Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Încheierea /2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 4 iunie 2008
PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Cigan Dana
JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de reclamantul domiciliat Vadu nr. 26 în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată Vadu nr. 542 Județul B împotriva deciziei civile nr. 1006/A din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 125 din 22 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului reclamant, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 324 din 23 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentanta intimatei pârâte, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 23 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 263,85 lei achitată prin chitanța depusă la dosar fila 13 și timbre judiciare în sumă de 5 lei, precum și faptul că recurentul reclamant a depus la dosar note de ședință, după care:
Reprezentantele părților, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților, asupra recursului.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită a se acorda un termen de pronunțare în cauză pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentanta recurentului reclamant susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea deciziei civile atacate și a sentinței civile cu privire la suma de 5000 Euro rămasă în posesia intimatei, în principal solicită obligarea intimatei la plata sultei de 7185 RON potrivit variantei I, în subsidiar la suma de 5648, 5 RON potrivit variantei II din raportul de contraexpertiză potrivit motivelor arătate în notele de ședință depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat și taxele de timbru achitate.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a deciziei civile atacate potrivit concluziilor scrise pe care le va depune la dosar, la termenul de pronunțare ce se va acorda în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel
În vederea pronunțării și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise:
Dispune
Amânarea pronunțării hotărârii pentru termenul din 11 iunie 2008 2 cam.39 pentru când părțile cunosc termenul.
Dată în ședința publică din 4 iunie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Termen de pronunțare:11 iunie 2008 2 cam.39
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 998/R/2008
Ședința publică din 11 iunie 2008
Președinte: - - - judecător
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi pronunțarea asupra recursului civil introdus de reclamantul domiciliat Vadu nr. 26 în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată Vadu nr. 542 Județul B împotriva deciziei civile nr. 1006/A din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 125 din 22 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
Avându-se în vedere că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 4 iunie 2008 care face parte integrantă din prezenta și când în vederea pronunțării cauza s-a amânat pentru termenul de azi, când:
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.125 din 22 februarie 2007 Judecătoria Aleșd a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul - pârât reconv.; a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclam. reconv.; a constatat că părțile sub durata căsătoriei lor au dobândit cu titlul de bun comun bunurile comune descrise în Anexa 1: un aragaz, o hotă de bucătărie, o bicicletă de damă, un TV. Color SONY, un de grădină, o drujbă, 4 scaune marca, o ladă frigorifică, un frigider, 2 aparate foto, un calculator II cu monitor și tastatură; a constatat că la achiziționarea acestor bunuri foștii soți au avut o contribuție egală; a sistat comunitatea de bunuri asupra acestora și a atribuit întregime lotul bunurilor comune în favoarea reclamantului - pârât reconv. pe care l-a obligat față de pârâta - reclam. reconv. la plata sumei de 32.150.000 lei cu titlul de sultă.
De asemenea a constatat că părțile sub durata căsătoriei au efectuat lucrări de investiții la imobilul proprietatea părinților reclamantului - pârât reconv. a căror valoare se ridică la suma totală de 7.203 lei RON, fiecare soț având o contribuție egală la dobțndirea în comun a valorii menționate; a sistat comunitatea de bunuri cu privire la aceste investiții care vor reveni în întregime reclamantului - pârât reconv. care a fost obligat totodată față de pârâta - reclam. reconv. la plata unei sulte de 3.601,5 lei RON corespunzătoare cotei de din valoarea investițiilor efectuate de soți la imobilul situat în loc. Vadu nr.569, județșul
A respins restul pretențiilor formulate atât în cuprinsul acțiunii principale cât și cele din cuprinsul acțiunii reconvenționale.
A compensat în parte cheltuielile de judecată ocazionate de părți în cauză și a obligat reclamantul - pârât reconv. la plata sumei de 13.640.000 lei cu titlul cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei - reclam. reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță pe baza probelor de la dosar a reținut că părțile au dobândit sub durata căsătoriei încheiată la data de 25 mai 2002 și desfăcută la data de 28 mai 2003 prin sent. civilă nr.335/2003 pronunțată de Judecătoria Aleșd, bunurile descrise în dispozitivul hotărârii - cu contribuție comună egală.
Față de concluziile rapoartelor de expertiză și contraexpertiză în construcții efectuate a reținut că părțile au efectuat investiții la imobilul proprietatea părinților reclamantului în sumă de 7.203 lei RON, fiecare dintre soți având o contribuție egală la aceasta.
Privitor la suma de 5.000 EURO a reținut că nici unul dintre martorii audiați în cauză nu a putut declara în fața instanței că această sumă a fost însușită de către pârâtă, fiind nedovedită susținerea reclamantului privind sustragerea acestei sume de către fosta sa soție.
În ceea ce privește imobilul situat în localitatea Vadu înscris în CF 2616 constatat că acesta a fost dobândit de către pârâtă după pronunțarea sentinței de divorț, reprezentând bun propriu al acesteia iar imobilul înscris în CF 2639 Vadu a fost dobândit de către aceasta prin donație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal, timbrat cu taxa de timbru aferentă reclamantul, solicitând admiterea lui și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se admite în totalitate acțiunea formulată.
Prin decizia civilă nr.1006/A din 29 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul domiciliat în Vadu nr.26, județul B în contradictoriu cu intimata domiciliată în Vadu nr.542, județul B împotriva sentinței civile nr.125 din 22 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
S-a constatat că părțile sub durata căsătoriei au mai dobândit cu titlu de bun comun și un aspirator - care se include în lotul bunurilor comune atribuite în favoarea reclamantului.
S-a înlăturat din masa bunurilor comune Drujba.
A fost obligată pârâta - reclamantă reconvențională să predea reclamantului-pârât reconvențional aspiratorul și aparatul FOTO.
Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în sumă de 100 RON, în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, cererea apelantului de a se înlătura din masa bunurilor partajabile a unei hote, bicicletă de damă, televizor color SONY, calculator II cu monitor, ladă frigorifică și frigider, întrucât din declarațiile martorilor și că aceste bunuri au fost dobândite de către cei doi soți sub durata căsătoriei, au fost folosite de către aceștia în gospodăria lor ca bunuri de uz casnic, prin urmare au calitate de bun comun, fiind în mod corect introduse de către prima instanță în masa bunurilor de împărțit.
În ceea ce privește cele patru scaune uzate - și un de grădină, este de observat că, chiar reclamantul apelant la interogatoriul luat în ședința publică din 10 iunie 2004 (59), recunoaște calitatea de bun comun a acestor obiecte, pozițiile 9 și 12, astfel că solicitarea sa de a se înlătura din masa partajabilă a acestor bunuri, este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea apelantului de a se introduce în categoria bunurilor comune a bijuteriilor, față de recunoașterile reclamantului - apelant la interogatoriul luat la data de 10 aprilie 2004 (63) - poziția 4 - potrivit cărora, cerceii au fost dați cu titlu de dar manual pârâtei de către mama apelantului înainte de căsătorie, se constată că aceștia nu fac parte din masa bunurilor de împărțit, iar referitor la colierul de aurit, se constată că în speță nu s-a dovedit că această bijuterie ar fi fost achiziționată de ambele părți sub durata căsătoriei.
S-a apreciat nefondată cererea apelantului de a se introduce în masa partajabilă a mobilierului de bucătărie, a mobilierului de cameră și a covorului persan întrucât s-a dovedit cu martora faptul că aceste bunuri au fost date cu titlu de împrumut tinerilor căsătoriți de către mama pârâtei, până la data la care aceștia își vor achiziționa propria lor mobilă,m astfel că nici aceste bunuri nu au calitate de bun comun.
S-a apreciat întemeiată cererea apelantului de a se introduce în masa bunurilor comune a unui aspirator, care potrivit recunoașterilor pârâtei la interogator, are calitatea de bun și se află în posesia sa, de asemenea un aparat foto care a fost inclus în masa bunurilor de împărțit de către prima instanță, se află în posesia pârâtei intimate.
În ceea ce privește Drujba, față de declarația martorului din care se reține că acest bun a fost achiziționat de tatăl apelantului fiind doar depozitat în locuința părților,se apreciază că acesta nu poate fi inclus în categoria bunurilor comune ale părților, impunându-se înlăturarea ei din masa partajabilă.
S-a apreciat nefondată cererea apelantului de a se include în masa bunurilor comune a sumei de 5.000 EURO, întrucât apelantul nu a făcut dovada existenței acestei sume și nici a împrejurării că această sumă de bani ar fi rămas în posesia intimatei după despărțirea în fapt a celor doi soți.
Din probele administrate, declarațiile martorilor, C și se reține că din suma totală dobândită de cei doi tineri căsătoriți ca dar de nuntă, au fost achitate cheltuielile aferente organizării nunții, iar diferența rămasă transformată în EURO a fost destinată pentru plata investițiilor efectuate de părți la imobilul proprietatea părinților apelantului.
În raport de declarațiile martorilor, pali C și din care se reține că părțile sub durata căsătoriei au efectuat anumite investiții la imobilul proprietatea părinților apelantului, situat în localitatea Vadu nr.569, județul B și anume montat gresie și faianță, vopsit geamuri, zugrăvit, sobă de teracotă, încălzire sub pardoseală, B de la. I, podele în cameră, au astupat și o groapă din spatele casei și au făcut fundația în vederea edificării unui garaj, se apreciază că în mod corect prima instanță a dispus sistarea indiviziunii dintre părți cu privire la investiții, luând în calcul varianta Ii din Raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în cauză.
Cu privire la imobilul situat în Vadu înscris în CF 2616, cu nr.. 2102/50, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâta intimată a achiziționat acest imobil la data de 23 septembrie 2003, după data desfacerii căsătoriei care a avut loc la 28 mai 2003, astfel că acest bun nu poate fi inclus în masa bunurilor de împărțit.
Este adevărat că imobilul sus arătat a fost dobândit de către intimată în baza unui contract de schimb imobiliar încheiat de către aceasta cu numiții și -, însă este de observat că intimata a transmis cu titlu de schimb copermutanților imobilul înscris în CF 2639 Vadu, cu nr..2102/73, dobândit de către ea ca bun propriu, în timpul căsătoriei, în baza unui contract de donație valabil, care nu a fost desființat.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul completării masei bunurilor de împărțit cu imobilul situat în Vadu nr.. 2102/50 și cu suma de 5000 Euro rămasă în posesia pârâtei, alături de alte bunuri mobile concomitent cu excluderea altor bunuri din masa succesorală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în principiu bunurile care sunt reținute în masa bunurilor comune este o problemă de temeinicie, fiind un atribut exclusiv al instanței de recurs și apel în interpretarea probelor administrate. De aceea includerea sau excluderea unor bunuri casnice din această masă comunitară depășește limitele de control ale instanței de control, care verifică doar legalitatea hotărârilor pronunțate.
Se constată totuși că părțile au stat doar câteva luni împreună iar la interogatoriul luat pârâtei fila 13 dosar fond, pârâta a recunoscut că din banii de nuntă, după achitarea cheltuielilor și cumpărarea unor bunuri au rămar 3500 Euro, admițând și faptul că, banii s-au găsit până în luna noiembrie în casa părinților ei.
Ulterior, intimata nu a făcut dovada certă a cheltuirii acestor bani astfel încât față de această recunoaștere la interogatoriu, suma se consideră dovedită, motiv pentru care intimata va fi obligată în favoarea recurentului la suma de 1750 Euro în echivalent la data plății.
Imobilul din Vadu nu va fiu inclus în masa comunitară, deoarece el a fost dobândit cu titlul de donație de către intimată, fiind astfel bun propriu, chiar dacă a fost dobândit sub durata căsătoriei.
Față de cele reținute recursul va fi admis în temeiul disp. art. 304 pct. 8 combinat cu art. 312 alin 1-3 cod pr. civilă doar în limitele precizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de reclamantul domiciliat Vadu nr. 26 în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată Vadu nr. 542 Județul B împotriva deciziei civile nr. 1006/A din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică și schimbă în parte sentința civilă nr. 125 din 22 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în sensul că:
în masa bunurilor de împărțit și suma de 3500 Euro aflată în posesia intimatei pe care o obligă la predarea față de recurent a sumei de 1750 Euro în echivalent la data plății.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.CD
26.06.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./26.06.2008.
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora