Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 398/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 398/
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în localitatea de, sat, județul T, împotriva deciziei civile nr. 138, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte, domiciliată în localitatea de, județul T și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocațial, în C,-, -.43, parter și, domiciliată în C,-, -.C,.4,.39 și cu domiciliul procesualalesla cabinet avocațial, în C,-, -.43, parter, având ca obiect partaj judiciar.
La primul apel nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Instanța, lasă cauza la a doua strigare pentru eventualitatea ca părțile să se prezinte în sala de judecată.
După reluarea cauzei, la ora 1100, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 70315 din 11 iunie 2009, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar chitanța 0194 din 27.08.2009, cu care face dovada achitării onorarului pentru avocat, în sumă de 400 lei.
Întrebat fiind, apărătorul recurentului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului recurentului reclamant, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat, cu consecința casării deciziei și sentinței, în parte, și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Constanța în vederea soluționării pe fond a cererii subsidiare ce vizează acordarea de daune-interese.
Face un scurt istoric al speței.
Învederează că instanța de fond a fost investită, în subsidiar - în varianta respingerii capetelor principale ale acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei reprezentând contravaloarea la zi a cotei de 1/2 din apartamentul în litigiu, cu titlu de daune interese, rezultate din neexecutarea culpabilă a contractului de mandat autentificat sub nr. 1283 din 24 iulie 2003.
Criticile pe care le-a adus împotriva hotărârii instanței de fond au fost respinse de către instanța de apel printr-o confuzie gravă asupra probelor ce au fost administrate în vederea susținerii fiecărui capăt de cerere în parte. Astfel, instanța de apel reține și o situație de fapt eronată.
Se referă la art. 304 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă.
Arată că a solicitat să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare invocând depășirea mai mult decât evidentă a limitelor mandatului de către, contractul fiind încheiat în detrimentul intereselor reclamantului, devenind astfel incidente dispozițiile art. 1546 alin.2 Cod civil.
Precizează că a înțeles să dovedească acest capăt de cerere, inclusiv cu o expertiză tehnico-imobiliară realizată în anul 2005 de către doamna expert, expertiză ce a fost depusă la dosarul cauzei și care a avut ca obiectiv principal stabilirea valorii de circulație a apartamentului la momentul vânzării, respectiv 24 iulie 2003. Din această expertiză de specialitate rezultă vădita diferență dintre prețul cu care a vândut și prețul cu care putea să vândă, dacă încheia tranzacția având în vedere interesul reclamantului.
În mod greșit instanța de apel a analizat capătul de cerere privind constatarea inopozabilității prin prisma expertizei tehnico-imobiliare efectuată în anul 2007 în cadrul dosarului dar care nu viza acest capăt de cerere, ci capătul subsidiar.
Arată, de asemenea, că, în temeiul dispozițiilor art. 304 alin.1 pct.9, raportat la art. 1546 Cod civil, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1456 alin.2 reținând că nu au fost încălcate limitele mandatului, deși prin interogatoriul administrat în fața instanței de fond intimatei, aceasta recunoaște faptul că vânzarea nu a urmărit scopul satisfacerii intereselor reclamantului mandant, ci ale sale și ale mamei sale; se referă la întrebările nr. 9, 10, 11 și 14.
Nu există nici o îndoială privind atitudinea reclamantului în sensul contestării acestui simulacru de vânzare.
În mod incorect instanța de apel a respins criticile formulate împotriva respingerii capătului subsidiar de cerere, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, față de faptul că reține achitarea prețului reprezentând contravaloarea cotei reclamantului de 1/2 din apartament, în baza unor chitanțe depuse la dosarul cauzei de intimata, toate chitanțele având date anterioare încheierii contractului, iar sumele menționate în ele nu totalizează prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare.
Consideră că i s-a agravat situația în calea de atac exercitată, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru capătul subsidiar de cerere a investit instanța de fond inclusiv cu soluționarea cererii privind obligația mandatarului de a da socoteală, potrivit art. 1541 Cod civil.
Arată că este evidentă vinovăția mandatarei în neexecutarea obligației ce îi incumba, scopul fraudării intereselor reclamantului fiind foarte clar.
În timpul pledoariei doamnei avocat, se prezintă în sala de judecată apărătorul intimatei pârâte, care depune la dosar, în copie xerox, împuternicirea avocațială seria - nr. 49268/2009 pentru reprezentarea clientei sale, cât și chitanța 124 nr. 00023 din 09.09.2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 2.000 lei.
Având cuvântul,apărătorul intimatei pârâte,invocă excepția lipsei de interes în declararea prezentului recurs și solicită admiterea acesteia.
Învederează că apelul, ca și recursul, vizează doar chestiuni de fond; nu se mai putea discuta calitatea procesuală activă a reclamantului.
Pe fond, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri ca temeinice și legale.
Instanța, acordă cuvântul apărătorul recurentului reclamant asupra excepției invocată astăzi de apărătorul intimatei pârâte.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției lipsei de interes în declararea recursului.
Consideră că a făcut dovada existenței interesului în declararea prezentei căi de atac, atâta vreme cât acțiunea a fost respinsă.
Solicită respingerea tuturor susținerilor formulate în apărare de intimata pârâtă, prin avocat.
Consideră că se impune casarea hotărârilor, cu trimitere spre rejudecare pe fond a capătului de cerere subsidiar privind acordarea de daune-interese.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes în declararea recursului, cât și pe fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 4 octombrie 2006 reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele și să constate inopozabilitatea față de reclamant a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661/08.10.2003 la BNP, ca urmare a depășirii puterilor mandatului dat pârâtei, să oblige pârâta să-i predea reclamantului în deplină proprietate și posesie cota de din imobilul apartament situat în C, str. -, -. C,. 39 și să dispună în contradictoriu cu partajarea imobilului prin atribuirea apartamentului către reclamant.
În subsidiar a solicitat reclamantul obligarea pârâtei la plata valorii cotei de din apartament, cu titlu de daune interese rezultate din neexecutarea culpabilă a contractului de mandat autentificat sub nr. 1283/24.07.2004.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, în perioada 1989-1996. Ulterior desfacerii căsătoriei foștii soți au achiziționat în cote egale, în calitate de coproprietari, un imobil situat în C,-, -. C,. 39. reclamantul s-a înțeles cu fosta soție să înstrăineze acest bun și, pentru că era plecat din țară, a împuternicit-o pe fosta soție să vândă cota sa de din imobil la cel mai avantajos preț. La data de 08.10.2003 pârâta a înstrăinat această cotă mamei sale, la prețul de 145.000.000 lei vechi.
A susținut reclamantul că în raport de valoarea de piață a bunului suma ce i se cuvenea era mult mai mare și că oricum nici această sumă nu a fost primită de reclamant.
A apreciat reclamantul că nu îi este opozabil actul încheiat între pârâte, că mandatarul său a încălcat limitele mandatului acordat, motiv pentru care trebuie să dea socoteală întrucât i-a pricinuit un prejudiciu serios.
A solicitat reclamantul ca în cadrul acțiunii de partaj să-i fie atribuit întreg apartamentul pentru că nu are alte posibilități locative.
A invocat în drept prevederile art. 1546 alin. 2, art. 728, art. 1539-1541 și art. 1073 Cod civil.
În apărare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și a invocat excepția lipsei calității procesuale active în cel de al doilea capăt de cerere, prematuritatea cererii de revendicare și inadmisibilitatea cererii de partaj.
Prin sentința civilă nr. 3576/27.02.2008 Judecătoria Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale active parțiale a reclamantului, precum și excepția inadmisibilității parțiale a acțiunii. A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că înstrăinarea de către mandatar a cotei părți aparținând mandantului către mama sa nu poate fi apreciată ca o neexecutare a mandatului, de vreme ce vânzarea se putea face către oricine, iar noțiunea de preț avantajos trebuie raportată la cota de din dreptul de proprietate asupra bunului.
Reținând că regulile referitoare la mandat au fost respectate și că reclamantul nu se legitimează procesual în cererea de revendicare a bunului și de partajare a acestuia, a admis excepțiile invocate de pârâtă în legătură cu aceste cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, critica sa vizând interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză și soluționarea greșită a cererii de acordare a daunelor interese, în temeiul obligației de a da socoteală mandatarul fiind obligat să predea mandantului tot ce a primit în puterea contractului.
Prin decizia civilă nr. 138/27.02.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a stabilit, ca și judecătoria, că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia că prețul încasat de mandatar pentru cota de din apartament este unul derizoriu, dimpotrivă, dat fiind dezirabilitatea scăzută a unei cote indivize dintr-un apartament în care cealaltă cotă aparține fostei soții a mandantului, dar și lipsa probelor relevante cu privire la prețurile practicate pe piața liberă la nivelul anului 2003, când a avut loc vânzarea în puterea mandatului, prețul obținut de mandatar se încadrează în cerința de "preț avantajos" stipulată în contractul de mandat.
În privința criticilor aduse în apel cu privire la modul de soluționare a cererii de acordare a daunelor interese pentru neexecutarea mandatului sau executarea lui necorespunzătoare, tribunalul a stabilit că prima instanță a apreciat corect că nu se cuvin reclamantului daune interese în condițiile în care mandatul a fost executat corespunzător de către pârâtă, iar în privința cererii de remitere a sumei încasate de mandatar cu titlu de preț s-a apreciat că reclamantul nu a investit instanța cu o astfel de cerere. Tribunalul a afirmat însă că pârâta a făcut dovada predării sumei de bani obținute cu titlu de preț al vânzării, conform chitanțelor de plată atașate la dosar.
Împotriva deciziei civile nr. 138/27.02.2009 a declarat recurs reclamantul, care a susținut că hotărârea este nelegală pentru că instanța și-a întemeiat considerentele folosite pentru soluția dată la unele capete de cerere pe probe care erau administrate în vederea susținerii altor capete de cerere (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1546 alin. 2 cod civil reținând că nu au fost încălcate limitele mandatului, deși pârâta a recunoscut la interogatoriu că vânzarea nu a urmărit satisfacerea intereselor mandantului ci satisfacerea intereselor sale și ale mamei sale și că instanța a stabilit eronat pe baza chitanțelor depuse că prețul încasat de mandatară a fost remis mandantului.
Susține recurentul că în cererea subsidiară a investit instanța cu verificarea îndeplinirii obligației mandatarului de a da socoteală, potrivit art. 1541 Cod civil, respectiv cu o cerere de obligare a mandatarului la plata prețului, iar instanța trebuia să soluționeze această cerere observând vinovăția mandatarei în neexecutarea obligației, vinovăție care, în speță, se prezintă nu sub forma culpei simple, ci chiar a dolului.
În apărare, intimata a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de intimată, Curtea constată că recursul a fost declarat de către partea reclamantă care a susținut încălcarea unor drepturi ale sale de către pârâtele intimate, solicitând instanței restabilirea acestor drepturi. Instanța de fond și apoi instanța de apel a respins cererea reclamantului astfel că acesta a dobândit, potrivit 282 și urm. Cod procedură civilă, dreptul de a ataca hotărârile judecătorești nefavorabile. Prin urmare, reținând că din punct de vedere procedural reclamantul, ca parte în proces, poate ataca cu recurs o hotărâre judecătorească nefavorabilă și că dreptul reclamat prin prezenta acțiune nu a fost realizat de către reclamant printr-o altă modalitate - amiabilă sau procesuală - Curtea constată că reclamantul justifică interesul în declararea recursului, excepția invocată de intimată nefiind întemeiată.
Examinând legalitatea hotărârii supusă recursului în raport de criticile formulate de reclamant, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a investit instanța cu o acțiune având mai multe capete de cerere, unele principale și unul subsidiar. Prin cererile formulate pe cale principală reclamantul a solicitat să se constate că nu îi este opozabil contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâte prin depășirea puterilor mandatului încredințat pârâtei de către reclamant, să se stabilească obligația pârâtelor de a restitui către reclamant proprietatea și posesia cotei de din apartament și să se dispună partajarea imobilului, iar în subsidiar reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta la plata de daune interese, echivalente prețului de circulație al cotei ce o deține din apartament, cerere întemeiată pe răspunderea contractuală și pe obligația mandatarului de a da socoteală despre executarea mandatului.
În cazul contractului de mandat se poate vorbi despre inopozabilitate atunci când actele încheiate de mandatar au fost făcute cu depășirea împuternicirilor primite de la mandant (fiind res alios acta ) iar mandantul nu le-a ratificat în mod expres sau tacit.
Prin contractul de mandat încheiat de reclamant cu pârâta aceasta din urmă a fost împuternicită să vândă "cui va crede de cuviință și la prețul cel mai avantajos, cota indiviză de din apartamentul" situat în C, str. -, limitele mandatului astfel dat fiind destul de largi în privința persoanelor cu care mandatarul poate contracta și în privința prețului ce poate fi obținut pentru partea din apartament proprietatea mandantului.
În lipsa unor limitări mai precise ale mandatului dat, vânzarea de către mandatară a cotei de din apartament către mama sa, pentru un preț care nu poate fi apreciat ca fiind vădit neserios, nu poate fi încadrată în ipoteza juridică a depășirii limitelor mandatului, pentru că singurele limite stabilite prin contractul de mandat - respectiv încheierea unui contract de vânzare cumpărare, vânzarea să privească cota de din apartamentul din str. -, vânzarea să se facă către o terță persoană nedeterminată prin contract și la prețul cel mai avantajos pentru mandatar - au fost respectate în cauză. Mandatarul nu a încheiat un alt tip de contract decât cel prevăzut, nu a vândut un alt bun decât cel stabilit, nu a încheiat contractul cu sine însuși și a obținut un preț în schimbul bunului vândut.
Încheierea contractului de vânzare cumpărare cu suspiciunea că prin transmiterea bunului către mama mandatarei, persoană apropiată care a acționat în realitate în interesul mandatarei, la un preț care nu este considerat avantajos de către reclamant, s-a urmărit în realitate fraudarea intereselor mandantului, nu poate fi socotită ca o depășire a limitelor mandatului, cu consecința inopozabilității actului astfel încheiat, ci doar ca o executare necorespunzătoare a obligației încredințate prin mandat. Ori, așa cum s-a arătat, sancțiunea în cazul neexecutării corespunzătoare a mandatului nu este inopozabilitatea ci anularea actului încheiat, pentru dol prin reticență, dacă se dovedește că prin încheierea actului au fost neglijate interesele mandantului.
O cerere de anulare a actului a fost însă deja discutată, instanța pronunțându-se prin sentința civilă nr. 1026/01.02.2006 în sensul respingerii cererii reclamantului.
Prin urmare, în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că nu poate fi primită cererea reclamantului de a se constata că actul de vânzare cumpărare încheiat de pârâte în executarea mandatului nu îi este opozabil mandantului, actul fiind încheiat în limitele stabilite prin contractul de mandat, respingând întemeiat cererile principale.
Curtea observă însă că, așa cum se susține în recurs și cum s-a invocat și prin motivele de apel, că reclamantul a solicitat, invocând dispozițiile art. 1539 și 1541 Co d civil, ca instanța să oblige mandatarul să dea socoteală despre îndeplinirea mandatului.
În virtutea acestei obligații mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat. Reclamantul a afirmat permanent că pârâta nu i-a remis prețul încasat din vânzarea efectuată în temeiul mandatului și a solicitat să-i fie plătită c/val. actuală a cotei de din apartament, cu titlu de daune interese pentru neexecutarea culpabilă a contractului.
Aceste cereri formulate explicit de către reclamant nu au fost analizate de prima instanță pe motiv că "o asemenea solicitare nu a fost formulată de către reclamant" ori că "excede solicitărilor formulate de către reclamant". Prin soluția astfel pronunțată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, instanța era investită cu o cerere de a da socoteală și cu o cerere de daune interese pentru neexecutarea culpabilă a contractului, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, principiu potrivit cu care instanța este ținută să se pronunțe, în limitele investirii, cu privire la obiectul determinat al pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Faptul că, ulterior, în apelul declarat de reclamant împotriva primei soluții, tribunalul a înțeles să dea o dezlegare pe fond cererii subsidiare formulată de reclamant, în baza probelor administrate în fața instanței de apel, nu poate fi primită ca o dezlegare a acestei cereri a reclamantului. Aceasta pentru că, nefiind dezlegate pe fond de către judecătorie toate cererile reclamantului, prin dezlegarea lor direct de către instanța de apel, în sensul respingerii pretențiilor reclamantului, au fost nesocotite principiul dublului grad de jurisdicție și principiul neagravării situației părții în propria cale de atac.
Se impune, prin urmare, pentru respectarea principiilor enunțate, în vederea soluționării pe fond a cererilor subsidiare formulate de reclamant, respectiv de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului și de daune interese, ca decizia și sentința să fie casate în parte și, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 312 Cod procedură civilă, cauza să fie retrimisă judecătoriei pentru soluționarea cererii subsidiare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes.
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în localitatea de, sat, județul T, împotriva deciziei civile nr. 138, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte, domiciliată în localitatea de, județul T și cu domiciliul procesualalesla cabinet avocațial, în C,-, -.43, parter și, domiciliată în C,-, -.C,.4,.39 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocațial, în C,-, -.43, parter.
Casează decizia și sentința în parte și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Constanța în vederea soluționării pe fond a cererii subsidiare ce vizează acordarea de daune-interese.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
Pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red./tehnored. dec. jud. /15.01.2010
dispozitiv gref.
4 ex./26.01.2010
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
