Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1751/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1751/2008-
Ședința publică din 02 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica | R - | - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena |
- - | - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în nr. 21 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în nr. 339 județul A, cu domiciliul în nr. 26 județul B, cu domiciliul în - județul B, cu domiciliul în nr. 238 județul B, cu domiciliul în nr. 22 județul B, împotriva deciziei civile nr. 381/A/2008 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 63 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, având ca obiect: partaj judiciar,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant, precum și intimatul pârât, asistat de reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială nr. 73/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind toate celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 132,48 lei taxă judiciară de timbru și cu timbre judiciare în valoare de 3,15 lei, după care:
Recurentul reclamant depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și o detaliere a pretențiilor bănești, argumentate cu chitanța nr. -/19.09.2006 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B, borderouri de retragere/depunere numerar emise de CEC SA O-Aleșd din data de 20.07.2007, 19.02.2007, 16.04.2007 și chitanța CEC nr. -/1 din 19.02.2007.
Nefiind cereri sau excepții de formulate, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport în sumă totală de 8 lei.
Reprezentantulintimatului pârâtsolicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța nu a fost investită cu contravaloarea recoltei, iar pretențiile recurentului nu sunt justificate, deoarece în sentința instanței de fond s-a ținut cont de acestea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 63 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților,.
S-a constat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului decedat la data 01.05.1949, se compune din imobilul înscris în CF 189,top 340/34, reprezentând teren 250mp în valoare de 2000 euro și casă în valoare de 3535 lei.
S-a constatat că de pe urma defunctului au rămas în calitate de moștenitori legali, și, nepoți, cărora le revine moștenirea în cote egale.
II. S-a constat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, decedată la 20.10.1992, se compune din cota de 1/3 parți din imobilul înscris în CF 189, top 340/34, reprezentând teren 250 mp și casă
S-a constat că de pe urma defunctei, au rămas în calitate de moștenitori:
- - soț al defunctei căruia îi revine din masa succesorală a defunctei, respectiv 1/12 din imobilul casă și teren, valoarea cotei acestuia fiind de 166,66 euro și 294,5 lei;
-, și, în calitate de fiice, care moștenesc în comun restul de din masa succesorală.
S-a constatat că, și cedează cotele lor succesorale din imobilul reprezentând teren 250 mp și casă înscris în CF 189, top 340/34, în favoarea lui.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre copărtași asupra imobilului teren 250 mp și casă înscris în CF nr. 189-, top 340/34, prin atribuirea în natură a imobilului către, cu obligarea acestuia la sultă în favoarea reclamantului in valoare de 166,66 euro și 294,5 lei.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 570 lei reprezentând diferență onorariu expertiză către - expert tehnic.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 557,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul, alături de pârâtele, și, are calitate de moștenitor al defunctei, decedată la 20.10.1992, conform certificatului de moștenitor 140/1994 emis de notariatul de Stat O, și conform actelor de stare civilă depuse la dosar. La rândul său are calitatea de moștenitoare, în cotă egală, alături de și, a defunctului, în calitate de nepoată de frați, conform sentinței civile 8507/1994 a judecătoriei Oradea ( fila 3 dosar)., apare ca titular al dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 250 mp teren și casă situat pe top 340/34 înscrise în CF 189, proprietar exclusiv asupra acestui imobil conform sentinței civile nr. 87/2001 a Judecătoriei Aleșd ( fila 102 dosar).
Din cele de mai sus rezultă că reclamantul a dobândit prin transmisii succesive, în calitate de moștenitor, un drept de proprietate asupra imobilului ce a aparținut defunctului, cota sa de proprietate asupra acestui imobil fiind de 1/12 părți, rezultată din aplicarea la cota de 1/3 din imobil ce-i revenea defunctei, a cotei de 18/4 cuvenită reclamantului în calitate de soț supraviețuitor a defunctei.
Din expertizele administrate în cauză s-a reținut că valoarea de circulației a imobilului teren al cărui partaj s-a solicitat este de 2000 euro, iar valoarea casei este de 3535 lei. Aplicând cota de proprietate cuvenită reclamantului de 1/12 la valorile imobilelor determinate prin expertize a rezultat că valoarea în bani a cotei succesorale aparținând reclamantului este de 166,66 euro și 294,5 lei.
În consecință, instanța, luând act de voința părților în privința modului de sistare a stării de indiviziune existente între acestea, ce-și are izvorul în drepturile succesorale transmise lor de urma defunctului, a dispus partajul dintre reclamant și pârâți, prin atribuirea întregului imobil pârâtului, succesorul lui, urmând ca acesta să-l despăgubească pe reclamant prin plata unei sulte în valoare de 166,66 euro și 294,5 lei. Luând act de asemenea de voința celorlalți pârâți de a ceda pârâtului cotele de proprietate ce le revin acestora de pe urma defunctului, a constat că această manifestare de voință în dispozitivul hotărârii, astfel că hotărârea ține loc de act autentic de donație.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamantul, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul recalculării sultei.
Prin decizia civilă nr. 381/A/2008 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins apelul declarat în cauză, fiind păstrată în totalitate sentința apelată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul deține o cotă de 1/12 din imobilul succesoral, cota fiind compusă din aplicarea la cota de 1/3 din imobil ce-i revenea defunctei - în calitate de succesoare a defunctului, a cotei de 1/4 cuvenită reclamantului în calitate de soț supraviețuitor a defunctei. Or, defunctul a fost proprietar tabular doar asupra unei suprafețe de 250 mp din nr. topo 340/34, conform înscrierii din Cf 189, poziția B/. astfel încât în mod corect doar această suprafață a fost inclusă în masa succesorală și cu consecința stabilirii sultei tot în funcție de valoarea acestei suprafețe. În ceea ce privește valoarea construcțiilor, în mod corect instanța de fond a avut în vedere valoarea de circulație a acestora, stabilită de expertul la 3535 lei, și nu 5050 lei așa cum susține reclamantul, aceasta din urma sumă reprezentând valoarea tehnică a clădirilor, irelevantă sub aspectul stabilirii sultei.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul, solicitând obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată și expertiză în cuantum de 50 %.
Solicită totodată obligarea pârâtului la valoarea de piață a recoltelor de pe terenul recurentului în sumă de 3.000 lei.
Intimatul, prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanțele de fond și apel au soluționat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată luând în calcul doar onorariul achitat pentru una din expertizele efectuate în cauză.
În fapt, la instanța de fond au fost administrate două expertize: o expertiză topografică întocmită de expertul -G (onorariu 715 lei), respectiv o expertiză de evaluare în construcții întocmită de expertul - onorariu expert 770 lei, ambele onorarii fiind achitate de reclamant, la acestea adăugându-se taxele de timbru.
În raport de cotele de proprietate ale părților (1/4 reclamantul și 3/4 pârâtul ), cheltuielile de judecată ce cad în sarcina pârâtului reprezintă suma de 1260 lei.
Pe cale de consecință, Curtea urmează în temeiul articolului 312 aliniatul 1, coroborat cu articolele 316 și 296 Cod de procedură civilă, să admită recursul, să modifice hotărârea atacată, să admită apelul și să schimbe în parte sentința de fond în sensul obligării intimatului la 1260 lei cheltuieli de judecată la fond în loc de 557,5 lei, precum și la 8 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuieli de deplasare.
În ceea ce privește cererea recurentului pentru folos de tras, aceasta nu poate fi avută în vedere, instanța de fond nefiind investită cu o astfel de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurentul reclamant, cu domiciliul în nr. 21 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în nr. 339 județul A, cu domiciliul în nr. 26 județul B, cu domiciliul în - județul B, cu domiciliul în nr. 238 județul B, cu domiciliul în nr. 22 județul B, împotriva deciziei civile nr. 381/A/2008 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, admite apelul, schimbă în parte sentința civilă nr. 63 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Aleșd, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1260 lei cheltuieli de judecată în loc de 557,5 lei.
Înlătură obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată în apel.
Obligă intimatul la 8 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 02 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
R - - - - - - -
decizie: /17.12.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /19.12.2008
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel