Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 199

Ședința public din data de 4 martie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu

Judectori - - -

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta domiciliat în B,. nr.236,.57,.1,.6,.28, sector 4, împotriva deciziei civile nr. 421 din 23 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta domiciliat în B,-,. 16,.2,.40 sector 2 și cu pârâta domiciliat în comuna Mari, sat., județul

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit recurenta - pârât, intimata reclamant - și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Se mai învedereaz c prin intermediul Serviciului Registratur s-au depus la dosar de ctre recurenta-pârât o cerere, înregistrat sub nr. 1772 din 4 februarie 2009, creia i-a atașat originalul facturii nr. - din 28 ianuarie 2009 în valoare de 6,54 lei, despre care afirm c reprezint taxa judiciar de timbru, precum și concluzii scrise, înregistrate sub nr. 6380 din 3 martie 2009, în cuprinsul crora solicit judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 Cod pr.civil.

Curtea, având în vedere c recurenta-pârât a fost citat cu mențiunea de a achita tax judiciar de timbru în cuantum de 9,5 lei, prin chitanț original pentru încasare de impozite, taxe și contribuții și nu prin factur fiscal, cum a procedat, iar mai mult decât atât suma depus nici nu corespunde cuantumului ce a fost stabilit în sarcina sa de plat, precum și timbru judiciar de 0,15 lei, invoc netimbrarea cii de atac exercitat și deliberând a pronunțat urmtoarea soluție.

CURTEA:

Prin acțiunea înregistrat la Judec toria G ești sub nr- din 7 mai 2007, reclamanta - a chemat în judecat pe pârâtele și, solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța s se dispun partajarea bunurilor rmase de pe urma defunctului, cu ultimul domiciliu în comuna Mari, jud. D,lichidarea strii de indiviziune și împrțirea bunurilor succesorale.

În motivarea cererii s-a artat c de pe urma autorului au rmas ca moștenitori reclamanta și, în calitate de descendenți și, soție supraviețuitoare, masa succesoral compunându-se din imobil cas de locuit, cu dou camere și verand învelit cu țigl, imobil anex gospodreasc, compus din dou camere, teren în suprafaț de 1 ha și 8100. reconstituit conform titlului de proprietate nr. 83274 emis la data de 30 aprilie 1997, imobile aflate în posesia sa și a mamei și a cror atribuire o solicit.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențional prin care a solicitat s se constate deschis succesiunea defunctului tat, stabilirea cotelor de câte ½ pentru ea și reclamant, neînțelegând s conteste componența masei succesorale, dar invocând excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei, cu motivarea c aceasta este a doua soție a tatlui lor, împreun cu care nu a dobândit în comun nici un bun.

La data de 23 iulie 2007, Judec toria G eștia pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a admis în parte și în principiu acțiunea principal și cererea reconvențional, a constatat deschis succesiunea defunctului la data de 18 decembrie 1983, moștenitorii acestuia fiind, în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de ¼, - și, în calitate de descendente, cu cota de ¾ împreun, a fost respins excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei, aceasta fiind soția supraviețuitoare a defunctului, creia i se aplic dispozițiile art.1 din Legea nr.319/1944.

Ulterior, prin sentința civil nr. 473 din 24 martie 2008, Judec toria G eștia admis în parte cererea principal și cererea reconvențional, a dispus partajarea și ieșirea din indiviziune conform încheierii de admitere în principiu pronunțat la 23 iulie 2007 și raportului de expertiz întocmit de ing. și schiței anex.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel în termen legal pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, artând c instanța de fond a interpretat eronat raportul de expertiz topografic, întrucât din acesta rezult cu claritate c sulta ce ar fi trebuit s o primeasc pârâta de la loturile 2 și 3 este în cuantum de câte 781,085 lei și în nici un caz 6707,085 lei, cum greșit s-a dispus.

Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civil nr. 421 din 23 octombrie 2008, admis apelul, a schimbat în parte hotrârea atacat, în sensul compensrii sultelor și obligrii apelantei și intimatei - la câte 681,85 lei cu titlu de sult ctre intimata.

Prin aceeași decizie s-a luat act de acordul intimatei-reclamante - de a permite accesul celorlalte prți la fântân și a schimbat în parte hotrârea și sub aspectul cheltuielilor de judecat, în sensul compensrii parțiale a acestora și obligrii apelantei la plata sumei de 288 lei ctre intimata -, iar pe intimata la plata sumei de 225 lei ctre aceeași intimat.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs recurenta a artat în esenț c instanța de apel a calculat în mod greșit sultele.

Prin rezoluție s-a dispus achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citat cu mențiunea de timbraj atât pentru termenul de judecat din data de 04.02.2009, cât și pentru termenul de judecat din data de 04.03.2009.

Cu toate acestea recurenta nu a fcut dovada achitrii taxei de timbru și timbru judiciar.

În ceea ce privește factura nr. - din 28 ianuarie 2009 prin care acesta pretinde c a achitat taxa de timbru, Curtea reține c aceasta este eliberat de ctre Poșta Român și este indicat la destinatar Curtea de APEL PLOIE ȘTI.

Ori, potrivit art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum aceasta a fost modificat și completat prin OUG nr. 212/2008 taxele judiciare de timbru se pltesc în numerar, prin virament, sau în sistem on-line, în contul bugetului de stat la unitatea trezoreriei statului în raza creia debitorul își are domiciliul sau dup caz sediul fiscal. judiciare de timbru pot fi pltite și prin unitți bancare în contul bugetului de stat, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.

Din actele dosarului se reține c recurenta nu s-a conformat obligației de plat a taxei de timbru și timbru judiciar, suma depus neputând fi considerat nici ca fcând dovada, chiar și în parte a respectivei îndatoriri legale faț de textul de lege mai sus menționat.

Pentru toate motivele artate având în vedere și dispozițiile art. 20 al.3, 4 din Legea 146/1997 și art. 9 din OG 32/1995, cu modificrile și completrile ulterioare, potrivit crora instanțele judectorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul Curtea urmeaz s anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anuleaz recursul declarat de pârâta domiciliat în B,. nr.236,.57,.1,.6,.28, sector 4, împotriva deciziei civile nr. 421 din 23 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta domiciliat în B,-,. 16,.2,.40 sector 2 și cu pârâta domiciliat în comuna Mari, sat., județul D, ca netimbrat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public, astzi 4 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTORI,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

2ex./ 5.03.2009

f- Judec toria G ești

1154/- Tribunalul Dâmbovița

,

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Adriana Maria Radu
Judecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Ploiesti