Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1/
Ședința publică din 12 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte secție civilă
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, domiciliat în Râmnicu V, strada - lui, nr.337,.32,.C,.2, județul V, împotriva deciziei civile nr.241/A din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-,.117,.A,.7, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.03 din 09.01.2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, pentru recurentul-pârât lipsă, și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.01 din 05.01.2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, pentru intimata-reclamantă lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,50 lei, precum și a chitanței nr.- din 08.01.2009, emisă de Trezoreria Municipiului Râmnicu V, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul-pârât, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de apel a interpretat în mod greșit excepția invocată în fața sa, excepție de ordine publică ce ducea la nulitatea hotărârii, respectiv faptul că există neconcordanță între minuta și dispozitivul hotărârii.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, întrucât prin probele administrate în cauză a fost dovedită simulația.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că, în mod corect instanța de apel a interpretat excepția invocată în fața sa, întrucât nu există neconcordanță între minuta și dispozitivul hotărârii. În cauza de față nu este vorba de o simulație, singura voință a părților este cea reținută în actul autentic, nefăcându-se dovada cu privire la presupusa înțelegere dintre părți.
Apreciază că nu este fondată nici critica referitoare la faptul că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât instanța a avut în vedere tot probatoriul administrat în cauză. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 23 mai 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună ieșirea părților din starea de coproprietate asupra apartamentului situat în Rm. V,-,. 32,. C,. 2, jud.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (26 dosar), prin care a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/8 iulie 1999, la BNP, susținând că este singurul cumpărător al imobilului și că este vorba despre o simulație relativă, subiectivă, prin interpunere de persoane, astfel că reclamanta nu a dobândit nici o cotă-parte din dreptul de proprietate, impunându-se respingerea acțiunii acesteia.
În motivarea cererii, pârâtul a arătat că, într-adevăr, a întreținut cu reclamanta o relație de concubinaj ce s-a derulat pe parcursul mai multor ani, timp în care personal a cumpărat apartamentul cu trei camere, reclamanta fiind trecută pe contractul de vânzare-cumpărare datorită relației dintre părți, însă, fără să contribuie cu vreo sumă de bani la plata prețului imobilului. Tocmai datorită relației de concubinaj nu a fost încheiat în scris actul secret, fiind vorba despre o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului, invocând astfel, dispozițiile art. 1198. civil.
Prin Încheierea de ședință din 27 februarie 2008 (fila nr.54 din dosar), instanța a reținut că prin înscrisul denumit întâmpinare, pârâtul a formulat de fapt, o cerere reconvențională având ca obiect constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare, astfel că a disjuns cererea de partaj, având în vedere că pentru soluționarea acesteia se impune mai întâi soluționarea cererii reconvenționale, în prezenta cauză instanța rămânând sesizată cu soluționarea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr.3409 din 4 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant -, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă și l-a obligat pe pârât la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/8 iulie 1999 la BNP, încheiat între și, în calitate de vânzători, și, în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au devenit proprietari în părți egale asupra apartamentului, compus din trei camere de locuit și dependințe, situat în Rm. V, - lui, nr.337,. 32,.C,.2, parter, jud. V, pârâtul-reclamant pretinzând că ar avea un caracter simulat în sensul că este singurul cumpărător al imobilului, aflându-ne în prezența unei simulații relative, subiective, prin interpunerea de persoane.
S-a apreciat că, chiar dacă se reține imposibilitatea morală de preconstituire a contraînscrisului - susținută de către pârâtul-reclamant - instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile existenței simulației prin interpunere de persoane, nefăcându-se dovada existenței între părți a unei alte convenții decât cea materializată în contractul autentic de vânzare-cumpărare, în care părțile figurează ca și cumpărători.
S-a mai reținut că, pentru a ne afla în prezența simulației, ambele acte juridice (atât contractul public, cât și contractul secret), trebuie încheiate între aceleași părți, condiție de asemenea neîndeplinită în speță, pârâtul-reclamant nefăcând nici măcar vorbire despre participarea celorlalte părți din contractul de vânzare-cumpărare (vânzătorii), la încheierea convenției secrete.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele apelului se susține că: Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și II, Instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, hotărârea fiind bazată și pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.
Referitor la motivul că instanța nu a analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii în simulație apelantul a susținut că instanța nu a cercetat: a) neconcordanța dintre voința reală și voința declarată de părțile actului juridic, altfel spus, neconcordanța dintre realitate și aparența creată prin intermediul actului public (contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 iulie 1999 de Biroul Notarului Public ); b) existența actului public și a actului secret sau, în ultimul caz, imposibilitatea preconstituirii acestuia; c) părțile acordului simulatoriu și d) voința de a simula și exteriorizarea ei.
Referitor la motivul prevăzut la lit. a), neconcordanța dintre voința reală și voința declarată de către părțile actului juridic, respectiv, neconcordanța dintre realitate și aparența creată prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 8 iulie 1999 de Notarul Public, apelantul a susținut că din declarațiile martorilor audiați la solicitarea acestuia, a rezultat că voința reală a părților a fost ca dreptul de proprietate asupra apartamentului să aparțină exclusiv lui, cu precizarea că în cuprinsul actului trebuia să fie trecut în mod simulat și numele reclamantei.
Martorul a arătat că a asistat la "o discuție în care pârâta îi cerea reclamantului s-o treacă pe act ca să aibă proprietate și să poată obține minora" și că apelantul a fost cel care a achitat prețul apartamentului ce face obiectul cererii reconvenționale.
Din declarația martorului reiese că acesta a fost prezent când "pârâta îl ruga pe reclamant s-o treacă în contract pentru a avea domiciliul stabil, ca să obțină reîncredințarea fetiței".
Privind b) existența actului public și a actului secret sau, în ultimul caz, imposibilitatea preconstituirii actului secret, apelantul a susținut că actul public este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1308/8 iulie 1999, acesta nereprezentând decât parțial adevărata voință a părților și anume, pentru cota din dreptul de proprietate care a intrat în patrimoniul lui -.
De fapt acest contract înglobează două acte juridice în sensul de negotium iuris: unul prin care se cumpăra de către reclamant cota de din imobilul mai sus menționat și unul prin care se cumpără de către intimata, cealaltă cotă de din același imobil (operațiunea simulată).
Actul secret, care arată voința reală a părților, nu a fost încheiat în formă scrisă. Validitatea actului scris nu depinde, în principiu, de întocmirea lui în scris, acest act poate fi încheiat și verbal (citat din - Teoria generală a actului juridic civil, Ed., B 1969, pag. 394). În cazul de față apelantul a susținut că ne aflăm în situația imposibilității morale de preconstituire a acestui înscris, prin răspunsul la interogatoriu, chiar intimata recunoscând că relațiile ea și apelant erau foarte bune și că l-a rugat pe acesta să o treacă în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare, instanța, în cele din urmă, înțelegând că se află în această situație.
Referitor la c) părțile acordului simulatoriu, apelantul a susținut că, în mod greșit, instanța a apreciat că și vânzătorii imobilului trebuiau să participe la încheierea convenției secrete, atâta timp cât efectele acesteia se produceau numai între apelant și intimată, tocmai datorită relațiilor de concubinaj în care se aflau în acel moment, cumpărătorii fiind singurii care aveau interesul să încheie un asemenea act secret.
Susține că intimata a avut calitate de persoană interpusă pentru cota de din apartament (simulație relativă subiectivă prin interpunere de persoane), adevăratul beneficiar al dreptului transmis fiind apelantul, intimata nedobândind vreo cotă-parte din dreptul de proprietate.
Această operațiune simulată a fost făcută tocmai pentru aoa juta pe intimată să promoveze o acțiune în instanță ce a avut ca obiect legături personale cu minorul, acțiune pentru care aceasta (după cum a recunoscut la interogatoriu), l-a rugat pe apelant s-o menționeze în cuprinsul actului notarial. Ulterior aceasta nu a mai recunoscut că a promovat o astfel de acțiune, însă, apelantul a depus la dosar hotărârea judecătorească pronunțată în acea speță, de care instanța trebuia să țină cont.
Referitor la d) voința de a simula și exteriorizarea ei, apelantul a susținut că din toate probele administrate în cauză (elocvente în acest sens fiind și răspunsurile la interogatoriu ale intimatei), rezultă că așa-zisele "considerente" ale sentinței nu analizează aceste elemente obligatorii ale instituției juridice a simulației, aspect de natură să facă imposibil controlul judiciar și să atragă nulitatea hotărârii.
În acest sens, citează dispoziții legale și practica judiciară a instanței supreme ("dispoziția legală prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate a fost edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar"; - "dispozițiile art. 261 pct. 5. pr. civilă, prevăd obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. 2. pr. civilă"; "o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumente pro sau contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente juridice trebuind să se raporteze pe de-o parte la susținerile și apărările făcute de părți, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile".
II. Apelantul a mai susținut că instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, hotărârea fiind bazată și pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.
Din probatoriul administrat în cauză, ar rezulta că voința reală a părților în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, a fost ca apelantul să dobândească proprietatea acestui imobil, el achitând integral prețul, însă, instanța nu a făcut nici o apreciere a probelor administrate, astfel că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin decizia civilă nr.241/A din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul - împotriva sentinței civile nr.3409 din 4 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-.
S-a statornicit în privința cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata-reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care cuprinde motivele pe care se sprijină și a cercetat condițiile de admisibilitate ale acțiunii în simulație.
Sub aspectul concordanței între voința reală internă și voința declarată a părților actului juridic, exprimată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 8 iulie 1999 de Notarul Public, tribunalul a reținut că s-a urmărit realizarea scopului specific acestui act juridic, anume acela de a dobândi un drept de coproprietate asupra imobilului alături de concubinul pârât, iar trecerea reclamantei în act nu constituie o simulație prin interpunere de persoane pentru că exprimă chiar realitatea.
Înainte de a ajunge la această concluzie, tribunalul a analizat depozițiile martorilor și G, audiați la cererea pârâtului (62-63 dosar), (49), G și (52-53), probe față de care, chiar dacă prima instanță nu le-a analizat amănunțit, nu se poate susține că prin soluția pronunțată și motivarea dată acestea au fost ignorate sau că s-a reținut o situație contradictorie cu probele administrate în cauză.
La această concluzie, tribunalul a avut în vedere și depozițiile martorului (68-69), precum și extrasul cărții funciare nr.785, partea a III-a (10 dosar), din ultima probă rezultând că apartamentul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/8 iulie 1999, înscris în cartea funciară pe numele ambelor părți, a fost ipotecat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.2850/1999, ambele părți manifestându-se ca proprietari comuni asupra acestui imobil.
În privința imposibilității preconstituirii actului secret, instanța de apel a reținut că pentru dovedirea acordului de voință secret, față de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut și prima instanță, nu era absolut necesară încheierea unui înscris, însă pârâtul nu a dovedit imposibilitatea morală a încheierii acestuia, care trebuie reținut cu multă precauție și prezumată din alte probe suficient de concludente sub aspectul modului în care partea care invocă imposibilitatea morală, se comportă la data încheierii actului în situații similare.
Din probele existente la dosar (72-74), rezultă că pârâtul obișnuia să încheie acte autentice chiar cu rudele apropiate, prin care se reglementau drepturile și obligațiile dintre părți.
De aceea, în lipsa unui înscris secret, este greu de crezut că acesta nu ar fi încheiat cel puțin un act sub semnături privată prin care să reglementeze adevăratele drepturi ale părților cu privire la apartamentul în litigiu, în condițiile în care se aflau în relație de concubinaj, fiecare venind după o căsătorie anterioară desfăcută.
Tribunalul a constatat astfel că nu există actul secret invocat, iar pârâtul nu s-a aflat într-o reală imposibilitate morală de a preconstitui un înscris prin care să se ateste alte drepturi decât cele prevăzute în actul autentic, public și intrat în circuitul civil, astfel încât intenția acestora a fost de a dobândi apartamentul în cote-părți egale.
S-a găsit întemeiată critica apelantului-pârât în sensul că în mod greșit prima instanță a apreciat că și vânzătorii imobilului trebuiau să participe la încheierea convenției secrete.
Motivarea primei instanțe, deși, relativ deficitară în fapt și în drept, este suficientă pentru a se constata că a antamat fondul cauzei și face posibil controlul judiciar, cu atât mai mult cu cât, apelul este devolutiv de fond.
Instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, tratând instituția simulației în măsura în care această operațiune juridică a fost dovedită, astfel că nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind conformă cu probele administrate în cauză.
Nu poate fi vorba despre un act secret care să modifice actul public autentic încheiat între părți, astfel că dispozițiile art. 1175. civil nu au aplicabilitate în cauza de față, drepturile părților fiind cele care rezultă din actul autentic.
Aceasta a fost voința reală a părților în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, apelantul nu a dobândit proprietatea exclusivă asupra imobilului și nu făcut dovada achitării integrale a prețului, în mod legal și temeinic fiind respinsă cererea reconvențională formulată de pârât.
Față de aceste considerente, instanța de apel a statuat soluția expusă mai sus.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs recurentul-pârât -, criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 alin.1 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că instanțele de fond și de apel nu au analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii în simulație, după cum urmează: nu s-a analizat neconcordanța dintre voința reală și voința declarată de către părțile actului juridic, creată prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 iulie 1999 la Biroul Notarului Public.
Această situație rezultă din declarațiile martorilor audiați la solicitarea acestui recurent, respectiv că voința reală a părților a fost ca dreptul de proprietate asupra apartamentului să aparțină exclusiv lui. Indică în acest sens depozițiile martorilor, G, primul martor arătând că numita îi solicita pârâtului-reclamant reconvențional să o treacă în act pentru a putea obține minora, prețul fiind achitat de către recurentul-pârât, situație asemănătoare fiind și în declarația celorlalți martori.
Privitor la existența actului public și actului secret, respectiv imposibilitatea preconstituirii celui din urmă, se arată că actul public este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/8 iulie 1999, care reprezintă doar parțial adevărata voință a părților, înglobând două acte juridice, în sensul de negotium iuris și anume, cota de din imobil de către recurentul-pârât și cealaltă cotă de din același imobil, operațiune simulată.
Se arată că actul secret nu a fost încheiat în formă scrisă, el putând fi chiar și verbal, situația dintre părți justificând imposibilitatea morală de preconstituire a acestui act secret, relevante în acest sens fiind răspunsurile la interogatoriu date de intimata-reclamantă -.
Cât privesc părțile acordului simulatoriu se susține că, în mod eronat instanța consideră că și vânzătorii imobilului trebuiau să participe la încheierea convenției secrete, întrucât efectele acesteia se produceau numai între recurentul-pârât și intimata-reclamantă, fiind singurele persoane care aveau interesul de a încheia un asemenea act.
a avut calitate de persoană interpusă pentru cota de din apartament (simulație prin interpunere de persoană), intimata-reclamantă nedobândind drept de proprietate.
Operațiunea simulată a fost efectuată pentru a ajuta pe intimata-reclamantă să promoveze acțiune în instanță având ca obiect legături cu minorul.
Privitor la condiția existenței voinței de a simula și exteriorizarea ei, recurentul-pârât arată că aceasta rezultă din toate probele administrate în dosar, importante în acest sens fiind și răspunsurile la interogatoriu ale intimatei-reclamante.
Se arată că prin considerentele dezvoltate în sentința civilă și decizia recurată nu sunt analizate aceste elemente obligatorii ale acțiunii în simulație, ceea ce face imposibilă asigurarea controlului judiciar și atrage nulitatea hotărârii, atâta timp cât instanțelor de judecată le revin obligația să motiveze în fapt și în drept hotărârile lor, respectiv motivele în baza cărora și-au format convingerea în sensul statornicirii soluției, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestor obligații conducând la nulitatea hotărârii potrivit art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, se susține că instanțele de fond și apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În acest sens se arată că din între probatoriul administrat în cauză, rezultă că voința reală a părților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului apartament, a fost ca recurentul-pârât să dobândească exclusiv proprietatea acestui bun, el fiind cel care a achitat integral prețul său.
Mai mult, se susține că instanțele nu au făcut nici o apreciere a probelor administrate în dosar.
În cadrul motivului prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit excepția ridicată oral în fața sa, excepția fiind de ordine publică, ce conduce la nulitatea hotărârii.
Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii reconvenționale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dezvoltarea motivelor de recurs ale recurentului-pârât - este o reiterare întocmai a motivelor de apel, singura deosebire constând în aceea că înainte de a le expune a precizat că sunt întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.7, 8, 9 Cod procedură civilă, deși ulterior nu sunt grupate potrivit acestei încadrări în drept.
Prin urmare, instanța în baza art.306 (3) Cod procedură civilă, încadrează motivele de recurs în dispozițiile art.304 alin.1 pcvt.9 Cod procedură civilă, întrucât recurentul-pârât susține că instanțele de fond și apel nu au analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii în simulație, rezultând astfel că se pretinde aplicarea greșită a legii în statuarea hotărârii pronunțate (criticile fiind dezvoltate la motivul I pct.1 lit.a-d).
Înainte de a analiza acest motiv de recurs, curtea constată că nu se verifică critica întemeiată pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, aceste motive nefiind contradictorii și nici străine de natura pricinii atâta timp cât motivarea deciziei atacate este coerentă, convingătoare, bazată pe probele administrate, justificând soluția statuată în apel.
Tot astfel, nu se verifică critica întemeiată pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, ce constituie motivul II de recurs, deoarece instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat nici natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța de apel a analizat voința reală internă și voința declarată a părților actului juridic exhibat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 8 iulie 1999 de notarul public, reținând că reclamanta, a urmărit să realizeze scopul specific acestui act juridic, constând în dobândirea dreptului de coproprietate asupra imobilului alături de concubinul său.
Revenind la motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă, se constată că acesta este nefondat.
În mod corect instanța de apel, printr-o motivare laborioasă, înlătură ca neîntemeiate motivele invocate în scris în apel privind fondul cauzei, motive care așa cum s-a arătat mai sus au rămas identice și în recursul de față.
Astfel, cu privire la pretinsa neconcordanță dintre voința reală și voința declarată de părțile actului juridic (contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 08.07.1999 de notarul public ), instanța de apel după o analiză atentă a materialului probator, a reținut corect că trecerea reclamantei în acest act nu constituie o simulație prin interpunere de persoane, ci exprimă chiar realitatea.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a analizat amănunțit probele, complinind motivarea instanței de fond.
Corect instanța de apel, după analiza depozițiilor martorilor audiați la cererea recurentului-pârât, respectiv, G (62-63 dosar fond), a celorlalți martori, G și (49, 52-53 dosar fond), din care nu rezultă certitudinea achitării prețului apartamentului de către recurentul-pârât (la contractarea unui împrumut de către pârât, primii doi martori neputând indica pe împrumutător, iar ceilalți martori precizând că împrumutul făcut de pârât s-a făcut pentru a plăti unele datorii ale sale) a coroborat aceste probe cu împrejurarea că pârâtul-reclamant reconvențional, nu a invocat expres că împrumutul de 15.000 mărci germane a fost destinat cumpărării apartamentului solicitat la partaj de către reclamantă (69-dosar fond).
Edificator din punct de vedere al concordanței dintre voința reală și cea declarată de părțile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/08.07.1999 la, este împrejurarea că apartamentul din acest act a fost ipotecat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.2850/1999 în favoarea numitului pentru suma de 15.000 mărci germane (un alt împrumut pe care pârâtul nu l-a indicat ca fiind destinat cumpărării apartamentului din litigiu), ambele părți manifestându-se ca proprietari comuni asupra acestui bun ipotecat, atât în fața terților cât și a autorităților atunci când au încheiat acte de dispoziție.
În consecință, voința reală internă și cea declarată a părților actului juridic, concordă întocmai celei exprimate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 08.07.1999 de notarul public, constând în realizarea scopului specific acestui act juridic și anume dobândirea în indiviziune și părți egale a apartamentului din litigiu (5 - dosar fond), trecerea reclamantei în act nefiind o simulație prin interpunere de persoane, ci exprimând chiar realitatea în momentul întocmirii sale.
Și cele reținute de instanța de apel în privința existenței actului public și a inexistenței actului secret, sunt corecte.
Aceasta întrucât actul public este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/08.07.1999, el reprezentând adevărata voință a părților, aceea de a dobândi apartamentul pentru care se solicită partajul, în indiviziune și cote egale.
Deși în privința dovedirii simulației prin actul juridic secret (real) sunt aplicabile dispozițiile art.1198 Cod civil, care permit utilizarea probei cu martori și prezumții, dacă există o imposibilitate (fie și morală - cum a fost invocată de recurentul-pârât) de a-și procura o dovadă scrisă, din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că actul public consfințește o situație juridică necorespunzătoare realității.
Pentru dovedirea acordului de voință secret, ca chestiune legată de circumstanțele cauzei, în mod corect atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că nu era absolut necesară încheierea unui înscris, însă pârâtul nu a dovedit existența acestei imposibilități morale între părți, situație pe care instanțele au reținut-o cu prudență, fiind prezumată din alte probe, concludente, din care rezultă comportamentul pârâtului în situații similare atunci când încheia astfel de acte juridice.
Relevant în acest sens este contractul de vânare-cumpărare autentificat sub nr.10089/10.11.1992, prin care pârâtul a cumpărat de la bunicii săi paterni un apartament vândut apoi în anul 2003 (73-74 dosar fond).
Printr-un alt contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.624/19.02.1999 (71 dosar fond), încheiat deci cu câteva luni înaintea actului pretins simulat, pârâtul a cumpărat de la altă rudă a sa un alt apartament pe care l-a înstrăinat în anul 2000, împrejurări din care rezultă că acesta obișnuia să încheie acte juridice chiar și cu rudele apropiate, pentru a delimita riguros drepturile și obligațiile părților.
Neposedând un înscris secret cu reclamanta și având în vedere diligențele pârâtului în situații similare la întocmirea actelor juridice cu rudele sale sub aspectul preocupării atente în reglementarea raporturilor juridice dintre părți, este greu de crezut că acesta nu ar fi încheiat cu reclamanta act sub semnătură privată în acest sens pentru apartamentul aflat în litigiu, cu atât mai mult cu cât aceștia se aflau în relații de concubinaj, iar ambele părți aveau experiența unei căsnicii anterioare desfăcute, care a implicat și partajarea bunurilor dobândite în timpul acestor căsătorii.
Că nu a existat un act secret în sensul de "negotium iuris", se prezumă din atitudinea pârâtului în perioada ulterioară încheierii actului pretins simulat, care a prezentat la V contractul de vânzare-cumpărare autentic în care figurează părțile din litigiul în cauză, în vederea înscrierii dreptului de proprietate.
De asemenea, împreună cu reclamanta a încheiat contractul de ipotecă asupra apartamentului în litigiu, după care, până la data de 03.10.2007, dată la care a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare din iulie 1999 încheiat la (26 dosar fond), a rămas în totală pasivitate cu privire la schimbarea situației de aparență a acestui act juridic, ceea ce creează convingerea că cei doi au avut intenția reală de a dobândi apartamentul doar în modalitatea înscrisă în contract.
Pentru a ajunge la această concluzie, corect instanța de apel a mai avut în vedere că în perioada 1999-2003, părțile au dezvoltat afaceri comune, fiind asociate în cadrul "" Râmnicu V, iar în perioada aprilie - octombrie 2003 pârâtul a primit sume consistente în valută de la reclamanta care se afla în Italia, împrejurare care dovedește că atât în anul 1999, cât și ulterior, părțile au avut intenția reală de a dobândi bunuri împreună (30-48 dosar fond).
De aceea, trebuie trasă concluzia că în mod cert actul public defăimat de pârât, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1308/08.07.1999, rămas necontestat timp de peste 8 ani de zile, este cel care reflectă adevăratele raporturi juridice dintre părți și că între acestea nu s-a încheiat un act juridic secret în sensul pretins de pârât.
În mod corect instanțele anterioare, nu au acordat efect absolut interogatoriului luat reclamantei în ședința publică din 26.03.2008 (60-61 dosar fond), întrucât primele răspunsuri ale acesteia, au fost o recunoaștere făcută cu adăugarea unui fapt posterior, legat de cel principal, care i-a anihilat efectele, astfel încât instanța, în temeiul rolului activ, a stăruit pentru aflarea adevărului prin administrarea probelor amintite mai sus, iar prin coroborarea acestora a constatat inexistența actului secret, nesituarea pârâtului într-o imposibilitate morală de a preconstitui un înscris care să cuprindă alte drepturi din cele rezultate din actul autentic, public, intrat în circuitul civil și că intenția părților a fost de a dobândi apartamentul în indiviziune și cote egale.
Nu se verifică critica în sensul că vânzătorii imobilului trebuiau să participe ca părți la acordul simulacru (secret), în principal pentru că potrivit considerentelor de mai sus, nu s-a făcut dovada actului juridic secret încheiat în sensul pretins de pârât, iar pe de altă parte efectele, în eventualitatea existenței unui astfel de act secret, se produceau numai între pârât și reclamantă, iar aceștia din urmă, în calitate de cumpărători aveau în exclusivitate interesul încheierii unui asemenea act secret (art.1175 Cod civil).
Având în vedere cele expuse mai sus este de prisos a se insista asupra criticii prin care recurentul-pârât susține existența în cauză a voinței de a simula și exteriorizarea ei ca fiind rezultată din toate probele administrate în dosar, insistând asupra răspunsurilor la interogatoriu date de intimata-reclamantă.
Prin urmare critica nu se verifică, făcându-se trimitere în acest sens la considerentele în baza cărora, curtea a reținut inexistența actului secret și nesituarea pârâtului într-o reală imposibilitate morală de a preconstitui un înscris în acest sens.
Cum prin decizia recurată instanța de apel a analizat elementele obligatorii ale acțiunii în simulație, făcând-o într-un mod detaliat, existând motivare în fapt și în drept, critica în sensul că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, este doar formală.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, prin care se critică interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, se constată că această critică nu poate fi primită, întrucât instanțele de fond și apel nu au încadrat greșit actul juridic dedus judecății și au calificat corect contractul privind apartamentul, ca fiind un contract de vânzare-cumpărare, iar simulația pretinsă de pârât a fost analizată în condițiile art.1175 Cod civil, fiind necesar să se facă dovada simulației prin actul juridic secret (real), cu aplicabilitatea dispozițiilor art.1198 Cod civil, care permit utilizarea probei cu martori și prezumții, dispoziții cărora instanțele le-au dat eficiență.
Nu s-a produs nici denaturarea actului juridic, întrucât în controlul exercitat în apel, instanța a urmărit respectarea și corecta aplicare a dispozițiilor art.969 Cod civil, potrivit cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ", text ce ar rămâne fără efecte dacă modificarea convenției părților sau substituirea clauzelor clare și precise, liber consimțite de părți, ar fi la discreția judecătorilor fondului.
Nici ultima critică prin care se susține că instanța de apel a apreciat greșit excepția ridicată oral în fața sa, ca excepție de ordine publică ce conduce la nulitatea hotărârii, nu se verifică.
Această excepție se referă la neconcordanța dintre minută și dispozitivul ce aparțin instanței de fond, în sensul că în prima s-a consemnat "respinge cererea" fără a se preciza obiectul său, iar în dispozitiv s-a consemnat "respinge cererea reconvențională".
Critica nu se verifică pe considerentul că prin încheierea de ședință din 27.02.2008 ( 54 dosar fond), instanța a calificat cererea pârâtului ca fiind o cerere reconvențională prin care se solicită constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a disjuns cererea de partaj, impunându-se soluționarea cu prioritate a cererii reconvenționale formulată de pârât, astfel încât în prezenta cauză instanța a rămas sesizată doar cu soluționarea cererii reconvenționale de la fila 26 dosar, având ca obiect acțiune în constatare simulație.
Este adevărat că pe fila 3 verso a cererii inițiale de chemare în judecată având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta, s-a consemnat minuta concepută la data de 04.06.2008, însă este cert că soluția privește prin urmare statuarea instanței cu privire la constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare, cerere formulată pe cale reconvențională de către pârât.
Prin urmare au fost respectate dispozițiile art.258 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că judecătorul nu a revenit asupra părerii sale consemnată în minută, care a cuprins elementele esențiale asupra cărora s-a hotărât, pentru că ulterior, mențiunile din dispozitiv, în sensul că "respinge cererea reconvențională" nu reprezintă o revenire asupra hotărârii concretizate în minută, ci doar o detaliere în privința obiectului cererii care s-a judecat.
Cum cererea reconvențională formulată de pârât a avut ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr.1308/1999, rezultă identitate între minută și dispozitiv, motiv pentru care critica nu se verifică.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins recursul ca nefondat, iar în baza art.316 combinat cu art.298 și art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.241/A pronunțată la data de 23 octombrie 2008 de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind .
Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/04.02.2009.
Jud.apel: St.
-.
Jud.fond:.
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu
