Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 92

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Eliza Marin

JUDECĂTORI: Eliza Marin, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâții și, domiciliați în Rm.S,-, județ B, împotriva deciziei civile nr.206/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanții G și, ambii domiciliați în Rm.S,-, Jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008, când a dat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm.S sub nr. 2600/2006 reclamanții G și au chemat în judecată civilă pe pârâții și solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să desființeze servitutea de vedere creată contrar dispozițiilor legi.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului în care locuiesc în baza contractului autentificat sub nr. 1415/1986 învecinându-se pe una din laturi cu proprietatea pârâților care în anul 2006 au deschis 3 ferestre cu vedere spre imobilul lor, deși zidul pe care sunt amplasate se află față de linia de hotar, la o distanță mult mai mică decât cea prevăzută de lege.

Au mai arătat reclamanții că pentru aceasta s-au adresat și Primăriei Rm.S care în urma controlului efectuat a constatat această situație și au dispus sistarea lucrărilor care se efectuau în acel moment dar pentru că pârâții nu s-au conformat, s-au văzut nevoiți să promoveze acțiunea de față.

Prin cererea reconvențională depusă la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților să scoată vița de vie amplasată pe linia de hotar, în caz de refuz urmând să fie autorizați ei să facă acest lucru, să fie de asemenea obligați să capteze apa ce curge de la streașină și să asigure scurgerea ei în rețeaua de canalizare a orașului și aceeași reclamanți să ridice de pe linia de hotar

zidul construcțiilor edificate pe linia despărțitoare a proprietăților, respectiv zidul unei magazii și al unui garaj.

După administrarea probatorilor cu acte, interogatoriu, martori și expertiza tehnică Judecătoria Rm.S a pronunțat sentința civilă nr. 329 /14 martie 2007 prin care admițând acțiunea și în parte cererea reconvențională a obligat pârâții să desființeze ferestrele care au vedere către imobilul reclamanților, a obligat reclamanții să scoată vița de vie amplasată la 0,30. de linia de hotar, abilitând pe pârâți să facă acest lucru în caz de refuz.

A obligat de asemenea reclamanții să-și monteze jgheaburi pe toată lungimea garajului situat între proprietatea reclamanților și cea a pârâților conform propunerii expertului, urmând ca la executare să se aibă în vedere schița anexă întocmită de expert și depusă la dosar la data de 6 martie 2007.

S-a respins capătul de cerere formulat de pârâți privind obligarea reclamanților de a ridica magazia și garajul de pe linia de hotar, compensând parțial cheltuielile de judecată și obligând reclamanții să plătească pârâților suma de 108 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că proprietățile părților se învecinează cu peretele casei pârâților aflat către proprietatea reclamanților, sunt amplasate trei ferestre de vedere, distanța dintre zidul casei pe care se află acesta și linia de hotar fiind de 96 cm. și încălcând astfel prevederile art.612 Cod civil, că au existat ferestre pe acest zid mai bine de 30 de ani având dimensiuni mai mici, în anul 2006 pârâții fără acordul reclamanților desființându-le și montând altele la dimensiunea actuală.

A considerat instanța că prin modul în care sunt amplasate și prin destinația pe care o au aceste ferestre încalcă dreptul de proprietate al reclamanților, astfel că acțiunea este întemeiată.

În ce privește cererea reconvențională s-a reținut că în curtea reclamanților se află plantată de vie la distanță de 30 cm față de linia de hotar, și că aceeași reclamanți nu au montate jgheaburi pe toată lungimea garajului care să asigure astfel captarea și scurgerea apei în rețeaua de canalizare a orașului, aspecte relevate de expertul desemnat în cauză, astfel că sub acest aspect cererea reconvențională este întemeiată impunându-se admiterea ei în parte și respingerea capătului de cerere privind desființarea garajului și magaziei aflate pe linia de hotar, deoarece aceste construcții nu sunt amplasate pe hotar,fiind respectate disp.art.613 Cod civil.

Sentința a fost atacată cu apel d e pârâți care au susținut că este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a făcut o greșită apreciere a probelor ignorând preexistența ferestrelor care au fost doar modernizate, iar cererea lor de ridicare a garajului și magaziei de pe linia de hotar, fiind respinsă în mod nejustificat în condițiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a apreciat că aceste construcții încalcă linia de hotar.

Pe baza acelorași probe, Tribunalul Buzăua pronunțat decizia civilă nr.206/8 iunie 2007, prin care a respins ca nefondat apelul, reținând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, analizând riguros probele și reținând că deși au existat ferestre în litigiu, prin modificarea pe care au suferit-o afectează proprietatea reclamanților.

Același tribunal a reținut că s-au apreciat judicios și convingător probele și dispozițiile legale incidente în cauză, cu privire la garajul și magazia reclamanților litigiul putând fi stins prin soluția propusă de expertiză.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții considerând-o nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 1129/5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploieștia constatat nulitatea cererii de recurs formulat de pârâtul, pentru lipsa semnăturii acestuia și a respins ca tardiv recursul declarat de pârâta.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că cererile de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, printre alte mențiuni și semnătura, că în speță pârâtul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea semnării cererii de recurs dar nu s-a conformat astfel că față de prevederile art.3021alin.1 Cod pr.civilă urmează a se constata nulitatea acestuia.

S-a reținut de asemenea că față de prevederile art.103 Cod pr.civilă neexercitarea căii de atac în termenul imperativ prevăzut de lege este supusă sancțiunii decăderii dacă legea nu dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința să declare calea de atac în termen legal, ă în cauză hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la 9 iulie 2007 și a aceasta a declarat recursul la 19 octombrie 2007, depășindu-se astfel termenul prevăzut de art. 301 Cod pr.civilă

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare de pârâta, care a arătat că hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată la o altă adresă decât cea reală, astfel că a fost în imposibilitatea de a declara recursul în termenul prevăzut de lege, situație învederată de ea echivalând cu o necomunicare a hotărârii, aceasta considerându-se încă în termenul de declarare a recursului.

Prin decizia civilă nr. 1311/18 decembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești soluționând contestația în anulare a admis-o, a anulat decizia civilă nr. 1129/5 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a stabilit termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 22 ianuarie 2008, pentru când a dispus citarea părților.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că într-adevăr decizia tribunalului a fost comunicată recurentei la 9 iulie 2007, din dovada de comunicare rezultând că hotărârea a fost afișată nu la domiciliul pârâtei din-,ci la adresa din-, unde se află domiciliul reclamanților,o atare situație echivalează cu necomunicarea hotărârii,împrejurări în care aprecierea ca tardiv a recursului formulat de contestatoare este rezultatul unei greșeli materiale.

Rejudecând recursurile pârâților urmare admiterii contestației în anulare formulată de pârâta, Curtea constată că recursul pârâtului este nul pentru aceleași considerente reținute de instanța de recurs prin decizia nr. 1129/5 noiembrie 2007,urmând a reitera soluția cu privire al acest recurs, în condițiile în care acest pârât nu a formulat contestație în anulare, în privința lui hotărârea intrând în puterea lucrului judecat.

Cât privește recursul declarat de pârâta care a susținut că soluția pronunțată de instanțele anterioare este nelegală și netemeinică în raport de prevederile art.304 Cod pr.civilă, deoarece instanțele nu au avut în vedere faptul că ferestrele au existat pe zidul unde se află și în prezent dar au fost numai modernizate

prin montarea unor ferestre termopan, dar care au aceleași dimensiuni și care nu afectează proprietatea reclamanților, că în mod greșit s-a respins cererea de ridicare a zidului magaziei și garajului care încalcă linia de hotar cu 0,70 și aceasta fără a se avea în vedere concluziile expertului desemnat în cauză, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:

Prin decizia atacată Tribunalul Buzău respinge ca nefondat apelul formulat de pârâții din cauza de față, fără a face o analiză a motivelor de apel, mulțumindu-se să arate în mod generic că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt printr-o riguroasă analiză a probelor, pe baza cărora a apreciat în mod just că deși preexistente fiind prin modificarea lor ferestrele afectează proprietatea reclamanților în sensul art.611-614 Cod civil.

Nu răspunde instanța de apel criticii referitoare la existența sau preexistența ferestrelor,dacă acestea au fost doar înlocuite sau în plus li s-au schimbat dimensiunile,împrejurare în care li se poate schimba chiar destinația, deși se impunea a se face acest lucru față de concluziile raportului de expertiză.

În instanța de recurs s-au depus la dosar planșe fotografice din care rezultă că cel puțin o fereastră (care a fost surprinsă în fotografiile depuse) are deschidere completă pe orizontală în exterior, situație ce contravine concluziilor expertizei care arată că ferestrele se deschid în interior și numai în unghi de 45 grade.

Aceeași instanță,de apel a reținut generic și de această dată că instanța a apreciat judicios și convingător motivat,în raport de probe și dispozițiile legale incidente că litigiul privind garajul și magazia reclamanților poate fi stins prin soluția propusă de expertiză.

Aceste motivări generale fără a se răspunde la motivele de apel formulate de apelanții pârâți echivalează cu o nepronunțare a instanței de apel pe fondul apelului, cu atât mai mult cu cât expertul nu propune nici o soluție cu privire la garaj și magazie ba dimpotrivă menționează că aceste construcții într-o anumită porțiune încalcă linia de hotar intrând în interiorul proprietății reclamanților cu 0,70.

Acestea sunt motivele pentru care se impune ca în conformitate cu disp.art.312 pct.2 Cod pr.civilă să se admită recursul declarat de pârâta și să se caseze decizia tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează a analiza motivele de apel și a răspunde în contract la criticile formulate, având în vedere probatoriul administrat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul împotriva deciziei civile nr.206/8 iunie 2007 Tribunalului Buzău, pentru lipsa semnăturii acestuia.

Admite recursul declarat de pârâta împotriva aceleiași decizii pronunțată în contradictoriu cu intimații reclamanți G și, și în consecință;

Casează sus menționata decizie și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal pe linia considerentelor prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.EM/BA

3 ex./30.01.2008

2600/2006 jud.Rm.

a- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Președinte:Eliza Marin
Judecători:Eliza Marin, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Ploiesti