Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1037/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1037/2008-
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- --judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții, și toți din O,-. Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți:, ambii din Vadu, nr.l70, Cod poștal -, jud. B, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în O, Parcul, jud. B, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, Vadu, Cod poștal -, jud. B, din Vadu nr.602, Cod poștal -, jud. B, junior din Vadu, nr.404, Cod poștal -, jud. B și din Vadu, nr.347, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.29/A din 14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 559 din 22.06.2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd, în dosar nr. 1231 /l 77/2006, având ca obiect partaj judiciar.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 10 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 17 iunie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 559/2007 dată de Judecătoria Aleșd, a fost respinsă actiunea formulată de reclamanții -, - și - în contradictoriu cu pârâții, -, jr. -, Comisia Locala de aplicare a /1991 Vadu și Comisia Județeană de aplicare a 18/1991 Totodată au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a autorității de lucru judecat invocate de pârâți.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că asupra imobilului cu nr. top. 290/3 Vadu, reprezentând în natură teren în intravilan este întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtului, cu titlu de reconstituire în baza titlului de proprietate nr.310/1995, iar din această coală de carte funciară nu s-a putut reține că reclamanta ar fi proprietară asupra vreunei cote părți din terenul în discuție și ca atare nefiind proprietară, nu poate solicita sistarea starii de indiviziune asupra imobilului.
Referitor la capătul de cerere privind rectificarea inscrierii de carte funciară, instanța de fond, față de inscripțiunile efectuate în cartea funciară sub B 4-5, privind întabularea dreptului de proprietate pe seama părților în baza unor certificate de moștenitor eliberate de fostul notariat de Stat Judetean B, a avut în vedere că reclamanta nu a solicitat radierea acestora decât după acordarea cuvântului pe fond, depunând înăuntrul termenului de pronuntare "Concluzii scrise".
Intrucat între părți s-au pronunțat mai multe sentințe judecătoresti care au vizat calitatea părților si sistarea stării de indiviziune cu privire la proprietatea acestora, respectiv sentința civilă nr. 2828/1982, sentința civilă nr. 36836/1983, sentința civilă nr. 339/1987 a Judecătoriei Oradea, decizia civilă nr. 1209/1984 a Tribunalului Bihor, prima instanță a apreciat că, deși în cauză nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat, sub aspectul prevederilor art. 163 c Cod Penal coroborat cu art. 1201 Cod civ, trebuie a se ține seama de aceste hotărâri, ele reprezentând între părți, hotărâri judecătorești ce au intrat sub incidenta autorității de lucru judecat, astfel incât acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotarari au declarat apel reclamantii -, - și -, solicitand admiterea apelului, desfiintarea sentinței civile nr. 559/2007, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar in subsidiar schimbarea în totolitate a hotărârii atacate în sensul admiterii actiunii precizate, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr.29/A din 14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții, și, toți domiciliați în O,-, cod poștal -, jud. B în contradictoriu cu intimații, ambii domiciliați în Vadu, nr. 170, cod poștal -, jud. B, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 B, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, cod poștal -, jud. B, domiciliat în Vadu, nr. 602, cod poștal -, jud. B, jr. domiciliat în Vadu, nr. 404, cod poștal -, jud. B și (fostă ) domiciliată în Vadu, nr. 347, cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 559 din 22.06.2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Conform copiei colii CF. 2513 Vadu, imobilul cu nr. top. 250/2, in natura casa si teren in supraf. de 250, constituit proprietatea numitilor in cota de parti, HG(cas. ), in cota de parti si in cota de parti cu titlu de iesire din indiviziune provenita din mostenire, in baza sent. civ. nr. 2828/1982 a Judec.
Prin sent. civ. nr. 3683/1983 a Judec. O s-a dispus sistarea starii de indiviziune asupra imobilului cu nr. top. 250/2 prin atribuirea intregului imobil in favoarea numitelor ( cas. ) si HG(cas. ) cu obligarea lor la plata unei sulte in suma de 25.525 lei în favoarea numitului; totodata s-a dispus intabularea dreptului de proprietate in favoarea acestora. Recursul declarat de numitul a fost respins prin decizia civila nr. 959/1983 a Tribunalului Bihor.
In baza acestei hotarari si și-au intabulat in CF. dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, sub B 4-5, conform Incheierii nr. 3154/1984.
si au fost puse in posesie asupra imobilului cu nr. top. 290/2 prin Ordonanta de executie imobiliara din 27.10.1984 data de Judecătoria Oradea. Recursul împotriva acestei ordonante declarat de numitul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Bihor prin decizia civila nr. 1209/1984, în considerentele acestei hotatari retinandu-se ca suma datorata de numitele si cu titlu de sulta a fost consemnata la CEC. in favoarea lui, iar recipisa este pastrata in registrul de valori al Judec.
Urmare a decesului numitei s-a eliberat certificatul de mostenitor nr. 378/1995 prin care s-a constatat că parata-intimată este unica mostenitoare legala acceptanta a defunctei in calitate de fiica. In baza acestui act parata si-a intabulat in CF. 2513 Vadu dreptul de proprietate asupra cotei de parti din imobilului cu nr. top. 290/2.
Prin titlul de proprietate nr. 310/1995 s-a reconstituit in favoarea intimatului dreptul de proprietate asupra supraf. de 8668 mp. teren care include si parcela cu nr. top. 290/2. În cererea pe care a depus-o la Primaria, intimatul a aratat ca aceasta parcela constituie proprietatea exclusiva a sotiei sale. Asa cum a aratat prin intampinarea depusa, intimata a fost de acord ca pentru supraf. de teren cu nr. top. 290/2 detinuta in proprietate exclusiva sa se elibereze titlu de proprietate in favoarea sotului sau.
Conform certificatului de mostenitor nr. 133/1999 au calitatea de mostenitori ai def. - decedat la data de 26.11.1998 apelantii in calitate de fii.
Potrivit disp. art. 34 din nr. 115/1938 si art. 36 din Legea nr. 7/1996 orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara, daca printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul caruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost gresit calificat; nu mai sunt întrunite conditiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul caruia s-a facut înscrierea; înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situatia reala actuala a imobilului.
Acțiunea în rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.
In spetă, instanta de apel a retinut că intabularea dreptului de proprietate al numitelor si din Vadu de sub B 4-5 s-a efectuat in baza unei hotarari judecatoresti irevocabile. Inscrierea este in concordanta cu inscrisul constatator al actului juridic in temeiul caruia s-a efectuat.
Sustinerile apelantilor in sensul ca aceasta inscriere este nevalabila sunt nefondate.
Potrivit disp. art. 67 din - nr. 115/1938 (in vigoare la data efectuarii inscrierii de sub B4-5) cand din înscrisul doveditor al vânzarii se invedereaza ca pretul nu a fost platit, ori n-a fost platit în întregime, dreptul de ipoteca legala pentru garantarea pretului datorat se înscrie, din oficiu, în folosul vânzatorului, iar aceasta dispozitie se aplica, conform art. 68 din lege, prin asemanare în caz de schimb sau imparteala pentru diferenta de valoare datorata în bani.
Numitul avea asadar un drept de ipoteca legala pentru suma datorata cu titlu de sulta, insa imprejurarea ca acest drept nu a fost inscris in CF nu atrage nevalabilitatea inscrierii dreptului de proprietate al numitelor si. Acesta ar fi avut oricand posibilitatea sa ceara inscrierea dreptului său de ipoteca in cartea funciara in cazul in care sulta nu i-ar fi fost platita.
Asa cum s-a retinut insa prin ordonanta de executie silita imobiliara din 27.10.1984 numitele si au consemnat la CEC in favoarea lui suma datorata cu titlu de sulta, iar recipisa a fost data spre pastrare in registrul de valori al Judecătoriei Oradea. Constatandu- se ca numitele si si-au indeplinit obligatia de plata a sultei, acestea au fost puse in posesie asupra imobilului in litigiu.
de cele de mai sus, in mod corect a respins prima instanta cererea de rectificare a inscrierii efectuate in CF 2513 Vadu sub B 4-5, ținând seama de hotărârile judecătorești pronuntate vizand aceleasi părti, hotarari ce au intrat sub incidenta autorității de lucru judecat.
In ceea ce priveste capetele de cerere privind anularea partiala a certificatului de mostenitor nr. 378/1995 si a titlului de proprietate nr. 310/1995, acestea sunt accesorii capatului principal privind rectificarea de CF, iar rezolvarea lor este in functie de solutia data capatului de cerere principal. Implicit, prin respingerea capatului principal au fost respinse si capetele de cerere accesorii.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs reclamanții, și care au solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii reclamanților cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susținut că, hotărârile sunt date cu aplicarea greșită a legii, în fapt sunt nule atât titlul de proprietate cât și certificatul de moștenitor emise pe seama pârâtului, aspecte asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat.
trebuia să obțină ordinul prefectului pentru imobilul din litigiu și nu titlu de proprietate.
Neînscrierea sultei și neplata acesteia de către antecesorii pârâtului, atrage nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate a acestora.
Prin urmare, înscrierea dreptului de proprietate cu titlu partaj în favoarea numitelor și este nevalabilă, precum și nevalabile sunt și înscrierile ulterioare. De asemenea sulta consemnată la CEC. nu a fost predată niciodată recurenților reclamanți de către un executor judecătoresc.
Intimații și s-au opus admiterii recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
Criticile recurenților sunt în întregime nefondate.
În fapt acțiunea reclamanților este o acțiune în rectificare de CF. întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea 115/1938.
În speță, nu sunt incidente nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege mai sus arătat.
Anularea inscripției de sub 4,5 din CF. 2513 Vadu nu este fondată, dreptul de proprietate al numitelor și s-a întabulat în baza unei hotărâri judecătorești de partaj, irevocabile, neplata sultei stabilite prin hotărâre în beneficiul reclamanților, nu atrage nevalabilitatea titlului proprietarilor de sub 4,5.
Fiind valabilă această înscriere de CF. sunt valabile și înscrierile ulterioare care de asemenea au fost contestate de reclamanți.
Aspectele privind neplata sultei sau nevalabilitatea titlului de proprietate a pârâtului, nu au relevanță în cauză, cât timp, așa cum am arătat, este valabilă înscrierea inițială de sub 4,5 din CF. 2513 Vadu, această înscriere fiind singura care justifică calitatea procesuală activă și interesul legitim al reclamanților.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții, și toți din O,-. Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți:, ambii din Vadu, nr.l70, Cod poștal -, jud. B, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în O, Parcul, jud. B, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, Vadu, Cod poștal -, jud. B, din Vadu nr.602, Cod poștal -, jud. B, junior din Vadu, nr.404, Cod poștal -, jud. B și din Vadu, nr.347, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.29 din 14.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /02.07.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./02.07.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Cigan Dana