Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1395/

Ședința publică din 17 iunie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

-ta - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta M - Administrația Finanțelor Publice R, cu sediul în mun. R,-, împotriva deciziei civile nr.286 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar pârâții intimați și au depus note de ședință.

Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1450 din 5 decembrie 2007, Judecătoria Reghina admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei BCR SA-Sucursala R; admis în parte acțiunea formulată de DGFP M- R în contradictoriu cu pârâții și, și; a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în R- înscris în CF 171 R nr.top.260 și 261; a atribuit imobilul pârâtului obligându-l pe acesta la plata sultei compensatorii în valoare de 50.167,50 lei reprezentând din imobil. Restul pretențiilor au fost respinse.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta R în numele și pentru DGFP

Apelanta a solicitat admiterea căii de atac promovate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență criticile formulate în apel au vizat respingerea petitului vizând obligarea pârâtei în solidar cu SC""SRL la plata sumei de 112.614 lei reprezentând despăgubiri și 170.901 lei reprezentând penalități de întârziere.

Prin decizia civilă nr.286 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Mureșa respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a reținut în mod legal în privința stabilirii unei obligații solidare în sensul că această obligație a fost stabilită prin sentința penală nr.101/2003 a Tribunalului Sibiu, definitivă și investită cu formulă executorie.

Tribunalul a mai reținut că plata sumei stabilite cu titlu de sultă nu poate fi dispusă în favoarea reclamantei ci aceasta se va putea îndrepta pe calea executării silite împotriva debitoarei pârâte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.

În drept recurenta a invocat prevederile art.304 pct.8,9 pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurenta a reiterat aceleași critici în sensul în care, în opinia sa prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere.

În fine, datorită intervenirii decesului debitoarei, recurenta a solicitat potrivit art.651 Cod civil, obligarea pârâtului, în calitate de moștenitor - soț supraviețuitor -, la plata sultei în favoarea reclamantei în calitate de debitoare a soției decedate.

Instanța de recurs, examinând criticile de nelegalitate formulate, va face aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 pr.civ. în sensul încadrării acestora în prevederile art.304 pct.9 pr.civ.

Examinând hotărârea atacată, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul declarat reținând următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă reclamanta solicitat, în contradictoriu cu pârâții, ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul cuprins în CF 171 R nr.top.260, 261; să se constate că pârâta, în solidar cu partea responsabilă civilmente au fost obligate la plata sumei de 112.613,62 lei cu titlu de despăgubiri și 170.901 lei cu titlu de penalități de întârziere în favoarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și în fine, pârâta să fie obligată la plata acestor sume.

Așa cum s-a mai arătat, prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune, atribuirea bunului către pârâtul și obligarea acestuia la plata unei sulte reprezentând din valoarea acestui bun. Prin aceiași sentință instanța arespins restul pretențiilor.

Atât din dispozitivul sentinței cât și din considerentele acesteia rezultă cu claritate modul de soluționare a fiecărui petit al acțiunii precum și argumentele de fapt și de drept ce au condus la această soluție.

Soluția este similară deciziei pronunțate în apel astfel că instanța de recurs va considera nefondate susținerile recurentei potrivit cărora instanțele nu au soluționat toate capetele de cerere.

Cu referire la cea de a doua critică formulată, respectiv, aplicarea dispozițiilor art.651 Cod civil, Curtea apreciază această pretenție ca fiind o cerere nouă care nu poate fi primită în calea de atac potrivit dispozițiilor art.316 rap.la art.294 pr.civ. Curtea subliniază că dispozițiile art.294 și 316.pr.civ. nu reglementează cu titlu de excepție situația în care una dintre părți decedează în timpul procesului astfel că modificarea obiectului cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată decât ca o cerere nouă, independent de evenimentul ce a determinat-

În altă ordine de idei acceptarea succesiunii de către moștenitori este o operațiune anterioară și obligatorie solicitării formulate pe calea recursului.

În cauză au fost citați succesibilii pârâtei fără a exista dovada acceptării succesiunii de către aceștia în termenul și în condițiile prevăzute de lege.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M-Administrația Finanțelor Publice R cu sediul în municipiul R,-, împotriva deciziei civile nr.286/21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

- -ta

ptr., fiind

în concediu,semnează

judecător delegat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

13.08.2009.

Jud.fond:

Jud.apel:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Tg Mures