Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1044/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(380/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1044
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant-pârât, împotriva deciziei civile nr.1120 A din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte-reclamante - și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, avocat, în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant-pârât,în baza împuternicirii avocațiale nr.25/25.02.2009, emisă de Baroul Ialomița - Cabinet Individual, aflată la fila 22 dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatelor-pârâte-reclamante - și, în baza împuternicirii avocațiale nr.4908/04.03.2009, emisă de Baroul București - Societate Civilă de Avocați ", și Asociații", aflată la fila 21 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentului-reclamant-pârât depune la dosar chitanța nr.-/1/16.06.2009 în cuantum de 2140 lei, reprezentând dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru și a aplicat timbrul judiciar în valoare de 5 lei, conform dispozițiilor încheierii de la termenul anterior.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-reclamant-pârât, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă, casarea hotărârii de fond, și reținând cauza spre rejudecare să se dispună atribuirea imobilului în favoarea reclamantului-pârât și exonerarea de la plata sultei la care a fost obligat de către instanța de apel.
Arată că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; prin această decizie, reclamantul pârât a fost obligat la plata unei sulte în favoarea pârâtelor-reclamante, instanța de apel consfințit o îmbogățire fără just temei a acestora, având în vedere că și instanța de fond și cea de apel au reținut în mod constant contribuția recurentului de astăzi într-o proporție de 100% la dobândirea imobilului.
De asemenea, urmează a se observa din probatoriul administrat în cauză că singurele părți care au participat în mod efectiv din punct de vedere patrimonial la vânzarea, respectiv cumpărarea bunului imobil au fost recurentul și vânzătorul imobilului. Pentru acest motiv reținerea de către instanța de apel a faptului că pârâtele au primit cu titlu gratuit cota indiviză a imobilului în litigiu este eronată.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.31/05.11.2008, pe care o depune la dosar.
Avocatul intimatelor-pârâte-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.11/17.03.2009, aflată la fila 20 dosar.
Având în vedere dispozițiile art.1174 din Codul civil, conform cărora actul autentic are efecte între părți și obligațiile ce constată, precum și ceea ce este menționat în act, de asemenea, consideră că forma coproprietății nu poate îmbrăca așa cum susține recurentul, în sensul că un coproprietar nu poate să aibă o cotă de 100%, iar celălalt o cotă de 0%; acest contract de vânzare-cumpărare este valabil încheiat, urmând a se ține cont de faptul că ne aflăm în situația unei donații indirecte, prin care recurentul a donat suma de bani, sumă cu care intimatele au cumpărat cota parte din imobil; consideră că recurentul nu le putea gratifica cu cota parte din imobilul în litigiu întrucât la data cumpărării sau la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acesta nu era proprietarul imobilului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7823/29.11.2007 Judecătoria sectorului 6 Baa dmis în parte cererea principală formulată de reclamantul pârât împotriva pârâtelor reclamante - și; a admis cererea reconvențională și în consecință a dispus partajarea bunului imobil - apartamentul nr.28 situat în B,-,.6,.B,.1, sector 6, în valoare de 120.029,00 Ron; a atribuit bunul imobil în lotul pârâtelor reclamante; a menținut starea de indiviziune asupra imobilului între pârâtele reclamante cărora le va reveni, în urma atribuirii imobilului, dreptul de proprietate asupra imobilului în cote de fiecăreia; a obligat pârâtele reclamante la plata către reclamantul pârât a unei sulte în valoare de 40.096,66 Ron (revenind fiecăreia dintre pârâtele reclamante obligația de achitare a unei sulte în valoare de 20.048,33 Ron) în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. A respins ca neîntemeiate cererile reclamantului pârât de constatare a calității de proprietar exclusiv asupra imobilului susmenționat și de evacuare a pârâtelor reclamante din imobil. A compensat parțial cheltuielile de judecată; a obligat reclamantul pârât la plata către pârâtele reclamante a restului necompensat din cheltuielile de judecată, în cuantum de 533,33 Ron, reprezentând 12/3 din onorariul de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP - sub nr.1739/06.08.2004 vânzătorii și au vândut cumpărătorilor, și -, în cote indivize și egale imobilul -. nr. 28 situat în B, bd.- nr.6,. 6,.B,.1, sector 6, pentru prețul de 9.500 Euro. Principalul efect al actului de vânzare-cumpărare încheiat între părți este transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul vânzătorilor în patrimoniul cumpărătorilor. Instanța a reținut că această transmisiune a dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorilor are caracter determinat în sensul că la momentul încheierii actului juridic părțile - dobânditorii - au stabilit întinderea cotelor din dreptul de proprietate dobândit, respectiv cota de 1/3 pentru fiecare cumpărător ( "cote egale și indivize" ); totodată instanța a reținut că izvorul coproprietății astfel născute este convenția părților ce a îmbrăcat forma autentică - notarială (actul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP - sub nr.1739/06.08.2004). Reținând că întinderea cotelor dreptului de proprietate asupra imobilului a fost determinată de către părți în momentul încheierii actului de dobândire a imobilului și față de împrejurarea că actul autentic se bucură de prezumția de valabilitate până la înscrierea în fals, instanța a constatat că atâta timp cât actul autentic nu a fost declarat fals, reclamantul-pârât nu poate pretinde că întinderea cotei sale de proprietate este mai mare (sau mai mică) decât întinderea stabilită prin actul de dobândire. De altfel pretenția exprimată de reclamantul-pârât în cuprinsul primului capăt de acțiune - aceea de a se constata că este coproprietar în cotă de 100% asupra imobilului în cauză - nu are fundamentare logică, teoretică, în sensul că are caracterul unei exprimări total eronate prin alăturarea noțiunilor de coproprietate și de cotă de 100%.
Rezultă că plata întregului preț al vânzării de către unul dintre dobânditorii unui bun nu poate avea drept consecință dobândirea întregului drept de proprietate în patrimoniul dobânditorului plătitor ci, eventual, poate da naștere unui drept de creanță asupra dobânditorilor neplătitori dacă raportul juridic ce se naște între acești dobânditori este de natură să producă astfel de consecințe juridice (în cazul de față nu s-a solicitat instanței să constate existența unui drept de creanță al reclamantului-pârât față de pârâtele-reclamante).
Raportat considerentelor mai sus expuse, instanța a respins cererea reclamantului-pârât de a se constata calitatea sa de proprietar exclusiv asupra imobilului ce formează obiectul prezentei cauze, constatând că proprietatea asupra bunului imobil îmbracă forma proprietății comune pe cote părți și că prin actul de dobândire părțile au stabilit întinderea acestor cote, respectiv 1/3 pentru fiecare parte.
Sub aspectul cererilor de partajare a bunului imobil instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.728 Cod civil, nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune astfel că a admis cererile și a dispus partajarea imobilului prin atribuirea acestuia în lotul pârâtelor-reclamante (care dețin împreună o cotă de 2/3 din imobil) și obligarea lor la plata către reclamantul-pârât a echivalentului valoric al cotei de proprietate de 1/3 ce i se cuvine potrivit actului de vânzare cumpărare.
Față de caracterul subsidiar al cererii de evacuare și față de soluția respingerii capătului 1 de cerere, instanța a respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
Prin decizia civilă nr.1120/30.09.2008 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul reclamant, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea reconvențională; a atribuit bunul imobil în lotul reclamantului pârât și a obligat reclamantul pârât la plata către fiecare pârâtă reclamantă a unei sulte în valoare de 90.333,3 Euro în echivalent în lei la data plății. A obligat intimatele la plata către apelant a sumei de 709,65 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra capătului de cerere din cererea principală, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât privind constatarea calității de proprietar exclusiv asupra imobilului.
Chiar dacă apelantul reclamant a achitat întregul preț al vânzării, nu conduce la dobândirea întregului drept de proprietate în patrimoniul său ci, eventual, poate da naștere unui drept de creanță asupra celorlalți coproprietari neplătitori.
Mai mult, cota fiecărui coproprietar (de 1/3) a fost stabilită printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic ce se bucură de o prezumție de valabilitate până la înscrierea în fals, astfel că față de această situație apelantului reclamant nu i se poate constata o cota de contribuție la dobândirea imobilului de 100%.
Tribunalul a găsit întemeiat motivul de apel ce se referă la faptul că imobilul a fost greșit atribuit intimatelor pârâte, instanța neluând în seamă situația de fapt din speță și textul art.673/9 Cod de procedură civilă, potrivit cu care la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia,ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Consideră că în aprecierea atribuirii imobilului, instanța de fond trebuia să aibă în vedere contribuția părților la achiziționarea apartamentului, dacă s-au făcut îmbunătățiri și cine le-a suportat, ce venituri au părțile.
Tribunalul a apreciat că imobilul trebuie atribuit apelantului reclamant care a avut o participare efectiva în achiziționarea imobilului și în efectuarea de îmbunătățiri, chiar dacă intimatele împreună au o cotă mai mare decât a acestuia, cu consecința admiterii și a cererii de evacuare a intimatelor din imobil.
Motivul de apel referitor la valoarea de circulație a imobilului este găsit întemeiat de tribunal, care a dispus efectuarea unei expertize prețuitoare construcții. Se observă că expertiza dispusă la fond și depusă la dosar la data de 28.05.2007 a stabilit valoarea de circulație a imobilului in litigiu este de 120.029,00 RON. Expertiza efectuată în dosarul de apel a indicat suma de 271.000 RON ca fiind valoarea de circulație a imobilului in litigiu, sumă ce reflectă realitatea și acceptata de tribunal.
Având în vedere valoarea de circu ație a imobilului rezultată din expertiza dispusă în apel, tribunal a calculat și valoarea sultei pe care apelantul reclamant va trebui să o achite intimatelor pârâte.
Motivul de apel în care apelantul reclamant invocă faptul că judecarea cauzei s-a făcut fără citarea părților a fost găsit neîntemeiat de tribunalul, întrucât Ia dosarul de fond se regăsesc la filele 216-219 inclusiv citațiile înaintate către toate părțile din cauză. Astfel, în mod corect, instanța de fond a procedat la judecarea cauzei, întrucât procedura de citare cu toate părțile a fost legal îndeplinită, conform art.85 raportat la art.107 Cod de procedură civilă.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 16.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr.1120/A/30.09.2008 formulată de petentele - și și de îndreptare a erorii materiale formulate de către petentul, privind eroarea materială strecurată în dispozitivul aceleiași decizii. a dispus lămurirea dispozitivului deciziei civile nr.1120/A/30.09.2008, în sensul că imobilul atribuit în lotul reclamantului pârât este situat în B,-,.6,.B,.1,.28, sector 6. dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul aceleiași decizii, în sensul că: sulta la care este obligat reclamantul pârât către fiecare pârâtă reclamantă este de 90333,3 lei și nu euro în echivalent lei.
Împotriva deciziei civile nr.1120/2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, a declarat recurs reclamantul apelant, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de apel a greșit obligând reclamantul la plata sultelor către pârâte, consfințind în acest mod o îmbogățire fără just temei a pârâtelor, în condițiile în care și instanța de fond și instanța de apel au reținut contribuția reclamantului de 100% la dobândirea imobilului.
- instanța de apel trebuia să rețină că singurele părți care au participat în mod efectiv din punct de vedere patrimonial la vânzarea imobilului au fost vânzătorul și reclamantul, care a plătit prețul.
- greșit a reținut instanța de apel că un contract de vânzare-cumpărare poate îmbrăca atât forma unui contract cu titlu oneros, cât și a unui contract cu titlu gratuit prin care să se îmbogățească pârâtele.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
la care a fost obligat recurentul față de intimate nu reprezintă o îmbogățire fără just temei, așa cum în mod eronat susține recurentul, ci contravaloarea cotelor de proprietate pe care intimatele le au din imobil.
Nici una dintre instanțe nu a reținut că recurentul ar fi avut o cotă de contribuție de 100% la dobândirea bunului imobil în litigiu, ci doar că acesta a achitat în totalitate prețul apartamentului bun coachizit.
S-a argumentat în ambele hotărâri anterioare că plata integrală a prețului nu-i poate crea reclamantului recurent o cotă de contribuție de 100%, ci doar un drept de creanță față de pârâtele intimate.
Recurentul refuză să accepte că prin propria sa voință a creat starea de indiviziune între el și pârâtele intimate în momentul în care a semnat alături de acestea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1739/6.08.2004, în care se specifica în mod clar că el și pârâtele intimate cumpără apartamentul în litigiu în cote egale. Orice act juridic este rezultatul acordului de voință al părților semnatare, iar un contract de vânzare-cumpărare nu produce efecte numai între vânzător și cumpărătorul care plătește prețul, ci între toate părțile semnatare, în sensul că transmiterea proprietății operează din patrimoniul vânzătorului în patrimoniul cumpărătorilor în cotele părți prevăzute în contract, în cazul în speță, în cote de 1/3 pentru fiecare dintre cei trei cumpărători: recurent și cele două intimate.
Nu s-a reținut de către instanța de apel că actul de vânzare-cumpărare nr.1739/6.08.2004 ar fi o donație, respectiv că ar fi un contract cu titlu gratuit față de pârâte, ci s-a arătat că este posibil ca la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare recurentul să fi acceptat ca pârâtele intimate să semneze actul în calitate de cumpărătoare în ideea unei gratificări a lor cu cota parte de preț cu care acestea nu au contribuit.
Curtea consideră că aceste aprecieri nu ar fi trebuit făcute de instanțele anterioare care trebuiau să constate doar drepturile dobândite de părți în momentul semnării contractului. Oricum aceste aprecieri nu au relevanță juridică asupra stării de indiviziune pe care părțile au creat-o prin propria lor voință, astfel încât decizia instanței de apel este legală.
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul, iar în baza art.274 Cod de procedură civilă va obliga recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată față de intimate, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant pârât împotriva deciziei civile nr.1120/A/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte reclamante - și.
Obligă recurentul să plătească intimatelor 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/20.07.2009
-------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 6 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
