Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1523
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău
JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Jănică Gioacăș
Grefier: - -
***********************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârât împotriva deciziei civile nr.186 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata avocat lipsă fiind părțile și apărătorul recurentului.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, susținând că decizia este legală și temeinică în raport de probele administrate, cu cheltuieli de judecată.-
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
-deliberând -
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.186/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admis apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 4262/15.05.2008 pronunțată de Judecătoria Bacau în dosarul nr. - în contradictoriu cu intimata-reclamantă .-
A fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu și sentința civilă apelată și anume în ceea ce privește compunerea masei de partaj, valoarea masei de partaj a lotului atribuit pârâtului-reclamant și a sultei.
A fost scos din cuprinsul masei de partaj bicicleta " Bike" în valoare de 225 lei și combina cu două boxe "A" în valoare de 178,5 lei.
S-a constatat că din valoarea apartamentului bun comun, suma de 19.882 lei reprezintă îmbunătățiri efectuate de pârâtul-reclamant.-
S-a că valoarea masei de partaj, precum a lotului atribuit pârâtului-reclamant este de 202.740,5 lei din care 196.181 lei reprezintă valoarea apartamentului, iar 6622,5 lei reprezintă valoarea bunurilor mobile.
A fost obligat pârâtul -reclamant să plătească reclamantei-pârâte sultă în valoare de 101.370,25 lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că:
Prin sentința civilă nr. 4262/15.05.2008 Judecătoria Bacaua admis în parte și în fond acțiunea formulată de reclamanta, a admis în parte și în fond cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, a dispus sistarea stării de devălmășie a celor două părți asupra masei de partaj formată dintr-un apartament situat în B-/B/16 și bunuri mobile, a constatat că valoarea totală a masei de partaj este 223.026 lei, fiecărei părți revenindu-i câte o cotă de și a atribuit în lotul pârâtului-reclamant toate bunurile cu obligarea la sultă.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria a reținut că prin încheierea din 20.09.2007 s-a stabilit componența masei de partaj și contribuția egală a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune. La stabilirea valorii apartamentului instanța a reținut că valoarea rezultată din expertiza efectuată în cauză ste mult sub prețurile practicate pe piața imobiliară.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul-reclamant solicitând schimbarea în parte a încheierii de admitere în principiu și a hotărârii date de Judecătoria Bacau.
Apelantul a criticat soluția instanței de judecată sub trei aspecte:
- au fost incluse în masa de partaj și bunuri care aparțin fiului părților ( o bicicletă Bike, o combină cu CD A cu două boxe și un mixer electric )
- instanța nu a ținut seama că pârâtul -reclamant a efectuat îmbunătățiri la imobilul în litigiu după divorțul părților (centrală termică, geamuri termopan)
- instanța a reținut o valoare nejustificată a imobilului deși expertul a studiat apartamentul și a calculat corect prețul acestuia.
Intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel s-au depus acte de către apelant (certificat de garanție pentru o bicicletă și o combină cu CD, facturi fiscale și proces -verbal de debranșare).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În mod greșit instanța de judecată a reținut la masa de partaj bicicletă Bike și combina cu CD din actele existente la dosar reieșind că proprietar al acestor două bunuri este, fiul părților.
În ceea ce privește mixerul, instanța a constatat că din probele administrate nu rezultă că și acest bun aparține fiului părților, astfel cum invocă apelantul.
De asemenea, în mod greșit instanța de judecată nu a reținut faptul că pârâtul reclamant a efectuat îmbunătățiri la imobil după ce hotărârea de divorț a rămas definitivă și irevocabilă la 08.11.2006. Astfel, din factura nr.312/23.08.2007 și EI0 09/08.10.2007 rezultă că pârâtul -reclamant a efectuat lucrări la instalația de încălzire a apartamentului și de asmenea a montat geamuri termopan.
Conform expertizei construcții efectuată în cauză, valoarea îmbunătățirilor efectuată de pârâtul-reclamant este de 19882 lei, această valoare urmând a fi scăzută din valoarea apartamentului.
În ceea ce privește motivul de apel privitor la supraevaluarea imobilului, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de judecată a apreciat că valoarea reieșită din expertiză este mult inferioară unui apartament care este situat într-o zonă comercială de interes a municipiului B, se află aproape de centrul orașului, are 3 camere, 2 balcoane, este bine întreținut, este căutată și apreciată de promotorii imobiliari.
De altfel, chiar în cuprinsul expertizei se compară apartamentul în litigiu cu încă trei apartamente - două situate tot pe str. - cel M ( pentru care prețul de piață solicitat era de 62.000, respectiv 65.000 Euro), celălalt situat pe str. 22 ( pentru care prețul de piață solicitat era de 55.000 Euro).
Față de cele arătate, văzând și dispozițiile art. 296. a fost admis apelul și s-a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu și sentința civilă apelată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs apelantul -pârât care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul evaluării bunului imobil inclus în masa de partaj. -
Astfel, a arătat recurentul, apartamentul, bun comun ce i-a fost atribuit în lot, a fost supraevaluat, prin reținerea unei valori de circulație superioare celei stabilite prin expertiză (60.000 Euro în loc de 45.562 Euro ce este valoarea reală).- Instanțele anterioare, învederează recurentul, au reținut faptul că imobilul în litigiu este amplasat la ultimul etaj al clădirii, a fost igienizat în 1990, nu are îmbunătățiri, precum și faptul că, în prezent, fluctuațiile pieții imobiliare au condus la o scădere a prețului de circulație a imobilului.-
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit expertizei tehnice efectuate la instanța de fond valoarea apartamentului în litigiu este estimată de expert la suma de 45.562 Euro, ulterior prin nota depusă la fila 245 dosar fond la 48.221 Euro, valoare stabilită de acesta în vădită contradicție cu însăși susținerile din lucrarea de expertiză respectiv - apartament cu 3 camere și dependințe complexe cu îmbunătățiri, dotat cu toate utilitățile, situat în zona mixtă - rezidențială și comercială, semicentrală în dezvoltare, cu spații de parcare și posibilități directe pentru transport în comun, cu distanțe mici față de obiective principale, zonă apreciată și căutată de promotorii imobiliari, cererea imobiliară fiind peste ofertă, cu consecințele imediate cu creșterea continuă a prețurilor - precum și cu anexele raportului privind determinarea valorii de piață a apartamentelor similare în aceiași zonă ( fila 196 -197 dosar fond ) ale căror prețuri variază între 65.000 (zona centrală) - 45.000 Euro ( zona medie).-
În contextul în care însuși expertul, prin concluziile expertizei învederează prețul de circulație al apartamentelor similare situate în aceeași zonă a imobilului în litigiu cererea apartamentelor din zonă depășind oferta, cu consecința directă a accelerării creșterii prețurilor, în mod corect, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut, valoarea de circulație, și nu valoarea stabilită de acesta în vădită disproporție cu criteriile pieței imobiliare. -
Având în vedere cele anterior arătate apreciind că, în raport de motivul invocat nu se impune modificarea deciziei atacate instanța, în temeiul art.3121Cod procedură civilă va respinge ca nefundat recursul.
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurentul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de pârât împotriva deciziei civile nr.186 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
Obligă recurentul să plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
- -
Red.sent.
Red.dec.
Red.dec.LC/7.01.2010
Tehn.red.EG.7.01.2010
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș