Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 977/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1032/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.977
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 326 din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect - partaj judiciar de bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 03.06.2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. 46640 din 28.05.2009, eliberată de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că intimatul reclamant, a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 01.06.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurentei pârâte, prin avocat.
Avocatul recurentei pârâte, depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,3 lei, taxe anulate de instanță și solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată azi în ședința publică.
Avocatul intimatului reclamant lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare.
Curtea, după deliberare, având în vedere complexitatea scăzută a întâmpinării și împrejurarea că nu se invocă excepții și nu se aduc argumente noi, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen și dispune lăsarea cauzei la ordinea listei de recursuri.
La reluarea cauzei, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 03.06.2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. 46640 din 28.05.2009, eliberată de Baroul București.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Părțile, prin reprezentanți, având cuvântul asupra cererilor de încuviințare a probelor în faza procesuală a recursului declară că nu solicită administrarea de probe noi.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului pârât solicită admiterea recursului, considerând îndeplinite condițiile art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a se efectua o nouă expertiză judiciară pentru determinarea valorii de circulație a imobilului supus partajării la data pronunțării ieșirii din indiviziune, cu respectarea drepturilor actuale ale fiecărui proprietar, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că instanța de apel nu a motivat în nici un fel dispoziția de respingere a cererii formulată la data de 12.03.2009, de efectuare a unei noi expertize, având în vedere că raportul de expertiză omologat a avut în vedere ofertele de vânzare din 24.02.2008, cu peste un an anterior momentului soluționării cererii de partaj.
Hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii întrucât reține necesitatea efectuării unei noi expertize în apel motivat de perioada îndelungată de timp dintre data evaluării bunului imobil la judecarea în primă instanță și data la care s-a efectuat judecata în apel, ținându-se seama de regula potrivit căreia partajul trebuie să se facă luându-se în considerare valoarea pe care bunurile supuse împărțeli o au la data partajului însă a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în apel, deși raportul omologat în apel s-a făcut în considerarea prețurilor din data de 20.02.2008, iar soluția s-a pronunțat la data de 12.03.2009.
Având în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, la data de 11.03.2007 s-a stabilit că valoarea imobilului este de 88.490 euro, instanța de apel, admițând calea de atac, nu putea stabili că, la data pronunțării 12.03.2009 valoarea respectivului imobil a crescut la 92.250 euro.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că instanța de apel, în mod corect a constatat prin încheierea de ședință din 12.03.2009 că nu se mai impune efectuarea unei noi expertize în cauză deoarece s-au efectuat deja două rapoarte de expertiză și s-a calculat valoarea imobilului la data la care a fost dispusă expertiza.
În replică, avocatul recurentului reclamant arată că nu se poate susține că au fost efectuate în cauză două expertize deoarece prima expertiză a fost anulată întrucât apelanta - pârâtă nu a fost legal convocată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4174/03.07.2007,pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr. 3939/-,s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, imobilul situat în B,-, -. 3,. 2,. 25, sector 4; s-a constatat că masa bunurilor de împărțit are o valoare de 290.620 lei, fiecărei părți revenindu-i cota de 1/2 în valoare de 145.310 lei; în temeiul art. 728 cod civil s-a sistat starea de indiviziune a părților; s-a atribuit reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul și a fost obligat acesta la plata către pârâtă a sumei de 145.310 lei, cu titlu de sultă, pentru egalizarea loturilor, în termen de 6 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii; a fost omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic; în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de data de 05.03.1992 în B sector 4, iar prin sentința civilă nr. 4255/19.08.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 B în dosar nr. 7142/2003 s-a declarat desfăcută căsătoria prin acordul părților, iar pârâta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, acela de.
Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1414/21.01.1994, rezultă că părțile au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 25, situai în-, -. 3,. 2, sector 4.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtei referitoare la faptul că imobilul a cărui partajare se solicită, reprezintă bunul său propriu, ca urmare a unui schimb de locuințe tăcut cu un alt imobil pe care îl deținea anterior căsătoriei cu reclamantul, având în vedere faptul că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, părțile au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra imobilul în litigiu, iar imobilul despre care face vorbire reclamanta era deținut de aceasta în baza unui contract de închiriere, reclamanta exercitând asupra acestuia doar un drept de folosința și nu un drept de proprietate.
Pentru determinarea cotelor părți ale soților în bunurile comune, prima instanță a reținut că temeiul juridic al comunității de bunuri îl formează atât relațiile de căsătorie, cât și participarea fiecărui soț prin mijloacele sale la dobândirea bunurilor comune și cp prin probele administrate în cauză, pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția contribuției egale la dobândirea bunurilor comune, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 Cod civil.
La formarea loturilor atribuite părților, instanța a avut în vedere faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, precum și faptul că doar reclamantul a solicitat atribuirea imobilului, pârâta dezinteresându-se de soluționarea prezentei cauze.
În baza art. 728 Cod civil, prima instanță a dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în -, -. 3,. 2,. 25, sector 4, în valoare de 290.620 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta; acesta a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 04.10.2007, iar, ulterior, a fost calificat drept apel.
Prin cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă a solicitat să se dispună reexpertizarea bunului imobil și să se stabilească contribuția sa majoritară la dobândirea bunului, respectiv cota de 75% pentru apelanta-pârâtă și 25% pentru intimatul-reclamant.
De asemenea, a solicitat atribuirea bunului imobil, întrucât nu dispune de altă locuință și are o fiică majoră, aflată în continuarea studiilor; a mai solicitat să se constate că sentința civilă apelată a fost dată cu interpretarea greșita a legii și că aceasta cuprinde motive contradictorii.
Apelanta a mai arătat că stabilirea cotelor părți a fost făcută fără a se reține contribuția sa majoritară la achiziționarea bunului imobil, iar cotele stabilite de către instanța de fond sunt injuste și îi aduc prejudicii în drepturile ce i se cuvin; instanța de fond a atribuit reclamantului bunul imobil fără ca acesta să-l fi solicitat, astfel că a dat ceea ce nu s-a cerut.
Apelanta a apreciat că raportul de expertiză nu este concludent, nu este real și nu este întocmit cu bună-credință, astfel încât acesta nu trebuia omologat. În ceea ce privește metoda de evaluare aleasa de expert și omologată de instanță, nu este de acord cu ea, deoarece metoda bazată pe randamentul proprietății, adică, pe baza nivelului chiriilor din zonă, se calculează pe baza veniturilor anuale ce le-ar putea obține în acest fel proprietarul apartamentului evaluat.
A arătat apelanta că a demonstrat că a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunului imobil, însă prima instanță nu a ținut cont de înscrisurile doveditoare, respectiv cartea sa de muncă din care rezultă că a avut un salariu foarte mare comparativ cu cel al reclamantului la acea dată, facturile fiscale prin care s-a făcut dovada încasării unor sume de bani, egale cu prețul bunului imobil de cel puțin 10 ori, sume încasate în perioada când urma a fi achitat bunul imobil, adeverința de venit a reclamantului din care reieșea că acesta a plătit pensie de întreținere fiului din altă căsătorie, rate și diferența de plată pentru achitarea integrala a imobilului unde locuia fosta soție și copilul, garanții imobiliare pentru alt imobil decât cel în discuție, toate în timpul căsătoriei lor. Prin cererea de intervenție accesorie a fiicei, instanța a constatat că în imobil locuia și fiica sa - studentă în anul III și se află în întreținerea acesteia, că imobilul a fost obținut, până a putut fi cumpărat conform Legii nr.112/1995, la 10 ani de la încheierea contractului, prin schimb de locuința, și care se află în deplină proprietate și posesie neîntreruptă a sa, pârâtul părăsind locuința de peste trei ani.
Consideră că instanța de fond, în virtutea principiului activ și al aflării adevărului, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, trebuia să cerceteze toate aceste împrejurări și motive care au determinat nașterea acestei acțiuni, în condițiile în care pârâta s-a apărat singură.
În virtutea rolului activ și în scopul stabilirii adevărului, instanța trebuia să îi dea lămuriri cu privire la mersul judecații și la decăderile care puteau interveni, mai ales în situația în care instanța a calificat întâmpinarea depusă în termen ca fiind cerere reconvențională și a disjuns cererii reconvenționale de acțiunea principală, fapt criticabil de altfel, deoarece aceasta s-a limitat doar la a indica pârâtei să achite taxa de timbru, fără a i se pune în vedere, conform art. 118 alin. (3) Cod procedură civilă, că până la prima zi de înfățișare pârâta avea dreptul să depună întâmpinare.
În drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă și art. 6731- 67314Cod procedură civilă.
La data de 14.11.2007, intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a susținut că apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. -.01.1994, fapt ce rezultă și din conținutul acestuia.
În ceea ce privește raportul de expertiză, din actele existente la dosar, intimatul-reclamant a arătat că apelanta nu a fost interesată de efectuarea raportului de expertiză, încercând doar să tergiverseze cauza, aceasta neachitând nici onorariul în suma de 200 lei, fiind chiar amendată de către instanță pentru că tergiversa judecarea cauzei. În cele din urmă, onorariul de expert ce trebuia achitat de către apelantă fost achitat de către intimat. Cu rea-credință nu s-a prezentat nici la convocările expertului pentru efectuarea expertizei la imobil, în care locuia împreună cu fiica și în care locuiește si astăzi.
A mai arătat intimatul că, pe lângă veniturile pe care le-a obținut din anul 1992 și până în anul 1999, dobândit și un apartament pe care mama sa, l-a avut în B,--63 și pe care ulterior l-a vândut în anul 1994, în timpul căsătoriei cu recurenta la prețul de 200.000 lei. Plata ratelor s-a făcut atât de intimatul reclamant personal, plătind direct la casieria societății SC SA, cât și de către apelantă, dar cu banii dați de intimat, apelanta neavând în acea perioadă nici un serviciu care să-i aducă un venit; ultima a apartamentului care face obiectul acestui partaj a fost achitată cu ordinul de plată nr. 421 din 13.04.1999, în timpul căsătoriei cu pârâta-reclamantă, plată ce s-a efectuat din veniturile intimatului.
La instanța de fond, recurenta a contestat prin întâmpinare cota de contribuție de 50% a acesteia la achiziționarea imobilului susținând că întregul apartament ar fi al ei, la termenul de judecată din data de 28.11.2006, instanța de fond calificând întâmpinarea ca reprezentând cerere reconvențională și a pus în vedere apelantei să evalueze provizoriu imobilul, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru la valoarea cotei de contribuție contestată 50%. După evaluarea bunului, instanța i-a pus în vedere să completeze taxa judiciară de timbru în valoare de 2085,6 lei, aferentă cotei de contribuție contestată de 50% din imobil.
Întrucât apelanta nu a completat taxa judiciară de timbru, deși i s-a pus în vedere acest aspect, la termenul de judecată din data de 06.03.2007, când aceasta s-a înfățișat personal, la termenul de judecată din data de 03.04.2007, instanța a pus în discuția părților excepția de insuficientă timbrare a cererii reconvenționale și a dispus anularea cererii reconvenționale, ca insuficient timbrată.
În aceste condiții, promovarea acestui apel reprezintă, clar, o încercare a apelantei-pârâte de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr.146/1997.
În ce privește motivul de apel prin care se solicită stabilirea cotei de 75% din apartament în favoarea ei, apelanta nu poate schimba în recurs obiectul cererii, iar în al doilea rând este decăzută din dreptul de a promova calea de atac.
Prin decizia civilă nr. 326A/12.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă, a schimbat, în parte, sentința civilă nr.4174/03.07.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în sensul că a constatat că valoarea masei partajabile este de 92.250 euro, din care fiecărei părți îi revine o cotă de, respectiv 46.125 euro; a atribuit pârâtei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul; a obligat-o pe aceasta la plata unei sulte către reclamant, în valoare de 46.125 euro (respectiv echivalentul în lei, la data plății), în termen de 6 luni de la data pronunțării deciziei; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată, către apelantă, în sumă de 2850 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin criticile care privesc determinarea cotelor de contribuție de către prima instanță, apelanta aduce în discuție aspecte care nu mai pot face obiectul analizei în acest cadru procesual, deoarece, în primă instanță, aceste susțineri au fost deduse judecății prin cererea reconvențională, ce a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 2056/03.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, sentință susceptibilă de exercitarea recursului, dar nerecurată; în aceste condiții, aceste pretenții ale apelantei, care nu au făcut obiectul judecății în primă instanță, nu pot fi analizate în faza procesuală a apelului în conformitate cu principiul tantum devolutum quantum judicatum.
De asemenea, susținerile prin care se invocă de către apelantă încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor ce instituie principiul rolului activ al judecătorului, prin aceea că nu i s-au adus la cunoștință sancțiunile, decăderile ce pot interveni în anumite situații, ori că nu i s-a pus în vedere suma exactă cu care trebuia să timbreze cererea reconvențională, au fost apreciate de către tribunal ca inadmisibil a fi făcute în prezenta cale de atac, câtă vreme pârâta reclamantă nu s-a folosit de calea legală prin care aceste critici se puteau face, respectiv aceea la care era supusă sentința civilă prin care cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.
Referitor la criticile aduse de către apelantă raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, sub aspectul valorii ce s-a reținut în concluziile raportului, valoare care este exagerat de mare, precum și a metodei de calcul folosite de către expert, tribunalul nu le-a mai analizat, dat fiind că în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize, motivat de perioada îndelungată de timp dintre data evaluării bunului imobil în prima judecată și data la care s-a efectuat judecata în apel, ținându-se seama de regula potrivit căreia partajul trebuie să se facă luând-se în considerare valoarea pe care au bunurile supuse împărțelii o au la data partajului.
Critica privind atribuirea bunului către unul dintre cei doi copărtași, a fost considerată fondată, cu observația că nu corespunde realității susținerea apelantei în sensul că prima instanță a atribuit intimatului-reclamant bunul în condițiile în care acesta nu a solicitat astfel. Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a făcut sub acest aspect nici o mențiune, totuși a solicitat în cuprinsul concluzii lor orale pe fondul cauzei ca bunul imobil să îi fie atribuit (fila 152 verso dosar fond).
Împrejurarea că după despărțirea în fapt a soților, apelanta a continuat să locuiască în apartament împreună cu fiica acesteia (din prima căsătorie), majoră, însă aflată în întreținerea apelantei pe perioada continuării studiilor, a fost apreciată de tribunal ca reprezentând un aspect de fapt suficient pentru a conduce la concluzia că, ținându-se seama și de cotele egale de contribuție ale soților la dobândirea bunului, precum și de solicitarea ambilor de atribuirea a acestuia, se impune ca atribuirea imobilului să se facă, în temeiul dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă, către apelanta pârâtă, chiar și în situația în care aceasta nu a făcut dovada susținerilor privind deținerea de către intimat a unei alte locuințe.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, tribunalul a apreciat că apelul este fondat, sub aspectele arătate anterior, astfel că, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, l-a admis și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că masa bunurilor de împărțit are o valoare de 92.250 de euro, fiecărei părții revenindu-i cota de din valoare de 46.125 euro și a atribuit pârâtei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, obligând-o pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 46.125 euro, cu titlu de sultă, în echivalent în lei la data plății, în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii. Sub aspectul atribuirii bunului în mod direct, tribunalul a considerat că împrejurarea că apelanta a dovedit că are venituri suficiente pentru a fi în măsură să achite plata sultei către intimat, are natura unui motiv temeinic cerut de lege, conform art. 67310Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul l-a obligat pe intimat la plata către apelantă a sumei de 2850 lei, cheltuieli de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat).
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel, în vederea efectuării unei expertize judiciare, pentru determinarea valorii de circulație a imobilului supus partajului, la data ieșirii din indiviziune.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 și ale art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată este nelegală în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a bunului supus partajării.
Astfel, aceasta a arătat că instanța de apel nu a motivat dispoziția de respingere a cererii formulate la termenul din 12.03.2009, de efectuare a unei noi expertize judiciare pe care a întemeiat-o pe împrejurarea că raportul de expertiză omologat de instanță s-a bazat pe oferte de vânzare mai vechi de un an, față de momentul soluționării cererii de partaj.
A susținut recurenta-pârâtă că decizia recurată conține motive contradictorii, cât timp reține necesitatea efectuării unei noi expertize în apel,"motivat de perioada îndelungată de timp dintre data evaluării bunului imobil în prima judecată și data la care s-a efectuat judecata în apel, ținându-se seama de regula potrivit căreia partajul trebuie săsefacă luându-se în considerare valoarea pe care bunurile supuse împărțelii o au la data partajului"(evaluarea din fond: 11.03.2007), dar respinge cererea de efectuare a unei noi expertize în apel, deșiRaportulomologat în apel s-a făcut în considerarea prețurilor din 20.02.2008, iar respingerea cererii sale și soluția s-a pronunțat la 12.03.2009 - evidențiindu-se cu claritate același interval, de aproximativ un an, între data expertizării și momentul pronunțării partajului.
A susținut recurenta-pârâtă, în considerarea realităților economico-sociale de absolută notorietate, la data pronunțării partajului și atribuirii către recurenta-pârâtă a apartamentului (12.03.2009), că nici un potențial cumpărător și nici o bancă creditoare nu ar oferi pentru imobilul în cauză suma de 92.250 euro, ceea ce face ca drepturile sale să fie profund prejudiciate în comparație cu dreptul reclamantului de a primi sulta corespunzătoare cotei de 1/2 din valoarea de circulație reținută de instanța de apel.
A mai arătat recurenta-pârâtă că decizia recurată nesocotește flagrant principiul"neagravării situației în propria cale de atac",întrucât numai aceasta a atacat hotărârea primei instanțe, pe motiv că valoarea reținută pentru imobil este disproporționat de mare în raport de caracteristicile apartamentului și prețurile stabilite prin raportul cererii și ofertei actuale, cu atât mai mult cu cât, din vara anului 2008, prețurile imobilelor sunt într-o continuă scădere și că de vreme ce prinRaportul de expertizăefectuat în fața primei instanțe, la data de 11.03.2007 (moment de "vârf" în expansiunea prețurilor) s-a stabilit că valoarea imobilului este de 88.490 euro, instanța de apel, "admițând" calea de atac, nu putea stabili că, la data pronunțării (12.03.2009, în plină "criză" economică și imobiliară, de notorietate), valoarea respectivului imobil a crescut la 92.250 euro.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța nr.-/1, eliberată de CEC - Bank, la 05.06.2009; s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0.3 lei.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că toate criticile recurentei-pârâte sunt lipsite de temei.
Astfel, intimatul-reclamant a arătat că instanța de apel, la termenul din data de 12.03.2009, după ce a dat cuvântul părților pe răspunsul la obiecțiuni, a apreciat că nu se mai impune efectuarea unei expertize în cauză, având în vedere lămuririle expertului, în sensul că a calculat valoarea imobilului la data la care a fost dispusă expertiza în cauză, precizând că au fost efectuate două expertize.
Din prima expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, prețul imobilului a fost stabilit la valoarea de 117.000 Euro. Convocarea părților pentru efectuarea expertizei a fost pe data de 03.03.2008. Astfel, cum se poate observa din încheierea de ședință din data de 13.12.2007, obiectivele expertizei au fost următoarele: stabilirea valorii de circulație a imobilului din-, -. 3,. 2,. 25, sector 4, B și să stabilească dacă imobilul este comod partajabil în natură.
Aceste obiective stabilite prin încheierea din data de 13.12.2007, au fost menținute și pentru al doilea raport de expertiză dispus prin încheierea de ședință din data de 25.09.2008.
Din al doilea raport de expertiză depus la dosar pentru termenul din 20.11.2008, a rezultat o valoare de circulație a imobilului în sumă de 92.250 Euro, astfel cum menționează și expertul, preț rezultat în urma unei reduceri totale de 25%.
Astfel cum se poate observa, prețul de circulație s-a diminuat cu un procent 25% din valoarea de circulație a apartamentelor.
În ceea privește susținerea recurentei-pârâte că i s-a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize, la termenul din data de 15.01.2009, având în vedere obiecțiunile acesteia la raportul de expertiză, instanța a considerat că nu e necesară efectuarea unei alte expertize și prin încheierea de ședință din data de 15.01.2009, s-a dispus emiterea unei adrese către expert, cu solicitarea de a răspunde la obiecțiunile raportului de expertiză întocmit (al doilea raport depus pentru termenul din data de 20.11.2008).
Pentru termenul din data de 12.03.2009, expertul a răspuns la obiecțiuni, motivând valoarea de circulație a apartamentului supus partajării, iar instanța de judecată a apreciat că nu se mai impune efectuarea unei expertize în cauză.
Recurenta-pârâtă se află într-o gravă eroare cu privire la efectuarea unei noi expertize în apel, când, în realitate, s-au efectuat două expertize pentru imobilul supus partajării. La prima expertiză s-a stabilit o valoare de 117.000 Euro, iar la a doua expertiză 92.500 Euro.
Cu privire la agravarea situației recurentei-pârâte în propria cale de atac, intimatul-reclamant a arătat că aceasta se află într-o eroare, având în vedere că i-a fost atribuit imobilul, a solicitat o nouă expertiză care i s-a admis, iar valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită la 92.250 Euro.
Situația recurentei-pârâte nu este agravată, iar sub aspectul atribuirii bunului în mod direct, tribunalul a considerat că recurenta-pârâtă a dovedit că are venituri suficiente pentru a fi în măsură să achite plata sultei către intimat.
Din cauza instabilității destul de mari a pieței imobiliare din România, este foarte dificil de stabilit o valoare sigură a proprietăților imobiliare.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă,"Modificarea deciziei recurate poate fi cerută atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Cu privire la acest motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că este incident în speță, întrucât instanța de apel nu a motivat respingerea cererii sale de efectuare a unei noi expertize judiciare, în faza procesuală a apelului.
Curtea reține că această critică nu se circumscrie dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, ci dispozițiilor art.304 pct.5 Cod procedură civilă (care include neregularitățile procedurale ce atrag sancțiunea nulității, altele decât cele menționate de art. 304 pct.1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentate a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs).
Sub aspectul fundamentului acestei critici, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art.212 alin.1 Cod procedură civilă,"dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză".
În speță, după refacerea, în condiții procedurale, a raportului de expertiză dispus în apel, tribunalul a încuviințat obiecțiunile apelantei la raportul de expertiză, în ședința publică de la 15.01.2009. la data de 12.03.2009, după depunerea de către expertul, a răspunsului la obiecțiuni, tribunalul, socotindu-se lămurit, a respins cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice judiciare, menționând că expertul a calculat valoarea imobilului la data la care a fost dispusă expertiza.
Prin urmare, această critică este nefondată, întrucât au fost respectate exigențele dispozițiilor art.212 alin.1 Cod procedură civilă, iar tribunalul a motivat măsura de respingere a cererii formulate de apelantă, de efectuare a unei noi expertize de evaluare a bunului.
Și cea de-a doua critică este nefondată, întrucât, așa cum rezultă din răspunsul expertului la obiecțiuni, deși în raportul de expertiză s-a făcut referire la prețurile din ofertele de vânzare din luna februarie 2008, la determinarea valorii de circulație a bunului suspus partajării, s-a aplicat o corecție de - 15%, rezultată din lipsa cererii pe piața imobiliară, astfel că valoarea de 92.000 euro reprezintă valoarea de piață a apartamentului nr.25, situat în B,-, -.3,.2, sector 4, la data întocmirii raportului de expertiză în apel (noiembrie 2008), în vreme ce raportul efectuat la prima instanță datează din luna iunie 2007.
Prin urmare, nu există nici o contradicție între considerentele pentru care s-a efectuat o nouă expertiză judiciară în apel și cele care au determinat omologarea raportului întocmit de expertul.
Pe de altă parte, Curtea reține că fluctuația sau evoluția prețurilor bunurilor supuse procedurii partajului judiciar, nu pot constitui un motiv de reevaluare permanentă a acestora, deoarece ar duce la o prelungire excesivă a cursului procesului; în plus, evaluarea bunurilor ține de stabilirea situației de fapt, iar oportunitatea administrării probelor solicitate este lăsată la latitudinea instanțelor de fond și de apel care au însă obligația de a motiva măsurile dispuse.
Prin urmare, oportunitatea administrării unei probe solicitate, excede controlului de legalitate.
În ceea ce privește critica prin care s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.296 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă a criticat, în esență, determinarea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea imobilului supus partajării, evaluarea și atribuirea acestui bun.
Fiind formulate mai multe critici, instanța de apel are obligația de a le examina individual cu consecința că găsirea ca fondat a cel puțin unui motiv de apel poate duce la admiterea căii de atac. Admiterea căii de atac nu presupune însă că toate pretențiile apelantei trebuie să fie admise.
În speță, schimbarea sentinței apelate s-a făcut, în parte, sub aspectul atribuirii bunului și a cuantumului sultei.
De vreme ce însăși apelanta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu expertiză în apel și a obținut atribuirea în natură a apartamentului, nu se poate susține că obligarea sa la o sultă calculată conform raportului de expertiză întocmit la data cea mai apropiată de cea a pronunțării deciziei din apel, ar fi de natură să aducă atingere dispozițiilor art.296 teza a II-a Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar, conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă coroborate cu art.298 și 316 Cod procedură civilă, o va obliga pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat redus conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă prin raportare la complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.326A/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă pe recurentă la 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimat, reduse conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 2 ex./17.07.2009
- Secția a III-a Civ. -;;
Jud. Sectorului 4. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
