Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 411/2008
Ședința publică de la 07 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 139/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intimații reclamanți, și pârâtul, lipsă fiind aceștia, recurentul pârât și intimații pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, că recursul este timbrat ( 16), în cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au depus înscrisuri noi față de termenul anterior.
Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru intimații solicită, în principal anularea recursului ca nemotivat, susținând că cele două fraze formulate de pârât nu reprezintă o motivare riguroasă în sensul art. 303 coroborat cu art. 305 Cod pr. civ.În subsidiar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.
Susține că prin întâmpinare recurentul pârât a fost de acord cu sistarea stării de indiviziune și a solicitat ca lucrările de reparații la imobil și valoarea investițiilor să fie scăzute din valoarea imobilului, dar, cu toate acestea nu a formulat vreo cerere reconvențională în acest sens, nu le-a indicat, nu a făcut dovada lor și nu a timbrat.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
-//-
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3086/2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților, și G, s-a constatat că aceștia sunt coproprietari asupra imobilului înscris în CF 5749 Mediaș cu nr. top 3988/40 și s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea imobilului în totalitate pârâtului cu obligarea la plata de sulte.
Pârâții au fost obligați la plata de cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere cotele părților așa cum acestea sunt evidențiate în extrasul de carte funciară, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză cât și disp. art. 728 și 6731Cod pr. civ. cât și disp. art. 274 Cod pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 139/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile de mai sus și a fost respins apelul declarat de pârâtul împotriva aceleiași sentințe.
Apelanții au fost obligați la plata de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
În considerentele deciziei s-a reținut că apelanții și nu au făcut dovada achitării taxelor judiciare deși au fost legal citați în acest sens.
În privința apelului declarat de pârâtul s-a constatat că nu s-a formulat nici o cerere referitoare la investiții, la judecata în fond a cauzei, că pe toată durata procesului și-a menținut poziția exprimată prin întâmpinare și că, deși în fața expertului a invocat pretinse investiții, nu a formulat vreo cerere pentru a fi avute în vedere de instanță și nu s-a propus nici o probă pentru a le dovedi. Deasemenea, acesta nu a solicitat nici stabilirea unui termen de plată a sumelor datorate celorlalți coindivizari.
S-a făcut aplicarea disp. art. 274 Cod pr. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece, deși expertul a constatat investițiile făcute de recurent la imobil și le-a calculat valoarea, instanța de fond nu i-a pus în vedere timbrajul legal pentru ca acele investiții să fie atribuite recurentului.
-//-
Susține că aceste investiții au fost recunoscute ca fiind efectuate de recurent și de către reclamanți cu ocazia efectuării expertizei situație în care consideră că s-au pronunțat hotărâri prin care s-a acordat mai mult decât era firesc să le fie atribuit prin sulte.
Solicită, totodată cu ocazia rejudecării să fie stabilit un termen de plată de 6 luni pentru achitarea cotelor cuvenite.
Recursul nu este motivat în drept.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut și instanța de apel, pârâtul G nu a formulat în fața instanței de fond nici cerere referitoare la investițiile pe care le-a efectuat la imobilul suspus indiviziunii, o astfel de solicitare nefiind cuprinsă nici în concluziile puse de apărător pe fondul cauzei ( 288 dos. fond). Prin urmare, judicios a apreciat tribunalul că formularea unei atari solicitări în fața instanței de apel ar contraveni disp. art. 294 Cod pr. civ. și că instanța fondului s-a pronunțat legal, în limitele conferite de principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Oricum, cererea referitoare la investiții poate fi valorificată pe calea unei acțiuni distincte în pretenții.
În aceste condiții, nu se poate susține cu temei că în mod nelegal instanța fondului nu a pus în vedere recurentului să achite taxa de timbru aferentă investițiilor reținute de expert și nici faptul că prin hotărârile atacate s-ar fi acordat mai mult decât s-ar fi impus prin sultele stabilite.
Față de cele reținute, Curtea constată că în cauză nu se regăsește nici un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate și la trimiterea spre rejudecare și nici un alt motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 Cod pr. civ.
Prin urmare, în temeiul art. 312 Cod pr. civ. recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod pr. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimaților, și suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat ( 51).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G, împotriva Deciziei Civile nr. 139/15 mai 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-.
-//-
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 411/2008 dată în dosar nr-)
Obligă pe recurent să plătească intimaților, și suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 2008.
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean - - | JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară - - - - | JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 2 ex/03.12.2008
-,
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc