Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1354/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1354/
Ședința publică din 18 septembrie 2008
Președinte
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna C, sat nr.154, județul H, împotriva deciziei civile nr.370 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se prezenta contestație în anulare a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar.
De asemenea se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 18 septembrie 2008 din partea contestatorului note de ședință, prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât acesta nu se poate prezenta în instanță pentru termenul de astăzi din motive medicale.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de contestatorul, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 156 Co procedură civilă.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Tribunalul Harghita prin decizia civilă nr.770/R/22.11.2007 a respins contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.219/R/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.214/2007; a obligat contestatorul să plătească intimaților și suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată;
Împotriva acestei decizii irevocabile, contestatorul a declarat recurs, dar arată că motivele le va prezenta și le va depune în termen după motivarea deciziei atacate.
Curtea de Apel Tg-M, prin decizia civilă nr.370/R din 3 aprilie 2008 anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.770/R din 22 noiembrie 2007 Tribunalului Harghita.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei atacate ca nelegală și netemeinică și rejudecarea cauzei.
In motivarea contestației se arată că instanța de recurs a omis să observe că taxa de timbru și timbrul judiciar erau atașate concluziilor scrise depuse la data de 31.03.2008 la dosarul cauzei.
Fiind taxat recursul se invocă prev. art.318 pr.civ. întrucât acest recurs a fost anulat ca netimbrat.
Se invocă și excepția necompetenței instanței de apel, precum și nelegalitatea recursului dedus judecății ca de altfel și că acesta este nefondat.
Examinând cauza dedusă judecății se constat că este fondată contestația în anulare formulată, având în vedere faptul că în mod real la dosarul de recurs, la fila 13, există timbrul judiciar și la fila 14 există taxa de timbru aferentă recursului declarat.
Ca urmare fiind incidente prev. art 318.pr.civ. se va admite contestația în anulare formulată și în consecință se va anula decizia atacată nr.370/R/2008 a Curții de Apel Tg-
In ce privește recursul declarat de către intimatul pârât se constată că este formulat împotriva unei hotărârii irevocabile respectiv decizia civilă nr.770/2007 a Tribunalului Harghita.
In ce privește susținerile recurentului referitoare la competența materiala Tribunalului Harghita, se constată că aceste susțineri au mai fost invocate și în contestația în anulare soluționată prin decizia civilă nr.770/2007.
Referitor la recursul declarat împotriva deciziei civile nr.770/2007 a Tribunalului Harghita, se constată că este inadmisibil fiind formulat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată de o instanța de recurs.
De altfel, întrucât hotărârea împotriva căreia este îndreptată contestația în anulare este irevocabilă, hotărârea dată în contestația în anulare fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, recursul declarat împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil, potrivit art.320 alin.3 pr.civ. (ICCJ-secția comercială dec. 4748 din 17 noiembrie 2004,Revista Dreptul din octombrie 2005 pg.212 ).
Cu alte cuvinte decizia prin care s-a soluționat contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate de instanța de recurs este irevocabila. Potrivit art.320 alin.3 pr.civ. hotărârea pronunțată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea contestată.
Față de cele de mai sus, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna -C, sat, nr.165, județul H, împotriva deciziei civile nr.370/R din 3 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
Anulează decizia atacată și, rejudecând cauza, respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.770/R din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
3 exp.
10.10.2008.
Jud.fond:--
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat