Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANI
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 95
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Rodica Duboșaru
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Nehoiu, str.-.-,.28 D,. 1,.6, Jud.B, împotriva deciziei civile nr.301 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Nehoiu,.28 D,. 1,.6, Jud.B și intimata, domiciliată în com., sat, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria P sub nr. 2149/2005 reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în cotă de 85% pentru reclamant și 15% pentru pârâtă, motivat de faptul că acesta are o contribuție majoră la dobândirea bunurilor care au fost expres menționate în acțiune.
Printr-o altă acțiune ce a format obiectul dosarului nr.142/2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să restituie reclamantului și pârâtei (pârâtă în dosarul nr.2149/2005 ) mai multe bunuri comune arătându-se în motivarea acțiunii că pârâta a dus în domiciliul mamei sale (pârâta ) mai multe bunuri pe care refuză să le restituie părților spre a fi partajate.
Instanța a dispus conexarea celor două cauze, și după administrarea probatoriilor cu interogatorii, acte și martori, a pronunțat la 18 aprilie 2006 încheierea de admitere în principiu prin care a reținut calitatea de copărtași a părților, compunerea masei partajabile și a stabilit că părțile au cote de 50% la dobândirea bunurilor.
Prin aceeași încheiere s-au desemnat experți pentru identificarea bunurilor, evaluarea lor și formularea propunerilor de lotizare, după efectuarea cărora a pronunțat sentința civilă nr.499/26 iulie 2006, prin care admițând acțiunea conform încheierii de admitere în principiu, a omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză și a dispus atribuirea bunurilor conform expertizei varianta reținând că ambele părți la solicitat această variantă la termenul din 24 iulie 2006, chiar dacă ulterior reclamantul prin procurator a solicitat varianta a II-
Sentința a fost atacată cu apel d e reclamant care a arătat că este nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit s-au stabilit cote egale de contribuție a părților la realizarea bunurilor comune, deși a dovedit că a avut o contribuție net superioară.
După ce tribunalul a pus în discuția părților motivul de nulitate de ordine publică care afectează hotărârea constând în aceea că nu s-a pronunțat asupra cererii conexe ce a format obiectul dosarului nr.142/2006 și nici nu a menționat în dispozitivul hotărârii ce anume bunuri sunt atribuite părților, prin decizia civilă nr.349/6 noiembrie 2006 admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță de fond pentru a se pronunța și cu privire la acțiunea conexă având ca obiect revendicarea unor bunuri și a arăta în concret modalitatea de partajare a bunurilor.
Rejudecând cauza pe linia considerentelor deciziei de desființare a hotărârii, Judecătoria Pap ronunțat sentința civilă nr. 535/20 aprilie 2007, prin care admițând în parte acțiunea principală formulată de reclamant și respingând ca neîntemeiată acțiunea conexă formulată tot de reclamantul, a dispus partajarea bunurilor comune prin omologarea variantei I din raportul de expertiză prin care a atribuit reclamantului mai multe bunuri mobile și o sultă în sumă de 6145 lei stabilită în sarcina pârâtei, iar acesteia i-a atribuit o serie de bunuri mobile, apartamentul și autoturismul 1300, obligând-o la plata către reclamant a sultei de 6145 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că având în vedere că încheierea de admitere în principiu nu a fost desființată cuprinsul acesteia se menține și că se impune partajarea bunurilor comune conform variantei I din expertiza față de modul în care s-a exercitat posesia părților asupra bunurilor.
Cât privește acțiunea conexă, s-a considerat că este neîntemeiată deoarece cu privire la bunurile pe care le revendică reclamantul a formulat plângere împotriva pârâtei pentru comiterea infracțiunii de furt, aceasta făcând obiectul dosarului nr.1024/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtei, reținându-se de asemenea că nici pe parcursul prezentului litigiu reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu a declarat apel reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, în esență pentru că printr-o interpretare eronată a probelor s-a reținut că apartamentul a fost cumpărat din darul de nuntă, când în realitate a fost achiziționat numai de el în anul 1994 și achitat în urma unui împrumut la de credit cu suma de 300.000 lei ROL, achitând rate lunare acestei bănci până la 29 mai 2005, că împrumutul la Banca pentru achiziționarea autoturismului Cielo a fost luat de pârâtă dar achitarea avansului s-a făcut de el cu bani din împrumuturi de la persoane fizice, și că pârâta nu și-a dovedit aportul la dobândirea bunurilor și întreținerea familiei.
Cu privire la modalitatea de atribuire a bunurilor a arătat că pârâta locuiește în apartament din ianuarie 2004, în timp ce el împreună cu minorul rezultat din căsătorie și care i-a fost încredințat spre creștere și educare locuiesc cu chirie.
Pe baza acelorași probe Tribunalul Buzăua pronunțat decizia civilă nr.301/15 octombrie 2007, prin care a respins ca nefondat apelul pârâtului reținând că este neîntemeiat motivul de apel ce privește reținerea unor cote diferențiate al realizarea bunurilor comune, că apartamentul în discuție a fost cumpărat în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 24482/27 ianuarie 1994 deci corect s-au aplicat prevederile art.30 cod familie și s-au reținut cote egale pentru părți având în vedere că din 1996 și intimata a fost angajată, a dobândit venituri pe care le-a folosit în gospodărie unde și prestat muncă unde a îngrijit copilul.
S-a considerat neîntemeiată și critica referitoare la faptul că s-ar fi respins greșit cererea conexă privind revendicarea bunurilor deoarece nu s-au făcut dovezi că bunurile pretinse au fost în domiciliul mamei pârâtei cu atât mai mult cu cât prin rezoluția parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu motivarea că pârâta nu a comis nici o faptă penală și că față de tranzacția intervenită inițial între părți și față de modul în care s-a exercitat posesia asupra bunurilor, în mod corect s-a dispus atribuirea bunurilor dându-i-se pârâtei apartamentul.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, față de prevederile art.304 Cod pr.civilă pentru că judecătorii care au pronunțat decizia atacată erau incompatibili deoarece se pronunțaseră și în decizia civilă nr.346/6 noiembrie 2006 Tribunalului Buzău aflându-se în situația prevăzută de art.24 pct.1 Cod pr.civilă, că în mod greșit s-a respins apelul cu motivarea că la împărțirea bunurilor s-a avut în vedere acordul său în sensul ca apartamentul să rămână pârâtei,materializat prin existența unei tranzacții intervenită între părți, ignorându-se faptul că de la despărțirea în fapt ianuarie 2004 pârâta a părăsit domiciliul comun, a abandonat minorul rezultat din căsătorie, care prin sentința civilă nr.837/21 septembrie 2004 Judecătoriei P, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.159/19 mai 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI, minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare fiind ilegal și imoral să se atribuie apartamentul pârâtei și el să nu poată asigura minorului condiții de locuit.
A mai susținut de asemenea recurentul că instanțele au greșit și când au stabilit cote egale de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor, deși a făcut dovezi clare, că a avut o contribuție mult mai mare la realizarea bunurilor comune, plătind avansul pentru apartament din împrumuturi făcute de el la persoane fizice și achitând ulterior ratele, aceeași situație este și în privința autoturismului Cielo la care intimata nu are nici o contribuție, el fiind cel care a achitat ratele la bancă, așa cum rezultă din actele depuse unde el figurează ca plătitor cât și din declarațiile martorilor.
A mai arătat recurentul că pârâta a fost salariată o perioadă scurtă de timp și a realizat venituri mai mici, refuzând chiar să facă dovada unor astfel de venituri, în adeverințele eliberate de la locul de muncă nefăcându-se nici o mențiune cu privire la cuantumul salariului.
Același recurent a susținut că s-a soluționat greșit și acțiunea conexă reținând că nu s-au făcut dovezi pentru admiterea acesteia.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, astfel:
Prima susținere referitoare la nulitatea deciziei întrucât judecătorii care au pronunțat s-au aflat în incompatibilitatea prevăzută de art.24 pct.1 Cod pr.civilă se constată că este neîntemeiată, deoarece chiar dacă aceeași judecători au pronunțat decizia civilă nr. 349/6 noiembrie 2006,ei nu erau incompatibili întrucât prin această decizie au desființat sentința instanței de fond nr.499/26 iulie 2006 judecătoriei P și a trimis cauza instanței de fond pentru a se pronunța asupra cererii conexe și a arăta în concret modalitatea de împărțire a bunurilor, nulități invocate din oficiu de instanță și care nu au mai făcut necesară analiza motivelor de apel formulate de recurentul reclamant.
Cea de-a doua critică privind modalitatea în care instanțele au înțeles să atribuie bunurile este fondat.
Prin varianta omologată instanța a dispus ca apartamentul bun comun, imobilul care are și cea mai mare valoare, să fie atribuit pârâtei intimate,în alegerea acestei variante instanța având în vedereo tranzacție pe care părțile au încheiat-o în perioada căsătoriei și posesia pe care pârâta a exercitat-o asupra apartamentului.
O atare reținere nu poate fi luată în seamă, în primul rând pentru faptul că tranzacția la care se face referire este nulă,deci nu-și poate produce efectele ea fiind încheiată în timpul căsătoriei contrar dispozițiilor legale conform cărora orice tranzacție încheiată între soți în perioada căsătoriei este nulă de drept.
Pe de altă parte, faptul că pârâta exercită posesia asupra acestui apartament nu este un argument suficient care să ducă la atribuirea acestuia pârâtei pentru că se încalcă dispozițiile legale și nu se are în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 837/21 septembrie 2004 Judecătoriei P rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 159/19 mai 2005 curții de APEL PLOIEȘTI, minorul - născut la 12 aprilie 1992,din căsătoria părților a fost încredințat spre creștere și educare tatălui recurent.
În aceste condiții trebuie ocrotit minorul și interesele acestuia,trebuie să se aibă în vedere că părintele căruia i s-a încredințat spre creștere și educare are îndatorirea de a asigura, pe lângă altele, și condiții de locuit corespunzătoare.
Ori, această obligație nu poate fi îndeplinită în condițiile în care apartamentul ce a constituit bun comun se atribuie intimatei. Chiar dacă în prezent recurentul este căsătorit cu o altă femeie în locuința căreia stă împreună cu minorul nu complinește obligația pe care acesta o are de a asigura copilului condiții de locuit, cu atât mai mult cu cât și actuala soție a recurentului are un copil dintr-o altă căsătorie și care locuiește împreună cu aceasta.
Sub acest aspect recursul este întemeiat, impunându-se admiterea lui și modificarea în parte a hotărârii în sensul de a se dispune partajul bunurilor conform expertize varianta a II-a prin care apartamentul este atribuit reclamantului recurent,numai așa fiind protejate interesele minorului, chiar dacă sulta stabilită este mai mare decât în varianta I, recurentul precizând în fața instanței că dacă i se atribuie apartamentul o poate despăgubi imediat pe intimată prin consemnarea sultei.
Critica prin care se susține că în mod greșit nu s-a reținut în favoarea recurentului cota de 85% la dobândirea bunurilor comune este neîntemeiată.
Susținerile recurentului în sensul că el a plătit avansul pentru apartament prin împrumuturi la persoane fizice și apoi ratele la bancă, că tot el a dobândit autoturismul Cielo, actele de plată a ratelor numai pe numele lui, așa cum arată și martorii audiați fiind irelevante.
Apartamentul a fost dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 24482/27 ianuarie 1994, deci în timpul căsătoriei, la fel și autoturismul Cielo.
Chiar dacă chitanțele de plată a ratelor sunt pe numele recurentului,în mare parte (există dovezi că sunt și pe numele intimatei), situația este aceeași neputându-se schimba regimul juridic al bunului.
De altfel, instanța de fond a reținut bun comun suma de 216.000.000 ROL reprezentând rate achitate pentru autoturismul Cielo, restul ratelor deducându-le în favoarea reclamantului pentru că acesta le-a plătit singur după despărțire.
Pe de altă parte, chiar dacă intimata nu a avut serviciu pe tot parcursul conviețuirii ci numai o perioadă, această situație nu justifică acordarea unei cote de 85% în favoarea reclamantului, deoarece pe toată perioada cât părțile au conviețuit intimata s-a ocupat de treburile gospodărești, de îngrijirea minorului, veniturile realizate chiar dacă ar fi fost mai mici fiind un aport în gospodărie, nefăcându-se dovezi că aceasta ar fi folosit veniturile sale în scopuri personale.
Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita soluționare a cererii de revendicare conexată la acțiunea de față deoarece instanțele au reținut corect că pe același aspect reclamantul recurent a formulat plângere penală împotriva intimatei, dispunându-se neînceperea urmăririi penale și în plus în cauza de față nu a reușit să facă dovada susținerilor sale.
Pentru toate considerentele arătate recursul de față este fondat, urmând ca față de disp.art.312 Cod pr.civilă să fie admis, pe cale de consecință să se modifice în parte decizia și sentința atacate în sensul de a se dispune partajul bunurilor conform variantei a II-a din expertiza, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 301/15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata, și în consecință;
Modifică în tot sus menționate decizie și în parte sentința civilă nr. 535/20 aprilie 2007,pronunțată de Judecătoria P, în sensul că dispune partajul conform variantei a II-a din expertiza astfel:
Reclamantul recurent primește următoarele bunuri: aragaz cu două ochiuri - 63 lei; congelator cu 5 sertare - 308 lei; televizor color - 113 lei; fotoliu pat confecționat artizanal - 133 lei; comoda TV furnir - 245 lei; pat mijloc confecționat la comandă, cadru lemn esență,saltea - 408 lei; noptieră lemn -182 lei; corp suspendat bucătărie cu două uși,cu geam și polițe - 576 lei; covor tip lână gri - 408 lei; covor tip lână roșu - 208; covor turcesc 2,5x3,5 - 27 lei; apartamentul situat în Nehoiu,str.- - -.28 D,.6 - 35826 lei; ratele achitate pentru autoturismul Cielo - 21600 lei.
Primește bunuri în valoare totală de 60097 lei. Are un drept valoric de 34295 lei.Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 25802 lei sultă.
Pârâta intimată primește următoarele bunuri: butelie aragaz -200 lei; aragaz cu 4 ochiuri - 196 lei; frigider Arctic 160 - 213 lei; televizor color - 75; mașină de spălat - 440 lei; mobilă compusă din 5 corpuri - 1590 lei; set canapea extensibilă și două fotolii fixe - 438 lei; canapea extensibilă - 150 lei; comodă TV furnir - 245; cuier hol - 225 lei; masă extensibilă - 192 lei; șifonier cu 2 uși - 276 lei; corp suspendat baie - 84 lei; corp suspendat bucătărie - 231 lei; masă bucătărie - 55 lei; covor lână maro cu bej - 442 lei; covor 2x3 turcesc - 30 lei; traversă sintetică - 16 lei; serviciu masă 12 persoane 180; set tacâmuri 12 persoane - 115 lei; 100. Ť. - 700 lei; autoturism 1310 - 2400 lei.
Primește bunuri în valoare de 8493 lei. Dreptul său valoric este de 34295 lei.
Primește de la reclamantul recurent o sultă în valoare de 25802 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - --
GREFIER,
- -
Red. EM/BA
3 ex./30.01.2008
f- Jud.
a- Trib.
I
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim
