Ordonanță președințială. Speță. Decizia 582/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 582

Ședința publică de la 04 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Drăghin PREȘEDINTE SECȚIE CIVILĂ

- - - - JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei

- - JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamanta ASOCIATIA CREȘTINĂ DE CARITATE "MISIUNE ȘI AJUTOR OLANDA - ROMÂNIA "", împotriva sentinței civile nr. 437/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat A pentru recurentă, celelalte părți fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus prin compartimentul arhivă de către intimatul și avocatul acestuia un set de acte prin care declară recurs împotriva încheierii de ședință din data de 07.07.2008.

Instanța constată că la dosar, la filele 25 - 61, s-a depus de către intimatul și avocatul acestuia recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 07.07.2008, motiv pentru care urmează să fie detașate aceste file și să fie înaintate la. spre competentă soluționare, împreună cu o copie de pe încheierea de ședință din data de 07.07.2008.

Avocat pentru recurentă arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța din oficiu pune în discuția părților excepția competenței materiale de soluționare a fondului cauzei, în raport de natura civilă sau comercială a cauzei.

Avocat pentru recurentă având cuvântul pe excepția ridicată din oficiu de instanță arată că solicită respingerea acesteia întrucât litigiul este de natură civilă, cum în mod corect a fost soluționat de secția civilă a Tribunalului Bacău, iar pe fond solicită admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău. Arată că s-a solicitat la instanța de fond ca până la soluționarea cauzei pe dreptul comun să fie obligați pârâții să restituie autoturismul. Mai arată că există o problemă de procedură, întrucât pârâți nu au fost prezenți în instanță ulterior aceștia au depus la dosar concluzii scrise și acte noi care au fost luate în considerare și avute în vedere de către prima instanță. In concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bacău, cu cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului declarat de recurenta Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda - România "" B, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 437/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda - România "" B împotriva pârâților "" și, iar reclamanta a fost obligată la plata, către pârâtul, a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților la restituirea autoturismului înmatriculat sub nr. BC - 25 -. S-a susținut că acest autoturism este proprietatea reclamantei și s-a solicitat și pe calea dreptului comun restituirea lui, însă până la soluționarea acestui litigiu înregistrat sub nr-, pentru prevenirea unei pagube iminente, întrucât autoturismul este necesar activității desfășurate de reclamantă, s-a solicitat măsura a restituirii pe cale de ordonanță președințială.

Prima instanță, analizând condițiile de admisibilitate stipulate de art. 581 cod procedură civilă, a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada urgenței și neprejudecării fondului, respectiv reclamanta nu a făcut dovada că activitatea sa a fost afectată de faptul că autoturismul se află în posesia pârâților, cu atât mai mult cu cât a fost preluat de aceștia în august 2006.

Totodată, s-a reținut că pârâtul a invocat apărări ce vizează fondul litigiului, susținând că autoturismul a fost dat de către reclamantă pentru achitarea unei datorii.

Impotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta a declarat recurs, susținând că în cauză sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei ordonanțe președințiale.

La termenul de judecată din data de 4 august 2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția privind competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, raportat la natura civilă sau comercială a cauzei.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Reclamanta Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda - România "" a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților "" și la restituirea unui autoturism.

Reclamanta a solicitat și pe calea dreptului comun restituirea autoturismului.

Având în vedere obiectul litigiului și părțile, natura juridică a cauzei este civilă. In consecință, față de dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 581 alin. 2 Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Bacău.

Față de cele reținute, în temeiul art. 312 al.6 coroborat cu art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și casată sentința Tribunalului Bacău, cu trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță la Judecătoria Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de reclamanta ASOCIAȚIA CREȘTINĂ DE CARITATE, MISIUNE ȘI AJUTOR OLANDA - ROMÂNIA "" din B,- bis, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 437/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții "", com., str. - -, 10,.2, jud. N și din B,-, jud.

Casează sentința civilă nr. 437/3.06.2008 a Tribunalului Bacău și trimite cauza spre soluționare în primă instanță la Judecătoria Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 4 august 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - PT. - - - aflată CO

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ,

-

GREFIER,

Red.sent.

Red.

.ct/3 ex.

13/15.08.2008

Președinte:Camelia Drăghin
Judecători:Camelia Drăghin, Petrina Manuela Aștefănesei, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanță președințială. Speță. Decizia 582/2008. Curtea de Apel Bacau