Obligația de a face. Decizia 1358/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1358/
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, cu sediul în comuna nr.633, județul H, împotriva deciziei civile nr.21 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul recurent, av., și intimații reclamanți, și, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea probei cu înscrisuri împrejurare în care depune la dosar un proces verbal al adunării generale încheiat la data de 29 martie 2008 și traducerea aferentă acestuia, din care un exemplar se comunică pârâtului reclamantului intimat, și declară că nu mai are alte cereri.
Reclamanții intimați prezenți la termenul de astăzi declară de asemenea că nu mai au alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, invocând motivele prevăzute de art. 312 alin 2 și 3 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată aferente. Depune la dosar copia chitanței reprezentând onorariu avocațial.
Reclamanții intimați prezenți la termenul de astăzi, respectiv, și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 739 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr-, s-a respins excepția tardivității formulării contestației.
Prin aceeași sentință s-a respins contestația introdusă de reclamanții, împotriva pârâtului, județul H, reprezentat prin - președinte.
Prin decizia civilă nr. 21 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al numitului, în ceea ce privește reprezentarea intereselor apelanțilorL., excepție invocată de intimatul și în consecință s-a respins apelul declarat de aceste părți împotriva sentinței civile nr. 739 din 15 octombrie 2007 Judecătoriei Gheorgheni, ca fiind intentată de o persoană fără calitate de reprezentant al apelanților.
S-a respins excepția lipsei calității de reprezentant al numitului în reprezentarea intereselor apelanților, și.
S-a admis apelul declarat de apelantul, în nume propriu, precum și de apelanții, și, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în nume propriu, precum și de reclamanții, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
S-a constatat că Adunarea Generală a pârâtului din data de 24 martie 2007 s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor statutare, s-a dispus anularea hotărârilor adoptate la această dată și a obligat președintele ui la convocarea unei noi adunări generale cu respectarea prevederilor statutului.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute ca fiind legale și temeinice.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul și a solicitat modificarea deciziei atacate și în consecință respingerea acțiunii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că plângerea cu care a fost sesizată instanța de fond este discutabilă, având în vedere că acțiunea în sens propriu nu a fost semnată de niciunul din cei 64 de membrii ai pârâtului, fiind anexat acțiunii doar un tabel nominal intitulat "Tabel nominal cu persoanele care contestă legalitatea Adunării Generale a composesoratului la data de 24 martie 2007".
S-a mai invocat faptul că până în prezent pârâtul nu cunoaște care prevederi statutare ar fi fost încălcate și care dintre hotărârile adoptate ar trebui modificate. Cu toate că la instanța de fond s-a depus o precizare, acea precizare nu a fost semnată decât de însuși recurentul pârât în nume propriu.
Conform prevederilor art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată și în atare situație, întrucât intimatul nu deținea o procură specială în momentul formulării apelului, instanța de apel nu putea deroga de la prevederile legale invocate.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că susținerea intimatului conform căreia adunarea nu ar fi fost convocată cu 15 zile înainte, nu s-a confirmat. De asemenea, deși criticile vizează diferite aspecte ce s-au pus în discuție la acea dată, totuși din cei 64 de membri ce contestă legalitatea adunării generale, 62 de membri au semnat acel proces-verbal și au votat temele propuse pe ordinea de zi. Prin urmare, instanța de fond în mod legal a respins contestația formulată în contextul în care în conținutul acesteia nu se regăsește nici unul din cazurile limitative prevăzute de art. 10 din Statut referitoare la obligativitatea convocării unei noi adunări generale.
S-a mai relevat că în prezent acțiunea reclamanților este lipsită de eficiență și în acest context acțiunea reclamanților este lipsită de obiect, întrucât după Adunarea Generală litigioasă au mai fost convocate două adunări, fiind adoptate o serie de hotărâri necontestate.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
O parte dintre intimații reclamanți, respectiv, și au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului, invocând faptul că Adunarea Generală a ui din 24 martie 2007 nu a fost legal întrunită, nefiind respectate prevederile art. 9 alin. 1 din Statutul ui, iar în ceea ce privește Adunarea Generală ținută ulterior, ordinea de zi a acesteia a privit problemele pe anul 2008 și nu pe anul 2007.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 206 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Gheorghenis -au contestat hotărârile Adunării Generale a ui din data de 24 martie 2007 pe motiv că această adunare s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor statutare, fiind prezenți doar 35% din membrii composesoratului, susținându-se că în aceste condiții hotărârile adoptate nu sunt valabile.
Acțiunea formulată a fost respinsă de prima instanță, însă în apel hotărârea pronunțată de judecătorie a fost schimbată, dispunându-se anularea hotărârilor adoptate cu ocazia Adunării Generale a ui din data de 24 martie 2007. Instanța de apel a reținut că Adunarea Generală nu a fost statutară, fiind prezenți doar 38% din membri și chiar dacă membrii prezenți și-au exprimat acordul ca adunarea să se țină și în aceste condiții, nici o prevedere a statutului nu îi îndreptățește să voteze pentru organizarea ședinței în asemenea condiții nestatutare.
În recurs pârâtul a criticat în primul rând faptul că reclamantul nu a fost legal împuternicit de membrii composesoratului care figurează în lista anexată acțiunii introductive să formuleze această acțiune și precizarea ulterioară.
Problema calității de reprezentant a reclamantului, în ceea ce privește reprezentarea intereselor celorlalți membrii ai composesoratului a fost clarificată de instanța de apel, care a stabilit că acesta are calitate de reprezentant doar pentru reclamanții, și și ca atare, în privința celorlalți membri ai composesoratului indicați în dosar a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant.
În condițiile în care persoanele sus-menționate au confirmat verbal în fața instanței de judecată că îl împuternicesc pe reclamantul să le reprezinte interesele, susținerile pârâtului în sensul că acesta nu poate avea calitate de reprezentant, sunt nefondate, conform art. 68 alin. 2 Cod procedură civilă, dreptul de reprezentare putând fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.
De altfel, chiar dacă s-ar accepta susținerile pârâtului în sensul că reclamantul trebuia să dețină procură la data declarării apelului pentru a justifica faptul că îi reprezintă și pe ceilalți membri care figurează în proces, trebuie avut în vedere faptul că acesta a formulat și în nume propriu atât acțiunea introductivă, cât și calea de atac împotriva sentinței primei instanțe.
Conform art. 16 din Statutul ui orice membru al composesoratului are dreptul să conteste la judecătoria competentă hotărârile Adunării Generale.
Prin urmare, atât prima instanță cât și instanța de apel trebuiau să se pronunțe pe fond asupra acțiunii civile deduse judecății, chiar dacă reclamantului nu i s-ar fi recunoscut calitatea de reprezentant al celorlalți membri ai composesoratului.
În ceea ce privește fondul cauzei, curtea reține că potrivit art. 9 alin. 1 din Statutul ui Adunarea Generală este întrunită legal în cazul în care membrii prezenți reprezintă majoritatea drepturilor composesorale.
În speță s-a dovedit faptul că la data de 24 martie 2007, când a fost convocată Adunarea Generală, au fost prezenți doar 38% din membrii composesoratului. În aceste condiții Adunarea Generală nefiind statutară, în mod justificat a reținut instanța de fond că hotărârile adoptate sunt nelegale. Sub acest aspect nu are relevanță faptul că membrii prezenți au fost de acord ca adunarea să se țină și în aceste condiții, întrucât nu există nici o prevedere în acest sens în statut. Pe de altă parte, dacă au existat dificultăți în asigurarea procentului de prezență de 51% prevăzut de statut, membrii composesoratului se puteau prevala de prevederile art. 9 alin. 2 din Statut, care prevede că în situația în care la prima convocare nu se realizează condiția prevăzută de art. 9 alin. 1 (prezența a 51% din membri), Adunarea Generală va avea loc de drept fără alte convocări în a șaptea zi de la prima convocare, indiferent de numărul membrilor prezenți.
În condițiile în care Adunarea Generală din 24 martie 2007 nu a fost statutară, nu are relevanță faptul că majoritatea persoanelor care au contestat hotărârile adoptate au semnat procesul-verbal și au votat temele propuse pe ordinea de zi, deoarece aceste împrejurări nu sunt de natură să confirme legalitatea adunării respective.
În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 10 din Statut referitoare la obligativitatea convocării unei noi adunări generale, deoarece la adunarea din 24 martie 2007 nu s-au dezbătut probleme care sunt prevăzute de acest articol, însă aceasta nu înseamnă că legalitatea adunării nu poate fi analizată prin prisma prevederilor art. 9 din statut la care s-a făcut referire mai sus și de care s-au și prevalat reclamanții în cererea introductivă.
De asemenea, în privința legalității Adunării Generale din 24 martie 2007 și a hotărârilor adoptate nu are relevanță faptul că ulterior, respectiv în anul 2008, s-au ținut alte Adunări generale, din moment ce cu această ocazie s-au dezbătut alte probleme decât cele existente pe ordinea de zi la 24 martie 2007.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea reține că decizia atacată este legală, nefiind incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, decizia menționată fiind pronunțată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie și în consecință, recursul declarat de pârât urmează să fie respins ca nefondat.
Intimații reclamanți, deși au solicitat obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată în recurs, nu au depus dovezi cu privire la aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, cu sediul în comuna nr.633, județul H, împotriva deciziei civile nr.21 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
Jud.apel: E;
-7.11.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat