a exprimat acordul pentru înscrierea reclamantului în contractul de închiriere și, ulterior, s-a adresat cu o cerere în acest sens, însă a fost refuzat. Recurentul consideră, astfel, că este irelevant dacă, în speță, cererea a fost făcută de tată sau chiar de reclamant, în condițiile în care există acest act notarial, acordul fiind reiterat și în anul 2007.
În mod greșit, în opinia recurentului, instanțele anterioare nu au avut în vedere spațiul locativ ca atare, reprezentat din camera de 17,75. cea mare și camera de 13,50. folosită și ca bucătărie, îndestulător pentru a locui 2 persoane. În fapt, tatăl reclamantului s-a recăsătorit în anul 1952 și a locuit cu soția sa, până la decesul acesteia (1995), persoană înscrisă în anexa la contractul de închiriere.
Tot greșit a reținut instanța de apel și împrejurarea că reclamantul nu și-ar putea desfășura activitatea în altă localitate decât în P, întrucât acesta este avocat și nu este legat de un loc anume.
Dispozițiile art.21 lit.k din Legea nr.114/1996 permit înscrierea într-un contract de închiriere a unor persoane cu drept locativ, ulterior încheierii acestuia, în condițiile justificării motivelor determinante și a respectării cerințelor legale.
În cauză, recurentul a probat aceste motive, determinate de starea de nevoie a tatălui său, astfel prezentată pe larg în cerere, precum și îndeplinirea cerințelor legale, respectiv existența unei norme locative suficientă pentru 2 persoane, lipsa unei locuințe în proprietate a petentului.
În recurs, potrivit art.305 Cod de procedură civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri, la cererea recurentului reclamant.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, încadrate de instanță, potrivit art.306 alin.3 Cod de procedură civilă, în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, dar și a probelor noi administrate în recurs, Curtea constată următoarele:
Tribunalul a reținut, în raport de situația de fapt relatată și invocată în susținerea cererii de chemare în judecată, de probele administrate în fond și apel, existența - în persoana titularului contractului de închiriere, respectiv a tatălui reclamantului - stării de nevoie, determinată de boala de care suferă. Momentul în care a apărut această nevoie și, respectiv, obligația de întreținere nu are relevanță în raport de obiectul judecății, ci doar în relațiile dintre tată și fiu, reglementate de Codul familiei.
Într-adevăr, acordul exprimat de titularul contractului de închiriere pentru înscrierea, cu drept locativ, în acest act, a reclamantului a fost anterioară formulării prezentei acțiuni, după cum reiese din declarațiile autentificate de notar (în anul 2004, respectiv 2007).
Potrivit art.21 lit.k din Legea nr.114/1996, închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, ce se va înregistra la organele fiscale teritoriale și va cuprinde persoanele ce vor locui împreună cu titularul contractului.
Conform acestei norme juridice, contractul de închiriere poate fi încheiat, în calitate de locatar, și de mai multe persoane, caz în care ele devin cotitulare ale contractului de locațiune și răspund de executarea obligațiilor locative potrivit legii.
În speță, există deja încheiat un contract de închiriere pe numele tatălui reclamantului, astfel că trebuie a se verifica în ce măsură o altă persoană, în speță reclamantul, poate beneficia de dispozițiile Legii nr.114/1996.
Dreptul locativ se dobândește nu numai de către titularul contractului, dar și de către alte persoane prevăzute în contract, care urmează să locuiască împreună cu titularul. Așadar, în mod corect a afirmat recurentul că soția tatălui său avea un drept locativ propriu, aceasta fiind înscrisă în contract alături de titular -.
Din art.25 din Legea nr.114/1996 mai rezultă că soțul (soția), descendenții și ascendenții dobândesc drepturi locative proprii prin simpla locuire cu titularul de contract (lit.a și b), în schimb, alte persoane numai dacă au avut același domiciliu cu titularul contractului cel puțin 1 an și numai dacă au fost înscrise în contract (lit.c), cu ocazia încheierii lui sau ulterior, ceea ce presupune - în lipsă de stipulație contrară în contract - consimțământul locatorului la introducerea în locuință, în calitate de chiriași, a acestor din urmă persoane.
Întrucât un astfel de consimțământ a fost dat doar de titularul contractului de închiriere în speță, nu are relevanță cine anume formulează cererea de chemare în judecată, fiind însă nevoie ca aceasta să fie opozabilă tuturor părților implicate în acest demers judiciar.
Ceea ce este important în cauză este faptul că recurentul nu a fost înscris niciodată în contractul de închiriere pentru locuința tatălui său, în acest sens neputându-se prevala de dispozițiile menționate anterior (nu este un descendent care să fi dobândit drepturi locative proprii prin simpla locuire cu titularul de contract).
Pentru a fi înscris ulterior în contract, reclamantul trebuia să probeze atât nevoia sa de locuință, cât și respectarea normei locative pentru 2 persoane, iar nu să dovedească scopul, cel afirmat, pentru care tinde să dobândească un drept locativ, acela de a se îngriji de tatăl său.
Imobilul în litigiu nu este de natură să asigure o suprafață locuibilă minimă de 15. de persoană, dacă se are în vedere și includerea în acest spațiu a recurentului.
Împrejurarea că garsoniera în care locuiește tatăl reclamantului are o cameră de 17,75. precum și o bucătărie de 13,50. excede situației ce se cere a fi stabilită prin prezenta acțiune. Astfel, pe de o parte, bucătăria nu poate fi asimilată unei camere, astfel că imobilul are doar o încăpere (cameră), cea de 17,75. iar, pe de altă parte, tatăl reclamantului, fiind bolnav, are dreptul la o cameră în plus pentru persoana ce-i poate asigura întreținerea și menajul zilnic, asistența medicală permanentă. În acest context, în mod corect a reținut tribunalul că apare drept firesc ca doi soți ocupe o singură încăpere, însă total nepotrivit ca tatăl și fiul să facă acest lucru, date fiind și condițiile speciale de întreținere actuale de care are nevoie cel dintâi.
Nu are relevanță profesia reclamantului și nici locul unde acesta și-ar putea desfășura activitatea, cât timp dispozițiile legale pentru admiterea cererii sale nu sunt îndeplinite. Acest considerent a fost prezentat de tribunal ca și argument în susținerea situației de fapt, aspect ce nu mai poate fi cenzurat de instanța de recurs, dispozițiile art.304 pct.11 Cod de procedură civilă fiind deja abrogate.
În plus, recurentul nu poate beneficia de dispozițiile de favoare ale Legii nr.114/1996, cât timp locuiește împreună cu soția sa, într-un imobil ce aparține în proprietate, în cotă indiviză, majoritară, acesteia. În condițiile în care locuința din P constituie domiciliul conjugal al soților și, reclamantul are un spațiu locativ asigurat, potrivit reglementărilor din Codul familiei, urmând a fi înlăturate susținerile acestuia, lipsite de dovezi la acest moment, privind siguranța locuinței prezente.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.187 A din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimatele - pârâte ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B și SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
./.
2ex./23.07.2009
-4.-;
Jud.2.-
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
