Speta Legea 10/2001. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1058/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.356
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul intimat MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și de către apelanta contestatoare, împotriva sentinței civile nr.268 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns reprezentantul apelantului pârât Municipiul B, prin Primarul General, apelanta contestatoare și reprezentantul intimatului pârât Primarul General al Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că apelanta contestatoare a depus la dosar, prin serviciul registratură, motivele de apel în 3 exemplare, la data de 21.05.2009.
Curtea, din oficiu, constată lipsa calității procesuale pasive a Primarului General în nume propriu, având în vedere că legitimarea procesuală pasivă în cererea de chemare în judecată incubă Municipiului B reprezentat prin Primarul General și având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de apel, de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția IV a Civilă, la data de 29.05.2008, sub - reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General și Primarul General al Municipiului B, restituirea în natură a suprafeței de teren de 2040 mp. situat in B,-, sector 6.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii 10/2001 ce nu a fost soluționată până la data formulării cererii, deși a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare cumpărare nr.29258/01.09.1941, prin care autorii săi au dobândit 5100 mp.; cu privire la suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură a formulat, de asemenea, notificare, care nu a fost soluționată.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 10/2001 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.327/2006.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri: notificarea adresată potrivit Legii nr.10/2001, contractul de vânzare-cumpărare nr.29258/1.09.1941, certificatul de moștenitor nr.749/1993, certificatul de moștenitor nr.23/2002, certificatul nr.76205/13.10.1998, situația juridică a imobilului, acte de stare civilă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția Va C ivilă, la data de 29.05.2008 sub -, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General și Primarul General al Municipiului B, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2860 mp. situat în B,-, sector 6.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a formulat notificarea în temeiul Legii nr.10/2001 ce nu a fost soluționată până la data formulării cererii, deși a făcut dovada de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare nr.29258/01.09.1941, prin care autorii săi au dobândit 5100 mp.
În dovedirea cereri s-au depus înscrisuri: notificarea adresată potrivit legii 10/2001, contractul de vânzare cumpărare nr.29258/01.09.1941, certificatul de moștenitor nr.749/1993, certificatul de moștenitor nr.23/2002, certificatul nr.76205/13.10.1998, situația juridică a imobilului, acte de stare civilă.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.10.2008 a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului nr.- la dosarul nr.-.
Prin sentința civilă nr.268/26.02.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis, în parte, atât cererea principală, cât și cererea conexă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire în natură a suprafeței de 1998. teren situat în B,-, sector 6 și a constatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafață de 4015. situat în B,-, sector 6.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 s-a solicitat de către și restituirea în natură a terenului în suprafață de 2040 mp. situat în B,-, sector 6, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr.- s-a solicitat restituirea în natură a acestei suprafețe de teren.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 s-a solicitat de către și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2860 mp. situat în B,-, sector 6, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr.- s-au solicitat măsuri reparatorii pentru această suprafață de teren ce nu poate fi restituită în natură.
Tribunalul a reținut că până la data înregistrării celor două cereri de chemare in judecată, niciuna dintre cele două notificări nu a fost soluționată de către unitatea deținătoare.
În raport de decizia de recurs în interesul legii, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nr.XX/2007, în situația în care unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și art.26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățită, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul și să constate pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură, sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Așadar, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea 2 date de referință, fie data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, fie data depunerii actelor doveditoare, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, iar termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora. Desigur că termenul pentru soluționarea notificării se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptățite, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea înscrisurilor.
Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză, termenul de 60 de zile curge de la depunerea actelor solicitate, sau, după caz, de la data comunicării răspunsului de către persoana ce a formulat notificarea).
În cazul în care, după comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită (persoana ce a formulat notificarea) este pasivă, deci nu a comunicat niciun răspuns, pasivitatea acesteia poate fi apreciază ca acceptare tacită.
Analizând notificarea pe fond, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare nr.29258/1.09.1941 autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția notariat s-a dobândit de către cumpărătorii și dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 5160 mp. situat în comuna Militari.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.749/1993 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 B, au calitate de moștenitori ai defunctei, soțul supraviețuitor și descendenta, iar ca urmare a decesului defunctului, potrivit certificatului de moștenitor 23/5.07.2002 eliberat de BNP, se constată că are calitate de moștenitor descendenta.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 90/1965, poziția 82 de la și și este situat în B-, sector 6.
Din raportul de expertiză tehnică-judiciară specialitatea topografie efectuat în cauză, tribunalul a reținut că s-a procedat la identificarea imobilului trecut în proprietatea statului și față de planurile cadastrale din anii 1961-1962, anterioare trecerii imobilului la stat, s-a constatat că suprafața de teren proprietatea autorilor reclamaților este de 4015 mp, iar această suprafață concordă cu suprafața de teren menționată în decizia de expropriere.
Tribunalul a reținut că într-adevăr, din procesul verbal nr.12/1952 și figurează impuși cu suprafața de teren de 4950 mp. și că potrivit contractului de vânzare-cumpărare aceștia au dobândit suprafața de teren de 5160 mp. însă s-a considerat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de teren de 4015 mp. având in vedere că din identificarea proprietății făcută anterior trecerii imobilului în proprietatea statului rezultă că suprafața imobilului este de 4015 mp, restul suprafeței până la 5160 mp nu s-a identificat de expert ca existând în patrimoniul autorului reclamantei, neregăsindu-se în planurile topografice si nici în fapt, pentru a considera că este vorba de o preluare în fapt, iar suprafața ne 4015 mp. concordă cu suprafața menționată în decizia de expropriere.
Tribunalul a arătat că expertul, la identificarea proprietății, a avut în vedere atât contractul de vânzare cumpărare nr.29258/1941, istoricul de rol fiscal, situația juridică a imobilului, cât si planurile cadastrale existente înainte de sistematizarea zonei ca urmare a exproprierilor ce au fost făcute în anul 1965.
Tribunalul a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, iar reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere că pe amplasamentului fostului imobil se află blocul 25 din-, o zonă de spațiu între blocul 24 și blocul 25 și în spatele blocului 25, trotuarul lărgit pe str.-, betonată de acces la .25,aleile de acces la gheenele de gunoi și două conducte de gaze, una la limita de sud a terenului și alta la limita de nord.
Cu privire la loturile identificate ca fiind spațiile verzi pe care sunt situați arbori și care reprezintă o suprafață totală cumulată de 1998 mp. s-a apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a acestora având în vedere că aceste spații verzi sunt înconjurate de trotuare, alei pietonale și de blocurile 24-25 și sunt destinate afectațiunii clădirilor de locuit din imediata vecinătate; sunt spatii verzi între blocuri, iar orice spațiu de locuit presupune și nevoi pentru spatii verzi.
In speță, s-a constatat calitatea notificatoarei de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, imposibilitatea restituirii în natură cu consecința aplicării dispozițiilor Titlului 7 din Legea nr.247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubiri lor și pentru emiterea titlurilor de despăgubire. A reținut tribunalul că potrivit art.16, deciziile însoțite de înscrisurile ce atestă imposibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin restituirea în natură și de notificările formulate (deci însoțite de întreaga documentație aferentă) se înaintează către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar dosarele vor fi transmise evaluatorilor sau societății de evaluare, pentru stabilirea valorii și pentru acordarea titlurilor de despăgubire, iar stabilirea acestei valori poate fi contestata la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția contencios Administrativ.
Dispozițiile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.1 al.2 din Legea nr.10/2001, nu reglementează posibilitatea stabilirii cuantumului despăgubiri lor, în această fază procesuală instanța având doar posibilitatea să analizeze în ce măsură reclamanta este îndreptățita sau nu la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constând în fie, restituirea în natură a imobilului, sau, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, urmând ca ulterior constatării calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sa demareze procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea nr.247/2005, pentru obținerea titlurilor de despăgubire.
Reclamanta a solicitat în cadrul probei cu expertiză să se stabilească și valoarea de piață a imobilului, însă s-a considerat că față de dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, instanța poate doar să analizeze în ce măsură reclamanta este îndreptățită sau nu la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constând în fie, restituirea în natură a imobilului, sau, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, urmând ca ulterior constatării calității de persoana îndreptățita la masuri reparatorii prin echivalent să demareze procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea nr.247/2005, pentru obținerea titlurilor de despăgubire, iar valoarea stabilită în cadrul acestei proceduri poate fi contestată la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod de procedură civilă apelanta-reclamantă și apelantul-pârât MUNICIPIUL B reprezentat prin Primarul General.
Apelanta-reclamantă a arătat că sentința pronunțată de Tribunalul București este netemeinică și nelegală întrucât, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul, din suprafața de 2040. situată în B,-, sector 6 (care a făcut obiectul cererii principale), 1998. pot fi restituiți în natură.
A susținut apelanta-reclamantă că, cel puțin în ceea ce privește lotul 4 în suprafață de 1304. (identificat în anexa 3 raportului de expertiză), se poate dispune restituirea în natură întrucât nu încălcă nici o dispoziție legală, în sensul că, la calculul acestei suprafețe expertul a exclus conducta de gaze, a lăsat distanța legală față de construcțiile existente; betonată ce desparte lotul 4 de blocul 25 reprezintă un drum de acces atât al blocului cât si al proprietății care solicită a-i fi restituită în natură, iar latura lotului 4 în lungime de 21,53 este situată exact la limita trotuarului existent pe str.-.
Consideră că instanța a fost în eroare atunci când a respins cererea de restituire în natura, respectiv a luat în considerare concluziile expertizei topo efectuate de expert în dosarul conexat -, în care a solicitat acordarea de despăgubiri întrucât avea cunoștință despre faptul că acest teren nu este liber.
A arătat faptul că în dosarul nr.- expertul a identificat întregul teren pe care autorii reclamantei îl dețineau în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.29258/01.09.1941 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Instanța de fond nu a observat acest fapt, și a pronunțat o sentință întemeiată pe cealaltă expertiză efectuată în dosarul conexat (în care solicita acordarea de despăgubiri).
Din suprafața care a solicitat a-i fi atribuită în natură de 2040 mp și pentru care s-a efectuat expertiza topo de expertul tehnic, acesta a concluzionat că suprafața de 1304 mp (respectiv lotul 4 identificat prin schițe) poate fi restituit în natură.
În opinia aceluiași expert și alte 3 loturi (numerotate pe schițe cu nr.1, 2 si 3) ar putea fi restituite în natură, fiind considerate de acesta libere.
Analizând actele dosarului și expertiza efectuată în acest dosar de expert tehnic, în opinia reclamantei, soluția instanței trebuia să fie de admitere în parte a acestei cereri, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 1304 mp, identificată de expert ca fiind lotul 4 și pentru restul de 736 mp acordarea de despăgubiri.
Și în ceea ce privește dosarul conexat nr.- consideră că soluția instanței, de admitere în parte a acțiunii, este eronată întrucât soluția trebuia sa fie de admitere a cererii sale.
Arată că în acest dosar a fost efectuată o expertiză tehnică de expert care a identificat suprafața de teren pentru care solicită acordarea de despăgubiri ca fiind în suprafața exact solicitata de reclamantă, concluzionând că este ocupată de blocul 25 și spațiul a acestui bloc.
Menționează însă că în acest dosar în care a solicitat despăgubiri, cererea reclamantei privește imobilul în suprafață de 2860 mp, imobil alcătuit din teren și casă.
Acest fapt este dovedit și de notificarea depusă la Prefectura Municipiului B având nr.1595/16.07.2001 unde solicita expres acordarea despăgubirilor pentru teren și casa cu 2 camere.
In sprijinul afirmațiilor reclamantei este și decretul de expropriere nr.90/1965, unde la poziția 82 sunt menționați autorii săi, cu o suprafață de teren de 4050,74 mp și o construcție cu 2 camere în suprafață de 49,30 mp.
Pe cale de consecință, în ceea ce privește dosarul conexat nr.-, reclamanta solicită admiterea cererii și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 2860 mp și construcția existentă pe acesta în suprafață de 49,30 mp.
Reclamanta a arătat și faptul că prin sentința pronunțată, Tribunalul Bucureștia încălcat și prevederile art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, întrucât, deși la data de 11.02.2009 a depus prin serviciul registratură o cerere de amânare prin care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților să depună la dosar lista bunurilor imobile care pot fi acordate în compensare, aceasta nu a fost luată în considerare, pronunțându-se direct asupra acordării despăgubirilor în condițiile legii speciale.
În aceste condiții, solicită ca instanța să pună în vedere intimatului Primarul Municipiului B să-și respecte obligația prevăzută de art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, sub sancțiunea prevăzută de art.108/1 pct.2 lit.f Cod de procedură civilă.
Față de cele expuse solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, si pe fond să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 1304 mp situată pe- sector 6 și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 3596 mp (736 mp ce nu pot fi restituiți în natură în dosarul - si 2860 mp care fac obiectul dosarului -), prin compensare cu alte bunuri imobile si numai în măsura în care în patrimoniul intimaților nu se găsesc asemenea bunuri, aceste despăgubiri să fie acordate conform legii speciale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.282 si urm. Cod de procedură civilă, Legea nr.10/2001 republicată, Normele de aplicare a Legii nr.10/2001.
In dovedire, solicită proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia efectuarea unei adrese intimaților pentru a-i comunica lista bunurilor imobile conform art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, și în măsura în care se consideră necesar și util cauzei, refacerea expertizei în dosarul - sau completarea acesteia.
Apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, arătând că în mod greșit a fost obligat să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B,-, sector 6, având în vedere că potrivit art.23 al.1 si 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea destinatoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existentei unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În alta ordine de idei, conform art.22 din Legea nr.10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art.22 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate.. pot fi depuse până la data soluționării notificării".
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și, pe cale de consecință și de plata timbrului judiciar.
Apelanta-reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelantul-pârât, prin care a solicitat respingerea acestui apel, având în vedere că termenul de 60 de zile invocat de Municipiul B nu este un termen de recomandare ci unul obligatoriu, așa cum se prevede în art.25 din Legea nr.10/2001 republicată, termen care curge de la data depunerii tuturor înscrisurilor de care partea înțelege să se folosească.
A arătat că prin notificarea nr.28/07.02.2008 emisa de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați -, a solicitat intimaților-pârâți soluționarea notificărilor sale, declarând expres că nu mai deține alte înscrisuri.
Această notificare a fost primită în data de 11.02.2008 de intimați și întrucât în 60 zile de la primirea acesteia nu i-au fost soluționate notificările, la data de 29.05.2008 a depus cele 2 acțiuni care formează obiectul prezentului dosar, la Tribunalul București.
In ceea ce privește susținerea apelantului-pârât referitoare la actele doveditoare, a arătat că toate înscrisurile doveditoare au fost depuse atât în dosarul de revendicare aflat spre soluționare la intimați, cât și la dosarul de față.
În baza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.
Analizând cererile de apel prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile, prin decizie sau dispoziție motivată, termen care se calculează de la data depunerii actelor doveditoare.
Acest termen este un termen imperativ, iar potrivit deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității investite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Așa cum a reținut și prima instanță, data de la care începe să curgă acest termen poate să difere în funcție de depunerea de către persoana care a formulat notificarea a înscrisurilor doveditoare, însă numai dacă în termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării, persoana deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării îi comunică titularului notificării împrejurarea că înscrisurile depuse sunt insuficiente.
În speță, Municipiul B prin Direcția Juridic, Contencios și Legislație a Primăriei Municipiului Bac omunicat apelantei-reclamante cu adresa nr.46624; 50726/07.12.2007, deci la peste 6 ani de la înregistrarea notificării, împrejurarea că este necesară depunerea de înscrisuri în completare.
Conform înscrisului aflat la fila 71 din dosarul primei instanțe, la 4 decembrie 2007 notificatoarea depusese la această direcție a Primăriei Municipiului B un înscris în care cerea relații despre situația notificărilor nr.1595 și 1596/2001 și în care menționa că nu deține alte înscrisuri în sprijinul cererii sale.
Cât privește adresa nr.5617/18.06.2008, Curtea reține că la data de 29.05.2008 Tribunalul București era deja investit cu solicitările de restituire în natură și respectiv prin echivalent a imobilului situat în B,-, sector 6.
Prin urmare, Curtea apreciază că apelul formulat de apelantul-intimat Municipiul B reprezentat prin Primarul General este vădit nefondat, întrucât termenul prescris de lege pentru soluționarea notificărilor este un termen imperativ, care nu a fost respectat de către acesta; solicitarea de înscrisuri în completare la șase ani de la înregistrarea notificării nu atrage prelungirea acestui termen cu atât mai mult cu cât anterior promovării cererilor de chemare în judecată, la 4 decembrie 2007, apelanta-reclamantă a adus la cunoștință Municipiului B că nu deține alte înscrisuri.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat de apelantul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, ca nefondat.
Cu referire la apelul formulat de apelanta-reclamantă constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, imobilele preluate în mod abuziv în perioada de referință a acestui act normativ se restituie în natură, în condițiile acestei legi și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, prevede că pentru terenurile pe care s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Pe baza situației de fapt reținută la prima instanță și necontestată de către părți și a probatoriului administrat de tribunal, Curtea reține suprafața de 4015. pe care s-a aflat fostul imobil din-, sector 6 este ocupată în prezent de blocul 25 din-, o zonă de spațiu între blocurile 24 și 25 și în spatele blocului nr.25, trotuar lărgit pe str.-, alee betonată de acces la blocul 25 și aleile de acces la gheenele din spatele blocului 25; pe teren sunt poziționate două conducte de gaze, una la limita de sud a terenului și alta la nord de blocul 25 care, în opinia expertului judiciar, nu constituie impedimente pentru restituirea în natură a unei suprafețe de maxim 1998. teren.
Prima instanță a apreciat că niciunul din cele patru loturi însumând 1998. conform anexei 3 la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert nu poate fi restituit în natură, întrucât toate reprezintă spații verzi care sunt destinate afectațiunii clădirilor de locuit din imediata apropiere.
Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, nu se restituie în natură suprafețele ocupate de construcții autorizate, cele afectate unor servituți legale și altor amenajări de utilitate publică.
În speță nu se poate restituit în natură terenul ocupat de blocul nr.25 din-, sector 6, B, cel ocupat de alei pietonale, de trotuar, întrucât sunt ocupate de construcții și servituți legale.
Loturile identificate în anexa nr.3 la raportul de expertiză întocmite de expert, ca fiind loturile nr.1, 2 și 3, reprezintă amenajări de utilitate publică, având în vedere că sunt delimitate de alei care asigură accesul la locul de colectare a deșeurilor menajere.
În ceea ce privește lotul nr.4 în suprafață de 1304. identificat prin același raport de expertiză, Curtea reține că acesta este o zonă situată între două blocuri, cu vegetație; nu s-a făcut dovada că această zonă reprezintă o amenajare de utilitate publică sau este afectată vreunei servituți legale, astfel că se impune restituirea lui în natură conform dispozițiilor legale sus-menționate potrivit cărora, restituirea în natură primează ori de câte ori este posibilă acordarea acestei măsuri reparatorii.
Prin urmare, primul motiv de apel formulat de apelanta-reclamantă, prin care a critica respingerea cererii de restituire în natură a lotului nr.4 este întemeiat.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de apel, prin care apelanta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță nu i-a acordat măsuri reparatorii și pentru construcția compusă din 2 camere în suprafață de 49,30. edificată pe terenul expropriat, Curtea reține că prin cererea principală s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2040. care a făcut parte din imobilul situat în B,-, sector 6, iar prin cererea conexă s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2860. teren situat la aceeași adresă.
Aceste cereri nu au fost completate în termenul procedural, astfel că prima instanță nu a fost legal investită cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii și pentru construcție.
Deși prin notificarea nr.1595/2001, apelanta-reclamantă a solicitat măsuri reparatorii și pentru construcție, instanța de judecată potrivit dispozițiilor art.129 alin.6 Cod de procedură civilă hotărăște doar asupra obiectului cererii deduse judecății iar, așa cum s-a arătat deja, prin cererile de chemare în judecată conexate nu s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii și pentru construcție, cu consecința că Municipiul B rămâne în continuare obligat să soluționeze această cerere cuprinsă în notificarea nr.1595/2001.
Prin urmare, cel de-al doilea motiv de apel, formulat de apelanta reclamantă, este nefondat.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, apelanta-reclamantă a arătat că în mod greșit prima instanță nu a pus în vedere Primarului Municipiului B să-și îndeplinească obligația prevăzută de art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 și că în mod greșit nu a dispus ca măsurile reparatorii să se acorde prin compensare cu alte bunuri imobile; a susținut apelanta-reclamantă că doar în condițiile în care nu există posibilitatea acordării de bunuri în compensare, se pot acorda despăgubiri în condițiile legii speciale.
Curtea apreciază că acest motiv de apel nu este întemeiat, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că există posibilitatea acordării de bunuri imobile în compensare.
Chiar și în lipsa unei confirmări a lipsei listei privind bunurile și serviciile care pot fi atribuite în compensare, reclamanta, conform dispozițiilor art.1169 Cod civil, avea obligația să facă dovada că o asemenea modalitate de despăgubire există.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale conform dispozițiilor art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată.
Sub aspectul întinderii acestui drept, Curtea reține că, urmare a schimbării sentinței sub aspectul restituirii în natură a suprafeței de 1304. teren, apelanta-reclamantă este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru diferența de 2711. teren.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de apelanta-reclamantă și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va dispune restituirea în natură a suprafeței de 1304. teren de la adresa sus-menționată și va constata dreptul acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2711. teren situat în B,-, sector 6; va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul pârât MUNICIPIUL B prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.268 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul ales la av., în B,-, -.5,.4,.72, sector 6, împotriva sentinței civile nr.268 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Dispune restituirea în natură a suprafeței de 1304. identificat ca fiind lotul 4 în anexa nr.3 a raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul.
Constată că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2711. teren situat în B,-, sector 6,
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
5 ex/30.07.2009
----------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
